„Am ales ce ne-a placut, am facut cum ne-a placut”,
interviu cu Cezar Stanciulescu (Junkyard), vocalistul formatiei SUIE PAPARUDE,
realizat de Mihail VAKULOVSKI

- Salutare. Va mai amintiti cum s-a format formatia Suie Paparude? Cum au fost primele concerte?

- Eu sint in componenta asta din 2003 si trupa e din 1993, eu nu-mi amintesc nimic, pentru ca in ’93 n-aveam nici o legatura cu ei; Michi si Dobrica ar trebui sa stie.

- Sinteti considerati pionierii muzicii drum & bass, cum ati ajuns la stilul actual, interesant & original, pe care il recunosti din prima?

- Am ajuns aici dupa multi ani de munca, de piese, de tot felu’ de variante, tendinte, am ales ce ne-a placut, am facut cum ne-a placut - asta am facut; cam la asta se rezuma treaba.

- Munca, multa munca...

- Da, exact, multa munca.

- Cine scrie versurile? Cit de importante sint textele pieselor voastre, din punctul vostru de vedere?

- La piesele cintate de mine eu imi scriu versurile, la piesele cintate de Dobrica el si le scrie si cit de importante sint - sint foarte importante, pentru ca reflecta exact senzatiile si opiniile noastre din momentul compozitiei. Daca m-am trezit nervos e posibil sa iasa niste versuri mai nervoase, daca sint bine dispus – sint bine dispuse (ride).

- Cum faceti muzica? Cind hotariti ca piesa la care lucrati e gata?

- Dupa niste ascultari si uneori dupa ce alti oameni din afara trupei remarca: „Da, domnule, e misto, ne place”. E posibil ca aia sa fie o piesa buna. Dar in general ascultam si noi decidem daca ne plac sau nu.

- Cum va faceti videoclipurile?

- Pai videoclipurile... le facem ca toata lumea, depinde cine le face. Ultimele doua au fost facute de niste prieteni care se cheama Wearebasca, ma rog, e o agentie. Ei au venit cu ideile, noi am acceptat, am filmat si asta a fost treaba.

- Ati cintat pe aceeasi scena cu trupe internationale foarte mari, cum va simtiti la astfel de concerte? Cind simtiti ca „sunetul formeaza sufletul”, la concertele cu foarte mult public, in cluburi mai intime sau cind faceti muzica?

- În toate trei variantele. Si la concertele mari emotiile sint mari, si la concertele mici – la fel si poti sa ai emotii si in studio, cind asculti o piesa si chiar iti place, adica o simti ca e misto.

- Sinteti foarte atenti la SUNET si cuvintul „sunet” e folosit de multe ori in piesele voastre - „Pentru ca sunetul ajunge din difuzoare pina-n singe / Pentru ca inima ta moare atunci cind sunetul dispare”, etc. În literatura textualismul e un curent cam fumat, in muzica mai e OK sa scoti sunete despre sunete?

- Frate, e OK, pentru ca eu fac versurile si nu ma intereseaza curentele literare, eu inventez versurile astea si daca asta vreau sa zic asta zic.

- Spuneati in piesa „Scandal”, oarecum autobiografic, ca „respect un program saptamanal / De zile cu soare si nopti de scandal”, iar in „Armata verbala” – „Nu o sa ne oprim, avem zeama de scandal”, chiar un album de-al vostru numindu-se SCANDALOS. De unde obsesia scandalului la Suie Paparude, o trupa departe de scandaluri, de fapt, in viata ei muzicala?

- Tot eu am inventat „scandalul” asta, de fapt e o metafora, ma rog, e un sinonim fortat pentru petreceri. Eu cind zic scandal la asta ma refer, la petreceri si la chestii din astea.

- Noul vostru album se intituleaza „A fost odata...”, iar pe coperta scrie „A fost odata... Suie Paparude”... de parca asa s-ar numi albumul – „A fost odata Suie Paparude”; e un intertext cu „A fost odata Iris” sau e doar o asemanare intimplatoare?

- Da’ nici nu m-am gindit ca Iris a scos album, serios, nu, e intimplator, n-avem legatura cu... Iris.

- Ati mai cintat la Brasov, cum va pare orasul, cum v-ati simtit la concertele de la Brasov? Cum va pare publicul brasovean?

- Publicul e foarte pe scandal, ca am zis mai devreme, ceea ce e foarte bine, orasul e misto si, trei la mina, e foarte bine ca e aproape de Bucuresti si ajungem foarte repede aici si este extraordinar. E ca si cum am ajunge acasa.