Fabienne Morel si Gilles Bizouerne rescriu povestile selectionate pentru aceasta culegere, cu exceptia basmului lui Charles Perrault, reprodus aici in varianta originala. Sursa exacta a fiecarei povesti este indicata la sfarsitul acesteia.
Fabienne Morel, initial ghid-conferentiar, apoi invatatoare, a lucrat in domeniul editurii, inainte de a deveni autoare de povesti. Impreuna cu Deborah Di Gilio, face parte din malitiosul duo «Ulei de masline si unt sarat». Este co-autor al lucrarii «Ce este patrimoniul?», aparuta in seria Arts a editurii Autrement Junior, si coordonatoarea colectiei «inconjurul lumii intr-o poveste».
http://www.huiledolivebeurresale.eu
Gilles Bizouerne este autor de basme si s-a dedicat povestilor dupa ce a calatorit mult. A fost laureat al societatii Fondation de France in 2000 si finalist al Jocurilor Francofoniei in 2005. In prezent, preda basmul la Conservatorul din Paris. Recita povesti spectatorilor de toate varstele, singur sau cu acompaniament muzical.
Nicole Belmont este initiatoarea acestui proiect si autoarea postfetei. Este director de studii la Scoala superioara de stiinte sociale (École des hautes études en sciences sociales) si membru al Laboratorului de antropologie sociala. Printre lucrarile sale aparute, se numara «Cum speriem copiii» (Editura Mercure de France), «Poetica basmului. Eseu asupra basmului in traditia orala» (Editura Gallimard).
Charles Perrault
Tom Degetel
Era odata ca niciodata un taietor de lemne cu nevasta lui si aveau sapte copii, toti baieti; cel mai mare n-avea mai mult de zece ani, iar cel mai mic n-avea mai mult de sapte.
Sa nu va mirati ca taietorul de lemne avusese atatia copii in asa scurta vreme; insa nevasta-sa ramanea tare repede grea si nu facea mai putin de doi plozi dintr-o data.
Erau cumplit de saraci, iar cei sapte copii ii incurcau grozav, caci nici unul nu era inca destul de mare ca sa-si castige singur traiul. Ceea ce-i intrista, insa, inca si mai mult era ca mezinul, tare firav, nici macar nu deschidea gura. Or parintii luau drept prostie ceea ce era, de fapt, dovada sufletului lui bun. Si, cum era tare mic - in clipa cand venise pe lume, nu era mai mare decat degetul cel mare de la mana -, il botezara Tom Degetel. Bietul baiat ducea tot greul casei si era mereu nedreptatit.
Cu toatea acestea, era cel mai siret si mai istet dintre toti si, chiar daca vorbea putin, in schimb asculta mult.
Veni un an greu si foametea fu atat de mare, incat bietii oameni nu gasira alta cale decat sa se descotoroseasca de copiii lor. Intr-o seara, pe cand acestia dormeau, taietorul, care se afla langa foc, alaturi de nevasta-sa, ii spuse cu inima stransa de amaraciune:
- Vezi si tu prea bine ca nu-i mai putem hrani pe copiii nostri; si cum n-as putea indura sa-i vad rabdand de foame inaintea ochilor mei, am gasit de cuviinta sa-i duc maine in padure si sa-i las acolo. N-o sa ne fie prea greu, caci, pe cand ei s-or veseli la adunat vreascuri, noi n-avem decat sa ne luam talpasita pe nevazute.
- Vai, omule, striga nevasta, ai putea tu sa-ti duci copiii la pierzanie?
Degeaba isi batu barbatul gura, amintindu-i cat erau de saraci, caci n-o putu lamuri nici in ruptul capului; oricat de saraca ar fi fost, pana la urma era mama lor. Cu toate acestea, dandu-si seama cat de chinuitor ar fi fost sa-i vada murind de foame, se invoi si pleca la culcare plangand. Tom Degetel, insa, ascultase tot, caci, auzind din pat ca vorbeau despre treburi importante, se sculase tiptil si se strecurase sub scaunasul lui taica-su, ca sa nu piarda un cuvant, si nici sa nu fie vazut. Merse, apoi, sa se culce din nou, dar nu putu inchide un ochi pana a doua zi, tot gandindu-se la ce avea de facut.
Se trezi dis-de-dimineata si se duse pe malul unui rau, unde isi umplu buzunarele cu pietricele albe, dupa care se intoarse acasa. Veni timpul sa plece si Tom Degetel nu destainui nimic fratilor sai. Se afundara intr-o padure grozav de deasa, unde, la zece pasi, nu se mai vedeau unii pe ceilalti. Barbatul se puse pe taiat lemne, iar copiii incepura sa faca legaturi de vreascuri. Tatal si mama lor, vazand ca aveau de lucru, se indepartara pe nesimtite si-apoi se facura nevazuti pe o carare numai de ei stiuta.
Cand se vazura singurei, copiii prinsera a tipa si a plange de mai mare mila.
Dar Tom Degetel ii lasa sa tipe, caci el stia prea bine pe unde aveau sa se intoarca acasa; de-a lungul drumului, lasase sa-i cada pietricelele albe una cate una din buzunare. Le spuse asadar:
- Fratilor, n-aveti a va teme; mama si tata ne-au parasit ei aici, dar eu am sa va duc acasa inapoi: n-aveti decat sa veniti dupa mine.
Il urmara cu totii si mezinul ii duse cu bine acasa, pe acelasi drum pe care venisera. La inceput, nu indraznira sa intre, dar isi lipira cu totii urechea de usa, ca sa poata auzi ce spuneau mama si tatal lor.
In clipa in care taietorul de lemne si nevasta lui ajunsera acasa, stapanul acelui sat le trimise zece scuzi, pe care li-i datora de foarte multa vreme si de la care isi luasera gandul.
Asta ii trezi pe loc la viata, caci bietii oameni mureau de-a binelea de foame. Taietorul de lemne isi trimise de indata nevasta la macelar. Si, cum nu mai mancasera de tare multa vreme, femeia cumpara de trei ori mai multa carne decat era nevoie pentru doua guri. Cand se saturara, femeia ii spuse omului ei:
- Vai, unde ne sunt acum bietii copilasi? Ce bine s-ar fi saturat cu tot ce ne-a ramas aici. Dar tu, Guillaume, tu, ai vrut sa-i pierzi in padure; ti-am spus eu c-o sa vina vremea sa ne caim. Ce-or fi facand ei acum in codrul acela? Doamne, Dumnezeule, daca i-or fi mancat lupii! Esti crud ca ti-ai pierdut astfel copiii!
Taietorul de lemne isi pierdu in cele din urma cumpatul, caci femeia spuse de mai bine de douazeci de ori ca aveau sa se caiasca si ca ea il prevenise c-asa o sa-se-ntample. O ameninta cu bataia daca n-avea sa-si tina gura-nchisa.
Nu ca padurarul n-ar fi fost inca si mai necajit decat nevasta-sa, doar ca-l cicalea de mama focului, iar el era ca multi altii carora e drept, le placeau femeile ce aveau dreptate, dar, totusi, li se pareau tare stanjenitoare femeile care aveau mereu dreptate. Nevasta taietorului de lemne era toata scaldata in lacrimi:
- Vai vai, unde-mi sunt acum copilasii, bietii mei copilasi?
Si unde nu mi ti-i striga o data asa de tare, ca baietii care erau in fata usii o auzira si se prinsera a striga in cor:
- Mamuca, aicea suntem!
Femeia alerga intr-un suflet sa le deschida si le spuse, acoperindu-i cu sarutari:
- Ce bucuroasa sunt sa va revad, dragii mei! Trebuie ca sunteti tare obositi si-nfometati;vai, si tu, Pierrot, ce murdar esti de noroi! Vino sa te spal pe fata.
Pierrot era baiatul ei cel mai mare, pe care-l iubea cel mai mult dintre toti, caci era un pic roscovan, or si ea era un pic roscovana. Se asezara la masa si mancara cu o pofta de mai mare dragul pentru mama si tatal lor. Le povestira parintilor ce spaima trasesera in padure si vorbeau cu toti odata. Bietii oameni erau in al noulea cer ca-si vedeau copiii din nou acasa, si bucuria asta tinu cat tinura si cei zece scuzi.
Insa cand banii se ispravira, parintii fura din nou chinuiti de vechea lor grija si gasira cu cale sa-i piarda din nou in padure; ba, ca sa nu mai dea gres, hotarara sa-i duca inca si mai departe decat prima data. Dar degeaba isi inchipuiau ei ca vorbisera pe ascuns despre planurile lor, ca Tom Degetel ii auzi si de data aceea si-si facu socoteala cum sa iasa din bucluc ca si data trecuta. Cu toate ca se trezi cu noaptea-n cap, cu gand sa mearga sa stranga pietricele, nu putu, insa, iesi din casa, caci gasi usa de la intrare inchisa cu zavorul tras de doua ori.
Nu stia ce sa mai faca, cand isi aduse aminte ca nevasta taietorului de lemne daduse fiecarui copil cate un codru de paine pentru pranz; se gandi atunci ca ar fi putut folosi, in loc de pietricele, bucata lui de paine, presarand firimituri de-a lungul drumului pe unde aveau sa treaca: asa ca o puse bine-n buzunar.
Parintii ii dusera in cel mai des si mai intunecos loc din padure; si, de indata ce ajunsera, o si luara pe un drum ascuns, lasandu-i pe copii acolo.
Tom Degetel, insa, nu se amari prea mult, caci credea ca avea sa gaseasca lesne drumul inapoi, urmand firimiturile pe care le presarase peste tot pe unde trecusera la dus; dar nu mica-i fu mirarea cand nu mai gasi nici o singura firimitura; pasarile venisera si le ciugulisera pe toate.
Asa ca tare mare le era mahnirea, caci, cu cat mergeau mai mult, cu atat se rataceau si afundau mai tare-n codru.
Se lasa noaptea si se starni un vant naprasnic, ce le dadu fiori de spaima. Li se parea ca auzeau, din toate partile, numai urlete de lupi, care se apropiau ca sa-i manance. Aproape ca nu mai indrazneau sa mai vorbeasca sau sa priveasca impreujur. Mai incepu si-o ploaie deasa, care-i uda pana la piele; alunecau la fiecare pas si cadeau in noroi, de unde se ridicau iar, murdari din cap pana-n picioare, stanjeniti pana si de prorpiile lor maini.
Tom Degetel se catara atunci in varful unui copac, ca sa vada daca nu se zarea nimic in departare; uitandu-se in toate partile, zari, in cele din urma, o luminita cat flacara unei lumanari, insa tare departe, la iesirea din padure. Cobori din copac, dar, de cum fu inapoi jos, nu mai zari nimic. Asta il intrista tare. Cu toate acestea, dupa ce merse o vreme, alaturi de fratii sai, in directia in care zarise lumina, o vazu din nou cand iesira din padure. Intr-un sfarsit si cu inima sarindu-le mereu din loc - caci o tot pierdeau din ochi de cate ori coborau in cate un hau -, ajunsera si la casa cu luminita in feresti.
Batura tare in usa si veni sa le deschida o femeie. Ii intreba ce cautau. Tom Degetel ii spuse ca erau niste bieti copii rataciti in padure si ca-i cereau sa aiba mila de ei si sa-i culce undeva. Femeia asta, vazandu-i cat de dragalasi erau, izbucni in plans si le spuse:
- Vai, bietii mei copii, unde ati nimerit? Stiti ca aici e casa unui Capcaun care-i mananca pe copiii mici?
- Vai de noi si de capul nostru, ii raspunse Tom Degetel care tremura, ca si ceilalti frati ai lui, din toate-ncheieturile, ce-o sa se-aleaga de noi? Sigur lupii din padure n-or sa pregete-a ne manca in noaptea asta, daca nu va invoiti a ne primi in casa dumneavoastra; si-atunci, daca tot o sa fim mancati, mai bine sa ne-nfulece sotul dumneavoastra, Domnul capcaun; da’, cine stie, poate c-o sa aiba mila de noi daca-l induplecati dumneavoastra.
Nevasta capcaunului, care-si inchipuia ca i-ar putea ascunde pe copii pana a doua zi dimineata, ii lasa sa intre si-i duse sa se-ncalzeasca langa un foc bun, la care se parpalea la protap un berbec intreg, anume pregatit pentru cina Capcaunului.
Pe cand incepusera a se incalzi, auzira trei batai puternice in usa: era Capcaunul care se-ntorcea acasa.Tot atunci nevasta capcaunului ii ascunse sub pat si merse sa deschida. Capcaunul nici nu intra bine si intreba mai intai daca mancarea era gata si daca vinul era scos, si, fara sa mai astepte mult, se aseza la masa. Berbecul era inca in sange, dar i se paru cu-atat mai bun si tot adulmeca in dreapta si-n stanga, zicand ca-i mirosea a carne cruda.
- Trebuie ca e vitelul asta gata pregatit care-ti miroase, ii spuse nevasta-sa.
- Daca-ti spun ca-mi miroase-a carne frageda, tu sa nu ma contrazici, ii spuse Capcaunul, uitandu-se chioras la nevasta-sa, aici se-ntampla ceva care-mi scapa.
Si, zicand acestea, se scula de la masa si se duse intins spre pat.
- Aha! striga el, asa deci, voiai sa ma tragi pe sofara, femeie blestemata! Nu stiu ce ma tine sa nu te mananc si pe tine: noroc ca esti batrana si atoasa. Vanatu-acesta, in schimb, pica taman la tanc pentru a-i cinsti pe trei dintre prietenii mei capcauni, care trebuie sa-mi vina-n ospetie zilele acestea.
Si-i trase-afara de sub pat unul dupa altul. Sarmanii copii cazura in genunchi, cerandu-i iertare; insa aveau de-a face cu cel mai nemilos dintre cpcauni, care, departe de avea mila de ei, ii manca deja din priviri, spunandu-i neveste-sii ca erau niste bucatele tare fragede, doar ca le mai trebuia un sos bun. Merse sa caute un cutit mare si, tot apropiindu-se de bietii copii, il ascutea pe o piatra lunga, pe care o tinea la stanga lui. Numai ce-l insfacase pe unul din plozi, ca neavasta-sa ii spuse:
- Ce mai vrei sa faci la ora asta? Ai destul timp si maine.
- Taca-ti gura, femeie, continua Capcaunul, maine or sa fie cam trecuti.
- Dar ai colo atata carne, starui femeia: uite un vitel, doi berbeci si-o jumatate de purcel!
- Ai si tu dreptate, incuviinta Capcaunul: pregateste-le, atunci, o cina-ndestulata, ca nu cumva sa slabeasca, si du-i la culcare.
Biata femeie fu nespus de bucuroasa si-i hrani pe saturate; insa copiii erau asa de-nspaimantati, incat nu putura lua nici o-nghititura. Cat despre Capcaun, se puse strasnic pe baut, incantat ca avea sa-si cinsteasca prietenii cu un asemenea ospat. Bau cu o duzina de pahare mai mult ca de obicei, care-i aburira nitel mintea, asa ca fu nevoit drept sa mearga la culcare.
Capcaunul avea sapte fete, care nu erau inca decat niste copilite. Capcaunitele aveau toate obrazul neted, fiindca mancau, asemeni tatalui lor, doar carne cruda; dar aveau ochii mici, rotunzi si cenusii, nasul coroiat si o gura tare tare mare, cu dintii foarte ascutiti si departati. Inca nu erau haíne, dar promiteau mult, caci deja ii muscau pe copii ca sa le suga sangele.
Fusesera duse la culcare devreme si dormeau toate intr-un pat mare, fiecare purtand pe cap o coroana de aur. In aceeasi incapere, se mai gasea un pat, de aceeasi marime, in care nevasta capcaunului hotari sa-i culce pe cei sapte baieti; dupa care merse sa se culce si ea langa barbatul ei.
Tom Degetel, care bagase de seama ca fiicele Capcaunului aveau pe cap coronite de aur si care se temea ca nu cumva sa-l apuce pe Capcaun remuscarile ca nu-i omorase in chiar seara aceea, se trezi catre miezul noptii; lua caciulile fratilor lui si pe a sa si le puse-ncetisor pe crestetele celor sapte fete ale Capcaunului, dupa ce le scoase coronitele de aur, pe care le puse pe capetele fratilor lui si pe-al sau; astfel, Capcaunul avea sa creada ca propriile sale fiice erau ei, baietii, iar cei sapte baieti pe care voia sa-i stranga de gat - fetele lui.
Totul se petrecu precum banuise; Capcaunul, trezit in toiul noptii, fu cuprins de pareri de rau pentru ca amanase pe a doua zi ceea ce ar fi putut implini in ajun. Sari, prin urmare, jos din pat si, luandu-si cutitul cel mare, spuse:
- Ia sa merg sa vad ce mai fac micii mei netrebnici; si sa-mi repar slabiciunea.
Urca pe bajbaite in camera fiicelor lui si se apropie de patul unde dormeau cei sapte baieti, mai putin Tom Degetel, care incremeni de frica atunci cand simti mana Capcaunului pipaindu-i capul, asa cum facuse si cu ceilalti frati ai lui. Simtind coronitele de aur, Capcaunul zise:
- Era cat pe ce sa fac ditamai beleaua, zau! Se vede treaba ca am baut prea mult ieri seara.
Se duse apoi catre patul fetelor, unde, simtind caciulitele baietilor, zise:
- Aha, aicea mi-erau voinicii mei; ei, si-acuma, sa-i dam batai fara sa mai adastam.
Zis si facut, taie fara preget, unul cate unul, gatul celor sapte fete ale sale. Dupa care, bucuros de isprava lui, merse de se culca langa nevasta. Cand Tom Degetel il auzi pe Capcaun sforaind, isi trezi fratii, le spuse sa se-mbrace de indata si sa-l urmeze. Coborara incet in gradina, sarira parleazul si fugira aproape toata noaptea, tremurand fara-ncetare, indreptandu-se incotro vedeau cu ochii.
Trezindu-se, Capcaunul ii spuse neveste-sii:
- Ia hai, du-te de-i pregateste pe netrebncii aceia pentru seara.
Femeia fu uimita de bunatatea barbatului ei, far-a se-ndoi o clipa de ce anume voia sa spuna el prin ”a pregati”; crezand ca-i poruncea sa-i imbrace, urca in odaie, unde impietri de groaza cand le vazu pe cele sapte fete ucise si scaldate in propriul lor sange. La inceput, lesina, ca numai asta le trece mai intai prin cap femeilor sa faca in atari imprejurari.
Capcaunul, temandu-se ca nevasta-sa sa nu-ntarzie prea mult cu implinirea misiunii pe care i-o daduse, merse si el sus ca s-o ajute. Si nu fu mai putin inmarmurit decat ea la vederea cumplitului spectacol.
- Vai mie, ce-am facut? Striga el. Or sa mi-o plateasca, blestematii, cu varf si indesat. Arunca indata o oala de apa in obrazul neveste-sii si, dupa ce aceasta-si veni-n simtiri, ii spuse:
- Adu-mi repede cizmele de sapte poste ca sa ma duc sa-i prind.
Porni pe drumul de tara si, dupa ce cerceta in toate partile, il gasi si pe-acela pe care mergeau sarmanii copii, aflati la doar o suta de pasi departare de casa tatalui lor. Il vazura, asadar, pe Capcaun, pasind peste munti si peste vai, trecand peste rauri ca peste-un paraias.
Descoperind o stanca scobita aproape de locul unde se gaseau, Tom Degetel ii ascunse acolo pe fratii lui si se vari si el mai la urma, uitandu-se mereu sa vada ce facea Capcaunul; acesta, obosit dupa tot drumul pe care-l strabatuse degeaba (caci trebuie sa stiti ca niste cizme de sapte poste isi obosesc grozav stapanul), vru sa se-odihneasca; si, ca un facut, se aseza chiar pe pietroiul unde se ascundeau copiii. Cum era frant mort, dupa ce-si trase sufletul catva timp, adormi si prinse-a sforai atat de inspaimantator, incat bietii copii fura la fel de ingroziti ca-n clipa in care tinea in mana cutitul cu care voia sa le taie gatul.
Lui Tom Degetel ii fu, insa, mai putin frica si le spuse fratilor sa o ia la picior catre casa, cat Capcaunul dormea dus, si sa nu-si bata capul cu dansul, ca avea sa se decurce el. Ceilalti ii ascultara sfatul si ajunsera curand acasa.
Apropiindu-se de Capcaun, Tom Degetel ii scoase incetisor cizmele si le incalta el. Ii erau foarte mari; dar, cum erau fermecate, aveau darul de a se largi sau de a se strange dupa piciorul celui care le purta, in asemenea masura incat pareau turnate pe gleznele si pe pulpele lui. Mezinul se-ndrepta, astfel, catre casa Capcaunului unde o gasi pe nevasta lui, jelindu-si fetele ucise.
- Barbatul dumitale, ii spuse Tom Degetel, se afla-ntr-o mare primejdie, caci a fost prins de-o ceata de hoti care-au jurat sa-i faca felul daca nu le da tot aurul si argintul pe care-l are. Cu cutitul la beregata, m-a zarit si m-a zorit sa merg sa va instiintez despre pocinog si sa va poruncesc sa-mi dati fara preget tot ce-aveti mai de pret prin casa; altfel, vi-l omoara fara mila. Si, cum nu e vreme de pierdut, mi-a spus sa-i incalt cizmele de sapte poste aici de fata, ca sa-i pot duce la indeplinire dorinta si ca sa va dovedesc ca nu sunt un sarlatan.
Sarmana femeie, inmarmurita, ii dadu pe loc tot ce avea; caci Capcaunul acela era totusi un sot bun, chiar daca avea obiceiul sa manance copii mici.
Incarcat cu toate bogatiile Capcaunului, Tom Degetel se-ntoarse acasa, unde fu primit cu mare bucurie. E drept ca mai sunt unii care nu cred toata povestea asta si care spun ca, de fapt, Tom Degetel n-ar fi furat nimic de la Capcaun, ca nu-l lasase inima sa-i ia nici macar cizmele de sapte poste, deoarece Capcaunul nu le folosea decat atunci cand urmarea copii. Acesti oameni spun ca stiu toate acestea din sursa foarte sigura, adica de la taietorul de lemne insusi, in casa caruia au mancat un codru de paine si au baut un pahar de vin.
Se spune, in schimb, ca, atunci cand Tom Degetel ar fi incaltat cizmele Capcaunului, s-ar fi dus drept la curte, unde nu se stia nimic despre armata ce se gasea la doua sute de leghe departare si despre sortii bataliei ce tocmai avusese loc. Se mai spune, de asemenea, ca l-ar fi gasit pe rege si ca l-ar fi incredintat ca, daca asta-i era vointa, el ar fi putut sa-i aduca, pana la sfarsitul zilei, vesti din partea ostirii. Regele i-ar fi fagaduit atunci o punga mare de bani daca reusea sa-si duca promisiunea la bun sfarsit.
Tom Degetel aduse vesti, chiar in aceeasi seara; si, cum i se duse buhul odata cu aceasta prima misiune, obtinu tot ce voia; caci, daca regele il platea indestulat pentru ca transmitea ordinele sale catre armata, un numar neinchipuit de domnisoare il rasplateau cu tot ce-i poftea inima pentru a dobandi vesti de la logodnicii lor, de aici venindu-i, de altfel, cel mai mare castig.
Mai erau si cateva femei care-i incredintau scrisori pentru sotii lor; dar il plateau atat de prost si era atat de putin profitabil, incat baiatul nu mai catadicsea sa ia la socoteala banii care-i veneau din partea lor. Dupa ce facu un timp meseria asta de postas si stranse suficienta avere, se intoarse la tatal sau si nu e chip sa ne inchipuim bucuria pe care o simti acela cand isi revazu feciorul. Tom Degetel isi capatui toata familia; cumpara slujbe noi pentru tatal si fratii sai; si, astfel, ii rostui pe toti si-si randui de minune si gospodaria.
MORALA
Nu ne-om mahni c-avem multi copii,
De sunt toti frumosi, inalti si durdulii,
Si c-o-nfatisare stralucitoare;
Dar de unul din ei e bicisnic sau tace chitic,
Il nesocotim, il pradam, nu-i dam crezare:
Desi cateodata tocmai acest pitic
Intregii familii i-aduce-ncantare. |
