Mihail VAKULOVKI

De la B(rasov) la B(arcelona)
(jurnal de calatorie)

23 august 2008, simbata
În drum spre Barcelona.
Valea Oltului e f. frumoasa, riul, muntii, ghidul e OK, muzica din autobuz – surpraiz – buna (mi-am luat MP3-ul, dar n-a fost nevoie, deocamdata), deja simteam atmosfera de vacanta, dar... inca n-am iesit din Romania. O Romanie care credeam ca nu mai exista. Oprire „de masa” la Hanul Surianul, inaintea intrarii in comuna Sibot. (Foarte) Jos – „firma” Star Music cu sloganul „Muzica ta e aici”, cu ritmuri maneliste, texte despre cei plecati la munci in Spania & Italia, cu dor tinguitor de casa, la restaurant – un borit de ospatar care parca a picat dintr-o crisma a dusmanilor dintr-o manea jegoasa, super badaran, bou, prost, idiot, cretin. Am vrut sa platesc exact cit trebuia sa scrie pe nota de plata (inexistenta, ca si meniul si manierele prehomunculusului), dar n-am avut 10 bani, asa ca i-am lasat pina la urma si alea 10 % de mita pe care n-o sa le merite neam de neamu’ lui. Daca mergeti in calatorie cu autobuzele firmelor care opresc la „restaurantul” de la Hanul Surianul si intrati sinteti fraieri.

24 august
Sa-ti arat noaptea Budapesta plouata
În Budapesta lui Imre Kertész am intrat noaptea, intr-o margine a Pestei, la 2 statii de autobuz dupa capatul de linie al metroului, cam cum ar fi Ozana dupa Grigorescu la Bucuresti. Dar K n-are stare, asa ca am vazut Budapesta noaptea, sub tunete, fulgere si o ploaie kalasnicovata, parca sub ritmuri Subscribe. Ne-am refugiat sub un fel de pod, unde era un fel de bar (dupa ce ne-am intors am vzt ca e si-n revistuta de prezentare a Budapestei), plin de tineri, ca la un festival rock; si pe strazi e f. mult „tineret-mindria tarii”. Acum ne-am pornit mai departe, mi-a placut foarte tare Budapesta noaptea – Dunarea cu vaporase cu tot, podul cu leii fara limbi, castele, biserici vechi, catedrala, cladiri superbe, cum e parlamentul, strazi largi, oameni senini si civilizati (ei, am dat si peste un ciudat de sofer care n-a vrut sa opreasca la statia la care trebuia sa coborim, apoi se facea ca nici nu aude). Un oras care merita vazut si ziua, dar n-o sa se intimple asta astazi, sintem deja pe drum.

Budapesta noaptea e frumoasa si misterioasa; Viena ziua e incintatoare, ’s atit de multe de vazut incit am uitat sa filmez existeme in locurile pe care le vizitez. A trecut Budapesta, a ramas in urma si somptuoasa Viena, plina de turisti ru si ro. Ce poti sa vezi intr-o ora si jumatate intr-un oras ca Viena? Multe, foarte multe, daca ai citit inainte macar un ghid turistic, ai invatat bine la istorie si o ai alaturi pe K.
            În drum spre hotelul unde ne cazam de la fosta granita dintre Austria si Elvetia ne-am oprit la un monument de pietre, pe care scrie 1972, unde am filmat un poem, iar „din memorie” (e mai fain scris, evident), ca era autobuzul incuiat; apoi – la manastirea din Melk, fara melci, dar cu pesti. Am filmat si aici un existem, dar l-am citit huiovo, ca se apropia un babaslic din grup si nu mi-ar placea sa stie astia ce mare poet roman contemporan inca in viata mi-e dumnealui.
            Salzburgul, orasul care l-a lasat pe Mozart sa moara sarac lipit gropii comune, acum il exploateaza la maximum maximorum. Ciocolate, scoli, universitati, casa in care s-a nascut, casa in care nu si-a platit chiria, casa in care a baut prea mult, casa sub care si-a aprins prima tigara, casa pe care s-a pisat ciinele sau maidanez... Macar au facut-o ca lumea, profi, ciocolata – fb, casele – fb pastrate & ingrijite, n-a patit ca Pele cu „cafeaua” „Pele”. Altfel, super oras, care merita (si el) vizitat – catedrala, biserici, cetatea – intr-un virf de munte, parc, riu cu vaporase, de pe pod se vad toate aceste minunatii facute de mina si talentul omului. Într-adevar, cind vezi asa ceva poti sa spui „Человек - это звучит гордо”.
            Din Germania, adica regiunea Bavaria pe care-am taiat-o, mi-am luat citeva imagini din mers cu muntii, superbi, dar si iaba verde-verde-verde, ca si aia din Austria. Din nou in Austria. Aceeasi munti, iarba, vile cochete, rare, dar si-n muntii chei, nu doar la poale, o Austrie care-mi aminteste de stilul lui Peter Handke, o Germanie scapata de stilul fratilor Mann.  

25 august
Liechtenstein inseamna Vaduz, Vaduz inseamna o ora in care vezi TOTUL. Curat, frumos, f. multe monumente, cred ca mai multe decit liechtensteineni, o plimbare placuta de dimineata, mai ales ca n-am avut timp de inviorare.
            Din Liechtensteinul monahiei absolute din Alpi am intrat in Elvetia pe linga Rin & muntele vrajit, unde s-au filmat citeva filme, dar si reclamele cu vacutele Milka.
            Noaptea trecuta am adormit visind si m-am trezit imediat de la vis – faceam poze cu oameni care in fotografii nu mai apareau, ma asezam linga tata, ii ziceam fotografului sa-mi faca o poza cu tata, ala zicea: „cu cine?”, facea fotografia si mi-o arata, sa vad ca in poze-s doar eu, singur, ma uitam la tata, tata era linga mine... Dimineata m-am trezit speriat ca mi-a cazut o plomba pe care abia am pus-o, cind am fost acasa, am bagat degetul in gura si mi-am dat seama ca plomba a cazut doar in vis. K a zis ca am avut un somn agitat si ca m-a atins de citeva ori, sa alunge cosmarul.
            Lacul din Zurich e plin de lebede, rate salbatice, pescarusi, mi-a amintit de tiganii care au mincat lebedele din Viena, dar si de consatenii mei care papa si ciinii oamenilor, mai ales daca-s mici, cica. Aici lebedele vin sa-ti ciuguleasca din palma sau sa se uite la tine-ntr-un ochi, asa, de plicti, vin si-ti pozeaza, se scarpina non stop, de parca in Zurich ar fi trebuit sa fie Monumentul Ciumei, nu la Viena. Monumentul riiei. În turn nu ne-au lasat sa intram cu acreditarea de presa si mi-am bagat picioarele-n turnul lor, plimbindu-ne pe stradutele curate si inguste, cu ziduri vopsite cu secere si ciocane, dar si Euro taiat, biserici, catedrala, parcul teilor, 1974-ul lu’ K (1972-ul meu e linga Viena, intre pietrele cu citatul din Goethe)... E atit de pasnic si de curat si de linistit si de civilizat aici incit ma intreb daca astia nu se plictisesc mai rau decit lebedele. Elvetia imi pare chiar un pic mai frumoasa si decit Austria; parca muntii de aici is si mai salbatici, apele – mai suparate, mai reci si mai verzi, mai multe paduri, parca Venedikt Erofeev-ul pe care-l citesc in excursia asta are mai mult sens aici decit in Ungaria si Austria. Îmi dau seama ca existemele mele cu radacini adinci acolo unde au fost traite si scrise si asta ma multumeste. Ma gindesc ca acest traseu i-ar fi placut bunicului, geografia lui ar fi avut nevoie de asa ceva, dar mai tare s-ar fi bucurat de calatorie tata, da’ mama nu s-ar porni pentru nimic in lume intr-o calatorie mai lunga de 3-4 zile – dus-intors, de-acasa-acasa!
            Berna, orasul ursului impuscat, e un fel de Sighisoara, mai mare si cu si mai multe obiective turistice, oras perfect pentru plimbare, de la groapa cu ursi pe traseul turistic, simplu si deosebit de eficient, pe linga catedrala, parlament, turnul cu ceas, casa lui Einstein, in pas de urs haituit poti sa vizitezi orasul chiar si-ntr-o calatorie turistica colectiva spre alt oras, in trecere. O capitala europeana eleganta si cocheta, cam cum e Brasovul pentru Romania.
            Geneva-n care s-a nascut Jean-Jacques Rousseau n-are nimic din linistea & eleganta Bernei si a Zurich-ului, e un fel de Bucuresti cu jet de apa; combinatii nationale & rasiale, galagie... Prin Franta am trecut asa cum am traversat ieri Germania, doar ca si mai noaptea, am vazut ca lui Zidane nu i-a fost prea greu sa ajunga la Torino. Italia mi-a provocat mila pentru romanii care vin sa munceasca aici – mai bine in Romania, pe bune.

26 august
Lectura in autobuz prin Italia e ca pescuitul pestilor rapitori, cind tragi de undita ca sa-i zadari, doar ca de data asta pestele esti tu: abia prinzi subiectul de coada ca intri intr-un tunel din care intri in altul apoi mai citesti citeva fraze si intri imediat in alt tunel. La inceputul frazei dinainte eram intre doua tuneluri din Italia, acum am lasat in urma putoarea persistenta in nari dupa noaptea din hotelul de linga Torino. Acum trecem prin tunelurile din Franta.
            La intrarea in Coasta de Azur era o reclama pe care scria PARADICE FOR SALE. Monaco e, intr-adevar, un tinut de vis, din toate p.d.v. – foarte frumos, f. cochet, f. curat, pe malul marii azurii, in care licuresc vapoare de lux, cu cladiri faine – Muzeul Oceanografic, Palatul Princiar, Catedrala, stadionul (unde se va juca peste citeva zile supercupa Europei la fotbal), multe statui si monumente, strazi inguste si pietruite, de-ti vine sa te descalti si sa faci un masaj la talpi cu Coasta de Azur, atit de miraculos, incit preferi sa vizitezi totul la pas, in dauna unei bai in mare – incredibil, dar adevarat. Ghidul zicea ca de fiecare data cind vine aici se imbolnaveste si-si zice: „Doamne, dece n-am tras lozul cu Monaco?”, iar cind vine din Egipt sau Maroc zice „”Doamne, ce bine c-am tras lozul cu Romania”.
            La Nisa n-am avut timp sa vedem mai nimic in plimbarea pe malul marii, pe linga plaja plina de pietricele, pina la hotelul olteanului Negresco, cica al 3-lea cel mai imbietor hotel din lume – nu dupa stele, ci dupa principii care depasesc cu mult hotelul propriu-zis (asa zice ghidul, care mai exagereaza, mai confunda, dar le zice bine). La Cannes-ul cu monumentul lui Prosper Merimee (cu Carmina linga tata lu’ Carmen), era un festival al artei rusesti, asa ca de-odata Cannes-ul a devenit neincapator si si-a intins covorul f. rosu pe scarile Palatului Festivalului, unde i-am facut poze lu’ K si am citit poemul tau-tau, Как в лутших домах Парижа.

27 august
Pe la 3 ne-am trezit – la propriu – pe Costa Brava de linga Barcelona, mai concret – in Calella.. Îti dai seama, esti atit de aproape de Barcelona si in acelasi timp... nu esti acolo... Încep sa realizez ce fain a fost la greci, in special serviciile. Stelele de pe hotelurile din Spania-s margarete, vorba unei tanti de prin Maramures, nu stiu cum e hotelul de 3 stele, ca inca nu ne-am intersectat cu „baietii”, dar „Continental”-ul de 2 e teroare, vb sotului lu’ tanti: „horror”: holurile-s cam de doua ori mai inguste decit Strada Sforii din Brasov, daca vine cineva dintr-un capat tre sa te intorci pina la liftul de max 3 persoane k sa poata omu’ trece, oricum cam pe-o parte, camerele-s varza si „execrabile”, cum a zis tanti din Craiova. Camerele-s „potrivite”, la unii mai mici, la altii – OK, la noi is OK, dar baia-i mai mica decit la perechea din Cj, care n-au dormit trei ore (dupa atita drum, atita oboseala!) doar gindindu-se la cit de mica-i baia! Noi daca vrem sa ne spalam pe dinti tre sa deschidem usa, ca sa incapem la chiuveta care la noi nu face ca greierii din Grecia, ca la clujeni, care-s linga lift, care se aude toata noaptea. La §-ul „sunete” – aici si intimitatea din blocul de vizavi se aude. V-am zis ca nu exista geamuri? Doar usa de la balcon, care NU SE ÎNCHIDE! Ceva pe jos? Ahahahahha, praf, nu covor. Frigider? TV? Te crezi intr-un film SF, amice. Dar cam aici se termina capitolul NASPA LA SÎNGE. A, si zona e muncitoreasca, nu seamana deloc a statiune. N-am locuit niciodata nici intr-un cartier mai naspa, nici intr-o camera mai insuportabila – si nu-s fitos deloc!! Ca sa ajungi la plaja driblezi blocuri semiparasite, treci calea ferata, faze d’astea. apoi incepe alt §. Marea Mediterana e foarte curata, geamandurile-s fffff departe (sau erau semne pentru vaporase? oricum, nu m-a fluierat nimeni aici), nisipul e mai mult pietris, dar sari in apa si uiti de asta. Azi am vizitat ce-a fost de vazut pe-aici am ajuns pina al virful virfului Calelliei, la cele doua turnuri din sec. XIX, cu ajutorul carora comunicau catalanii, ma cam dor picioarele, umflate, cu un pahar de sangria, vinul lor traditional, prea dulce, dar totusi OK. Tot in acea zona, dupa ce cobori, statiunea e mai statiune, plajele – mai plaje, nisipul – ceva mai fin, am incercat toate plajele, am inotat si dimineata, si la amiaza, si la apusul soarelui; miine plecam spre Barcelona.

28 august
Barcelona e un oras foarte viu, modern, cu multe obiective turistice, de care se pot bucura si cei mai pretentiosi vizitatori, si cei mai prostanaci, gen Blocnotes. E si muzeul Dali, si stadionul lui Espaniol, si muzeul lui Picasso, si stadionul Nou Camp al lui FC Barcelona, si Sagrada Familia si Parcul Guell, si casele lui Gaudi, dar si Muzeul Erotic de pe strada Rambla (unde e si Muzeul Figurilor de Ceara), un fel de Republicii din Bv sau Magheru din B...
Daca ajungeti in Barcelona – nu sacrificati toate doar ca sa ajungeti pe stadionul Barcelonei – e o mare pacaleala. Îti iau aia 17 euro si poti sa vezi doar stadionul (intr-adevar, parca desenat pe comp), si cica muzeul echipei, o chestie absolut neglijabila, dezamagire asigurata. În schimb nu poti neglija urmele lui Gaudi, care a scos arta in strada la propriu, frate, construind catedrale, biserici, case, parcuri, acoperisuri, super tare, mosule. Pacat ca a murit inainte de vreme, calcat de tramvai. Dali & Picasso is – pentru cunoscatori – obligatorii. Parcul Guell nu trebuie ratat in nici un caz (noi am platit in plus ca sa-l vedem, ne-a ciubucit ghidul la greu, tot 5eurindu-ne pe tot drumul; cind incepea sa povesteasca ceva mai interesant si mai entuziast deja stiam ca urmeaza „Daca vreti sa vedeti – 5 euro de persoana”. O fraiereala spre folosul nostru, una utila si placuta, un fel de meditatii sau ca la medicul stomatolog, cind – ca-n poezia lui Caius Dobrescu – dupa ce-ti roade prin gura si rabzi dureri insuportabile, in loc sa-i tragi un picior in coaie – ii dai si bani si multumesti respectuos).

29 august
Capitala Andorrei e f. mica, plata, n-ai ce & pe cine vedea, dar e un orasel curat de munte, unde poti sa faci cumparaturi neasteptat de convenabile; am luat 2 sticle de Absint, 2 de scotch whiskey (una pt nashu’, una – pt colegi), vin si ciocolate pentru copiii prietenilor. Nu gaseam biserica din sec. XII (dupa spusele ghidului), il intreba de ea K pe-un mos si ne-a raspuns un’ morosan in ro. Ro & rusii sint peste tot, pe oriunde am trecut. Ne-am intors pe la manastirea Montserat, o manastire in virful muntilor taiati in pietre care de departe seamana cu oamenii, ffff impresionanta, cu statuia Fecioarei Maria (neagra), protectoarea Cataluniei, la care se sta in rind ca la mausoleul din Moscova, ca sa-l vezi pe Lenin (care in muzeul figurilor de ceara din Barcelona doar aminteste de Lenin, aia din Leningrad le dau muie din picioare). Acum vin de la traditionala baie de noapte in Mediterana, dar si de la meciul care a avut loc pe stadionul din Monaco, pe unde am trecut acum citeva zile: Supercupa Europei, in care Zenit St. Petersburg le-au tras-o diavolilor rosii de la MU – 2:1. Cam acesta a fost scorul azi: 1 – manastirea M., 2 – restul, 3 – oboseala care se aduna, se aduna...

1 septembrie
Pe 30 am iesit in larg, la o croaziera pe mare, cu inot intre stinci, o distractie cu bauturi & sandwich-uri „la discretie”, dupa care fiecare a dormit unde l-a prins mos Ene – noi am zis ca stam intinsi in pat o ora altii s-au ars pe plaja.
            Ieri am luat Barcelona la pas, in doi. E f. fain ca trenul din Barcelona vine in statiuni – si invers – f. des si merge f. rpd, k un fel de metrou suprateran. Opreste in mai multe statii in Barcelona, inclusiv in centru & la aeroport si nu e scump deloc – de 3 ori mai ieftin decit le-a luat aseara ghidul pt ca sa-i duca la „spectacolul de lumini & ape” din Monjuic (spectacolul fiind gratuit, off course), deci dus-intors iese ca de 6 ori mai ieftin. Am coborit la Arcul de Triumf, apoi am mers toata ziua, prin parcuri, muzee, strazi... Muzeul Picasso acopera perioada adolescentina (15, 15 ani) si doar citeva lucrari din perioadele albastra si roz, dar e impresionant si merita vizitat. În I rind e pt Picasso, normal, dar si locatia in care e muzeul – cele 4 palate medievale din Carrer Montcada: Berenguer d’Aguilar, Baro de Castellet, Meca, Finestres si Mauri. Muzeul Dali e f.f. fain, nu exista nici un fel de reducere (studenti, ziaristi, pensionari, etc.), dar poti face oricite poze vrei (in comparatie cu „Picasso”, unde fotografiatul e strict interzis). Am fost la o expozitie Dali cu Dudu, la Chisinau, unde erau desenele lui legate de literatura – ilustratiile la Cervantes & Dante. Aici sint desene, picturi, sculpturi, lucrari in ceramica, fotografii si desene cu Dali, toate aranjate in mai multe camere parca special construite pentru un muzeu Dali, iar la iesire poti sa te uiti la alte desene de-ale sale, care n-au incaput in expozitie. La Picasso mi-a placut tare cum s-a jucat cu acelasi motiv in mai multe tablouri. Exact acelasi desen in 6 tablouri. Natura moarta in alb-negru, aceeasi natura-moarta color, cu linii ingrosate, cu ceva in plus... Bona asa, asa si asa – asa se exerseaza, baieti, nimic nu „iese” asa, pur si simplu. Dali – clar – a fost lovit de geniu. Si de paranoia culturala, dar asta se vede mai ales in carti, aici e evidenta munca asidua la cultul personalitatii, a trudit din greu pentru asta, dar a meritat. Cind ne-am pornit din Calella, pe sine se plimba un porumbel extremal – promenada de dimineata la limita dintre viata si moarte, asta era un urmas al porumbelului lui Picasso.
            Exact linga Arcul de Triumf e un parc superb cu lac, o fintina arteziana (acum in reparatie, o biserica, Parlamentul Catalaniei, un mamut in marime naturala, multe statui ale sculptorilor catalani, dar si Muzeul de Zoologie, construit de Lluis Domenech i Montaner, acelasi care a facut si Palau de la Musica Catalana, singura sala de muzica iluminata natural. În Muzeul de Zoologie era o expo temporara cam aiurea, ceva cu un asasinat in muzeu, dar colectia de animale & pasari impanate iti creeaza o pauza placuta si utila. Daca te grabesti si nu vrei neaparat sa vezi Palatul Muzicii Catalane – nu-ti lua bilet, pentru ca nu poti sa vizitezi palatul in viteza, ci doar cu ghid, care-ti pune un film (f. bine facut), apoi te cara prin salile palatului, ceva cu adevarat extraordinar, dar asta iti ia cel putin o ora. Daca te-ai uitat pe net si vizitezi palatul ca sa faci poze cu sala sau cupola, adevarate opera de arta - renunta, nu poti sa faci fotografii sau sa filmezi in interior, pe linga ghid mai urmarind grupul si un cretin care pindeste sa nu deschida cineva aparatul foto, iar din cind in cind mai vine unul linga el, vorbind la statie, apoi hlizindu-se ca doua animale. Muzeul Precolumbian e misto, dar n-am putut sa-i fac poza lu’ un aborigen din ala cu aia sculata din cauza bulangiului de jandarm care statea (special) exact linga el. Monumentul de 60 de m. al lui Columb arata cu degetul spre America descoperita de el, peste portul Barcelona, peste... Muzeul de Arta Contemporana e plat si ordinar fata de cladirile vechi, sper ca arta cont. catalana sa nu-i semene prea tare. La Rambla e un bulevard istoric care duce spre mare, printre monumente, palate, muzee, piete, dar si artisti & statui vii, cica majoritatea-s romani. Casele Gaudi sint adevarate – arta existentiala, frate, ceva super tare, una dintre ele se viziteaza (pe bani) si chiar nu trebuie ratata, pe acoperis Gaudi lasindu-si imaginatia sa zburde, iar de pe ea se vede si virful geniului lui Gaudi – Sagrada Familia. Si la biserica Sfinta Maria, si la catedrala am ajuns exact cind aveau loc slujbele (de dimineata si de seara, n-am programat asa vizitele, am programat altele care n-au mai avut loc, dansul catalan din fata primariei, de exemplu). Mi s-a parut o prostie ca n-au lasat sa intre o femeie cu umerii descoperiti, absolut decenta. Adica femeia e de vina ca libidinosii din catedrala au pohte trupesti cind o vad? Eu, care n-am nici o treaba cu religia, am intrat lejer, iar ele, care chiar vroiau sa intre, nu li s-a permis. Seara am vazut si Acvariul, o teapa in stilul muzeului FC Barcelona, mai bine-l vezi pe net sau pe-un CD, cu rechinii pe care am vrut atit de mult sa-i vad si cu multe alte specii de pesti, pe care-l vezi f. rpd, bine facut si gindit, dar nu merita sa dai atitia bani pt atit de putin. Din Barceloneta, fostul cartier al pescarilor, am ars gazu’ sa vedem si fintinile muzicale, scurt, ca pierdeam deja trenul, iar azi pornim la 24,00 inapoi spre acasa. Sincer, pierdem a 2-a noapte platita, pentru ca in prima am ajuns spre dimineata, iar azi nu vom dormi deloc la hotel, dar imi convine, deja mi-e dor de „munte”, de casa.
            Azi am vzt ca-n Catalunia nu doar sf. Maria, protectoarea Cataluniei, e neagra, ci si... meduzele. Meduzele din Calella-s negre si respingatoare, mari si cu picioruse cu tepi ca niste gindaci la capete si de multe ori umbla in grupuri, in gasca, cum ar veni, ca baietii din cartierele bucurestene. În prima parte a zilei am avut grija sa le dau prioritate, iar dupa masa am avut grija la valuri (saraaaate!). La noi la jumatate de astfel de valuri ar fi fost ridicat steagul rosu, aici azi n-a fo nici un salvamar pe plaja, oricum, am fost doar doi care am inotat mai departe, restul erau pe mal sau la mal. Gata, peste citeva ore incepe numaratoarea inversa. N-am reusit sa vedem chiar tot ce-am vrut (cum ne-am imaginat) – din interior -, ca din autobuz am vazut, am explorat orasul vechi, in stil gotic si cu strazi f. inguste, Eixample, cartier in stil Modernista, care face din Barcelona orasul cu cele mai multe cladiri Art Nouveau din Europa, iar Montjuic-ul a ramas semivizitat, doar ne-am plimbat cu autobuzul pe linga obiectivele turistice, ne-am oprit sus, la sculptura dansului traditional catalan pe care nu l-am mai vazut live, desi in ghid scrie ca trebuia sa fie duminica in Piata Sant Jaume, la 18,00, doar ca in realitate e peste o duminica, ieri a fost aia peste, am fost pina la Fintina Fermecata, sub Palatul National.
            La regrete: n-am intrat in castelul Montjuic (lasat pentru seara, la h2o-u’ muzical), FC Barcelona n-a avut meci, pe Camp Nou in perioada cit am fost aici, n-am cumparat elefantelul cu picioare lungi, ca-n pictura lui Dali – am vazut in doua locuri, dar am zis ca sigur va fi si la muzeul Dali si-l voi lua de acolo, ca amintire, dar... nu era si nu am mai gasit altundeva. Dar are picioare lungi, poate ca ma gaseste el pe mine. Gata, ma duc sa iau apa minerala de la magazinul din colt (de pe Cervantes), de unde am facut toate cumparaturile dupa ce l-am descoperit, pentru ca ne-au placut proprietarii-vinzatori, magazin unde e o piine-gigant cu care am facut o poza. As fi luat si un vin spaniol, dar n-am cu ce sa-l deschid, asa ca am cumparat doar pentru acasa. Casa-spre casa-acasa-sa.

2 septembrie 2008
În Domul din Milano K a intrat din a doua incercare, pentru o intrare pantalonii ei scurti erau prea scurti, iar pentru cealalta erau OK. La Dom – lucrari ca pe soselele din Romania, de ani de zile, intru in catedrale & biserici pt arta de pe pereti, mai pun cite o luminare-doua, pentru ca tata zicea ca ar fi tare aiurea sa nu existe viata dupa moarte, sa murim si atit, oricum, tu existi doar atit cit existi, dupa ce te lepezi de corp nu mai esti tu, nu mai esti acelasi, nu mai esti. Am mai reusit sa vedem ceva, noi am ales sa intram in Castelul Sforzesco, uimitor de bine pastrat si f. bine folosit, adapostind f.f. multe muzee. N-am avut timp pt stadion, dar n-ai cum sa nu observi cit de bine vinde Ronaldinho. Si la Barcelona, de unde a plecat, imaginea lui Ronaldinho se vinde in continuare, si la Milano deja vinde fff bine, fiind m. prezent decit orice alt ftblst de la Inter si Milan. Va intrebati daca e mai popular si decit Chivuuu? >:) Apropo, am vazut peste tot tricouri cu Mutu.

trairi trecatoare stari iminente

in timp ce Romeo bea cu baietii
in crisma de linga Palatul Capuletti
oameni din toate colturile lumii
isi incearca norocul
sub balconul Julietei
pui mina pe-o tita –
fortuna nu te mai paraseste un an de zile
pui mina pe ambii sini –
ti-ai asigurat bahtalo-ul pe doi ani de aici incolo
hai noroc Romeo
esti un tip de treaba
Shakespeare ar fi mindru
de tine
dragostea vine si trece
dar prietenia foamea si setea
sint permanente

Da, am fost si eu la Julieta, si sub balcon, si-n casa, si la balcon, am pus si io miinile pe titele ei si doi ani de aici incolo totul imi va merge k pe roate. Îti dai seama, toata casa aia-muzeu din Verona e construita dupa o opera literara, minunat, ar zice tata, minunat! I-au facut chiar si mormint, desi fata n-a existat in realitate si, deci, n-a murit niciodata, „dar cine pula mea mai stie”? O istorie literara transformata intr-un mit care aduce multi bani. Doar k sa intri in casa Julietei te costa 6 euro, faci o poza la balconul ei, ii admiri patul, daca ai un IQ inca f. precolumbian scrii si un biletel pe unul din peretii de la intrare si gata, esti fericit(a) ca niciodata.
            Arenele Romane din Verona-s mai atragatoare pe dinafara, dar am impresia ca-s functionale, asa arata in interior, parca ar fi urmat o piesa de teatru, sper ca nu una despre Romeo si Julieta la batrinete, mai bine pur si simplu „Romeo si Julieta”.

3 septembrie
K sa ajungem in Venetia a trebuit sa mai platim 12 Euro de persoana, ceea ce nu era scris in program dinainte, ceea ce te cam enerveaza, ca si visele-n care bei apa minerala carbogazoasa in tarile in care in realitate nu gasesti nicaieri asa ceva. Fara Piata San Marco Venetia e un orasel provincial, cu strazi f. inguste, cu multe-multe „Strada Sforii”, canale care cam put. Dar daca pute rau de tot inseamna ca esti aproape de piata de peste si ca e pe-aproape vestitul pod de pe Canalul Grande, care nu e mare brinza, e doar un canal mai mare decit celelalte. Dar Piata San Marco chiar e grandioasa si merita vazuta – Bazilica Sf. Marcu, Clopotnita, Palatul Dogilor, Ala Napoleonica si multe alte statui impresionante, cu lei inaripati, simbolul Venetiei, si alte lighioane. Porumbeii pe care vor sa-i stirpeasca dau un farmec aparte, chiar daca multe lacrimi curg din cauza lor. Puntea Suspinelor e dezamagitor de ordinara, iar „suvenirul” cel mai la moda – peste tot – sint chilotii cu pula XXL, vb lui Ombladon – „mi-am tatuat pe pula o pula mai mare”; Ioane, ai scris acest vers dupa o vizita in La Serenissima Republica?
Cred ca-i tare plictisitor sa locuiesti la Venetia.

4 septembrie, dupa Budapesta
Calatoriile-ti pot largi orizontul la figurat si iti omoara zilele la propriu. Vad pe geam doua caprioare care alearga sprintene spre moarte; sint mai aproape de moarte cu 13 zile, mai bronzat si mai obosit. Dar bronzul si oboseala vor trece repede, Budapesta, Viena, Melk, Salzburg, Vaduz, Zurich, Berna, Geneva, Monaco, Nisa, Cannes, Barcelona, Andorra la Vella, Milano, Verona, Venetia au ramas in urma, sper sa se termine odata si CD-ul cu imbecilul ala de Enrique – sa se zgirie! sa dispara! Asa cum au disparut vamile si granitele din Ungaria spre Vest. Fara zahar, fara prezervative, fara frontiere, fara cenzura, fara televizoare cu Acasa TV si fara telefoane cu sonerii manele & pop, fara muzica proasta, fara bere fara alcool, fara gropi pe sosele, tinerete fara cosuri pe fata, viata fara trezit dimineata, fata-n fata, totul pe fata.