Alexandru VAKULOVSKI

PIZDET

(roman - varianta MANUSCRIS)

40. Jam

Aceeasi camera de camin de la etajul zece. Deschid ochii si vad. Trupuri in plina putrefactie, generatie dupa generatie, trantiti unul peste altul, cu sobolani in orbite si cu viermi in gura. Cu doua paturi supraetajate si unul normal. Sau cu un pat supraetajat si cu trei normale. Cu aceleasi saltele pline de pisat, de sperma si de sange. De mizerie. De alcool.

Camera e plina de sticle murdare. De palinca, de tuica, de saniuta, de bere, de vin ieftin si prost. De bulibuleatore si de chistoace. Sunt toti morti, de la 19 ani la 25. Toti fac nani. Doar fumul gros de la Ursus intra in camera si sperie viermii, mustele si sobolanii. Închid ochii si eu.

Mergem intr-un tren. Totul e intunecat, nu poti vedea mai mult de doi metri. Doar bule de aer curat, restul e opac. Ea ba apare langa mine, ba dispare. La un moment dat trenul se intoarce, blocat sau lovit in plin de un TIR. Aud tiganii din compartimentul de alaturi cum zbiara.

Ma trezesc afara. Copilasii mei, familia mea, tipa un tigan disperat. Între timp apar baietii in costume negre, cu cagule, cu kalasnikovuri si cu pistoale. Parca ii vorbesc ceva, apoi sunt iar singur. Trebuie sa apara de acolo. Ma rezem de o masina si scot pistolul. Privesc in intuneric. Culorile au mai prins viata.

Baietii se apuca sa impuste. Nuuuuu! tipa tiganul. E copilasii si familia mea! Nu trageti ca va omor! Din noapte apar cateva rochii cu multe flori, de care se tin niste copilasi. Tiganul sare la baietii cu cagule, ii loveste pe rand in cap si le ridica armele in sus. Doi tiganasi blonzi s-au oprit langa mine si ma privesc cu ochii lor albastri si mari.

Mi se face rusine si ascund pistolul. Gata. O apuc de mana si mergem. Trecem pe langa un tramvai din care cineva imi zambeste. O cunosc sau doar mi s-a parut.

Am ajuns acasa, acel loc unde uneori ne adunam. Tatal ei parca era plecat. Stai un pic, imi zice si urca scarile de pe coridorul cu un bec la mijloc. Se intoarce rapid.

Hai ca mi-e frig, te rog. Nu reusesc sa-i spun nimic. Intram, in prima camera nu e nimeni. Intru in a doua camera. E un pat scund cu o patura neagra cu dungi subtiri, rosii. Ma intorc in prima camera. Apar cateva femei. Ea e matusa mea, ea e... Femeile ies. De ce nu mi-ai spus ca e cineva pe aici? Dar nu-i nimeni! Mi-e frig, imi zice si ma strange in brate.

Ne intindem in pat, se dezbraca. Corpul ei e moale si elastic. Hai mai bine trec eu peste tine, imi sopteste. Trece peste mine, culorile se amesteca. La un moment dat se aude o usa. Ne trezim imbracati. Intra un barbat, parca e tatal ei. Rade. Apar si femeile. Daca vrei, cautati o lopata sa dai drumul.

Ies cu ea in coridor. O mangai pe cap si plec. Sunt pe strada Lenin. Chiar dupa curba la deal. Iar acum mai sus. Ma intalnesc cu Oleg. Parca era si el acasa. Sau nu?

Unde mergi?
Nu stiu.

Ma cuprinde. Hai, frate, ca nu ne mai vedem. Cum nu ne mai vedem, pleci? Da, plecam, cu totii. Dar nu mi-a spus nimic. Pai de ce crezi ca erau matusile acolo?

Bezna. Frig. Iar mi-au iesit picioarele de sub plapuma. Ar trebui sa-mi iau ciorapi de lana.

(va urma)