|
Il auzeam fara sa am urechi pe Alex Stefanescu (cel care,
stiti, a abandonat definitiv cronica literara, cica, in urma unui sever
examen de constiinta, public, facandu-i pe multi sa se inchine, hotarat
sa-si incheie istoria literara personala si sa se apuce de... dramaturgie,
dupa ce a dat o adevarata lovitura de casa cu un scenariu politist serializat,
supertelevizat) si-i dadeam dreptate. Ca de aici inainte presa literara
ar trebui sa se puna in contra directiei noi din literatura romana (parafrazandu-l
pe Titu Maiorescu, la lansarea noi serii grafice a "Convorbirilor literare",
la Bucuresti, in Sala Oglinzilor a sediului Uniunii Scriitorilor din Romania-USR,
la mijlocul lunii februarie 2002)! Anume, in contra amatorismului care
bantuie si se manifesta cu agresivitate deja in literatura romana postcomunista
(Alex Stefanescu n-a insistat, a denuntat doar, cu titlu paroxistic, "noua
directie" amatoristica).
Fara doar si poate, s-a agravat situatia in acest sens, amatorismul s-a
extins alarmant - si nu ma refer la cartea de consum, care a sufocat definitiv
standurile de vanzare de carte scoase in strada. Alarmant, fiindca amatorismul
n-are nici o legatura nici macar cu atat de blamata mediocritate literara,
mereu in stare sa paralizeze temporar centrii nervosi ai literaturii romane
originale, care se scrie si se citeste azi. Adica, lucrurile au involuat
in mod dramatic dupa Revolutie in literatura romana. In conditiile in
care, dintotdeauna, mediocritatea profesionala e normala si e de preferat
de o mie de ori amatorismului. Se vede de la o posta asta, de altfel,
in viata editoriala - ca apar carti "originale, de beletristica" si foi
literare "de-ti sta mintea"... Liberalizarea editoriala (inclusiv cu editori
care n-au nici o legatura cu literatura, dar care publica literatura originala
"ca pe orice alta afacere", precum si editori-scriitori submediocri, care
anume intretin atmosfera de confuzie necritica, "de-al dracului", incercand
sa-si prezinte toate cartile editate ca pe valori, desi sunt egale cu
zero) si costurile relativ accesibile "autorilor" vanitosi, dar fara pic
de "talent", au compromis in buna parte piata de carte si au rasturnat
rafturile dintai ale bibliotecilor publice si particulare. Daca pana in
1989 diletantismul si veleitarismul aveau masura lor si critica literara
le sanctiona fara probleme, de la Revolutie incoace s-a intrat in criza
morala generala, productia de carte nu se impiedica de nici un argument
axiologic - principalul vinovat de aceasta involutie fiind spiritul critic,
mort in papusoi. Nevricosi din fire, criticii literari au preferat sa
nu-si mai puna mintea, superiori, cu productia editoriala, si sa se retraga
din fata "invadatorilor" (mai ales poeti), creatori de toata mana "postcomunisti".
Dar nu numai abandonarea spiritului critic ne-a adus intr-o fundatura.
Sigur, lucrurile nu sunt deloc simple... In ultimii 12 ani s-a constientizat
"alternativa" - daca tu nu ma placi, s-ar putea sa ma placa altul. Ca
e o regula a atotputernicei "corectitudini": alteritatea, diversitatea
elimina orice fel de discriminare (citeam deunazi ca nici satanistii nu
mai pot fi persecutati in SUA, in numele apararii drepturilor civile,
ca-s si ei o minoritate) au drept la viata si cei ce scriu ingrozitor
de prost, amatoristic, descalificant, nu? Ca asa ne-a lasat Dumnezeu,
unii mai buni, altii mai prosti, incapem cu totii. Mai ales ca tocmai
in randul amatorilor pe plan literar se recunosc marii... descurcareti
cu bani si firma mondena! Ca e democratie si se poarta in Occident egalitarismul
la nivel spiritual, "multiculturalismul"... Ba chiar si postmodernismul
promoveaza creatia amatoristica "spontana", "exponentiala"-kitsch.
Omeneste, nu-mi convine sa-i condamn pe batranii anonimi care-si publica
dupa Revolutie (unii, respinsi ai postei redactiilor cand erau mai tineri)
productiile "literare" amatoristice cu economiile adunate intr-o viata,
sa-si aminteasca nepotii ca au trecut si ei pe lumea asta. Dar intotdeauna
condamn demisiile morale publice. Ii condamn pe politicienii care-si descopera
brusc vocatii literare unice, amintindu-si ca au in sertar versuri si
proza din studentie, profitand de functiile inalte ce le ocupa (premierul
Radu Vasile, lansat cu doua carti intr-un an, cu tam-tam de catre Andrei
Plesu si Mircea Dinescu, a fost un exemplu regretabil dar semnificativ
de promovare a amatorismului de catre profesionisti, cu buna stiinta;
nu stiu daca Radu Vasile n-a fost primit si in Uniunea Scriitorilor; ma
mir ca premierul n-a fost si... premiat atunci, probabil ca s-a intrat
in criza de timp, fiind schimbat prea repede din functia-i inalta, stiti
scandalul, cand nu se dadea schimbat, ca nu-si incheiase socotelile...
literare, te pomenesti). Personal, il astept sa debuteze editorial si
pe Adrian Nastase, actualul premier, "ca poet" (el a fost coleg de liceu
si de cenaclu literar cu liderul PNL, Valeriu Stoica, tot pe baricada
poeziei, si cu liderul PRM, "poetul cu misiune" Corneliu Vadim Tudor,
numai lume buna, va dati seama; apropo, chiar am observat ca partidele
radicalizate ultranationaliste parlamentare din Romania, PRM si UDMR sunt
conduse de poeti, ceea ce ar trebui sa spuna mult: Marko Bela avand cota
credibila de profesionist si pentru ceea ce scrie, fiind membru al USR,
ceea ce nu se poate spune la fel despre Corneliu Vadim Tudor, nerecunoscut
ca scriitor de USR; sa nu va inchipuiti insa ca, nefiind membru al USR,
versificatorul Corneliu Vadim Tudor n-are criticii si cititorii sai; pana
si Marian Popa, critic dezinhibat, ii dedica in "Istoria" sa "de azi pe
maine" un capitolas...).
Ca veni vorba. Este promovat oficial amatorismul pe piata cartii si de
Ministerul Culturii, care aloca banii publici pentru tot felul de proiecte
in regim editorial conjunctural, care efectiv mor a doua zi dupa ce apar,
comisia de evaluare si functionarii de rang inalt servindu-si limitele.
Ca e o coruptie si la acest nivel "spiritual" (ca peste tot unde este
ban public la bataie), care chiar nu poate fi combatuta - degeaba le demonstreaza
scriitorul profesionist reprezentantilor Ministerului Culturii ca au aruncat
bani pe fereastra pe cartea unui creator amator, reprezentantii Ministerului
Culturii iti aduc pana si argumente europene ("ca asa cer documentele
Uniunii Europene", sa incurajam cultura... populara si de consum, sa nu
facem discriminari) ca el are dreptate si ca trebuie sa depasim faza...
promovarii valorilor dupa model elitist (atat de drag in epoca de aur
comunista, de-a dreptul blamabil).
E clar, mergand pe mana Occidentului, a multiculturalismului precar si
a perversului lui postmodernism, viata literara romaneasca va fi sufocata
nu numai de productia editoriala de consum, ci si de aceea amatoristic-populara
de aici inainte. Motiv de disperare pentru scriitorii romani autentici,
crescuti in cultul promovarii valorii. Din pacate, reprezentantii noilor
generatii calca apasat pe urmele amatorismului "inspirat", vai - ei isi
ajung lor insile, nu mai citesc nimic (in cel mai bun caz, se citesc intre
ei; doar "cultura de manual sau cursuri" si "urechismul" functionand,
cu acces la autorii de succes, care au parte de publicitate), dar isi
permit sa judece, sa dea etichete, sa se bata cu pumnul in piept ca ei
in sus, ei in jos, ca pana la ei n-a mai existat, nu s-a mai scris. Cine
mai e ca ei? Sentimentul de mila intelectuala incercat fata de acesti
debutanti, corifei ai amatorismului, devine insuportabil cand, in registru
critic, sunt "folositi", sunt motivati de directorii de publicatii literare
fara scrupule, cu umori de toate genurile (inclusiv politice; chiar in
spiritul "political correctuess"), sa treaca la executii... Sunt la moda
demolarile pe mana acestor reprezentanti amatori (fara opera, cu cateva
articole publicate) ai noilor generatii, care vor sa aduca o noua ordine
literara... Nu mai fac aici caz de lipsa de profesionalism flagranta (ca
sa nu spun amatorismul) "gazetelor de perete" studentesti, cu pretentii
literare: ele dau de gol nu numai lipsa inspiratiei, dar si lipsa de bun-simt
a initiatorilor lor, care-si imagineaza ca tot ce scriu ei e nemaipomenit,
infailibil, imbatabil, intratabil. Nu generalizez, fireste, noile generatii
au si reprezentanti cu spirit critic remarcabil, scriitori-scriitori,
care asimileaza, construiesc, sunt "cu lecturile la zi" si nu dau cu tifla
istoriei literaturii, desi semneaza manifeste teribiliste, specifice varstei
- din pacate, ei exista mai mult in subteran, continuand o lunga traditie
a literaturii romane, de a nu sti sa-si exploateze bogatiile.
"Pe vremea mea" (anii '70 si '80) se citea tot, nu exagerez cu nimic,
era la mijloc si constiinta competitiei "cinstite", daca nu invatarea
meseriei de scriitor din mers (meserie de scriitor care nu e atestata
de nici o scoala, oricate diplome de absolvire ai avea). Functiona atunci
perfect autodidacticismul "creator" autocritic (postliceal sau postuniversitar).
Azi tot creatorul are scoala inalta si are pretentia ca e automat scriitor
daca a scos o carte, oricat de slaba ar fi ea - mai ales daca e sustinut
de un grup de presiune, in principal universitar (am mai subliniat, dupa
Revolutie a fost preluata puterea literara de catre mediile universitare,
ele dau si directii literare; unele, sunt benefice, la Brasov si Bucuresti).
Altfel, lumea merge oricum mai departe, cu sau fara scriitori, cu scriitori
avizati sau naivi, indoctrinati sau liberi, prezenti sau nu in arena publica,
care-si perpetueaza existenta in subteran sau la suprafata, exclusi sau
inclusi intr-o confrerie care face politica literara. Ca se depune praf
gros pe carti si ca noii autori se multumesc, de la debut, cu putin? Asta
e situatia. Faptul ca nu se mai respecta nici o regula a jocului ar trebui
sa ne puna pe ganduri, insa. Nu de alta, dar amatorismul in noua literatura
romana de azi are asa ocazia sa nu se mai profesionalizeze niciodata si
sa ne trezim maine exclusi si din randul marilor culturi nerecunoscute
ale lumii - Dumnezeu cu mila (acelasi Dumnezeu necritic al romanilor)...
18 februarie 2002. Bucuresti
|
