Îmi place sa povestesc despre o carte cand sunt chiar in mijlocul ei, cand placerea e pura. Cum altfel? "Spaima" lui Vladimir Makanin (nu intamplator am evadat pe un astfel de camp cu flori salbatice acum, in plina sarbatoare personala dedicata lui Vladimir Nabokov) e minunata si nu pot sa spun asta decat azi, intr-o duminica insorita, cu un fir roz de astromelia pe birou.
"Replica asimetrica la Lolita lui Nabokov", scrie pe coperta. Da, adevarat, dar imi dau seama ca tocmai formularea asta a facut cartea sa stea cuminte-n raft vreo luna si ceva, fiindca daca eram ocupata cu Nabokov de ce as fi vrut o replica, fie ea si asimetrica? Ei bine, cartea este incantatoare!
Avem un batran, "fost intelectual", Piotr Petrovici, si ale sale rataciri nocturne, povestite cu umor (multe, multe paranteze, ca vorbitul in barba de unul singur, care te fac sa pufnesti in ras cand nu te astepti), si e pura poezie in relatarile despre noptile cand luna, luna e sus, asa de innebunitor de sus, iar trupurile femeilor din sat sunt albe ca laptele intr-un ulcior transparent... Poti ajunge la ele intrand prin veranda, apoi pe vreo usita lasata deschisa. Te vei aseza pe marginea patului si le vei privi, ele poate iti vor cere apa, ca prin vis, si tot in vis le vei darui si le vei fura tot ceea ce va urma, vei pleca apoi pe aceeasi usita deschisa. Daca vei fi prins vei spune ca esti doar un batran, atat, doar un batran ratacit, apoi poate vei accepta sa te duci si la spital, sa te caute, desi e normal, ce stiu ei de luna, de noptile tale, tu taci si asculti, poate ii cercetezi tu pe ei, mai lucid ca toti la un loc, in cautare de dragoste.
Avem discutii si tratamente la psihiatru, tablouri cu Satir si Nimfa, unghiuri de privire schimbate, pentru ca nimfa adormita sa tresara prin vis, satirul sa se apropie printre frunzele de maslin... Si tot schimband unghiul, batranul nostru, alaturi de alti trei "satirmani" descopera privind printr-o fereastra de vizavi, adevarata nimfa: "În cladirea de-alaturi, la parter, chiar langa fereastra, dormea o fetiscana. Vie cu adevarat!... Adormita, invelita pe jumatate, cu obraji durdulii si atat de vie, incat pe barbie ii incremenise o bobita minuscula de saliva". La o miscare prin somn, fata lasa sa i se vada handicapul: ii lipseste o talpa, langa pat e proteza. Dar, dar, dar nu conteaza gheata oribila... "Basmul e in curbura genunchilor", sopteste un alt pacient, un profesor cu figura de Cehov.
Fiecare capitol aduce o alta "curbura a genunchilor" si alt basm, chiar daca uneori e povestea nepotului intors de la razboi, care sapa noaptea transee in gradina si se cuibareste in ele in pozitia fetala, sau a pensionarului al carui buton de la televizor s-a blocat pe vecie pe canalul cultural, sau a unei vecine cu nasul rosu de bautura - inca tinara, da, poate 52, poate 48 de ani, cu rotunjimi ademenitoare - si care moare pana ca Piotr sa ajunga in dormitorul ei, ratacit pe drum, in intuneric, in patul Vikai, tanara, somnoroasa, cerand apa... În fiecare basm, e povestea intreaga, si vesela, si trista, si nespus de frumoasa a Rusiei.
“Spaima”, de Vladimir Makanin, Editura Polirom, 2008, traducere din limba rusa de Ana-Maria Brezuleanu. |
