“Dar cu infrangerea asta… Ca oamenii au fost acolo obijduiti de noi, ori noi de dansii, nu?”

(Interviu cu Valeriu Morari - nascut in comuna Antonesti, judetul Tighina pe data de 11 martie 1968. A lucrat ca muncitor. Si-a facut serviciul militar in Afganistan in perioada 5 mai 1988 – toamna 1989)

Valeriu Morari: M-am dus pe data de 1 noiembrie ’87, toamna. Am nimerit in Termez, Uzbekistan, la granita cu Afganistanul. Cinci luni am fost acolo la pregatire militara. Pe data de 5 mai, la ora trei de noapte…

Alexandru Vakulovski: Ce fel de pregatire ati facut?

V. M.: Ne invatau de toate acolo: exercitii de lupta, tir, impuscaturi noaptea, multe… Eu am avut automat si aruncator de grenade RTB-7B.

Valeriu Morari

A. V.: V-au zis de la inceput ca veti merge in Afganistan?

V. M.: Nu, noi am stiut de aici chiar, din Chisinau, de la punctul de recrutare, comanda a 20-a. Si acolo unde ne pregateau stiam de la inceput. Si dupa aceea am picat acolo la trei de noapte. Dupa ce am terminat ucebka, noaptea, cu avionul ne-au dus direct incolo. Împuscau, se vedea cum impuscau in avion. Ne-au dat acolo jos si ne-au impartit: pe care si incotro. Am stat o zi si apoi ne-au impartit. Am picat in Kunduz-ul de Sud. Si de-acolo slujba a inceput. Am stat vreo doua zile acolo, ne-au pus pe toti sa scriem scrisori acasa - sa le spunem personal la parinti unde am nimerit in armata. Parintii sa nu se ingrijoreze. Am scris, toti bibanii am scris. Am lasat livretul militar in stab, si am scris. Asta toti trebuiau sa scrie, nu ca unul scrie, altul nu. Apoi ne-am dus in pustiu. Am stat vreo saptamana in Tribut-Kusturita. Tot impuscaturi, ceea-ceea. Acolo a fugit un baiat, dupa aceea nu l-am mai vazut. Si-a luat automatul si … El din Dombas, Ucraina. Pe urma il gasise, cand am venit acasa am vazut la televizor ca l-au gasit.
            Mancarea: uscata. Ne duceam la actiuni militare prin Gartez, prin Puli-Humri...

A. V.: Dezertau soldatii sovietici?

V. M.: Fugeau baietii noaptea, se duceau, de pilda cand era vara, se duceau in zelionka, zelionka e la poalele muntelui, copaci, iarba… Da’ asa, de obicei: stanci, nisip. Se duceau si luau pepeni, struguri, si ii prindeau, isi bateau joc de ei, ii taiau si-i azvarleau, ii lasau, ii gaseau morti, stricati, cu viermi.
Se predau baietii, se duceau acolo pe bani, care si cum… Le plateau pentru ca au fugit. Care picau din prostie, care cu voia lor.

A. V.: Ce pateau soldatii sovietici daca erau prinsi de dusmani?

V. M.: Îsi bateau joc de ei. Îi chinuiau strasnic. Pana la moarte. Sa spuna tot ce stiu: ce comandir, tot, tot.

A. V.: Unde era baza voastra?

V. M.: Noi pe la focare, cum, noi nu stateam tot timpul in unitate. Eram in batalion de infanterie motorizata. Masina permanent la plecare; numai venea, ne incarcam, cu petrol, alimente si ne duceam la lupte. Acolo stateam o saptamana, doua, depinde. Apoi iarasi. Mergeau genistii inainte si curatau drumurile. Toata unitatea era inconjurata cu sarma ghimpata si era minat. Noaptea pazeau, sau helicopterul…

A. V.: V-au atacat vreodata la baza voastra?

V. M.: La baza - nu. Au fost cazuri ca in unitate au sarit de pe gard la al 9-lea post cu baioneta si l-au ucis. De doua ori s-a intamplat asa. A doua oara l-au prins.

A. V.: Cum le ziceati la inamici?

V. M.: Dusmani, duhi. Mai mult duhi. La politistii lor le ziceam tarandoi.

A. V.: Cum era populatia pasnica?

V. M.: Rau traiau ei. Aveau un fel de colibe, fara usi, in loc de usa aveau pus un tol, ceva. N-aveau paturi, dormeau pe jos. Vara dormeau pe acoperis.

A. V.: Erau afgani care va sustineau?

V. M.: Populatia bastinasa. Veneau la noi cand eram prin trecere pe langa ei si ne aduceau de toate: pepeni, struguri… de toate. Singuri veneau. Dar nu prea ne permiteau sa vorbim cu ei. Ca tadjicii, uzbecii… intelegeau limba lor.

A. V.: Baietii cu care am vorbit spuneau ca populatia pasnica ziua era de partea trupelor sovietice iar noaptea cu duhi

V. M.: Nu stiu. Poate si asa a fost, da… N-au fost probleme. Caravana  cu armament a fost din Pakistan…

A. V.: Prindeati caravanele cu armament care veneau din Pakistan?

V. M.: Ei, cu multe acolo. Ne atacau sa ne termine, daca pamantul era al lor… Multe cazuri de contrabanda cu armament, cu droguri, altele.

A. V.: Se vorbeste ca a fost in Afganistan un razboi fatis cu America…

V. M.: Poate… Daca a trimis Rusia acolo armata…

A. V.: În perioada de pregatire din U.R.S.S. a fost dedovsina?

V. M.: A fost tot normal, baietii - toti prieteni… Ei, erau mai slabi baieti si tot mai… Stii cum e in armata… Da’ asa sa-ti bati joc unul de altul, nici nu ne dau voie.

A. V.: Din ucebka veneau toti in Afganistan?

V. M.: Erau baieti care terminau ucebka si nu erau pregatiti pentru Afganistan. Si au mai ramas acolo. Restul - toti.

A. V.: Nu refuza nimeni sa vina in Afganistan?

V. M.: Ei, ce? Vrei, nu vrei – acolo te luau.

A. V.: Se drogau soldatii?

V. M.: Cumparau baietii. Care fumau…, care… Tot pe ascuns, nu chiar asa.

A. V.: Cumparau de la populatia bastinasa?

V. M.: Da. Fumau toti acolo. Erau murdari, inapoiati.

A. V.: Cum reactionau soldatii dupa ce se drogau?

V. M.: Se faceau albi pe fata, parca-i vad… Radeau mai mult…

A. V.: Ai vazut ziaristi in Afganistan?

V. M.: N-am vazut nici un ziarist. Ne-au aratat o data un film si un concert, dupa ce am venit de la actiuni militare.

A. V.: Nu v-a influentat religia lor?

V. M.: Poate pe uzbeci, pe astia, ca ei tot is musulmani, da’ pe astia a nostri, ce? Rusii, ucrainenii, moldovenii…

A. V.: Ce relatii erau intre soldatii de diferite nationalitati?

V. M.: Toti erau uniti, toti. Daca erai un moldovean – mai rau, daca erau mai multi – mai bine. Eu eram singur. Si m-am lipit de rusi, de astia, de ucraineni. Da’ asa ei is cu ai lor. Toti vorbeau in limba rusa, doar cand se duceau deoparte atunci vorbeau pe a lor.

A. V.: Se facea contrabanda?

V. M.: A, asta numai ofiterii trebuie sa… Dar noi, ce? Noi - ca soldatii obisnuiti… Din ucebka nu erau sergenti si m-am dus efreitor ca cel mai bun sportiv si disciplinat... Pe urma, una alta, am devenit sergent major.

A. V.: Ti-au murit acolo prieteni?

V. M.: Nu, de fata cu mine nu. Da’ a fost, s-au dus la apa, la o fantana, doi baieti, un sergent si un soldat. Acolo era un baiat de-a lor. Ei si-au lasat automatele langa fantana si - sa bea apa, da’ baiatul a luat automatele si a tras. I-a ucis pe amandoi. A mai fost un caz ca l-au gasit pe unu’ mort, cu muste, viermi. Si-au batut joc de dansul, i-au scos ochii, tot, i-au taiat nasul, urechile si l-au lasat…

A. V.: Ti-a influentat viata acest razboi?

V. M.: De ce? Tot normal, n-am atras atentia… ceva real sa fie… Boli n-am avut, ca ne-au facut injectii acolo chiar cand ne-am dus.

A. V.: De ce crezi ca nu se prea vorbeste despre acest razboi?

V. M.: Asta a fost ceva special. Politica… Ce s-a intamplat acolo? Ce s-au varat acolo? Au acolo petrol, aur, ceea-ceea… Ce si-au varat nasul acolo? Si multe pierderi…

A. V.: Cand te-ai intors din Afganistan?

V. M.: În ’89, toamna. Dupa scoaterea trupelor. Aproape toata armata noastra a iesit iarna, dar absolut toata - doar atunci cand am iesit si eu din Afganistan, toamna. La sfarsit… Am venit la inceput in U.R.S.S., in Dusambe. Am stat acolo in corturi si de acolo m-am intors acasa. În octombrie iesisem din Afganistan. Mai pe scurt, am venit si am lasat tot armamentul in Uzbekistan si de acolo ne-am suit in KAMAZ-uri si… Multa tehnica a ramas acolo in Afganistan, armament, nu reuseau sa-l taraie si… Cat au lasat acolo, orasele facute de noi, tot, tot… 

A. V.: Fotografii va permiteau sa faceti?

V. M.: Faceam.

A. V.: Va permiteau sa faceti fotografii alaturi de tehnica, de armament?

V. M.: Nu. Numai fara armament. Asa, baieti cu baieti… Da’ cu astea, cu armament puteai sa te fotografiezi doar pe ascuns.

A. V.: Ce a insemnat pentru tine razboiul din Afganistan?

V. M.: Pentru mine, ca si pentru fiecare soldat, a fost o scoala. Si pregatit si una… Si sportul oleaca, acolo ne-au fugarit bine chiar. N-am fugit pana la armata cat am fugit in ucebka  cinci luni. Toata ziua fuga si fuga… Masca antigaze… arme chimice, multe am invatat…

A. V.: Daca s-ar intoarce timpul, te-ai mai duce in Afganistan?

V. M.: M-as duce. Numai ca acum cu mintea mea… Atunci eram tanar, stii ca mintea-ti zburda… Da’ asa, m-as duce.

A. V.: Nu-ti pare rau ca ai fost in Afganistan?

V. M.: Dar de ce? Numai eu am fost acolo?… Nu stiu, nu stiu unul care sa se caiasca ca a fost… De ce m-au trimis, sa ma plang, din contra.

A. V.: Nu va temeati de moarte?

V. M.: De ce? Daca dormeai doar doua ore si atunci cu automatul lipit de tine. Doar din ucebka stiam toate astea. Exercitii, cu automatele…

A. V.: Mureau multi?

V. M.: Mureau baieti… Si cu mintea lor… care, tot, nu prea… Si asa mureau… Calcau pe explozibil, si asa au fost impuscati baietii…

A. V.: Otraveau fantanile?

V. M.: Da, numai sa nu bem apa. Aruncau otrava prin fantani, numai sa nu bem apa… Noi ne duceam si luam apa din munti. Ne duceam cu masinile si aduceam de acolo. Vreo doua masini mergeau inainte si una din urma. Noi mergeam in mijloc.

A. V.: Aduceau armamente noi in Afganistan?

V. M.: A, da. Chiar BMP 2, acum a iesit si 3. Mergeam patru intr-o BMP. Asa de tehnici secrete… Nu se da voie deloc.

A. V.: Primiti ceva ajutor ca veterani ai razboiului din Afganistan?

V. M.: Iata ce ajutor: 33 de lei pe luna, si pe aceea nu ni-i dau…

A. V.: Te mai intalnesti cu baieti care au fost in Afganistan?

V. M.: Desigur. Oleaca ne mai veselim, una-alta… Sa stai numai trist si trist?

A. V.: Ti-a fost dor de casa?

V. M.: La inceput. Pe urma ma deprinsesem. Baieti… Uitasem de casa… Numai cand veneam in unitate primeam si scriam scrisori.

A. V.: Scoaterea trupelor sovietice din Afganistan nu ti-a parut o infrangere?

V. M.: Mi-a… stii, ca… Vreau mai repede sa-mi vad parintii, prietenii, fetele, sa ajung acasa… Tot e ceva. Dar cu infrangerea asta… Ca oamenii au fost acolo obijduiti de noi, ori noi de dansii, nu? Tot normal asa.

A. V.: Contrabanda cu armament se facea?

V. M.: Tot timpul ne dau armament ca sa ne ajunga si sa ne ramana. Nu stiam cand ne vom intoarce. Masina era plina cu armament. O data n-a fost sa nu ne ajunga, sau… Înca ramanea… Soldatii faceau contrabanda asa marunta, dar ofiterii… Ei vorbeau si se intelegeau. Ca erau si ofiteri uzbeci si de astia… Întelegeau limba. Faceau mai ales la urma, ca le trebuiau bani, ceea-ceea, si vindeau in stanga si-n dreapta. Acasa trebuia sa aduci ceva. Si toti vindeau ca mai repede sa scape si hai…

(Antonesti, iulie ’01)

Redactia: Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Carmina Trambitas
© grafica: Dan Perjovschi; Webdesign & Webmaster: Viorel Ciama
E-mail: revista.tiuk@gmail.com Site gazduit de http://reea.net