ARTMANIA iti indeplineste visele din adolescenta. Pentru mine nu e un (posibil) slogan, ci o realitate. În anul trecut am vazut live la festivalul Artmania una din formatiile din top-ul meu 3 din acea perioada – ANATHEMA, iar acum Artmania mi-a adus la festival alta formatie preferata – TIAMAT.
Aceasta editie – a III-a – a festivalului n-a mai avut loc in Piata Mare din Sibiu, acel loc absolut incintator pentru un concert de muzica rock, ci intr-un Pavilion de linga Parcul Cetatii, insa pina la urma a fost OK. Afara era foarte cald, iar in Pavilionul 2007 domnea racoarea, apoi in prima zi a tras o ploaie de vara, lunga si furioasa, apoi in pavilion nu s-a fumat, alt detaliu foarte important pentru nefumatori (si cred ca si pentru fumatori...).
Prima zi a festivalului, vineri, 18 iulie, a fost perfecta. Mai intii am facut interviurile cu TIAMAT (cu Johan Edlund si Anders Iwers) si LACRIMOSA (cu Tilo Wolff si Anne Nurmi), apoi am vazut trei super trupe. Desi si cei de la Tiamat si cei de la Lacrimosa aveau chef de vorba, timpul pentru interviu a fost limitat, dar l-am folosit la maximum, adica interviu, poze, autografe. Johan Edlund si Anders Iwers erau foarte naturali si... normali, pe linga discutiile serioase despre muzica si despre trupa strecurindu-se curiozitati de genul: „Ursus are si vodca sau doar bere?”, iar Tilo Wolff si Anne Nurmi, la inceput concentrati sa raspunda cit mai exact la intrebari, au devenit imediat foarte degajati si zimbitori (mai ales el). Cind le-am aratat nr. din iulie-august de „Sunete” Johan Edlund si Anders Iwers s-au entuziasmat si au inceput sa le spuna pe nume cintaretilor de pe coperta si formatiile la care cinta, iar Tilo Wolff si Anne Nurmi au rasfoit-o pina s-au gasit si au lasat-o deschisa la pagina cu Artmania.
ANNEKE van Giersbergen a fost la Artmania 2007 cu The GATHERING, iar acum a cintat cu noua ei trupa, formatia de rock alternativ AGUA de ANNIQUE. A fost un super concert, in primul rind datorita fermecatoarei vocaliste, incintatoare ca prezenta scenica si cu un timbru vocal absolut inconfundabil; si ceilalti membri ai formatiei cintind beton. As remarca si placerea – evidenta – cu care Anneke cinta si se poarta pe scena, placere transmisa molipsitor publicului (celui de sex masculin – sigur... inclusiv baietelului ei de numai 4 ani, care a ascultat-o linistit dupa scena pe tot parcursul recitalului de vreo ora a mamei lui).
TIAMAT a incantat. Spectatorii, cuprinsi de vraja relaxx la ANNIQUE, au luat foc la TIAMAT, iar formatiei i-a placut fatis publicul de la Artmania, numindu-i „eroii serii”. Au cintat impreuna cu formatia, au cerut insistent anumite piese, pe care Tiamat le-a cintat imediat, schimbindu-si play list-ul – cu placere – in functie de ce cerea numerosul public. Aparind iar problema timpului, baietii au trebuit sa iasa de pe scena, desi se incinsesera rau si ar mai fi cintat. Însa fanii i-au chemat insistent; a fost cel mai zgomotos, lung si frumos bis pe care l-am auzit vreodata, iar Tiamat ne-a depasit asteptarile, mai cintind trei piese, desi dupa fiecare cintec pe scena aparea bruneta care probabil ca le multumea pentru concert. Lui Johan nu i-a convenit asta si a avut o atitudine grunge, dupa care a mai cintat o piesa, chiar primul cintec Tiamat, GAIA, „piesa pe care vreti s-o ascultati, piesa pe care ne place s-o ascultam”, o piesa rupere.
LACRIMOSA a fost ca o masina germana. Si-au acordat instrumentele, fara graba, au pregatit scena cum le place lor, si-au agatat sigla si un afis mare cu titlul ultimului lor album, pe care il promoveaza, apoi si-au interpretat perfect rolurile. Daca Anathema imi place si mai mult dupa ce i-am vazut live, pe Lacrimosa ii prefer la player, Tolo Wolff din show-ul live amintindu-mi putin de dansul fratelui miresei pitice din „Pisica alba, pisica neagra”. Dar asta e problema mea, pentru ca cei de la Lacrimosa chiar si-au facut treaba „ca la carte”.
A doua zi a fost - cum te-ai fi asteptat dinainte (dar eu speram la o surpriza) – mult mai slaba decit prima. Cine a fost doar in prima zi a festivalului a ramas cu o impresie f. buna, iar noi, cei care am ramas pina la incheierea festivalului, am putut trage o concluzie mai... patriotica, dar adevarata: NEGURA BUNGET n-a fost cu nimic inferioara formatiilor straine alaturi de care a cintat si e inclusa pe merit in line-up-ul celor mai mari festivaluri din Europa. Timisorenii au un show bine gindit si bine legat si cinta un black metal de cea mai buna calitate.
Cei de la ARTOCITY au cintat de doua ori, mai intii cu proiectul LEAVE’S EYES, apoi cu ARTOCITY. La LEAVE’S EYES „vioara intii” e Liv Kristine Krull, fosta vocalista de la Theatre of Tragedy (pe care i-am vazut in anul trecut la festivalul Peninsula), actuala sotie a lui Alexander Krull, vocalistul ARTOCITY. Daca veneau doar cu LEAVE’S EYES, cei doi soti si membrii celor doua formatii gemene ar fi lasat o impresie foarte buna. Vocalista e super OK, iar interventiile carismaticului Alexander Krull (german cu origini sibiene, bunicul si mama sa nascindu-se chiar in orasul in care cinta el in acel moment) au fost explozive, trimitind publicul in extaz. Ne-am fi asteptat ca aceiasi oameni sa rupa in ARTOCITY. Dar baietii au hotarit ca in est merge si o discoteca, asa ca au cintat doar prelucrari dupa piese disco din anii ’80.
Festivalul a fost inchis de GAMMA RAY, un fel de Iris, mai duri, mai energici si mai saltareti, dar cam pe-acolo.
Nu vreau sa comparam editia din acest an a festivalului ARTMANIA cu editia din anul trecut... As mentiona doar ca legatura de singe (fratii de la Anathema din anul trecut) e mai puternica decit inelul (sotii din anul acesta de la Lacrimosa si Atrocity/Leaves Eyes). Oricum, ARTMANIA ramine unul dintre putinele festivaluri din Romania la care vin spectatori „de afara”, cu care ne putem mindri si – ce e mai important – de care ne putem bucura. |
