Lupta noastra nu a inceput aici,
A inceput inaintea timpului,
Cand inca melcii se formau din ochii apei.
Cand le ia ploaia casele de pe aceeasi strada,
Melcii cauta adapost iarna in captuseala pielii tale,
Iar tu iti legi cu dendrite picioarele
Ca sa nu-ti fuga personalitatea
Si sa-ti pastrezi echilibrul interior.
Nu e pielea mea sau a ta,
Asa ca poti arunca linistit cu ea in mari ca o alga,
Nu te va auzi nimeni, melcii dorm sub pietre la ora asta,
Si daca te vad trecatorii nu vor spune nimic,
Au si ei pacatele lor suprapuse in buzunar,
Nu vor arunca cu pietre.
Nu mai comentam nimic. Afara ploua,
Din camere se aude acelasi patefon izbit de pereti
Iar tu arunci bulgari de apa de la periferie spre oras
Ca sa nu le mai fie sete.
Noptile nu se mai scurg demult printre degete,
Nu-si mai cauta nepotii printre glezne
Daca s-au ratacit, e responsabilitatea lor sa se regaseasca,
Fie si pe intuneric
Cand fiarele torc
Iar noi ne ascundem risipitori, sub casele melcilor, evacuandu-i.
Legi esarfa cat mai strans peste timpane
Ca sa nu auzi strecuratul umbrelor
Printre crapaturile geamurilor.
Te rogi de o ora
Sa nu-si mai faramiteze ceasul vaietele
Ca sa nu tropaie in tample ca niste copii flamanzi,
Cred ca e deranjul prea mare sa arunci vaiete pe fereastra,
Sa ridici blocul in picioare,
De-aia traim cu ele la mana margele,
Siraguri, coliere,
Pana o sa ne dezlegam mainile
Si o sa fim doi, nu unul...
(pleci cu multi melci legati la gat, siraguri, spre liniste...) |
