Imaginea de sinteza a Gulagului, ce il configureaza ca pe un cosmoid, se afla in Leviatanul narativ numit Arhipelagul Gulag.Calificat drept “poem documentar” sau, exagerind, “dialog platonician”, poem didactic despre conditia umana sau “tratat dialectic”, Arhipelagul Gulageste un fruct oprit al destalinizarii din Uniunea Sovietica, zamislit din experienta de detinut a lui Soljenitin si avind un caracter testamentar. Calator prin metropola infernala a Gulagului, prin imperiul zek (zek, zeka - zakliucionii - detinut), Virgiliu si Dante la un loc, Soljenitin isi propune sa fie martorul pur> in fiecare celula, baraca, lagar, el colecteaza povestile tuturor, ca un colectionar de destine umane. Arhipelagul Gulag este o lectie pentru Soljenitin insusi> initial marxist, el va ajunge treptat si cu lentoare metodica anticomunist. Mesager in bolgiile acestui infern modern, Soljenitin a fost proiectat in ipostaza de Pavel al zekilor, ca un marxist convertit la anticomunism, iar comunistii ortodocsi l-au revendicat ca pe un critic din interior al comunismului. Soljenitin nu s-a manifestat insa ca antistalinist ca sa ramina leninist. El nu a fost un prigonitor devenit prigonit, iar “apostolatul” sau, initial antistalinist, s-a generalizat mai apoi la un anticomunism total.
La constructia Arhipelagului Gulag au participat 227 de fosti detinuti, cu amintiri, epistole, memorii< Soljenitin a fost dirijorul lor, comentatorul avizat si cel care a orchestrat structura cartii. El nu a dorit sa faca o selectie a unor destine alese, dimpotriva, majoritatea zekilor sai sunt oameni simpli, aruncati in abatorul Gulagului si redusi aici la conditia de zoon. Comunistului robotizat, masificat social, depersonalizat, Soljenitin i-a opus niste destine obisnuite, dar marcate de legea junglei in Gulag. Limba in care a descris infernul concentrationar sovietic a fost cind una elevata, a unui purism estetic (eseistic), cind un fel de jargon concentrationar< drept unelte narative i-au servit, prin intrepatrundere continua, sarcasmul, parodia si grotescul tragic.
Afirmatia cea mai profunda despre Arhipelagul Gulag ii apartine lui Georges Nivat, care a intuit in Gulag - un tinut modern al metamorfozelor sub semnul lui Circe,unde inocentii sunt declarati a fi vinovati, fiind batjocoriti de tortionari si acuzatori oficiali. Plasmuitorul acestei formule nu a dus, insa, ideea pina la capat> ca tinut al metamorfozelor, Arhipelagul este unul al coruptiei morale si al dezumanizarii. Corabierii preschimbati de Circe in porci au devenit in Gulag zekii decazuti, oamenii-cifra despre care Candid Candidici, alter-ego ironic al lui Soljenitin, va scrie un eseu antropologic muscator (singurul capitol redactat cu umor negru). La fel de bine, insa, decaderea fizica a zekilor din Gulag poate trimite, in opinia mea, la statutul yahooilor din +ara Houyhnhnmilor, ultimul tinut in care ajunge Gulliver. Acestia sunt oameni primitivi si pestilentiali, redusi la stadiul de animale si, chiar daca Jonathan Swift ironizeaza prin ei imaginea “bunului salbatic”, asemanarea cu zekii din Gulag mi se pare evidenta. Dar, ca sa raminem in logica tinutului lui Circe, Arhipelagul Gulag va fi o Anti-Odisee, din care nu exista intoarcere, iar Soljenitin un Anti-Ulise care nu-i va putea preschimba pe zekii decazuti inapoi in oameni, ci dimpotriva, va cerceta preschimbarea lor pina la capat. Autorul insusi va trece prin citeva etape ale metamorfozelor, fara sa ajunga insa la polul tenebrelor. Circe ramine sa fie aici o instanta provocatoare> istoria flancata de oroare.
Daca subtitlul in franceza al Arhipelagului Gulag, acela de Eseu de investigatie literara, stirneste nedumeriri, greseala este una de traducere, caci subtitlul real pe care il precizeaza Soljenitin de-abia in 1993 (in cadrul emisiunii “Bouillon de culture” realizata de Bernard Pivot) este acela de Eseu de investigatie artistica. Calificativul “artistic” este ales pentru a se opune aceluia de “stiintific”, prin aceasta autorul subliniind faptul ca nu a avut acces la arhive pentru a-si inchega opul anticomunist, sursa lui fiind memorialistica iar nu documentara. Titlul uriasului tom despre infernul concentrationar va fi explicat
tot de Georges Nivat, care insista asupra cuvintului “arhipelag”> pe de o parte este vorba de metafora concentrationara tipica, valabila oriunde, chiar si in centrul Moscovei, cu referire la “insulele” detinutilor, izolati de restul lumii libere, pe de alta parte trimiterea culturala se face la arhipelagul grecesc ca leagan al civilizatiei umane. Or, acest ultim sens este pervertit, el referindu-se tot la un univers auroral, dar in sens negativ. Arhipelagul Gulag este leaganul unei civilizatii umane pervertite, demonizate inca de la nastere.
Scriitura lui Soljenitin tine de sfera literara (artistica) si nu de cea istorica, deoarece in afara unui fir ordonator, logic, textul abunda in speculatii si paranteze< lipseste uscaciunea si dimensiunea seaca a cercetatorului istoric, nu exista o rigoare istorica, nici ipoteze ierarhizate, ci juxtapuneri< in plus, intr-un eseu istoric nu si-ar fi avut rostul ironia, butadele, persiflarea, ci doar faptele nude si comentariul lor sec. Arhipelagul Gulag are o structura de puzzle, anumite teme si motive se reiau contrapunctic (in functie si de aportul celor 227 de colaboratori anonimi ai autorului), totusi pot fi distinse cinci mari capitole> istoria Gulagului, portretul detinutului ca tip uman (conditia lui, martirologia moderna), “caste” de detinuti, rezistenta in Gulag, prelungirea Gulagului in libertate.
Incercarea autorului de a reface istoria Gulagului este monumentala, caci Soljenitin se intoarce in timp, detabuizind revolutia rusa. Aparatul de represiune este vazut ca un urias abator uman care-si alege victimele neselectiv< exista o adevarata pofta de represiune, cei mai expusi fiind “antisovieticii”, eticheta lejera care permitea masuri absolute. Exista chiar o planificare a arestarilor si exterminarilor decalate pe orase si zone< codul juridic sovietic continea destule aberatii care puteau fi manipulate perfid> pedepsirea intentiei la fel cu fapta, pedepsirea nedenuntarii etc. Treptat, se cladeste un stat in stat, reteaua Gulag devenind un fel de “Vatican” al Antichristilor. Imaginea emblematica a Rusiei va fi aceea a Patriei Revolutiei ca o mare zeita materna transformata intr-o divinitate terifianta, ce isi devoreaza fiii. Gulagul depinde initial de o vasta actiune de “igienizare” (deratizare), de purificare dogmatica, de reeducare, daca nu, mai simplu, de strivire a “gindacilor”, cum ii numea Lenin pe “dusmanii poporului”.
Rolul determinant in cadrul proceselor inscenate il avea Acuzatorul public, versat, maestru in rastalmaciri, lipsit de scrupule si abuziv. Nici pentru torturi, nici pentru procesele inscenate nu au existat standarde si sabloane, drumul spre moarte era mereu perfectibil. Soljenitin decaleaza represiunea pe diferitele perioade urmatoare revolutiei, fiecare cu accentele sale specifice.
Numerotarea detinutilor avea ca scop depersonalizarea acestora, astfel incit ei sa devina un amorf numeric. Era evident ca aparatul de represiune voia sa transforme lagarele si inchisorile in tabele logaritmice vii, pentru a avea un control eficient asupra populatiei zeka. Toate acestea, impreuna cu represiunea fizica propriu-zisa, isi gasesc contraponderea in ceea ce Soljenitin prezinta drept solutia mortificarii. Rapirea tuturor libertatilor ii aduce pe detinuti in fata unei libertati paradoxale> ceea ce nu posezi (familie, situatie sociala, prieteni) nu poate sa-ti fie confiscat< zekul nu are ce sacrifica, fiindca a sacrificat tot, deci este liber. Daca el constientizeaza aceasta libertate a nimicului, devine puternic. In afara acestei solutii de rezistenta interioara in Gulag, Soljenitin mai aminteste doua solutii compensatorii> evita decaderea cei care traiesc prin via mistica (cei mai dirji zeki au fost crestinii ortodocsi) precum si cei cu o vointa iesita din comun. In ciuda filosofiei de inchisoare a supravietuirii cu orice pret, adevaratul detinut nu face concesii sau le amina la nesfirsit, si aceasta consecventa cu sine il face invulnerabil la spaima de moarte si la degradare.
Portretul zekului implica si reliefarea conditiei sale de sclav, precum si enumerarea ierarhica a chinurilor la care era supus. Inchisorile de tranzit erau considerate adevarate piete de sclavi, caci functionarii mituiti ai Gulagului asteptau cumparatori pentru lagare preferentiale, negociind cu “negustorii de oameni”. Sistemul penitenciar se hipertrofiaza astfel incit ajung sa fie utilizate in scop experimental chiar si vechile manastiri.
Un capitol atroce este dedicat torturilor, pe care autorul nu le descrie metodic, ci le inventariaza amalgamat. Aici, Soljenitin reia solutia mortificarii> rezista la ancheta dura doar cel care se considera “mort” sau care se opune deschis autoritatilor. Zelul tortionarilor tinea de cantitatea uriasa de “dusmani ai poporului”, care le asigura calailor un ritm si privilegii specifice. Ideologia ii ajuta pe tortionari sa-si justifice actele de cruzime, motivindu-le teoretic. In timp, politica represiva devine riguroasa, iar Gulagul prolifereaza< Stalin are viziunea canalelor exterminatoare, el este noul faraon bolsevic, iar canalele - “piramidele” care-l vor instala definitiv in istorie. Mai mult decit emblema faraonica, Stalin primeste insemnele Marelui Canibal, Tatal devorator, imagine care se combina arhetipal si psihanalitic cu cea a Patriei Revolutiei ca Mama devoratoare. El este un Tata devorator care instituie foamea ca genocid, pentru a-i forta la supunere pe citiva dintre fiii sai revoltati. Daca nu se poate vorbi de o “arta” a despotismului sau, in orice caz se poate vorbi despre un ritual.
Din interior, sub indrumarea autoritatilor, Gulagul se organizeaza in brigazi de munca, care joaca rolul de familii totalitare cu scop pretins reeducativ. Referitor la acest lucru, Soljenitin va face o paralela intre iobagi si zeki, ultimii fiind decretati “sub-iobagi”. “Lagarele, scrie Soljenitin, nu sunt numai fata ascunsa a vietii noastre postrevolutionare, anvergura lor le-a facut sa fie nu numai chipul, nu doar o latura, ci, fara indoiala, inima insasi a evenimentelor. In putine domenii s-a manifestat aceasta jumatate de secol cu atita consecventa cu sine pina la capat.” Lagarele vor domina viata gregara din Patria Revolutiei, de la “experienta de avangarda”, cum va numi ironic Soljenitin revolutia, pina la posthrusciovism. Instaurarea democratiei new style pune alert in miscare masina penitenciara, iar suprasolicitarea aparatului de represiune atrage cu sine incarcerarea unui numar urias de oameni.
Lupta de clasa a continuat si in Gulag> detinutii de drept comun au devenit “aristocratii” lagarelor, lumpenul fiind reprezentat de intelighentie si tarani, intermediari fiind cei cu meserii propice Gulagului< virful de lance al autoritatilor, din interior, il constituiau “proletarii” si infractorii. Pentru a-i clasifica pe detinuti si pe tortionari (caci si acestia sunt tot niste locuitori ai Gulagului), Soljenitin vorbeste despre un fel de “caste”. Prima casta este cea a detinutilor de drept comun, pe care aparatul de represiune ii foloseste in scopul fragilizarii politicilor. Autorul ii numeste cind “cersetori”, aliati ai Puterii, beneficiind de un cod de legi usoare, cind “vampiri”, caci traiau din munca si viata politicilor. Comunistii “ortodocsi” constituiau o casta care-si accepta detentia din miopie si fanatism politice. Majoritatea credeau ca detentia le verifica fidelitatea stalinista sau presupuneau ca sunt victima unui complot fara stiinta lui Stalin. Erau sensibilizati demagogic la slogane, respectau spiritul disciplinar al Gulagului, considerau logica munca fortata, dar incercau sa ocupe posturi contemplative< ii dispretuiau pe restul politicilor, incurajau colaborationismul, considerind antisovietice evadarea si revolta.
O casta aparte o constituiau delatorii, asa numitii “buni sovietici”< “delatiunea, scrie Soljenitin, este forma cea mai violenta de lupta intre detinuti, -azi mori tu, eu, mai tirziu!” In portretul pe care-l face acestei caste, autorul insista asupra spiritului imaginativ cinic si inventivitatii delatorului (”inventionita” era una dintre bolile specifice atit in Gulag cit si in afara lui)< denuntul era considerat fatal, “superarma” si “raza a mortii”. O patura speciala a delatorilor o constituise la un moment dat autogarda, alcatuita din supraveghetori racolati oficiali dintre detinuti (delatiunea fiind oficiata din spaima, coruptie si entuziasm)< la inceputurile Gulagului, politicii erau siliti ca ei insisi sa recruteze delatori impotriva lor!
Femeile si copiii formau un grup aparte, fara sa alcatuiasca o casta propriu-zisa. Femeile obtineau privilegii prin eros, iar maternitatea reprezenta un mijloc de salvare socio-morala si afectiva. In Gulag, insa, minorii invata codul carnasierelor, majoritatea traiesc o initiere sexuala precoce, prin violenta, si, in legea junglei, isi gasesc victimele preferate printre batrini si invalizi. Bestializarea minorilor tine de un proces de maturizare fortata, prin cruzime.
O casta “neagra” a locuitorilor liberi din Gulag este cea a gardienilor porecliti “ciinii”, alesi sa fie impenetrabili, stupizi, despotici, cupizi si complexati. “Ciinii” batrini puteau dialoga, totusi, cu zekii, se putea negocia cu ei, in schimb “ciinii” tineri erau depersonalizati si robotizati. Existau inca doua caste malefice> “fiii mitraliori”, care ucideau gratuit, si “ciinii lui Stalin”, berialogii (adepti ai lui Beria - ‘”viceregele” Gulagului), care inscenau evadari si revolte pentru a ucide inocenti si pentru a-si dovedi fidelitatea fata de regim.
Soljenitin va mai portretiza o casta aparte, de data aceasta in rindul zekilor, - “evadatii in suflet”- , detinuti activi, caliti pentru moarte, al caror unic scop este “procurorul verde”, adica evadarea. De altfel, evadarile erau obisnuite in Gulag, iar sinuciderile si automutilarile, rare. Politicii nu se sinucideau, desi erau exterminati treptat, deoarece credeau in inocenta lor< pe cind sinucigasii sau automutilatii se dovedeau a fi niste fragili interior.
Mijloacele de rezistenta organizata inauntrul Gulagului erau protestul si greva, mai radicala - revolta. Ele aveau ca scop atit sfidarea autoritatilor cit si actiunea punitiva, din interior, asupra delatorilor si colaborationistilor. Paradoxal, uneori politicii se aliaza totusi cu cei de drept comun, luind pozitie ofensiva anticomunista, chiar daca mai existau rivalitati teoretice intre moderati si extremisti. Toate acestea erau inghitite in directia generala de opozitie fata de aparatul de represiune. Majoritatea grevelor sunt ratate, insa, datorita sensibilizarii zekilor la ideea de compromis.
Daca infernul concentrationar este caracterizat in primul rind prin forma tipica a detentiei, tot de Gulag tin deportarea si exilul, chiar daca sunt nuante mai “blinde” ale infernului. Deportarea era “lirica” fata de executie si lagar< deportatii si exilatii erau supusi, insa, si ei, unor masuri autoritare, surghiunul fiind conceput, de pilda, sub forma de colonie combinata cu munca fortata, printr-un sistem juridic ambiguu. Exilul era, de fapt, “o pauza intre doua arestari”, caci atunci cind timpul de exil expira, surghiunitii si deportatii erau fie arestati, fie li se prelungea termenul de ispasire, sau chiar erau executati. Exilatii erau considerati involuati antropologic si rasial (rasa pura o reprezentau “bunii sovietici”), unii dintre ei fiind chiar vinduti ca sclavi si lipsiti de orice drepturi legale. Putini erau cei reabilitati, reconsiderarile fiind adesea metaforice si formale< “a fi reabilitat ªopina un membru al politiei secrete - n.m.º nu inseamna ca esti inocent, ci doar ca acele crime comise de tine nu au fost prea grave.”Concluzia lui Soljenitin> exilul este tot “o forma a mortii”, chiar daca aminata.
http://ruxandracesereanu.wordpress.com/ |
