Valentin MORARU

Razbunare, dulce razbunare…

As fi vrut sa incep prin a va povesti cum a fost vara cea plina de concerte si cat de tare va fi si toamna care tocmai a inceput. Dar ceva care s-a intamplat fix la jumatatea lunii trecute mi-a atras – chiar distras – decisiv atentia. Si poate v-a scapat, si-ar fi tare pacat, pentru ca merita o portie buna de ras. Iata despre ce este vorba – pe scurt. La festivalul Sziget 2008, englezii de la Kaiser Chiefs au gratulat publicul prezent la concert (evident majoritar maghiar) cu un “Hello Buchareest!” clar si limpede. La fel de clar si de limpede cum ne-am obisnuit si noi sa ni se spuna “Good evening, Budapest!”, cu seninatate de “star”… Chiar megastar putem zice, pentru ca primul care ne-a confundat a fost chiar Michael Jackson. De la balconul Casei Poporului, Jacko ne-a gratulat cu primul “Hello, Budapest!” din istorie. Au urmat apoi Blaze Bayley (vocalist pentru o perioada in trupa Iron Maiden), cei de la Morcheeba, David Coverdale de la Whitesnake si Lenny Kravitz. Cel mai penal a fost Kravitz, care a urlat in microfon ca “are nevoie de Ungaria pentru o revolutie a iubirii…”. Adica omul a gresit toata tara, nu s-a rezumat la capitala. Romanii au ras copios si i-au dat instinctiv cu huo in loc de iubire, insa apoi Lenny i-a recastigat de partea sa printr-un spectacol reusit. La fel de reusit cred ca a fost si concertul celor de la Kaiser Chiefs de la Budapesta, in ciuda faptului ca solistul vocal Ricky Wilson a gafat in legatura cu orasul in care se afla. Povestea a fost rapid consemnata si comentata pe site-urile si blogurile maghiare, ba chiar si pe unele nemtesti. Practic, treaba sta cam asa: Ricky Wilson a bagat din toti rarunchii un “Hellooo Buchareeest!” si a siderat brusc publicul. Doar romanii prezenti la eveniment s-au bucurat si au ras din tot sufletul. Un ras din acela sanatos, care transmite sentimentul, ce-i drept pervers, dar atat de caracteristic natiei noastre, respectiv bucuria pentru moartea in chinuri a caprei vecinului. Ei, iata ca a murit si capra vecinilor nostri maghiari si nu oricum, ci chiar de doua ori! Pentru ca Ricky nici nu s-a prins ca a gresit orasul si a continuat mai tarziu cu un “That’s a nice one, Bucharest”, cat se poate de clar… Iar reactia publicului n-a mai contat, pentru ca lumea pur si simplu nu l-a mai bagat in seama pe englez. L-au lasat sa-si faca numarul si pana la urma distractia, voia buna si mai ales muzica au avut de castigat - iar asta e tot ceea ce conteaza si la Budapesta si la Bucuresti. Disputele seculare au fost tratate asa cum se cuvine, adica in gluma si cu multa, multa indulgenta, ceea ce este mai mult decat laudabil.
Totusi, ceea ce cred ca este cel mai important in toata aceasta poveste este altceva si anume faptul ca, pe zi ce trece, devine din ce in ce mai evident ca Bucurestiul a intrat in forta in circuitul festivalurilor si turneelor internationale. Daca au ajuns strainii sa ne confunde cu ungurii – cat de rau ne-ar suna asta – este (culmea), ceva de bine. Si mai bine e ca au inceput sa-i confunde pe ei cu noi… Înseamna ca am evoluat, inseamna ca suntem acolo unde trebuie pe harta Europei, adica exact in mijlocul evenimentelor.