Sunt obligat sa iau atitudine, fiindca ma confrunt cu un aspect alarmant: nu mai pot sa am controlul asupra textelor pe care le semnez public, pur si simplu! Datorita Internetului (si a aparitiei site-urilor de reviste literare, care introduc pe Internet automat textele cuprinse in ele, „postate”) am ajuns sa nu mai stiu ce sa cred – tot ce intra pe Internet devine un bun comun, al tuturor? Trebuie sa lamuresc acest aspect, al deposedarii de proprietate, in absenta unei trimiteri la sursa, macar, la republicarea oriunde a textului luat de pe Internet. Voi vorbi singur un pic despre deontologia scriitoriceasca, despre copyright (si legea dreptului de autor), despre bun simt profesional.
Picatura care a umplut paharul a fost o nota aparuta in revista Bucovina literara 7 (iulie) / 2008, abia primita prin posta, nota intitulata „Si daca?”, semnata „R” (altfel, credibila; n-o sa ma refer la continutul ei), care incepe astfel: „În Romania Mare din 4 iulie a.c., poetul Liviu Ioan Stoiciu dezvaluie alte pacate mai mult sau mai putin cunoscute ale conducerii Uniunii Scriitorilor”… E stupefiant de-a dreptul ca se poate imagina numai ca eu am publicat in revista de partid Romania Mare – niciodata n-am trimis vreun rand acestei reviste! Niciodata… Si cu toate acestea, pe 4 iulie 2008 am aparut cu un text de atitudine si in revista Romania Mare! Revista care m-a calomniat ingrozitor ani la rand, apoi m-a citat alti ani la rand la „Saptamana pe scurt” (cat am semnat in ziarul Cotidianul, insa specificandu-se asta), conform intereselor politice ale patronului ei, C.V. Tudor, revista pe care eu n-o cumpar si n-o citesc decat rar pe Internet, cand aud ca iar s-a sarit calul in paginile ei si sunt curios sa vad despre ce e vorba (sa fiu sincer, in ultimul an n-am mai citit nimic din aceasta revista, C.V. Tudor a intrat in penumbra, de aceea am si fost luat prin surprindere in asemenea hal)… În ziua in care a aparut articolul meu in revista, mi-a telefonat un scriitor influent: „Felicitari pentru ce ai publicat in Romania Mare, ai dreptate”… Natural, „am ramas interzis”, i-am raspuns ca habar nu am la ce se refera, ce sa caut eu in Romania Mare? Este aberant, inadmisibil! Despre ce e vorba in articolul meu, l-am intrebat. Pai, se intituleaza „Pe mainile cui a incaput Uniunea Scriitorilor?”. Nu se poate, am continuat, e un articol aparut intr-o revista electronica, Tiuk! (cea mai buna revista literara electronica de limba romana, la care am o rubrica de suflet; ce inseamna Tiuk!, vedeti motto-ul revistei, extrem de semnificativ, preluat din Daniil Harms), a tanarului poet Mihail Vakulovski (basarabean casatorit la Brasov, unde si-a facut si studiile superioare), la care eu „tin ca la un frate”! Va dati seama ce s-a intamplat – textul meu a fost preluat (fara sa se specifice nicaieri asta) de revista Romania Mare din revista Tiuk!, numarul 19 (vara 2008), aparut in 6 iunie, de la rubrica mea intitulata „Antiteze”! Cine doreste, poate citi acest articol al meu de atitudine aici, pe site www.tiuk.reea.net – si se da click (la capitolul „A!!!”) pe linkul Antiteze: Liviu Ioan STOICIU - Pe mina cui a incaput US. Pur si simplu vestea in sine a fost socanta. De regula sunt tolerant, admit trist si extremismul promovat inclusiv lingvistic-pamfletar de C.V. Tudor, ca suntem lasati diferiti de la Dumnezeu, unii mai „rai”, altii mai „buni”, dar a fi facut partas „pe sest” la ideologia revistei Romania Mare (aparand cu un articol intreg in paginile ei), e prea mult, e condamnabil! Nu pot decat sa protestez – ce altceva sa fac? Sa-l dau in judecata pe C.V. Tudor (care are imunitate senatoriala), e imposibil de-a dreptul, „imi rade in nas”. Cum de-si permit asemenea patroni sa-mi preia un articol fara sa-mi ceara acordul in publicatiile lor, e o poveste complicata… Nu mai insist, dar la inceputul lunii iulie am aflat, de la un alt scriitor (ieromonah la Manastirea Cernica), tot prin telefon, ca articolul pomenit a aparut si in ziarul Tricolorul (organ al PRM), inainte sa apara in Romania Mare! N-am putut decat sa ma inchin si sa observ iar ca sunt legat de maini si de picioare, ca n-am cum sa ma lupt impotriva unor asemenea abuzuri de presa, pentru mine de neconceput! Cu atat mai mult cu cat, pana sa ajunga articolul meu preluat de pe Internet din revista Tiuk! (fara sa se consemneze asta), el a aparut pe alte site-uri, fara sa mi se ceara acordul! A aparut chiar si la… Pitesti, intr-o publicatie de care eu n-am mai auzit pana sa fiu sesizat de un prieten din Pitesti, uluit ca eu colaborez la ea! I-am raspuns ca nu mai inteleg nimic si ca probabil s-au schimbat pana intr-atat relatiile dintre autori si editorii de publicatii (editorii nemaiavand nici o obligatie fata de autori, nici macar sa-i avertizeze ca au preluat de pe Internet ce le-a poftit inima, fiind „un bun public”, in conditiile in care e imposibil de controlat traficul electronic), incat nu pot decat sa ma resemnez. Macar cei ce preiau texte de pe Internet si le publica in revistele lor „de hartie” ar trebui sa specifice de unde le-au preluat, daca nu sa ceara acordul autorului sa le publice. Atunci m-am suparat, ce se intampla? Nu mai pot sa-mi protejez propriile texte aparute pe Internet? Naiv, i-am scris un e-mail patronului acestei publicatii (n-am vazut-o niciodata „pe hartie”), Viitorul Argesului, Gh. Smeoreanu:
Surpriza de a-mi vedea numele pe site-ul publicatiei Dvs. ma dezamageste - nu mi s-a cerut acordul sa fie preluat (din revista Tiuk!, ea detine copyrightul). Indignarea mea creste cu cat aflu ca el a aparut si in "formatul de hartie" al Viitorului Argesului (fara sa fie citata sursa de unde a fost preluat textul meu) si am inceput sa primesc intrabari de la cititori de buna credinta. E cu atat mai nedemna si regretabila punerea mea in pagina publicatiei Dvs., cu cat se intelege ca jignitorul editorial al "directorului" Criterilor literare, Maria-Diana Popescu (antipatia domniei sale nu ma intereseaza), face referire la textul meu ("Pe mana cui a incaput Uniunea Scriitorilor"), postat ilegal in publicatia Dvs. Ce practica deontologica este asta? Ma abtin cu greu sa nu trec la injurii "colegiale, polemice" (sper ca pot sa-mi apar drepturile de autor si sa ma supar ca ele-mi sunt incalcate cu brutalitate). Ce se intampla, de fapt? E bine sa stiu exact cum stau lucrurile. Astept o intampinare.
Neasteptat, n-am primit nici un raspuns de la Gh. Smeoreanu (scriitor care ar trebui sa se respecte, in particular, si in relatiile cu colegii lui sa fie corect), voiam sa vad cum justifica un asemenea demers… Sincer, daca mi-ar fi cerut acordul sa publice acest text, i l-as fi dat, cu obligatia sa sublinieze ca a fost preluat din revista Tiuk! M-ar fi bucurat, totodata, sa aflu de la domnia sa pe ce lume publicistica ma mai aflu, fiindca se pare ca sunt total depasit de dezvoltarea pe Internet a intereselor patronatului de presa. Totusi, a face publicatii cu ceea ce culegi de pe Internet, fara sa consemnezi sursa, este detestabil, de-a dreptul descalificant… Ajuns in acest punct sensibil, vin si intreb retoric, facand parte dintr-o lume literara (si jurnalistica, fie de ziar, fie de revista de cultura) tot mai instabila moral: ce e de facut? Cum sa-ti aperi drepturile de autor in fata unor asemenea agresiuni de presa (care te pot compromite, atunci cand te trezesti publicat fara sa fii macar avertizat cu articole ale tale luate de pe Internet, fara sa se consemneze asta, de reviste care te trimit direct cu spatele la zid, in fata plutonului de executie moral, precum Romania Mare)? Ar trebui deschisa o dezbatere pe aceasta tema, la care sa participe si juristi – fiindca deja Internetul a transformat intr-o jungla presa scrisa, face fiecare ce vrea cu ceea ce gaseste pe Internet. Personal, sunt speriat ca se atenteaza cu buna stiinta la dreptul meu de proprietate intelectuala, in curand o sa ma trezesc publicat cu un articol al meu care sa fie semnat de altul si eu habar sa nu am, Internetul s-a dezvoltat exponential si creatia originala nu e ocrotita legal… Totusi, in acest sens, pentru a nu duce totul in derizoriu, am preluat aici, pentru informare, un anunt al unui ziar:
Drepturi de autor
1. Continutul acestui site, textele, grafica, fotografiile, software-ul, logo-urile si orice alte materiale prezente pe site sunt protejate de legea dreptului de autor si sunt proprietatea ZIUA.
Dreptul de copyright pentru informatiile existente pe acest site este detinut de ZIUA.
2. ZIUA ofera acces liber la acest site si va autorizeaza sa vizualizati informatiile existente doar in scopuri personale si necomerciale. Nici un material de pe acest site nu poate fi reprodus partial, integral sau modificat fara acordul scris al ZIUA.
Utilizatorii care reproduc sau modifica materialele de pe acest site vor suporta consecintele conform legilor Romaniei si Tratatelor internationale cu privire la drepturile de autor. Orice eventual litigiu in legatura cu acest site este de competenta instantelor de drept comun din Romania.
Intereseaza, oare, pe cineva, acest avertisment postat de ziarul Ziua? E cineva care sa urmareasca incalcarile legii? Se autosesizeaza cumva procuratura, in caz de abuz? Fiindca e clar, exista legislatie (din pacate, eu nu am acces la justitie, totul e costisitor si pierdere de timp si nervi), o lege a dreptului de autor care, in principiu, te protejeaza. Mai mult, se subliniaza limpede ca nici un material de pe Internet nu poate fi reprodus nici partial, nici integral fara acordul scris al autorului sau al site-ului care l-a publicat. Din nefericire, intr-o tara in care legea nu se respecta, a reproduce ilegal un text e „un fleac”.
Întreb ca prostul: mai pot fi stapan pe ceea ce scriu, de fapt? Sau e cazul sa nu mai public…
23 iulie 2008. Bucuresti |
