Mihai Vakulovski- Eseu despre Marta Petreu Apocalipsa tinerelor doamne sau Despre pajistile de menta si fragi ale Martei Petreu "Acum e pur si simplu tirziu" In Aduceti verbele (Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1981), extraordinarul
volum de debut al Martei Petreu, se zbuciuma toate cartile viitoare ale
poetei, cu obsesiile, motivele si temele ei cu tot: adevarul, gloria,
frica, teroarea, durerea, deznadejdea, singuratatea si barbatul (ca opus
al femeii), Marta Petreu fiind una dintre putinele poetese care-si scrie
- cu naturalete - cartile la feminin, nu doar din punct de vedere gramatical
(paradoxul e ca despre aceste - rarisime - cazuri se spune ca sint "barbatoase",
sau, si mai metaforic, - "barbate". Culmea e ca daca in Romania sub acest
calificativ cade Marta Petreu, in Basarabia o "poeta barbata" e Leonida
Lari. Prietenii (si ai Leonidei Lari, si ai lui Romulus Bucur) stiu de
ce). Unele din aceste trasaturi, conturate in prima carte, vor fi mai
apoi innabusite (adevarul, de exemplu, care cade in umbra pina la Apocalipsa
dupa Marta, unde izbucneste insa vulcanic, caci ce altceva e in aceasta
nerabdare de clarificare a relatiilor daca nu nevoia de cunoastere a adevarului?),
iar altele - din contra, se vor evidentia (singuratatea, frica, barbatul).
Aduceti verbele e o carte foarte buna si unitara, care indeamna la actiune,
un debut de exceptie, in care se simte multa siguranta in ale scrisului.
Din titlu - un ton poruncitor: Aduceti verbele, sustinut si de sintagmele
scurte, exacte si sfichiuitoare din poemele mici, in prima parte a cartii,
Verbele, si f. mici, in partea a doua, Sentimentele. Autorul stie ce vrea
si ce-si propune, primul poem al cartii, Prefata, fiind o arta poetica,
o preintimpinare, o declaratie, un poem metatextual, un manifest si nu
in ultimul rind o prefata. Merita mentionate si primele doua rinduri ale
cartii: "O noua poveste n-am sa va spun: / fiecare intimplare a lumii
s-a intimplat", gemene cu "iata, acum stii si tu: Totul s-a mai intimplat"
din ultimul poem al Atelierelor Marianei Marin, si ultimele versuri ale
poemului, care anunta aceasta carte ce, la rindul ei, anunta acest scriitor:
"Aici se afla jocul cu verbele si lectia de istorie / a faimei mele".
In Verbele se simte un fals iz feminist, numit de Ion Pop "un pigment
de orgoliu feminin" ( Lectii de vivisectie in oglinda in Vatra, nr. 5,
1999) , pe parcurs vazindu-se clar ca de fapt e vorba de un anti-feminism
sau - mai degraba - o revolta impotriva intimplarii de a fi in acelasi
timp femeie si poet; o impacare cu faptul ca "Pe scaunul maririlor stapini
sint azi / prietenii mei, Barbatii". Iar cealalta parte a cartii, Sentimentele,
este o sarbatoare, dupa cum se poate vedea si din faptul ca acest ciclu
incepe cu Inceputul serbarii si se incheie cu Sfirsitul serbarii, urmat
de Alte teze despre Marta , poemul cu cele mai multe verbe. Cea mai importanta
trasatura a cartii e biograficul ("eu imi ajung mie insami prin spaima"
). Se simte ca poeta e foarte implicata in "istoria" personajului sau
("scriu acest poem pentru gloria personajului principal"- Alte teze neterminate
despre Marta ). Toate "evenimentele" isi au probabil un substrat autobiografic
concret si chiar daca volumul incepe cu un poem textualist, care - normal
- pregateste cartea si cititorul, urmatoarele texte sint de un biografism
simbolic abil ("supravietuirea prin simboluri/prin deprinderi dozate bine
gindite" - simboluri niciodata ratate ), biografic generalizat si intens
artistizat, biografie a faptelor, dar si a starilor. In centru - eul glorios
al poetei scriind istoria propriei faime, care se inscrie in istoria faimoasei
generatii "optzeci", Marta Petreu fiind de-acum constienta de puterea
noii generatii, atunci inca la inceputuri, poemul ce da titlul cartii,
Aduceti verbele, fiind unul dintre primele texte ce are in centru acel
noi generationist: "Noi intram in carte cu trufie / si spunem: // Un poem
de dragoste / e mai adevarat / decit o noapte de dragoste. // Un poem
al spaimei / e mai cumplit decit spaima. // Un poem despre moarte / e
mai real decit moartea. // Noi intram in carte / si spunem: / verbele
/ aduceti verbele / pentru Cina cea de Taina", text ce are un ecou puternic
si-n alte poeme ale Martei Petreu, cum ar fi, de exemplu, Istorii pentru
duminica din Dimineata tinerelor doamne : "( pe un covor rosu zaceau cindva
poemele: / mai adevarate decit noptile de iubire / mai racoroase mai ispititoare
/ decit un trup de barbat ) ". Aduceti verbele e cartea de debut a Martei
Petreu in care "confectionam amintiri pentru altcineva / cum pe-un adolescent
l-am deprins cu tandretea / pentru viitoarea femeie", iar "Printul cartii
moare in fiecare pagina / de abstracta caldura a familiei". Cartea in
care "Marta si-a pierdut intr-un mar / maseaua de lapte". Cea de-a doua
carte a poetei Marta Petreu - Dimineata tinerelor doamne (Editura Cartea
Romaneasca, Bucuresti, 1983) - poate avea ca motto poemul Dimineata din
volumul de debut, unde dimineata doamnele ramin singure, fiindca "barbatii
nenumarati barbati / isi potrivesc zimbetul si cravata / Pregateste-te
de plecare, pregateste-te". Dimineata tinerelor doamne e o carte dupa,
o carte post-factum. Trebuie sa intelegem ca "verbele", actiunea - noaptea
- e Aduceti verbele, cartea dinaintea Diminetii�. Dar in 1983 "Marta are
parte de toate intimplarile / numai a doua zi"( Nostalgii in alb ). Aici,
in Dimineata tinerelor doamne , se accentueaza unele trasaturi din Aduceti
verbele: singuratatea, de exemplu, devine o tema, in Aduceti verbele fiind
doar o stare orbecainda. Se inrautateste putin relatia cu Dumnezeu, racindu-se
definitiv in Poeme nerusinate, ca in Cartea miniei aceste doua personaje
sa devina Dusmani. Se inmulteste acel caracteristic "Oho!", omniprezent
in Cartea miniei. Barbatul ramine un protagonist, dar isi schimba fundamental
rolul si functia, asa cum are loc o "schimbare la fata" si in tabara "sentimente-lor",
incepind cu dragostea, fireste. Daca in Aduceti verbele el, barbatul,
era trupul viril, bun de iubire, aici, in Dimineata tinerelor doamne,
e "creierul frumos". Iar dragostea apare ca "un exercitiu stilistic",
o dragoste pentru glorie: "Eu te-am iubit intotdeauna cu o mare speranta:
/ intreaga va fi gloria ta - mi-am spus". O altfel de atractie, livresca,
o dragoste fata de intelectul, fata de creierul masculin ("creierul tau
frumos / sa-l locuiesc eu cu trupul meu cel metalic subtire: astfel sa
te includ / intr-un poem al meu despre tine�" - Capitol V ). Erotica i-sexuala
, cerebrala: "Am dorit creierul tau frumos - oglinda vie fierbinte" -
Capitol ). Numai astfel, crede Marta Petreu, "mai aproapele meu decit
mine ai putea fi"( Sacrophaga carnaria ). Iar Nicolae Manolescu crede
ca "cea mai izbitoare trasatura a poeziei Martei Petreu (din "Aduceti
verbele", ca si din "Dimineata tinerelor doamne") nu se gaseste, cred,
la nici unul din poetii generatiei ei: introspectia lucida, aproape clinica,
adevarata incizie pe epiderma sentimentului" ( Silogisme si metafore,
Romania literara, nr. 24, 1984) si ca "facultatea ce domina in lirica
ei este inteligenta"( Dincolo de sentimente, Romania literara, nr.16,
1981). In rest, acelasi stil sobru dar nervos, amestec ce atrage mai ales
cititorul-barbat ("prietenii mei barbatii"), o carte care, ca si Aduceti
verbele, ca si Loc psihic (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991), Teze neterminate
(Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1991) , Poeme nerusinate (Editura
Albatros, Bucuresti, 1993) si Cartea miniei (Editura Albatros, Bucuresti,
1997), nu se bazeaza pe constructie. Dimineata tinerelor doamne e mai
degraba o prelungire a primei carti, dar care, prin comparatie, are trei
parti (asa cum tot trei sint si protagonistii operei poetice a Martei
Petreu: ea, el si El - "Dumnezeul tatalui meu"): (I) Conspecte despre
fericire ( "Noi stim ca nu aceasta e o dimineata fericita" - Concert de
luni - ca pentru o dragoste noua ); (II) Viata altuia ("Unica viata traita
ca viata altuia"- Conversatii de iarna ) si (III) Dictionar de sinonime
("experienta mortii de unul singur imi foloseste doar mie" - Orfelinat
iarna ). Ca si-n celelalte carti, ironia e neaparat dezolanta, neagra,
malitioasa ("Barbatii ma apara de carabusi" - Teze despre singuratate
din Aduceti verbele sau "iata: barbatii mei devin frumosi / daca eu imi
scot ochelarii" ( Rugatoarele ), "Laudati-l: deopotriva mahmur / dupa
o intensa lectura sau o noapte de dragoste" ( Scrisoare catre dragostea
unui barbat II ), ori "stai intr-o chilie si numeri speciile de fluturi
/ opresti istoria naturii in loc" ( Cina ) din Dimineata tinerelor doamne.).
Un fenomen foarte interesant mi se pare si acel ceva ce "pluteste in aer",
pe care l-as numi intertextualitate oarba, adica asemanarile - uneori
frapante - intre textele - si s-a intimplat chiar si intre titlurile de
carti - ale "optzecistilor", fara ca autorii lor sa stie unul de altul.
"Primavara la ora ceaiului" din Gradina suspendarii mi-a amintit de Inteleptul
la ora de ceai de Matei Visniec, "(curtile interioare ramin inchise)"
( Fuga din Egipt ) - de Aventuri intr-o curte interioara de Mircea Nedelciu,
"Daca vorbim a noastra este gradina suspendata" ma trimite la Personaj
in gradina uitata de Vasile Garnet, "O! daca te-as putea in intregime
descrie" din Capitol - de "ce noroc sa pot sa invat sa descriu" al aceluiasi
Vasile Garnet; iar intrebuintarea intensa a celor doua puncte - : - mi-au
amintit de armata semnelor de punctuatie a domnului Liviu Ioan Stoiciu.
Dimineata tinerelor doamne e o carte in care biograficul ramine in fata,
asa cum se pastreaza si stilul: poezii scurte, clare, sintagme-maxime,
sintagme-definitii, cu care isi incheie poemele ("Simplitatea - un abator
vara", Codul bunelor maniere; "Dragostea mea - un orfelinat iarna", Orfelinat
iarna; "Se stie totul despre voluptate: orice corp - o singularitate siesi
acuta", Teze despre identitate II, etc.), silogisme ca la Gheorghe Iova,
Calin Vlasie, Nichita Danilov, Vasile Garnet sau Andrei Bodiu. O carte
cu tematica si chiar cu un fel de subiect, actiunea avind loc in special
dimineata (vezi si titlul). O carte de dragoste post-factum, plina de
verbe si sentimente, cum fusese prevazuta si Aduceti verbele, o nostalgie/melancolie
imediata ("intr-o pajiste de menta drept demnitate personala - Melancolia"-
Biografie robot ) - de dimineata - dupa ceea ce s-a intimplat noaptea,
acum la trecut, nu la viitor, ca la Visniec ( La noapte va ninge ). Si
cea de-a treia carte de poezie a Martei Petreu - Loc psihic - e compusa
de asemenea din trei parti: (I) Loc psihic , alcatuita din (a) Premisa
majora, (b) Premisa minora, (c) Autofagia; (II) Lupta cu ingerul, alcatuita
din (a) Pactul, (b) Teze tirzii pentru Pierre; si (III) Epilog -ul, alcatuit
din (a) Premisa majora. Despartirea de Borges, (b) Premisa minora. Delia
Elena San Marco, (c) Concluzie. Mesajul Deliei Elena San Marco catre Borges.
Si, daca mai adaugam stilul si lexicul, - solemn, auster, grav si oarecum
"religios" sau pseudo-religios, mai ales prin exactitatea si trainicia
sudarii cuvintelor in sintagme si a sintagmelor in propozitii -, cam aici
se termina asemanarile din Loc psihic si celelalte carti ale Martei Petreu,
si cele precedente, si cele care vor urma dupa Loc psihic, o carte ce
propune altfel de poezie, in special cele doua incercari "epistolare":
(I) cel borgesian, din Epilog si (II) cel din Scrisoare de noapte pentru
a-mi imblinzi iubitul , care aminteste de Pisimo Tatiani (Scrisoarea Tatianei)
din Evghenii Oneghin de A.S.Puskin, si A doua scrisoare pentru imblinzirea
iubitului . Aceste doua poeme epistolare sint scrise "pentru tine/ despre
tine/ despre mine prin tine" si au un cititor cu adevarat real, concret,
cunoscut, de aici si acum. Doua poezii directe si deosebite, atit pentru
poezia "optzecista" (mai intilnim citeva texte asemanatoare ca discurs
poetic la Alexandru Musina, Romulus Bucur si Mircea Cartarescu), cit si
pentru poezia Martei Petreu, de obicei "incordate", strinse intre (din
cauza) chingile(-lor) acelor sintagme silogistice. Aici insa e vorba de
o poezie "vitala", importanta in primul rind pentru omul care scrie si
pentru destinatarul acestei poezii, pentru Marta Petreu si pentru primul
lector, si abia mai apoi pentru cititorii cartii. Un tip de poezie ce
pune pe prim plan omul care scrie, poetul, care s-a dovedit ca e si el
un om care iubeste, are dureri, bucurii si dezamagiri, e un om caruia
i se intimpla exact aceleasi "chestii" ca si cititorului (de acum sau
de atunci), care nu poate sa ramina tinar(a) ca acum noua ani, sa zicem
("Mi s-a spus ca ai ramas neschimbata / dupa noua ani neschimbata - imi
scrie / un fost iubit // Chiar asa. Chiar asa dragostea mea trecuta chiar
asa / Despre viata mea - mai nimic: / am pierdut un barbat am parasit
pe un altul / Uite asa trec eu prin viata lor / uite asa dispar ei din
viata mea (�)" - Neschimbata ). Aceste doua "scrisori", si mai ales prima
- Scrisoare de noapte pentru a-mi imblinzi iubitul - ar fi putut deschide
o noua directie in poezia romaneasca, ceea ce din pacate nu s-a intimplat
nici macar in lirica Martei Petreu, care s-a intors imediat la scriitura
pornita in Aduceti verbele, poate tocmai din cauza autenticitatii starilor
acestor poeme identice cu starile autorului care astfel ar fi trebuit
- la fiecare lectura - sa retraiasca acele stari care poate nu intotdeauna
i-ar fi adus pace si liniste interioara, biografia fiind, "o istorie plina
de singe ca un macel mondial" ( Ochiul ce vede ). Doua poeme ce imping
pe prim plan (si pe primul loc) biograficul, autobiograficul, care acum
devine chiar important, hotaritor. Aici omul care scrie spera in puterea
magica a poemului, care devine instrumentul ce-l poate ajuta direct, unicul
instrument intru infaptuirea sau pastrarea a ceva important, fie si a
bunei dispozitii. Poezia ca o arma secreta, ca o vraja. Scrisoare de noapte
pentru a-mi imblanzi iubitul e un poem biografic si bibliografic. Iubitul
(de imblinzit al) eului poetic - feminin fireste - este un critic, nu
"un critic", ci, intimplator, e un critic, in orice caz, un cititor -
fidel - am putea zice, al textelor eului poetic-scriitor, pina acum fiind
implicat in bibliografia eului-poetic, chiar daca, in viziunea ei, negativ:
"Nu mi-ai iubit Verbele si nici dimineata cea scrisa mereu pentru tine
/ nu-mi suporti Locul psihic in care ma aflu / si de unde - daca voi iesi
- va trebui sa ies prin puterile mele", "Verbele" fiind Aduceti verbele,
"Dimineata" - Dimineata tinerelor doamne, iar "Locul psihic" - Loc psihic
- chiar volumul care cuprinde acest poem pe care-l citim din cartea care
la acel moment se scria. Un poem care nu poate sa suporte decit adevarul:
"(As putea sa-ti scriu la repezeala un vers / despre cum se sfirsesc toate
in pulbere / inclusiv dragostea / Dar ar fi un vers mincinos fiindca dragostea
mea s-a sfirsit / si in pulbere sint eu eu dar nu ea)", autenticitatea
cuprinsa de el sufocindu-l nu numai pe "barbatul iubit" ("O femeie care
iubeste trebuie sa fie o mare pacoste / pentru barbatul iubit dar a carui
dragoste s-a dus dracului / nu-i asa?"), ci si pentru omul/femeia de de-asupra
masinii de scris indragostita in continuare de iubitul eului ei poetic
("Si chiar daca acum iti bat la masina aceste rinduri / cu lacrimile aburindu-mi
ochelarii si picurind fin pulverizate / pe claviatura: / totul inseamna
acelasi lucru"), caruia daca vrea sa-i spuna ceva trebuie s-o faca doar
"in versuri" - de aici si acest extraordinar poem -, dar "nici atunci
nu-i sigur ca ceea ce-ti scriu ajunge la tine", poemul fiind scris la
persoana a doua, evident. Scriitoarea apeleaza la literatura (poezie)
in ultimul rind, crezind in puterea miraculoasa a poeziei pe care o scrie,
"Iubitul" ei nelasindu-se pina acum imblinzit nici macar prin literatura
("(experienta cu manuscrisul Locului psihic a fost doveditoare (nu-i asa?)"),
acest "nu-i asa" facind legatura dintre cei doi aflati acum in parti diferite
ale "peretelui din fata", peretele ce apare si-n alte poeme, si-n alte
carti, cum ar fi Ziua miniei din Poeme nerusinate si Apocalipsa dupa Marta
("Intre mine si tine e un perete de gheata / bun de mingiiat cu palma").
Iar Scrisoare de noapte pentru a-mi imblinzi iubitul are o misiune intima,
poemul intrerupindu-se destul de brusc, cu un "noapte buna / marta" spus
Martei de catre Marta, A doua scrisoare pentru imblinzirea iubitului fiind
urma pe care o lasa o cometa prea puternica pentru a exista singura sau
pentru a disparea subit, ea este scrisa din inertia, energia si viteza
ce-au dat peste marginile primului poem, exceptional din toate punctele
de vedere. Epilog - ul, construit din trei scrisori, livresti, dar intertextuale
cu realul autobiografic, e scris in stil borgesian, dupa cum se anunta
si-n subtitluri, adica avem un poem in proza din trei parti, direct, simplu
si de un dramatism netrucat, dezgolit de orice figura de stil, care ar
deveni aici nefiresti, epilog ce vine ca o concluzie (a cartii) ce spune
ca toata realitatea (de pina aici) e o fictiune, oricit de reala a fost
(este) si de aceea poti s-o citesti de cite ori vrei, astfel devenind
si mai reala, ca si aceasta scriitura interesanta si bine realizata, care
exista - exista! - , dar asupra careia nu s-a mai revenit. Loc psihic
este o carte traita, dominata de o durere psihico-fiziologica, careia
autoarea i-a tinut piept poate tocmai prin aceasta carte, publicata -
intimplator? - tocmai in orasul in care traieste ("acest oras ca o femeie
/ rosind numai cu martori" - Aduceti verbele ). Urmatoarea carte - Poeme
nerusinate - debuteaza cu "Pentru ca" si se incheie cu "Punct", acelasi
"Punct" din acelasi loc (Locul) in care ne proptim ochii dupa lectura
ultimei carti de poezie de pina acum a Martei Petreu, Apocalipsa dupa
Marta , un volum cu copertele negre - ca si Cartea miniei - si cu Cersetoare
cu fata acoperita (1919) de Ernst Barlach pe coperta intiia si a patra,
ilustratie regasita in poemul Ceasul rau ("Ea cunostea ceasul rau / ceasul
cind de singuratate poti plonja prin sticla ferestrei ca un fluture prin
flacara tortei / Ceasul rau cind de singuratate ceri de pomana oricui
/ Ea traise ceasul acela de cersetoare cu mina intinsa / cersind ajutor�").
De fapt, prin cele doua parti ale sale, Poeme nerusinate anunta cele doua
carti ce o vor urma: Arta indragostirii - pe Cartea miniei, iar Tatal
nostru - pe Apocalipsa dupa Marta. In prima parte, Arta indragostirii
, avem in centru dragostea carnala, erotica dintre barbat si femeie ("Si
aproape ca mi-e dor sa inventez un barbat / o dragoste secreta impotriva
cosmarurilor ce mi le scuipa sub piele / scafirlia mea nearatoasa / si
aproape ca mi-e dor sa inventez un culcus: cuibul ce mi-l tencuiesti din
scrisori din cuvinte" - Arta indragostirii ), iar partea a doua, Tatal
Nostru, intra in intregime in Apocalipsa dupa Marta - c.t.d. Arta indragostirii
-, care imi aminteste de Arta Popescu , nu neaparat ca titlu, ci mai ales
ca nume de domnisoara (Arta), ras-cautata (pe Calea Victoriei!) de poetul
Cristian Popescu pentru casatorie, - e intertextuala cu Ars amandi de
Ovidiu (carte scrisa in latina si citita de mine in slava veche, no ).
Doar ca Marta Petreu isi propune sa scrie arta pre-iubirii-imediate, nu
iubirea ca stare sigura, "palpabila"-care-se-vede, ci un debut de iubire,
miscarea, actiunea de a te indragosti, care - iata! - e o arta, se invata
ca si poezia (vezi Artistul serios de Ezra Pound si Eseu asupra poeziei
moderne de Alexandru Musina). Ca temporalitate, Arta indragostirii e chiar
prezentul unui inceput, eul poetic din Poeme nerusinate e pe postura adolescentului
deprins cu tandretea in Aduceti verbele, doar ca eul poetic de acolo -
femeia, nu adolescentul - indeplineste "actiunea" pentru viitorul tuturor
personajelor poemului: (a) pentru eul poetic feminin ("confectionam amintiri"),
(b) pentru personajul prezumtiv, subinteles, care -in viitor- va culege
roadele ("l-am deprins cu tandretea pentru viitoarea-i femeie") si nu
in ultimul rind pentru (c) personajul masculin, care -se crede ca- va
aplica in practica aceste "invataturi". In Arta indragostirii Marta Petreu
extrage poemele din prezent, din realitate, care se dovedeste a fi violenta
si inspaimintatoare, cel putin pentru eul feminin: "Recunosc: e locul
meu spaima mea. Aici le concep / aici le port aici le nasc pe ele poemele:
/ din violenta le smulg." ( Ademenirea ), ca sa urmeze o cochetare rautacioasa
(Poezia cocheta) - "Nu te iubesc. Nu. Cu miinile virite pina la coate
/ in buzunare / fluier / iti fluier in fata: nu te iubesc / tu carnasierule
ispita cauza ultima a nesomnului / cu miinile in buzunare hulesc / te
hulesc / mint ca nu am nevoie de tine�" - si doua comparatii care tradeaza
iubirea, deci de prisos, fiind vorba de arta indragostirii. Ca eul poetic
e indragostit(a) lulea de personajul masculin vedem (invatind arta indragostirii)
si din violentele si totodata imploratoarele versuri "poarta-ma-n nari
in vaz in auz / poarta-ma ca pe o remuscare acuta ca pe-o vinovatie-mplinita
/ acolo la tine in creier". Prin imbinarea dorintei de barbat (de celalalt)
cu corporalitatea feminina se obtine o senzualitate cu efecte furnicatoare:
"secunda minutul cel lung cind inconfundabila gheara o va patrunde / secunda
minutul cel lung cind inconfundabila gheara o va patrunde / cum patrunde-un
barbat in trupul indelung framintat al unei virgine". Primele doua rinduri
imita mersul, tic-tac-ul ceasului, dar si ritmul "indragostirii", actul
intilnirii, dupa cum se vede clar din ultimul rind-comparatie ( comparatia
- tropul de baza in poezia Martei Petreu ), tot atit de patrunzator/ritmic
ca si primele doua rinduri-rinduri. Titlul sustine ideea penetrarii (impreunarii):
Simfomnia a sasea dupa Ceaikovski , poem ce trimite la ritmicitatea textelor
lui Alexandru Musina, foarte intensa, si sustinuta dupa principiul lantului
din tabloul lui Repin Burlaki na Volghe ( Edicarii de pe Volga ) sau din
povestirile Marchizului de Sade. Pe linga obsesiile mostenite din cartile
precedente - spaima, dorinta, dragostea si barbatii -, in Poeme nerusinate
se adauga altele noi: scincetul si insomnia. Insomnia, omniprezenta in
volum, devine mult mai grava in partea a doua a cartii, Tatal nostru ,
unde aceasta trasatura se contureaza pe cit de abstract, pe atit de clar:
"N-are rost nu vreau iertare refuz orice mila // Aici / in lumea funinginii
/ ce aplauze / ce jubilatie / ce topaiala. Bineinteles / nici tu foc nici
tu smoala nici macar fagaduitul miros de pucioasa: / insomnie perpetua.
Doar atit. Insomnie eterna." ( Despre conditia realitatii ). "Aici" se
afla intr-o stare oarecum treaza nu pentru ca se traieste, ci fiindca
nu se poate dormi. Tatal nostru e un ciclu cu accent religios , in care
Dumnezeu ("Domine") apare in mai multe ipostaze, mai mult negative: "Tu
/ tata al nostru molfaitorule / unde este imparatia ta" - "Nu sta in puterea
ta Domine sa anulezi chiar pentru o noapte trecutul, nu poti darui odihna
uitare" - "privesc cu lupa ochiul tau / da ochiul tau cu iris negru /
da un singur ochi ai precum Polifem mincatorul de greci / si-o singura
pilnie acustica una singura / si-o pui la unica ta ureche spre-a ne auzi
vacarmul // Ingere / ingere orb ingere surdo-mut oligofrenule / deschide
gura / deschide odata gura / vorbeste palavrageste / judeca / judeca-ma"
- "Cu scincetul meu / eu doar izbesc in inima ta aparata si grasa" - "Dumnezeu
e vorba goala de tinichea / un viermisor molusca tiniche" - "nu esti domine",
etc., etc. . Iar concluzia e ca "O mare dragoste pentru viata poate tine
loc de credinta / il inlocuieste pe Deus absconditus / Tu - iti repeti
in oglinda - tu / n-o iubesti: doar incerci s-o suporti (�) O mare dragoste
pentru viata poate tine loc de credinta / o mare dragoste pentru viata
il inlocuieste pe Dumnezeu" ( Dare de seama despre morile noptii ). Tatal
nostru de Marta Petreu e o poezie intima, ce are in centru o singura persoana
- propriul eu raportat mai mult sau mai putin la "Dumnezeul tatalui meu"
, vazut altfel, viziune pe care o vom intilni si-n ultima piesa a lui
Matei Visniec, Femeia ca un cimp de lupta sau despre sexul femeii - cimp
de lupta in razboiul din Bosnia ( Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti,
1998), in care gasim o alta re-scriere a rugaciunii - o re-scriere in
negativ ("Nu, tatal nostru, tu nu ne poti apara de cel rau. Nu, Tatal
nostru, tu nu ne poti da noua piinea noastra cea de toate zilele. Nu,
Tatal nostru, tu nu ne poti ierta, pentru ca noi nu-ti cerem iertare,
pentru ca noi sintem cei care nu te putem ierta. Nu, Tatal nostru, voia
ta nu o acceptam pentru ca voia ta este singele si focul si sminteala.
Nu, Tatal nostru, tu nu esti adevarul nostru, pentru ca adevarul a fost
ucis, pentru ca adevarul a fost inmormintat impreuna cu cerul care nu
mai exista nici el, caci casa ta, Doamne, ea este acum casa mortilor,
da� Nu, Tatal nostru, cei rai nu vor fi niciodata pedepsiti ci dimpotriva
ei vor fi cei care vor stapini lumea. Nu, Tatal nostru, nu exista biruinta
binelui asupra raului, a celui slab asupra celui puternic, a saracului
asupra bogatului, a credinciosului asupra necredinciosului, a vietii asupra
mortii, a frumusetii asupra sluteniei� Nu, Tatal nostru, nu pot sa-ti
povestesc suferinta mea. Nu, nu cred ca ti se poate povesti totul. Nu,
nu cred ca exista vreun sens in tot ce se povesteste. Nu cred ca exista
vreun sens in ceea ce spun" - Dorra), doar ca, in comparatie cu hotarirea
oarecum fericita gasita in final de personajul feminin al lui Matei Visniec
- atentie! - in urma lecturii unui text, incheierea Tatalui nostru al
Martei Petreu e una existentialista: "Sint om. Sint viu. Sint vie. Sint
un loc viu / lucid /ce si-a atins implinirea. Limita. Aici e loc destul
/ pentru deznadejde. Devorare. Autodevorare. E exclusa mintuirea. Punct"(
Locul ). De parca toata cartea a fost scrisa pentru a ajunge la acest
"Sint om. Sint viu" si mai ales "Sint vie". Sintagma spusa cu disperarea
impletirii celor doua motive majore ale cartii - dragostea si religia.
Marta Petreu incepe Cartea miniei ("Vreau sa ma fac auzita. Vreau sa exist.
Vreau sa tip") exact unde ramasese in Poeme nerusinate ("Sint om. Sint
viu. Sint vie"). Aceasta se intimpla de la prima carte a scriitoarei.
E un serial "Marta Petreu" , in care fiecare volum e prelungit de urmatorul.
Si daca tot tropul de baza al Martei Petreu e comparatia, cartile ei sint
ca un tren, vagoanele caruia comunica in permanenta, are loc o miscare
foarte vivace. Cititorul pierde esentialul daca citeste Cartea miniei
luata separat, fara a-si improspata lecturile celorlaltor carti ale Martei
Petreu, incepind cu Aduceti verbele. Sau, si mai utila ar fi o lectura
inversa, de la ultima carte la prima, Cartea miniei concentrindu-le si
ascunzindu-le pe celelalte asa cum matriosca cea mai mare contine in trupu-i
celelalte papusi-surori. Astfel apare aici un nou cuvint-cheie: "stiu",
un termen cu forta de laitmotiv, ca si "nu ma atinge" si mai ales acel
"oho!"inconfundabil si omniprezent, prin care-si tradeaza puterea si placerea
de a se mira in interiorul propriilor texte -oho!- de puterea si placerea
propriilor texte, expresii ce aluneca prin trenutul despre care vorbeam
ca un mercur pe coperta lucioasa (si neagra!) a cartii cu un titlu minios
si categoric. Chiar de la primul vers cititorul e intrigat de eul poetic,
care e extrem de incordat, si, ca si-n Aduceti verbele, e � actiune: "Stau
ghemuita in mine ca o fiara la pinda / Oho. Nimeni nu ma priveste-n privire"
( Ratiunea pura ). Poemul Inapoi trebuie citit in paralel cu Arta visarii,
iar Ziua miniei - cu Veacul acesta din Poeme nerusinate. In Judecata din
urma ("Noi intelegem noi stim noi nu ne sfiim / noi de tine nu ne mai
temem / si nu te slavim / Noi sintem adevarul tirfa ta cu multe capete
/ noi te judecam: drepti vom fi cu lumea ta / lumea ta de mintuiala /
Nu poti fi iertat. Nu poti fi uitat. Noi inseuam / caii mari noi judecam�")
intilnim acel noi emblematic din Aduceti verbele, care spune clar ca viata,
actiunea, verbele noastre sint in cartea noastra. Aceasta este judecata
noastra. Judecata din urma (va amintiti? : "�Un poem de dragoste / e mai
adevarat / decit o noapte de dragoste�"). "Nu ma atinge" cu formele sale
posibile din Cartea miniei ( "Prietenii mei de-o viata - barbatii ("Prietenii
mei, Barbatii" - Prefata din Aduceti verbele - n.n.) , o menajerie de
sticla / orice barbat in carne si oase e-un obiect delicat / un exponat
de muzeu / caruia mental ii atirn de git o tablita: nu atinge! e viu!")
e prezent si-n cartile precedente. Acel "nu te ating nu te ating nu te
ating" feminin din Nocturna de toamna ( Poeme nerusinate ) e citit de
lectorul barbat ca si Cintecul Zamfirei : "Arde-ma!", "Frige-ma!", "Atinge-ma,
bai!". Caci "In creierul meu de toamna te rasucesc te rumeg te torc te
ating te gust". Iar frica, spaima feminina provine de asemenea de la barbat,
e legata de opus, de cel din fata, de "tine", teza ce-si are radacinile
(adinci) in Poeme nerusinate ("O. Inauntrul spaimei e cald miroase dulce
gretos a singe / miroase crud a tine" - "n-are rost n-are rost n-are rost
/ N-are rost sa-i iubesc: ei storc mierea salbatica din fagurii noi (�)
Tata: viii si mortii ma haituiesc / Stiu: trupul meu ma va vinde" - Vinatoare
pe zapada ). Daca in Aduceti verbele , unde, dupa cum spuneam, se regasesc
toate cartile ulterioare ale Martei Petreu, obsesiile-posibilitati de
prelungire erau "la gramada" (singuratatea, barbatii, adevarul, gloria,
frica, tandretea�), in Cartea miniei se pastreaza (si se agraveaza) in
special cele doua teme majore din Poeme nerusinate , ajunse la apogeu
(orgasm!) in acest volum semnat (cu rosu!) de Marta Petreu. Cartea miniei
e un monolog cu Dumnezeu, prin care Marta Petreu trage moartea de coada,
o zadara. E o bezea, un pupic aerian pentru moartea pe care-o rivneste:
"Acesta este trupul meu: am trait raul am inselat am trisat / Ia-ti un
trup ca al meu nu te strimba / lipeste umarul tau jilav de umarul meu
/ umar la umar sa citim fraze din carte: "oameni isi vor cauta moartea
si n-o vor afla / vor dori sa moara si moartea va fugi de ei" / Este vremea
ia-ma de chica ia-ma de mina / scoate-ma din biografia asta intimplator
de femeie / din istoria asta cu singe sperma lacrimi foliculina / ajuta-ma
sa-mi lepad epiderma serpeste"( Marta in gradina Ghetsmani ). Doar "intimplarile
programate s-au intimplat / am suportat experimentul cu destula trufie
/ vino / am trait totul cum se cuvine : / iata lacrimi si singe iata carne
si creier / Cu dreapta ta pe inima mea depun marturie: ajunge! destul!"
Si "nu mai pot sa-mi indur specia asta neterminata / deznadejdea de a
fi om nu mai vreau s-o car mai departe / E de-ajuns. Mi-e destul" ( Socoteala
). Iar sintagma "depun marturie" trimite la poemul Apocalipsa dupa Marta
din Poeme nerusinate : "Ingerul meu a venit si mi-a spus:/ iata vremea
este aproape - / deci poti sa-l prinzi pe Dumnezeu de-un picior (�) Te-am
atins / Am facut ce era de facut. / Deci depun marturie: miroase a grajd.
Miroase a jeg. Miroase dens etern a murdarie / Miroase a abator. / E o
duhoare de carne cruda / rupta de pinteni strivita sub blacheuri / Ca
simburii de mar copiii de lapte ii sparge-n dinti / Miroase a carne vie
ce moare miroase acum a latrina // Ce duhoare Stapine ce duhoare groasa
si veche / din prima zi a-mparatiei tale / Ce esti - te-ntreb (...) Ce
esti tu, Domine? intreb si tremur de furie si greata. De la o posta /
labele tale duhnesc / a ustensile de tortura a subterana. / Ce esti tu,
Domine? Mi-e sila...". Astfel lucrurile se agraveaza, relatia cu Dumnezeu
(si pina acum nu prea calduroasa) in Cartea miniei cazind pina la zero
grade, chiar daca "barbatul" pierde tot mai mult teren, tu-barbatul fiind
nevoit sa-i cedeze tot mai mult loc lui tu-Domine, care-i va "lua fata"
in Apocalipsa dupa Marta (Editura Apostrof, Cluj-Napoca, 1999). Cartea
miniei e si o rugaminte poetica fata de "Dumnezeul atotputernic al tatalui"
sa o ia "Dincolo". Scriitorul-eu poetic e miniat(a) pe viata si incearca
toate metodele anti-Dumnezeu numai sa fie pedepsit(a) si lipsit(a) de
viata: " Ce inima care refuza sa bata esti tu Domine? Ce hoit dospit urias",
"Surdomutule! Ai multe sa-ti uit. E ziua miniei", "Desfunda-ti Doamne
urechile de ceara / si-asculta iti vorbesc. Iti poruncesc. Iti urlu /
Iti bat cu pumnii in timpane, // Desfunda-ti Doamne gura ofilita / fa
un efort (�) gura ta natinga (�) Gura ta batrina si stirba si gingava
(�) Deschide-ti Doamne gura ta ce pute / Macar in felul asta-mi vei raspunde
/ deschide gura ta si ma blestema". Asadar, minia la Marta Petreu nu e
un act pur, ca la Fr. Nietzsche, sa zicem, act care se amina (G. Bashelard),
ci e, ca si eul poetic, actiune. Aceasta minie vine si din deznadejdea
si disperarea de a nu gasi ceea ce cauta ("Te-am cautat peste tot. Am
rivnit macar urma ta / vreun semn marunt incifrat in barbat in trimisul
tau pe pamint" - Virsta adulta ), din incertitudine, imposibilitate si,
mai ales, inutilitate: "Oricum - o stim amindoi - nimic n-are sens: /
daca Dumnezeu nu exista Don Juan e egal cu Tristan; / daca insa exista
/ pentru el - tot un drac!- Don Juan e la fel egal cu Tristan" ( O piatra
de riu ), sau, in Mama cu pruncul: "Bezna definitiva ori - e totuna -
lumina deplina". Astfel, "la ce bun aceasta frumusete a lumii / la ce
bun rasare soarele / la ce bun splendoarea verii / daca exista simultan
ingerul si sudoarea mortii" ( La ce bun ), strofa ce ne intoarce la Despre
conditia realitatii din Poeme nerusinate : "Declar cu mina pe Carte: /
n-are rost sa cer indurare / n-are rost sa ingenunchez pentru o existenta
de mintuiala�". Cu atit mai mult cu cit "Nimic n-are sens. Vom muri amindoi"
- "Accept ca si tu vei muri" - "Da. Sub forma iubirii moartea lucreaza
in mine / (vom muri separat)". De aici si "trufia de a-mi fi mie insami
suficienta", si intrebarile evident retorice ("pentru ce Domine ne-ai
facut barbat si femeie"), si raspunsurile dezarmante si disperate ("Nu
exista raspuns"). Desi strinsa intre menghina Zilei cenusei si Zilei miniei,
partea a doua a cartii, Falanga, e un poem geometric exceptional. Fiind
compusa dintr-un numar necunoscut de barbati ("Barbatii mei - de-o ora
sau de ani / viii si mortii la gramada - / barbatii mei da trupuri mirositoare
asudate / sub care am scincit (din voluptate sau din politete) // Da.
Unii imi placeau / iar altii - unul-doi - deoarece-i iubeam m-am programat
sa-mi placa / Da. M-am culcat cu ei pe apucate"), aceasta falanga ar putea
fi reprezentata de un rind de betisoare verticale, izolate de "puncte
-puncte". Sint doua planuri : (1) realitatea si (2) fictiunea: literatura,
moartea, simbolizate prin "Dincolo". Falanga din planul (1), cu ajutorul
cernelii "ce curge lent - in loc de sperma - din trupurile voastre noduroase",
metamorfozeaza viata in literatura, adica o trece "Dincolo" ("exista si
o viata de apoi, literatura" - Grigore Chiper), in planul (2), sub ochii
cititorului si al atotputernicului "Domine" formind astfel o clepsidra
ce contine acelasi desen in ambele parti - simbolul falangei, spectacol
special inscenat pentru a fi demonstrat "Iubitului meu" - lui Dumnezeu,
desigur ("Priveste-i", "iti spun"�). Deci, aceasta clepsidra se afla sub
o lupa ce sta, la rindul ei, sub unicul ochi al lui Dumnezeu care urmareste
aceasta scena voluptuoasa. Schema ce poate fi ilustrata asa: |
E-mail: revista_tiuk@yahoo.com |