`De cand izbucnise peste tot, in toate domeniile, aceasta nepotolita sete de innoire, aceasta neostoita pofta de actiune, aceasta furie a experimentului, aceasta epidemie a comertului in stil mare, a transporturilor si stiintelor in stil mare! La ce bun toata multimea de strazi noi insailate acum peste tot, si toate podurile noi? La ce bun? Ce folos sa se poata ajunge intr-o saptamana pana la Lyon? (…) Sau sa treci Atlanticul, sa gonesti intr-o luna pana in America - de parca nu s-ar fi descurcat oamenii secole intregi si fara acest continent. Ce sa caute un om civilizat in jungla indienilor sau la negri?`, se intreba pascalian maestrul Giusseppe Baldini de la fereastra atelierului sau parizian de parfumuri, in anul de gratie 1753.
In anii 90 in Romania, romanul ``Parfumul``al elvetiano-germanului Patrick Suskind era un roman de nisa. Circula printe artisti, literati, studenti la filo, psiho sau filosofie si nu era inca un succes de librarie Auzisem de el din liceu, dar nu l-am citit pana in anul II de facultate, primit cu drag si cu dedicatie de la Mihai Maci. Volumul oferit mie in dar era de la ed. Univers, aparut in1989, si avea pe ultima coperta un text recomandativ care incepea asa: ``Considerat best-seller-ul ultimilor ani…``. Am strambat din nas cu fite de studenta la UBB; doar alma mater ma scolise sa n-am mare incredere in best-sell-aruri. Dar daruit de rafinatul Mihai romanul trebuia sa fie mai mult decat atat, mi-am zis.
Intr-adevar, intalnirea mea cu ``Parfumul`` a fost un coup de foudre. In anul de gratie1997 ma intrebam de la fereastra camerei mele de studenta ce curaj, dar si ce realizare ar fi pentru un regizor sa ecranizeze cartea. Dar pana la urma la ce imi foloseste aceasta globalizare literara? La ce bun sa ecranizezi un roman ``pentru cunoscatori``si sa-l scoti in piata publica sa-l guste gloata sub titlul ``Perfume: The Story of a murderer``? La ce bun descoperirea Americii? Ca si cum un parfum rafinat si unic sa fie vandut pe taraba? Raspunsul avea sa vina 11 ani mai tarziu: merita ecranizat nu doar pentru ca Tom Tykwer a extras minunat esenta cartii, dar si pentru ca eu sa ma bucur de performanta lui Dustin Hoffman in rolul lui Baldini.
Atat Suskind, cat si Tykwer se folosesc de o mica strategie de marketing - cel dintai, se erijeaza in naratorul realist omniscient, botezandu-si personajul astfel: ``unul dintre cei mai geniali si mai detestabili barbati…``; cel de-al doilea isi intituleaza filmul comercial ``Parfumul: povestea unui criminal``. Sunt doar niste subterfugii de artist, caci in societatea de consum, din pacate, cantitatea si abia dupa aceea calitatea dau masura unui succes. Preluand paradigma parfumului,aceste procedee comerciale se constituie in NOTA DE VARF a creatiei,reprezentata de primul contact olfactiv cu o mireasma, contact de scurta durata, caci lui ii urmeaza NOTA DE MIJLOC.
Nota de mijloc se constituie din fabula poietica a romanului, acea fabula cu intriga plina de suspans care tocmai a permis ecranizarea cartii. Grenouille are o tipologie de dezaxat pus pe crime, asadar are acel ceva atipic si diabolic care face succes de casa in ultimii ani. Mai mult,are si calitatea de serial killer, pour la bonne bouche. Dar fetele sugrumate de el arata ca niste statui surprinse de rigor mortis, nu raman in balti de sange si nici nu le este pangarita fecioria. Remarc aici fidelitatea fata de roman cu care Tykwer isi elaboreaza panza filmului:fetele sunt omorate ``curat``, fara sange,ofelii mai mult adormite decat moarte, fata din Rue de Marais curata in film ca si in carte corcoduse, iar Grenouille apare in piata executiei exact in albastru. Regizorul nu e preocupat de amprenta sa personala,caci ,da ,sunt carti care pur si simplu….au tot ce le trebuie pentru a fi o reusita cinematografica. Finalul filmului insa, la randul sau fidel lui Suskind, face trecerea spre NOTA DE BAZA, care ii dezamageste pe majoritari, pe``privitorii din piata``: parca nu ar fi un serial killer obisnuit ciudatul asta care dupa ce a avut lumea la picioare pare a se sinucide in final. ``Da, mare dezamagire pentru ``gloata``, urias castig pentru maestri sau consumatori de arta. Deznodamantul ne face pe noi cei din urma sa repornim pe bucla cartii si sa dehermeneutizam personajul.
Astfel, Grenouille(Broasca raioasa)devine un cautator de esente si de… esential. Un cautator de frumos in locuri sordide, caci prima ``crima pentru frumos`` o face pentru a extrage parfumul rar si imbatator al fetei cu corcoduse care vietuia pe o pestilentiala Strada Mlastinoasa (Rue des Marais). Iar parfumul sau era: ``formula oricarei mari miresme (…): gingasie, forta, durata varietate si o inspaimantatoare, irezistibila frumusete`` (p.55). O formula de parfum ca o formula de dragoste, viata si frumusete. O formula de viata ideala si eterna? Personajul porneste la elaborarea acestui parfum ideal care schimba viata insasi, dar la un moment dat ezita: ``ce-ar fi sa se termine parfumul pe care-l voi stapani? Nu poate fi ca in amintire unde miresmele sunt toate nemuritoare. Cel adevarat se consuma pe viu. Se evapora. Si cand va fi folosit,nu va mai exista nici izvorul din care l-am luat.``(p.227)In ciuda acestei nelinistitoare intrebari, nu renunta la crearea esentei-unicat datatoare de putere, charisma, sex-appeal, caci intocmai charismatic, atotputernic si irezistibil de frumos il percepe multimea din piata venita sa-l linseze initial si apoi prosternata in fata idolului. Dar efectul parfumului alchimic e pe cat de intens pe atat de scurt,cam cat o impreunare prelungita sau cat Extazul Sfintei Tereza.
Cel care n-a cunoscut iubirea niciodata primeste acum toata dragostea unui oras, a lumii intregi daca ar vrea.In fata acestei scene simte la inceput o netarmurita stima de sine - iata ce puteri a dobandit prin el insusi, doar prin munca si geniul sau olfactiv. Dar oricata iubire ar primi, in sufletul sau nu simte decat ura,tot mai multa ura pentru aceste fiinte-marionete care acum sub influenta parfumului il aduleaza, iar pe cand era un orfan nedorit sau o calfa amarata il dispretuiau sau ii dadeau cate una dupa ceafa. O clipa Grenouille se iubeste pe sine pentru reusita creatiei sale-un parfum care ii da puteri de demiurg-mai apoi cade intr-o dezamagire sora cu moartea, creatia sa fiind sortita pieirii. A crezut ca parfumul specific unei fiinte este insusi sufletul ei, a reusit sa inchida 26 de astfel de miresme rare intr-o sticluta si a cucerit astfel lumea, dar licoarea nu va rezista trecerii timpului, fenomenului fizic de evaporare. Asadar totul e sortit mortii, chiar si arta, acest complex procedeu alchimic de epurare a lumii reale, de separare a materiei,a balastului de uleiurile volatile rare si perfecte in frumusetea lor. Singura forma de multumire pe care Grenouille a incercat-o a fost generata de munca sa. O data incheiata aceasta,iar rezultatul ei fiind efemer,personajul isi doreste moartea,nu mai are pentru ce trai. Viata sa trista,invizibila si inodora ca si el insusi pentru semeni se incheie la 28 de ani in aceeasi duhnitoare piata din Paris in care a vazut lumina zilei. Din viscere expulzat,in viscerele cersetorilor se intoarce, imbalsamat in creatia sa si devorat din ``iubire``. Iubirea ramane o arhetipala forma de devorare, vezi expresiile idiomatice de tipul: ``te-as manca de drag``.
Existenta lui Grenouille a fost o trista si neobosita CAUTARE. Nu a dorit sa ucida, nu a dorit sa inoportuneze, nu a cerut simbrie si nici mancare, nu a pretins iubire nici macar in forma abjecta a violului, a dorit doar sa fie lasat sa creeze. Pana la urma a ucis de… amorul artei parfumului. L-a ajutat desigur lipsa constiintei si a moralei, caci nu stia de existenta religiei, in orfelinatul in care a crescut aceasta nu patrunsese. Extra-nota romanului este data de coordonatele psihologice ale personajului. Grenouille poate reprezenta si un studiu de caz generos in punctul in care fiecare copil neiubit poate ajunge un dezaxat. Ecranizarea romanului vine in intampinarea cazurilor de ``neiubire`` carora le cad victime copiii si de care sunt pline mass-media. Dincolo de aceasta valoare morala prin catharsis, ``globalizarea`` romanului prin film nu-l face pe cel dintai sa-si piarda esenta tare si rara, ci ii imbogateste formula cu o nota suplimentara de valoare artistica.
|
.jpg)
