Tiuk! - Festeiova

intrebare pentru

GHEORGHE IOVA

Mihai Vakulovski: Spuneati ca textul adevarat se creeaza numai in mintea cititorului si ca orice scriitor inteligent observa, la un moment dat, ca centrul de greutate cade in afara textului. Ce inseamna pentru dumneavoastra cititorul? Cine credeti ca sint cititorii dumneavoastra si cita incredere aveti in ei?
Gheorghe Iova: Ideea de baza aicea e ca, in acest exercitiu textual de la autor la cititor, lucrul bun sta in eliberarea de texte. Si anume, textul trebuie sa se transforme in ceva care nu e text, adica - lume adevarata: copaci adevarati, vaci adevarate, mitraliere adevarate si presedinti adevarati, nu? Ca sa nu mai spunem, stiu eu, de alte lucruri, membre si membrii. Deci, un ce, un ce nontextual trebuie sa fie miza oricarui text. Asadar, invidia pe care o au politicienii, despre asta am scris toata viata, si nu numai ei, teologi, preoti, ziaristi, te miri cine, toti astia care sint sporovaitorii lumii si sporovaie si scriu mai mult decit adevaratii scriitori, toti sint invidiosi, nu-l iarta pe scriitor pentru ca scriitorul face ce vor cu totii si anume sa ajunga cumva in intimitatea si la liberul arbitru al unui individ uman viu, intelegi? Pai daca ar fi ajuns discursul lui Ceausescu unde a ajuns o poveste de Creanga, "Capra cu trei iezi", ca sa nu fiu timpit sa zic "Ce-ti doresc eu tie dulce Romanie?", lucruri pe care numai scriitorii le pot face, alonja maxima este a scriitorilor adevarati. Toti ceilalti care fac teorii militare, politice, financiare, si-s destui, nu?, lumea e plina de ministere, unde ce se intimpla? Cuvinte, multe cuvinte. Deci toti au aceasta invidie, de ce boul asta de scriitor ajunge unde ei nu reusesc. Si aicea se aplica "sa moara capra vecinului", adica mai bine ii inchizi gura scriitorului, cum mi se intimpla si mie. Tot felul de amariti, de provinciali, de trogloditi, bagati in fata in literele romane isi permit sa se bucure ca eu sa tac sa vorbeasca ei. Ceea ce este efectiv, ca altceva nu mai e de spus. Lumea e clara, asta imi place mie la ea, nu minte, saraca.
MV: Se intimpla ca volumele dumnavoastra sa aiba mai multe microprefete, un fel de atentionari, avertismente etc., care pregatesc cititorul pentru lectura.
GI: Sigur ca da. E ca la proba unei masini, a unui avion, nu?, te joci cu el, vinzatorul trebuie sa-ti arate cum functioneaza automobilul, trotineta, ce ti-ai cumparat, mixerul, nu?
MV: Da
GI: Asta vreau si eu, adica incerc sa-i spun cititorului sa-si aleaga, asa sau asa, moduri de intrebuintare, dupa care il las singur pentru ca eu nu cred decit in aia care se descurca singuri.
MV: Da, dar oricum ii ajutati
GI: Nu tocmai. Eu refuz ideea de reprezentanti sau faptul ca am niste cititori s.a.m.d. Nu vreau sa ma gindesc la niste cititori anume si in felul asta lasindu-i pe altii balta. Nu ma intereseaza. Cititorul este cel activ in mintea mea, el vine si alege textul meu si nu pe al lui Cartarescu sau pe al lui Marx, nu?
MV: Dar poate sa le aleaga pe ambele sau pe toate trei, nu?
GI: Nu stiu daca se intimpla chiar asa. Poate cu Marx m-as mai descurca, intr-o alta epoca. Dar cu Cartarescu, nu!