Adrian DOHOTARU

Mai du-te bai in pizda ma-tii!

Fragment din cartea in curs de aparitie: Romanul nonfictional. Schita de teorie si practica

Primele altercatii cu facultatea. La rubrica Bo(n)ul de lectura, David Gheorghita si cu mine, analizam si parodiem deopotriva cartea Circulatia informatiei, ce apartine profesorului Calin Rus. Alegem subtitlul „o perla de carte” si ne semnam Exi(s)T din facultate. Studiul sta cica la baza cursului Jurnalism de investigatie, pe care Calin Rus il preda fara sa aiba, in opinia noastra, nicio competenta. Culegem perle. Astfel, la p. 27 aflam ca: „Agentiile universitare relateaza despre toate domeniile vietii publice, avind insa si ele punctele forte. Agentiile specializate si serviciile de presa trateaza anumite teme si domenii”. Cartea abunda in astfel de banalitati, de aceea comentam dur ca mult s-a gindit „don profesor pina a scos din putul gindirii cujetari atit de adinci intru stiinta jurnalismului de investigatie”. La p. 30 dam peste o alta afirmatie de un truism stupefiant: „În timpul unei conferinte de presa, pot fi si trebuie puse intrebari, desigur, daca acestea exista”. Ne hlizim cind parcurgem alte aberatii, care nu sunt neaparat exagerari, cit enorme locuri comune: „Investigarea. La inceput se pot obtine prin telefon informatii utile despre locul in care incepe investigatia” (p. 32). Devine evident pentru noi ca profesorul Rus nu a realizat in viata sa vreo investigatie jurnalistica. Mai mult, e certat cu logica, asa cum lasa, desantat, la vedere definitiile sale circulare: „Interviul liber constituie cea mai libera forma a interviului... (p. 57)”. „A fost cea mai penibila carte din care am invatat vreodata”, mi-a confirmat unul dintre colegii care s-au transferat la facultatea de jurnalism din Bucuresti, Gabi Gal. Ei motivau transferul prin slaba calitate a actului de predare, dar si sansele mai mari de a se realiza in media din capitala. Daca in comentariul nostru acru il lasam pe Herr Professor repetent la logica, jurnalism si bun simt (nu se prezentase la niciun curs, desi noi asteptasem pe holuri de citeva ori), in schimb, proclamam nerespectuos si hitru ca il „premiem” pe un alt plan si spunem ca in „scoala vietii esti as”, caci altfel nu ne explicam cum „ai ajuns sa predai”. Eram la David acasa, unde tehnoredactam primele numere ale revistei. „Tin minte ca ne-am distrat teribil pe niste sounduri pinkfloydiene citind aberatiile din cartea lui. Stiu ca ai iesit afara sa fumezi si eu rideam singur citind de pe foi. La un moment dat, am vrut sa ne semnam amindoi cu numele noastre, da’ ne-am razgindit”, isi aminteste David.
„Dupa ce am scos revista de la tipografie, la Garamond, am carat revista proaspat tiparita si pusa-n baloturi. Doamne, grele mai erau! Le duceam la tine. Îmi amintesc cum ne-a felicitat taica-tau si ti-a dat ceva bani de bere”, ride David, care stie ca unul dintre etaloanele mele se masoara in beri.

Si urmeaza examenul. Erau timpeniile obisnuite din carte. De pilda, la asa-zisul curs de „Jurnalism de investigatie” primim o intrebare despre ancheta prin posta! Îmi si imaginam un articol investigativ in care gazetarul Dohotaru lasa in bloc la Boc intrebarile si asteapta citeva saptamini pina ii trimite primarul o scrisorica roz, cine stie, cu raspunsurile. Bineinteles, Rus vorbea despre anchete sociologice prin posta… Ies printre primii de la examen. Ma duc jos la o tigara. Vine si Bia dupa putin timp.

- Cum a fost? Nu te-ai prea stresat…

- Mai, la inceput, am scris si io ca toata lumea, dar apoi mi-am iesit din sarite!

- Ei, na…

- Pai, am scris si de la mine, dar apoi nu mai stiam si toata lumea copia, asa ca m-am apucat si eu cu copy paste. Da’ ma mustra parca ceva si am un declic la un moment dat. Îi zic lui Rus asa: „Chiar in acest moment copiez de la colegi, dupa cum copiaza toata lumea, iar dvs. stiti foarte bine acest lucru, dar nu comentati nimic pentru ca sunteti cu musca pe caciula, ca predati un curs la care nu aveti absolut nicio competenta!”

- Nu cred!, se distreaza Bia.

Deja au venit si ceilalti colegi, au auzit ce am zis. Am public, pot sa declam linistit:

- Bai, dup-aia am inceput sa o dau super hard-core…

- Ba, tu i-ai zis ca copiezi de la mine? se hlizeste Dragos Stan.

- Îhi. Da’ apoi i-am zis asa si cu litere de tipar sa inteleaga omu’:

„DACĂ AR FI SĂ APLIC PE TEREN CONCEPTELE PE CARE NI LE-ATI SCRIS DVS. ÎN CURS SI AS FI LA UN MATERIAL SI I-AS ZICE ASA CAMERAMANULUI:

- Stii, Dane, ca pentru o investigatie la inceput se pot obtine informatii utile la telefon despre locul in care incepe investigatia?

- Ha, ce vrei?

- Si stii, ca… [Bag ceva aberatie pseudo-teoretica dintr-o carte de-a lui Herr Professor. Atunci am citat din memorie mult mai aproximativ, dar acum va dezvalui, cu licenta poetico-istorica, pentru ca sunt din 2005, nu din 2004, doua mostre de gandire universitara, pline de truisme, locuri comune si non-sensuri: [Va rog, nu va puneti intrebari incuietoare despre ce legatura au genul acesta de (ne)problematici abordate, in general, de Rus cu un curs despre jurnalismul de investigatie]:

Prin prisma adaptabilitatii la prezent, avem tendinta sa credem ca evolutia castiga acceptand elemente noi si renuntand la cele vechi, insa prin prisma constructelor pe baza traditiei avem tendinta sa etichetam drept pierdere renuntarea la elemente mai vechi si acceptarea celor noi. Procesul comunicarii, asa cum am afirmat si anterior, nu face exceptie de la aceasta regula imbogatindu-se prin saracie, sau saracind prin imbogatire.

sau

Dintre materialele tiparite, altele decat ziarele actorii politici folosesc, brosuri sau foi volante, care contin informatii referitoare la un anumit partid sau candidat si care, in cele mai multe din cazuri, indeamna populatia sa mearga la vot. Aceste materiale sunt distribuite prin posta, pe strada sau la sediile partidelor politice sau cu ocazia mitingurilor electorale, adresandu-se atat membrilor de partid, colaboratorilor directi sau simpatizantilor, cat si tuturor actorilor.
(primul citat e de pe coperta, iar al doilea de la pagina 160 din „studiul” lui Flaviu Calin Rus, Evolutia procesului de comunicare de la forma interpersonala la cea politica si mediatica, Accent, 2005, Cluj)

ÎNTR-UN ASTFEL DE MOMENT CAMERAMANUL AR RĂBUFNI SI AR SPUNE:

- Mai du-te bai in pizda ma-tii, ce… te crezi prof. univ.?

Bia se uita compatimitor-amuzata la mine:

- U will never grow-up!

- He, he! Dup-aia i-am zis ca daca vrea jurnalism de investigatie ne-am putea interesa cu cei de la TVR cum a ajuns sa predea un curs unde nu are abilitati teoretice, intelectuale etc. Mindru de mine, ceilalti se uita la mine juma cu admiratie, juma ca la un nebun. Umflu peptul cu satisfactie… Redevin serios:

- Tipu’ asta ne-a predat noua, acuma o sa le predea si la alti fraieri!

- Hai sa facem ceva, intervine Dora.

- Sa vorbim cu Rad?, strimba din gura Letu.

- Nehhh, tot nu se rezolva nimic, zice Dragos.

- Nu, mah, hai sa facem ceva oficial… o petitie, convenim noi.

Din tot anul citi eram atunci, vreo 55, ca ulterior ne-am subtiat (unii au renuntat, altii s-au transferat in Bucuresti), aproximativ 35 am semnat o petitie catre seful de catedra. În scrisoare, spuneam de ce un profesor care nu a lucrat in viata lui in presa, nu a scris vreun articol de investigatie si care nici macar nu are pretentia sa faca teorie a jurnalismului de investigatie, ci doar pe comunicare, nu poate preda un astfel de curs studentilor. E prima petitie dintr-un sir relativ lung de revendicari punctuale, oficiale (nu am sa le pomenesc pe toate aici). Gata cu birfele pe la colturi! David Gheorghita vede petitiile si articole critice la adresa universitatii printre principalele atuuri ale revistei. „Cred ca cele mai delicioase momente erau cind ii vedeam, simteam iritati pe profesori in urma materialelor publicate in Exi(s)T. Era la fel de misto si cind ne vedeam colegii pe coridoare cu revista sub nas si zimbind satisfacuti pentru ca tocmai au citit cum a fost pus la punct cite un profesor incompetent”, spune fostul tehnoredactor al fituicii. „Si acuma stau si ma intreb: cum poti face un Atelier TV fara sa tii o camera in mana?, rabufneste el.

N-am primit nici un raspuns imediat la petitie, insa anul urmator studentii mai mici cu un an au facut cursul de „Jurnalism de investigatie” cu un „cadru didactic asociat”, jurnalistul Viorel Nistor, care lucrase inainte pe la NU, Evenimentul Zilei, Clujeanul… un jurnalist bun si un prof pe masura, ca l-am prins si noi la alt curs.

Cursul l-am „absolvit” cu brio, cu nota 5. Rus mi-a dat 3 sau 4, iar seminarista Cristina Nistor, pentru a evita un posibil scandal mediatic, mi-a dat o nota mai mare la seminar si asa am trecut materia.