|
||
|
|
||
.jpg) |
Pisa-ne-am pe mormintul lor Marius OPREA: "Nicolae Dumitrescu" |
 |
Maiorul Nicolae Dumitrescu lucra in Directia de Anchete penale a Securitatii. Colegii il descriu drept un alcoolic. Dupa cum reiese explicit din documentele anchetei de la DRS Cluj, fusese trimis in inspectie din ordinul generalului Nicolschi. Acest interes al lui Nicolschi, ca si insistentele cu care cauta sa-l incrimineze pe colonelul Patriciu (prin declaratiile solicitate subalternilor) nu poate fi explicat decit prin faptul ca se cautau pretexte pentru inlaturarea din functii a veteranilor comunisti din Razboiul civil spaniol, intre care se numara si Mihai Patriciu. Dumitrescu a fost avansat in functie la 1 februarie 1951 cind, in urma reorganizarii Directiei de anchete, a condus Serviciul I, care se ocupa cu “problemele speciale”. În aceasta calitate, s-a ocupat de anchetarea lotului Patrascanu, ca si de instrumentarea dosarului asa-zisilor sabotori de la Canalulul Dunare-Marea Neagra. Personal i-a anchetat pe Levente Mihai, Anton Golopentia si Herant Torosian, iar din mai 1951 si pe Emil Calmanovici. Datorita faptului ca sub conducerea sa ancheta trena, a fost schimbat in 1952…. S-a nascut in Bucuresti la 19 martie 1911, in cartierul Grivita Rosie. De origine muncitoreasca, fost lucrator la Atelierele CFR, intra in Securitate si ajunge rapid maior in Directia de Anchete penale. Dumitrescu era perceput de colegii sai drept un alcoolic. Cu toate acestea, de la 1 februarie 1951 preia Serviciul 1 de anchete speciale: “La inceputul anului 1951, in urma unor reorganizari ale MAI, fostul Serviciu Secret de Informatii (SSI) a trecut in cadrele acestui minister, iar problemele de ancheta au fost repartizate serivicului condus de subsemnatul”, isi amintea in 15 septembrie 1967 colonelul in rezerva Dumitrescu. Între dosarele “grele” pe care le primeste spre cercetare si coordonare se numara cel al “lotului Patrascanu” si al Canalului. Ultimul este dus la bun sfirsit cu succes: “Recunoasterile anchetatilor au fost facute in urma oboselii si a anchetei prea insistente, care era de 20 de ore pe zi”. Presati de timpul scurt pentru finalizarea dosarului, anchetatorii au trecut din dispozitia sa si la presiuni fizice, aprobate de Dulgheru, seful Directiei de Anchete si de subdirectorul Mazuru. Mai putin noroc are Dumitrescu in complextu dosar al lotului Patrascanu: la preluarea anchetei, “consilierul sovietic pe minister [Alexandr Saharovski, viitorul sef al spionajului sovietic – n.n.] ne-a tinut un logos de o ora, atragindu-ne atentia asupra perseverentei in ancheta, vigilentei si conspirativitatii si multe alte teorii fara nici o valoare. Dupa aceasta introducere a facut repartizarea arestatilor pe anchetatori (…) Subsemnatul am avut pe Levente Mihai, Golopentia si Calmanovici”. Problemele in orchestrarea acestei farse judiciare nu au intirziat sa apara: “cu colectivul compus din Dulgheru, Mazuru si consilierul sovietic pe Directie [Tiganov – n.n.] se discuta aproape in fiecare zi, insa cel care ne freca mai mult era consilierul sovietic pe Directie, ceilalti doi isi dadeau seama ca noi ca anchetatori ne facem datoria, dar ca nu iesea raspunsul cum dorea consilierul sovietic”. Nu numai ca nu au reusit sa scoata ceva de la anchetatori, dar Dumitrescu a facut pentru Mihai Levente referat de punere in libertate, fara sa realizeze ca procesul avea o uriasa miza politica. Mai mult, a conceput o sinteza la nivelul colectivului de anchetatori, din care reiesea facilitatea acuzatiilor – asa cum releva depozitiile anchetatilor. “Cind au venit consilierii sovietici din concediu, au facut un scandal enorm, oprind lucrul la sinteza respectiva si au strins materialele de ancheta din acdrul serviciului si le-au tinut la ei. Noi, anchehatorii, ne intrebam ce rau am facut prin asta”. Ca urmare a acestui fapt, ca si a divergentelor cu Ioan Soltutiu, activistul de partid insarcinat cu anchetarea lui Patrascanu, Dumitrescu a fost desituit: “Generalul Nicolschi m-a intimpinat cu vorbele urmatoare: tov. Dumitrescu, hai sa discutam, ca esti acuzat ca ai sabotat problema Patrascanu. Cind am auzit, sa imi vina rau, probabil ca ma ingalbenisem, ca a intervenit generalul Demeter [seful Inspectiilor – n.n.] spunind stai frate, nu-l lua asa repede”. În urma explicatiilor, Dumitrescu a scapat de arestare (ceea ce nu s-a intimplat cu seful sau Dulgheru), fiind numit in toamna anului 1952 “intr-o comisie formata din cadre MAI, Ministerul Securitatii Statului (MSS) si Procuratura”, pentru verificarea celor din coloniile de munca, in vederea punerii unora dintre ei in libertate. În 1953, este anchetat in doua rinduri din ordinul lui Draghici de maiorul Gheorghe Aurel, mai intii fiind acuzat de sustragerea aurului si valutei confiscate lui Patrascanu, pe care de fapt le predase lui Pintilie, iar apoi de distrugerea unor documente in dosarul Golopentia, care insa sint gasite. La baza ambelor reclamatii statea Soltutiu, care insa mi a reusit sa determine arestarea sa. În mai 1953, Dumitrescu ajunge sef al Procuraturii Militare MAI teritoriale Bucuresti pina la 1 decembrie 1955, cind face cerere sa revina in Securitate, la Directia de anchete. Cererea i se aproba. Este trecut in rezerva inainte de septembrie 1967 cu gradul de colonel, in contextul epurarilor efectuate in Securitate dupa indepartarea lui Alexandru Draghici din fruntea MAI. |
|
Redactia: Mihail VAKULOVSKI, Alexandru VAKULOVSKI, Carmina TRAMBITAS |