Andor Vass Dermata,
Editura Aula, Brasov, 2002

Nicoleta Clivet

Poezia unui macho fidel

Aparut ca din neant in paginile revistei Vatra, Andor Vass debuteaza acum in volum sau, mai precis, isi aduna intre coperte, cu mici modificari, textele publicate in toamna lui 1999. Daca Marcel Moreau visa sa scrie un roman pe pielea celei adorate (nu doar iubite) si sa-l intituleze Amoragia, poetul maghiar, atit de expresiv in limba romana, scrie doar un poem pe/despre sinii "tot mai umezi, mai tari si mai fierbinti" ai iubitei, numindu-l Dermata (Ed. Aula, Brasov, 2002). Serviciul de escorta ii este asigurat de Alexandru Musina, printr-o postfata - Donna angelicata, donna dermata - extrem de generoasa si de empatica, intr-atit incit a-i fi tentat sa crezi ca autorul Budilei-Express si-a gasit, in sfirsit, printre atitia eretici "postmoderni", spiritul afin.
Adevarul e ca, atit Andor Vass, cit si Al. Musina sint exploratori ai "eternului feminin", dar nici unuia nu i-a fost dat sa treaca de la fascinatie la adoratie si sa descopere, intr-un moment de gratie, verbul "a fi" in interiorul sintagmei invocate, la ei niciodata transformata radical in "eternul este feminin". Iar vina nu o poarta vremurile, spiritualmente sarace, ci pozitia lor macho-ista, ce-i impiedica sa ajunga la "partea blestemata" a acestui mister. Cerebral, chiar si atunci cind devine contemplativ (verbele a sti si a privi isi disputa intiietatea in Dermata), eul poetic ce transpira in aceste fragmente nu cunoaste abandonul, voluptatea caderii. Starea lui e una de tulburare perpetua, adolescentina, in fata trupului feminin. Extremele - smerenia si extazul - sint, parca, deliberat evitate. Accesul la fiinta secreta, abisala a iubitei si-l interzice singur, de frica, preferind cunoasterii recunoasterea: "Dimineata, cind ridicam jaluzelele, acelasi peisaj: sexul ei rozaliu, stralucind in roua, perii blonzi si rari, usor cirliontati. Intre doua vai, pintecele de calcar, cu trei alunite rosii in dreapta, mai sus de buric. Coastele impung pielea si, deasupra, cei doi sini, cu virfurile mov, usor indepartate. Mingiiati de un soare sfios, inca adolescent.
Dincolo, stiam, buzele ei crapate si ochii. Acoperiti cu pleoape stravezii, cu gene lungi, lungi si negre. Sub fiecare, o retea nesfirsita de galerii. Scoteau aur rosu si safire de acolo.
Nu era departe. As fi putut sa ma imbogatesc si eu". Ca sa nu se rataceasca in infernul subcutanat, in acea "retea nesfirsita de galerii", prudentul explorator se multumeste cu mereu "acelasi peisaj" epidermic si spera, mai curind pe-ascuns, la o trecere molcoma, non-violenta, dinspre fizic spre metafizic: "Se simtea stinjenita intotdeauna. Inchidea ochii si zimbea. Zimbetul ei cind intra intr-o incapere plina cu necunoscuti. Dar, uneori, asta-mi placea. Puteam sa-i privesc in voie sinii. Pintecul ei minunat. Sa-mi sprijin coatele de genunchii ei. Sa-mi incalzesc palmele intre coapsele ei.
Deasupra mea. Ma cuprindea si ma apasa. Nu-mi mai era frica sa mor"(s.m.).
Buimac, vlaguit, macinat de indolieli pe care orgoliul sau de macho il impiedica sa le marturiseasca, eul "dermatic" nu poate avea mai mult decit niste certitudini tactile, reinnoite printr-un ritual erotic care, exceptind preludiul, ramine de fiecare data dincolo de cuvinte: "Ma pomeneam numarindu-i pistruii de pe umeri. De fapt nu conta citi erau, important era ca-i aveam sub ochi si ca-i numaram.
Cu palmele ii stringeam usor mijlocul, sa ma conving ca totul e adevarat.
Continuam sa facem dragoste". In cazul unui astfel de subiect lipsit de iluzii, speriat de scandalul profunzimilor feminine, in schimb, dornic sa treaca drept erotoman, paradoxala este absenta imaginatiei placerii. Intimitatile sint, de la un punct incolo, previzibile, variatiuni epidermice ale unui "ritual "privat"" (Al. Musina) afectat de o oarecare monotonie. Dar, cel indragostit de "donna dermata" este, pina la urma, o natura fericita: prezenta feminina, cu un aer mai degraba matinal decit convulsiv, nu-l familiarizeaza cu tenebrele si nici nu reuseste sa-i dezvaluie splendoarea vertijului. Totul se reduce la o permanenta reconfirmare a imaginii despre sine a eului poetic, deloc dispus sa "se (re)inventeze", cum crede Al. Musina. Femeia nu este, aici, "un spatiu", ci o suprafata atinsa spre a-i fi recunoscuta existenta, si atit: "Nu degeaba am avut zece la geografie. Am invatat-o imediat. Chiar si acum imi amintesc totul perfect.
Dealtfel, nici nu era greu. Riurile arterelor, drumurile venelor nu-si schimbau traiectoria niciodata. Mici forme de relief apareau pe barbie si pe fese. Apoi dispareau, fara urma. Padurile de la subtiori cresteau repede la loc. La fel, iarba din savanele de pe picioare. Vara, se nasteau, ici si colo, state rosii, amenintatoare. Dar totul revenea curind la normal.
Puteam sa visez, privindu-i arta in relief. Urmarem cu degetul dealurile coloanei vertebrale. Cu limba fluviile arterelor femurale. Cu dintii escaladam verantii. Ma odihneam la umbra sinilor. Si iarasi, cu indexul urmam ecuatorul.
Nu m-am ratacit niciodata". Poate de asta "a meritat", cum concluzioneaza, pragmatic, intr-un alt poem, caci nimic nu poate fi mai flatant pentru un macho fidel ("Nu au existat alte femei…") decit sa se stie performant. Chiar daca-si are si el propriile tristeti ("Ii mingiiam fesele si ele torceau…") si contraperformante ("De la un timp, mi s-a facut frica…").

Mihai Vakulovski

Un nou scriitor talentat

Motto: "Emisiunea seminala / M-a lasat timp, in pielea goala…" (Al. Musina, "De dragoste")

Mi s-a intimplat sa citesc multe carti proaste, mai ales de poezie. Carti care parca erau scrise in alt secol si de oameni care habar n-au de literatura si de pe ce planeta se afla, pe care prea i-a chinuit, aiurea, talentul si, deci, au hotarit ca-s scriitori, si daca-s scriitori si romani - is, evident, poeti. S.a.m.d., unii dintre ei si-au revenit si, astfel, s-au salvat macar ca oameni, altii publica volum dupa volum, cu numele din documente, si nu-i citeste nimeni, si sub diverse pseudonime, unul mai caraghios decit altul, dar oricum nu-i mai citeste nimeni. Editorul Al. Musina debuteaza, la editura sa, unde-si republica tot mai sirguincios propriile carti, un autor despre care stie, vorba lui, "intocmai nimic", Andor Vass, despre care aflam, dintr-o postfata - a cui oare, daca nu a aceluiasi A.M. - ca e un "june". Si gata. In rest, postfata asta pare mai degraba o prefata a autorului decit o postfata a editorului, un "Argument": incepe cu intrebari retorice si raspunsuri deloc obligatorii, naratiuni in care editorul incearca sa se convinga ca publica un scriitor "pe care nu-l vom mai putea ignora de aici inainte", chiar daca - el stie (de unde?, ne intrebam, firesc, noi, deloc retoric, in stilul teoreticianului de sub acel munte vestit datorita numelui sau) - acesta nu va mai pacatui in versuri, ca si alti poeti descoperiti de poetul-patron ("intocmai lui Nicolae Fechete (disparut parca in "neantul" provinciei transilvane), nu va mai publica nimic"). Un apendice care nu spune nimic despre AV si despre poezelul si dermatosul sau, si in care teoreticianul AM inghesuie - a cita oara? - textul sau pe care il cunoaste pe dinafara si de multa vreme toata lumea literara "de la noi" si de care, trebuie sa-i spuna cineva si in scris, prea ne-am plictisit. Despre postmodernismul adevarat si postmodernismul din "literele noastre", inteles, se intelege, gresit, despre Pessoa, Beatrice, Laura si, bineinteles, nelipsitul Pound, saracu'. Cit despre virsta "junelui", batrinetea lui nu e tradata numai de stilul cartii (impotenta pe fata, verbele libidinoase si lipicioase, dorinta din amintiri si visurile pline de organe dezgolite) si oboseala interioara, ci chiar de un autoportret direct cum e acesta: "Acum, batrin, cu o boala ce-mi minca incetul pe-ncetul pielea, pot sa spun: a meritat." Mai gindeste-te…
Andor Vass e, vorba lui Harms, un nou scriitor talentat, despre care s-a putut auzi o singura data, intr-un numar din 1999 al prestigioasei reviste "Vatra" (acolo se povesteste o biografie in care AV e nascut, ca si Al. Musina, pe 1 iulie, anul fiind, se intelege, altul: 1966; deci, pt A.M., la 36 de ani omul e june! - el, la 48, o fi tinerel, taman ca generatia 80), iar acum, cu aceleasi textulete, care au incaput lejer in 2 pag. si jum. de revista, iata-l si sub copertele unui carnetel extrem de subtirel scos de "Aula", care-i exploateaza, nemilos, si copertele interioare, mai o reclamuta, mai o invitatie la o alta comanda, de cumparare, a altor carti ale editurii, aparute sau nu in planul editorial, majoritatea (cele de beletristica) faine. Andor Vass, insa, e unul dintre marile rateuri ale editurii de sub Timpa (riul se cheama Spurcata!), iar versurile lui, numite "Dermata", imi amintesc, volens-nolens, de o expresie ruseasca, "derimo, to", care s-ar traduce pre lingva noastra astfel: "rahat, doar". Rareori mi-a fost dat sa citesc o carte mai lipsita de personalitate si mai neterminata, dar care tradeaza intr-un asemenea hal aiurelile, obsesiile si impotentele autorului, "Dermata" fiind mai degraba obiectul muncii psihiatrului decit al criticului literar, dar, vorba prietenului meu avocat Sergiu Turcan, toti sintem macar un pic nebuni. Imi amintesc iar de formula criticului Al. Cistelecan, care se potriveste perfect cu poezia pentru care a si fost folosita, "sex si matanii". Aici avem sex fara sex si, in acelasi timp, versuri fara poezie, adica taman ceea ce-ar insemna, in termeni populari, "a se fute cu mintea" (folclor). Desi postfatatorul vede "naratiune si descriere", in "Dermata" nu se intimpla nimic si eram sa zic ca nu e nimic, nu e nimic si nimeni in afara de personajul-eu poetic care zice ca a avut zece la geografie si care se afla intr-o continua transa, adica "viseaza". "Luni intregi am visat la sinii ei" - asa incepe volumul (Al. Musina - "Imi amintesc sinii tai" - "Tea"). Visa si, ca de obicei, era "un aluat moale, moale" si se vedea, cu ochii sufletului, calcat in picioare de femeie ("Seara, imi inchideam ochii intr-o caseta, o puneam pe noptiera, iar eu ma prelingeam la loc pe podea. Visam ca intra in camera, ca lipaie desculta si ca ceva-ceva din mine ii ramine pe talpi. Ar fi fost goala, desigur, intotdeauna o visam goala si totul se termina in micul ei tufis pubian"), incercind sa-l imite, ca stil si tehnica, pe Cristi Popescu, rezultatul fiind de-a dreptul jalnic. Eul poetic al lui Andor Vass e un schizo-paranoic care actioneaza (toata miscarea fiind "onirica") cu hormonii care au pus stapinire (se pare definitiva) pe chelie, cum zic fratii rusi - un "pizdostradateli", un suferind fara leac si fara sansa, care, "transpirat, dar linistit", incearca sa se impace cu gindul ca "Stiam ca ma iubeste numai pe mine". Stia, asa cum stie Al. Musina ca Andor Vass nu va mai publica niciodata. Dar daca, in caz ca acesta exista cu adevarat, mai publica? Dar daca ii place, totusi, si de altcineva? Mai departe autoarea sinilor visati il inveleste, "ca un abur", cu "mirosul ei", "se intindea pe spate, umplindu-se de aluat, si, cu gura deschisa, respirind sacadat, continua sa roteasca pietrele reci in sensul acelor de ceasornic. Apoi, desigur, le inghitea" si, nu stim de ce "se simtea stinjenita intotdeauna", iaca. Insa "Deasupra mea. Ma cuprindea si ma apasa. Nu-mi mai era frica sa mor" - iata-l si pe Eminescu ("o ora si sa mor"), iata-l si pe Adi, Adrian Copilu Minune ("As da zile de la mine ca sa fiu un ceas cu tine"), de altfel, demult vreau sa scriu un text despre adevaratul precursor al manelelor, bineinteles Mihai Eminescu, "poetul nepereche", "poetul national" s.a.m.d.s. Iar el, personajul lui AV, in vis-visuri sau poate in realitate, dar in acest caz (totusi) ar aparea alte intrebari (si nu face), "ii mingiiam distrat fesele si ele torceau".
O brosurica atit de mica, plina-ochi, insa, de tite, de fapt de "sini", si inecata in transpiratie degeaba si aiurea, adica de la visuri. El se straduie din toate puterile, dar ea…nimic ("Mi-as fi dat maduva, ficatul, rinichii pentru o tresarire. Nimic."). Nimic poate din cauza ca nu numai ca "nu au existat alte femei" (profu' de literatura ne zicea mereu sa ne ferim de omu' care a citit o singura carte), ci fiindca crede ca e vorba de un merit, si, alta iluzie: "prea ma credeam destept", dar asta-i prea de tot, ca si cea cu "am fost asemeni zeilor" ("De ce-ti pare rau?/Ai fost tinar, ai fost frumos…"- Al. Musina), mai ales pentru o femeie normala, cum, banuim, e personajul feminin ("nu spunea niciodata nu").
Un personaj (el) care te sufoca cu dragostea lui "optzecista" ("Daca mergeam la dans, era ca sa o simt mai bine. (…) Acolo, in lumina, cu toti ceilalti miscindu-se ca loviti de epilepsie, ii simteam sinii. Si pubisul. Prin haine era mult mai bine. Era ca intr-un costum de scafandru. Inotam incet spre suprafata. Imi aminteam. Imi lipeam obrazul de gatul ei usor inrosit de noptile precedente. O adulmecam. O recunosteam. Era ea. Repede-repede, o scoteam afara din colcaiala aia de trupuri. Era ea.") si care tot timpul crede (spera) ca se afla inainte de 89 ("am uitam unde sint"), insa nu uita niciodata de semnele de circulatie ("M-am intors si i-am cuprins cu buzele sfircul drept"- "ii sugeam lobul urechii drepte"…) si, cind il lasa si imaginatia, asa cum e, se gindeste ca femeia, daca tot e a lui, ar mai putea sa fie de folos la casa omului ("Animalul femeie traieste/Pe linga casa omului" - Al. Musina, "Animalul femeie"), de exemplu sa se prostitueze ("As fi putut sa ma imbogatesc si eu"), "animal" pe care il tinea, indeobste, in gradina ("dimineata, cind ridicam jaluzelele, acelasi peisaj: sexul ei rozaliu, stralucind in roua, perii blonzi si rari, usor cirliontati").
Nu stim daca istoria asta "narativa" si, totodata, in versuri despre psoriazis, se termina cu bine, ca se termina cam repede (de la 5 la 27 si doar in josul paginii, ca la Doina Ioanid) si…cu un blestem in dar cititorului, de orice virsta si gen, asa, ca de sfintele sarbatori: "Blestemata va fi saminta lor de n-or sa asculte. Penisul le va putrezi, vaginul li se va face de piatra. Sfircurile se vor umple de mucegai. Ochii vor face clabuci. Urechile se vor zdrentui. Gitul se va umple de bube, talpa piciorului se va umfla ca aluatul. Rodul li se va usca pe dinauntru. Blestemati fie cei care vor citi fara dragoste. Sa ramiie singuri, singuri, intre lucruri miscatoare. Sufletul sa se faca sarpe, ciine, pisica, papagal. Sufletul sa se faca statuie, goblen, fotografie. Sufletul sa se prelinga-n calorifer. Sufletul sa ramina uitat in magazine, sa fie prins in usa de la lift, sa intre-n televizor" s.a.m.d., cu strainii, ghiaurii, alea-alea… Asa si Dumitru Matcovschi, dupa ce l-a calcat "cu toate rotile masina", a trecut la "Imne si Blesteme", semn nu tocmai bun, noi insa ii dorim lui Andor Vass sa insiste, poate ca trece la ode, sonete, poate se apuca de poezie si, mai stii, ne mai distram, la o berica (fara alcool), fistic, seminte, banane, injectii cu apa, pateu de susai & soia, stir, mohor si loboda (se vinde la magazinul din colt).