Acum doua zile am sarit cu bicicleta in Dambovita si am descoperit ca pot folosi bicicleta subacvatic... mai mult de atat , am descoperit un apartament subacvatic (situat undeva pe langa fosta biblioteca nationala cu 1989 pe ea) in care am facut un chef monstru cu 2 prieteni si 2 dudui. Totul era perfect.
Printr-un imens geam de acvariu (cat un perete) am admirat (in timp ce consumam un vin din 1937) apa jegoasa a Bucurestiului, destul de populata cu broaste si pesti de apa dulce.
Am derulat amintiri, am povestit (in timp ce priveam la Dambovita prin geam) pana ni s-a terminat vinul... Duduile s-au dezbracat, temperatura era optima, peste Bucuresti a venit ploaia, sambata spre duminica seara...
M-am gandit ca nu ar mai strica niste vin, apartamentul subacvatic fiind dotat
cu beci si usa secreta (pe care ma gandeam sa o deschid dupa ce ucid duduile).
Am coborat asadar in beci, lasandu-mi prietenii lipiti cu nasurile de geamul acvatic si pe dudui cu diminutivele (preparand intre timp un ole si un ola).
Am numarat 135 de trepte in bezna (de la umiditate apar uneori scurt-circuite). Ufff, ooff... am reusit in cele din urma sa pipai o sticla, o desfac, beau un gat sa degust... bun vin, bine pastrat, mai beau un gat si simt cum cervical ma loveste ceva cu fruntea de clanta usii secrete care brusc se deschide... si se facu brusc lumina.
Pe fata mea - sange de la frunte, ma sterg, doar o zgarietura... Intru in incaperea radios -luminata si descopar o alta usa, o deschid, alta incapere cu alta usa, ciudat (ma gandesc) oare cine o fi construit toate astea?
Intru si deschid usa dupa usa (am numarat 23) pana cand se face iar bezna... si cu toate ca nu sunt curios ca o fetita, merg pasind incet, cu grija numarandu-mi pasii... cu grija incet - incet ca un prudent... prudent ? Prudenta? Am eu oare asta? Doar sunt centrul universului la NAIBAAA!!! Alerg, alerg ca un dement fara frica, alerg prin bezna (pe racoare) fara frica, GATA!!! IHAAAAAAAAA!!!!!!!! IHUUUUUUUUU! OHHOOO! ARHHHH.............!!!!!!!!!!! pana simt cum cad in gol, frica e tot frica, simt cum fac pe mine de frica, dar ma doare-n pula, sunt centrul universului (si asta ma face atipic ca o meduza... eh.. nu chiar meduza, he-he)... de fapt daca stau sa percutez bine, centrul universului (adica eu) are pula, chiar daca uneori beletristica incearca sa ne convinga ca are pizda, ca e ca un fel de gaura, ca arata asa si altfel...
Uff... dar nu ma mai prabusesc odata din caderea asta prin bezna, care de fapt nu e o cadere... mai degraba parca zbor, dar nu zbor, nu am nici aripi, nici parasuta, oare unde sunt? oare ce se-ntampla?
Parca nici gravitatie nu e... simt ceva in stomac ca un soare... Ce parea cadere nu era cadere. Era altceva, ceva mai rapid... dar nu foarte.
Drumul a durat... nu pot sa spun exact cat a durat, cert e ca pe parcursul calatoriei mele m-am gandit la o multime de lucruri umane (care mai de care mai destructive). Apoi, nu am mai gandit deloc.Vid. Pe urma racoare. Racoarea a spart vidul la un moment dat si a lasat vantul sa bata... Si am simtit o usurare.
Pe urma a aparut un fel de lumina (m-am gandit ca asta a fost, ma gandeam ca o sa-mi intalnesc dumnezeul, nu dumnezeul matii... Dumnezeul meu!!!) cu ceata si umbre in miscare (ceva destul de neclar in orice caz) pana cand simt o lovitura blanda (moale) in crestetul capului... dupa asta nisip la masele, ma inec cu nisip, am gura plina de nisip, in nas nisip (ce moarte groaznica), peste tot nisip, raman fara aer, intru cu totul in nisip, nu mai pot respira, am ochii cat cepele... ma zbat, inot in nisip ca o cartita cu plamanii plini de nisip, pana cand simt cum ceva ma suge, ma inghite si ma scuipa ca pe un mormoloc fara viata. Scuipatura asta ma propulseaza in atmosfera, acum chiar zbor pe bune deasupra pamantului... de fapt nu a pamantului... deasupra apei, oceanului, pentru ca nu o sa va vina sa credeti, am ajuns pe partea cealalta a pamantului direct in ocean. Norocul meu este ca sunt un bun inotator.
Am inotat caineste si pluta urmarind cerul si blestemandu-mi zilele ca nu am invatat la scoala (la lectiile de geografie) cum sta treaba cu orientarea.
Am inotat pana am vazut pamant.
Cu ultimele puteri am ajuns la tarm. Normal, am ajuns pe o insula. Aici timpul e altfel (nu intru in detalii, nu sunt M.Sadoveanu).
Aici se vorbeste alta limba... o limba ciudata pe care nu o inteleg, dar care emite un sunet foarte placut. Am sa raman aici si am sa scriu un roman cu pirati. Ba nu... cu... ba nu... cu... Ma hotarasc eu, am tot timpul! |
.JPG)
