Coperta: Alexandru Pecican

Vladimir SOROKIN

fragment din

Inimile celor patru
(Traducere de Mihail Vakulovski, roman in curs de aparitie la editura ART, Bucuresti)

           Oleg a impins usa cu piciorul si a intrat in magazinul de paine. Nu era multa lume. S-a dus la stativ, a luat doua paini albe de douazeci de copeici si jumatate de paine neagra. S-a asezat in rand, dupa o femeie. A ajuns la tejghea repede.
- Cincizeci, a zis casierita carunta.
            Oleg i-a intins o rubla.
- Restul dumneavoastra, cincizeci de copeici, a spus casierita.
            Strangand painea la piept, el s-a pornit spre iesire. Iesind in strada, a scos o punga de nailon, in care a pus painea. Franzela i-a alunecat din maini si a cazut in baltoaca.
- Drace...
            Oleg s-a aplecat si a ridicat franzela murdara si uda. Oleg s-a apropiat de tomberon si a aruncat franzela. Apoi a prins mai comod punga si s-a pornit spre casa.
- Hei, baiete, stai un pic, a strigat cineva din spate.
            Oleg s-a uitat in urma. De el s-a apropiat, sprijinindu-se intr-o maciuca, un batran inalt. Era imbracat intr-un palton cafeniu ponosit, cu o caciula militareasca cu urechi. În mana stanga batranul tinea o sacosa in care avea o franzela neagra. Batranul avea o fata slaba si linistita.
- Ia stai un pic, a repetat batranul, cum te cheama?
- Pe mine? Oleg, a raspuns Oleg.
- Iar pe mine Henrich Ivanici. Spune-mi, Oleg, te grabesti tare?
- Nu, nu prea.
            Batranul a dat din cap:
- Lasa ca-i bine. Probabil ca locuiesti in turnul acela. Am ghicit?
- Foarte, foarte bine. Iar eu - mai departe, langa "Ocean", a zambit batranul. Iata ce e, Oleg, daca intr-adevar nu te grabesti, haide sa ne plimbam, pe drumul nostru comun, sa zic asa, si sa stam de vorba. Am cu tine o vorba.
            Ei s-au pornit, mergand alaturi.
- Stii, Oleg, cel mai tare pe lume nu pot suporta cand se tine morala. Niciodata n-am respectat astfel de oameni. Îmi amintesc cum m-au dus, pentru vara, la tabara de pionieri, inca inainte de razboi. Si ne-a cazut un conducator... un moralist incredibil. Ne tot invata pe noi, baietii, cum ar trebui noi sa fim. Si, mai pe scurt, eu am fugit din tabara aceea...
            O vreme batranul a mers in tacere, scartaind din proteza si uitandu-se sub picioare. Apoi iarasi a inceput sa vorbeasca:
- Cand a inceput razboiul eu implineam paisprezece ani. Tu cati ani ai?
- Treisprezece, a raspuns Oleg.
- Treisprezece, a repetat batranul. Tu ai auzit de Blocada Leningradului(1)?
- Pai, am auzit...
- Ai auzit, a repetat batranul, a oftat si a continuat sa povesteasca. Atunci eu ramasesem cu bunica si cu surioara mai mica, Verocica. Pe tatal meu l-au terminat in prima zi, pe douazeci si doua iunie, langa Brest. Si pe fratele mai mare - langa Harkov. Iar pe mama - in Vasilevsk, intr-un adapost de bombe au ingropat-o. Si-am ramas noi, cei prea batrani si cei prea mici. Bunicuta s-a angajat la spital, pe Verocica o lua cu ea la serviciu, iar eu m-am dus sa lucrez la fabrica. M-au invatat, Oleg, sa fac o munca nu prea copilareasca - sa montez ghiulele pentru "Katiusa". Si in doi ani si jumatate am montat atatea ghiulele, incat ar fi ajuns pentru o intreaga divizie fascista. Uite-asa. Daca n-ar fi fost sefuletii nostri paduchiosi, in frunte cu Jdanov, orasul ar fi putut sa reziste fara probleme. Dar ei gandeau atunci cu cururile, imbecilii astia, si ne-au pus-o la toti: n-au avut grija sa pastreze alimentele necesare, n-au putut face rost de altele. Nemtii au bombardat imediat depozitele de produse alimentare din Badevsk, ele ardeau, iar noi, bibanii, radeam. Nu intelegeam ce ne astepta. A ars totul: faina, uleiul, zaharul. Apoi, iarna, acolo se duceau batranele, scormoneau in pamant, treceau pamantul prin sita si il fierbeau. Se spune ca iesea o fiertura dulce. De la zahar. Si, in general, celor care munceau li se dadeau cate 200 de grame de paine, celor care trebuiau intretinuti - cate 125 de grame de paine. Cum a inghetat Ladoga, pe Verocica am trimis-o spre pamant, pe "drumul vietii". Cu mainile mele am ridicat-o in autocamion. Bunicuta isi facea cruce, plangea: macar ea sa ramana in viata. Iar dupa aceea, dupa ce s-a terminat blocada, am aflat ca n-a mai ajuns Verocica. Au zburat nemtii cu avioanele, au bombardat si cele sase autocamioane cu copii si raniti s-au scufundat sub gheata...
            Batranul s-a oprit, a scos o batista mototolita. Si-a suflat nasul in ea.
- Iata, Oleg, ce situatie era atunci. Dar vroiam sa-ti povestesc despre o intamplare. A avut loc in a doua iarna a blocadei. Cele mai grele vremuri. Poate ca eu am trecut peste toate astea fiindca eram un mucos. Bunica a murit. Vecinii au murit. Si nu doar ei murisera. În fiecare dimineata cineva era dus mort pe saniuta. Iar eu - la fabrica. Te duci pana in sectia de turnatorie, te incalzesti. Si te intorci inapoi la montat ghiulele. Iata. Si in ajunul Anului Nou vine la mine un coleg de arme cu tata, Vasilii Nicolaevici Koselev. El mai trecea din cand in cand pe la noi, ne mai aducea conserve, crupe. M-a ajutat s-o ingrop pe batrana. Trece pe la mine si zice: ei, stahanovistule(2), imbraca-te. Eu il intreb unde mergem. E secret, imi zice. Cadou de Anul Nou. M-am imbracat. Ne-am pornit. Si ma conduce el la brutarie. M-a trecut pe la intrare si am patruns in cabinetul sau. El era secretarul de partid al brutariei. A incuiat usa. Deschide seiful, scoate paine taiata si un borcan de carne afumata. A turnat intr-o cana apa fierbinte cu zaharina. Mananca, stahanovistule, imi zice. Nu te grabi. M-am scapat eu la carne, la paine. Iar painea aceea, Oleg, tu probabil ca nici n-ai recunoaste-o ca paine. Era neagra ca cernoziomul, grea, uda. Dar pentru mine atunci era mai dulce decat orice tort. Am mancat totul, am baut fiertura si pur si simplu am ametit, am cazut si nu mai puteam sa ma ridic. M-a ridicat, m-a pus pe salteaua de langa calorifer. Dormi, zice, pana dimineata. Dar el lucra acolo zi si noapte. Am adormit bustean, m-a trezit abia dimineata. Mi-a dat din nou de mancare, dar mai putina. Iar acum, zice, sa mergem, iti voi arata gospodaria noastra. M-a condus prin sectii. Am vazut mii de franzele, mii. Pluteau pe banda rulanta ca in somn, ca in vis. Nu voi uita niciodata. Apoi m-a dus in depozit. Iar acolo era o lada. O lada cu firimituri de paine. Stii, aceasta lada era pusa la capatul benzii rulante si firimiturile cadeau acolo. Iata. Vasilii Nicolaevici ia farasul si - mie in paslari. Mi-a turnat in paslari acele firimituri. Si-mi zice: La Multi Ani, aparatorul Leningradului. Pleaca acasa, nu te retine prin coridoarele de la iesire. Si m-am dus. Mergeam prin oras, era zapada, mormane, blocuri doborate. Iar in paslari scartaiau firimiturile. Mi-era cald asa. Mi-era bine. Am impartit firimiturile acelea si le-am mancat timp de-o saptamana. Le mancam cu masura. De aceea am si supravietuit, fiindca el mi-a presarat firimiturile acelea in paslari. Iata, Oleg, aceasta este toata intamplarea. Iata si casa ta, batranul a aratat cu maciuca spre blocul-turn.
            Oleg tacea. Batranul si-a aranjat caciula cu urechi, a tusit:
- Uite ce chestie, Oleg. Mi-am amintit de toate acestea acum. Cand tu ai aruncat o franzela alba in cosul de gunoi. Mi-am amintit de aceste firimituri, de bunica intepenita. De vecinii morti, care s-au umflat de foame. Mi-am amintit de toate acestea si m-am gandit: dracu' sa ma ia, viata e, totusi, o chestie nebuna-nebuna. Atunci eu ma rugam la firimiturile acelea de paine, vanam sobolani, iar acum, uite, franzelele albe sunt aruncate la cosul de gunoi. De ras si de plans. Pentru ce toate chinurile acelea? La ce bun au murit atatia oameni?
            El tacu.
            Oleg a incetinit pasul, apoi a rostit:
- Ei... stiti. Eu... asta... Deci... mai pe scurt, asa ceva nu se va mai repeta.
- Pe bune? a zambit trist batranul.
- Îhi.
- Promiti?
- Promit.
- Ei si Slava Domnului. Caci eu, trebuie sa recunosc, am avut emotii cand m-am hotarat sa vorbesc cu tine. Ma gandeam - il va asculta, il va asculta baiatul acesta pe batranul basinos si apoi va fugi, ca si mine atunci, in tabara de pionieri!
- Pai nu, ce vorbiti. Am inteles totul. Pur si simplu... ei, din prostie s-a intamplat asta. Nu voi mai arunca niciodata painea.
- Ei, excelent. Bine. Nu stiu ce cred altii, dar eu cred in generatia voastra. Am incredere in voi. Voi veti salva Rusia. Sunt convins. Nu te-am retinut?
- Nu-nu, ce vorbiti...
- Atunci, poate ca acum tu ma vei petrece pana acasa? Ia', pana la blocul acela.
- Bineinteles, va petrec. Dati-mi sacosa dumneavoastra.
- Ei, multumesc, batranul i-a intins zambind sacosa cu paine, i-a pus mana ramasa libera pe umar si au mers unul langa altul.
- Si unde ati fost ranit? a intrebat Oleg.
- Piciorul? Asta are o istorie aparte. La fel, nu prea neinteresanta, ai putea scrie un roman dupa ea... Dar ajunge cu lucrurile grele. Tu in ce clasa inveti?
- În a sasea. Iata, in scoala aceea.
- Aha. Cum merge invatatura?
- Bine.
- Ai prieteni adevarati?
- Exista.
- Iar prietene?
            Oleg a strans din umeri si a ras.
- Nu-i nimic, deja e timpul sa te simti barbat. La varsta asta trebuie sa inveti sa faci curte fetelor. Iar peste vreun an si jumatate poti sa te si futi. Sau crezi ca va fi devreme?
- Pai nu, a ras Oleg. Nu cred.
- Corect. Nici eu atunci nu credeam altfel. Dupa blocada stii cate fete si femei au ramas fara soti. Se intampla ca pur si simplu mergea pe bulevardul Nevski, iar ele se uitau asa la tine... Languros, seducator. Iar odata m-am dus la film. Primul film dupa blocada. Aratau filmul "Alexandru Nevski"... Iar langa mine statea o femeie. Si deodata, pe la mijlocul filmului, simt cum ea imi pune mana pe genunchi. Eu - nimic. Ea mi-a deschis slitul si m-a luat de penis. Iar ea asa tremura... Eu nu faceam nimic. Iar ea s-a aplecat si-a inceput sa-mi suga penisul. Stii ce placut e. Eu chiar deodata am terminat la ea in gura. Iar pe ecran - o lupta pe gheata! Iar ea imi sopteste - sa mergem la mine. Ei, si am plecat la ea. Pe Liteinii. Ne-am futut zile si nopti intregi. Ce n-a facut ea cu mine! Dar stia s-o suga, pur si simplu mai bine decat oricare alta. Asa, tandru-tandru, hopa, hopa si deja dai drumu'. Tie nimeni nu ti-a luat-o in gura?
- Pai nu, a matahait din cap Oleg.
- Nu-i nimic, totul e-nainte. Iata c-am ajuns! - batranul s-a oprit langa un bloc cu sase etaje. Iata satul meu natal, iata si casa mea draga(3). Îti multumesc pentru plimbare.
- Pai n-aveti pentru ce, - spuse Oleg si ii dase batranului sacosa.
- Aha! ce mai e cu treburile astea? arata batranul cu maciuca spre un vagonet galben pentru constructii, care sta langa bloc, sub copaci. Vagonetul avea usa intredeschisa.
- Eu, ca pirat batran, nu pot trece pe-alaturi pur si simplu. Dupa mine! a fluturat el cu sacosa si-a schiopatat spre vagonet.
            Oleg s-a miscat dupa el.
- Usa este deschisa, nu e nici un lacat, lumina nu e aprinsa. Sa fi fost pe aici pieile rosii!
            Ei s-au apropiat de vagonet. Batranul a urcat scarile, a intrat. A cautat intrerupatorul pipaind peretele, a apasat pe intrerupator:
- Aha. Nu-i lumina. Dupa mine, Oleg.
            Oleg s-a dus dupa el. Înlauntrul vagonetului era stramt. Mirosea a vopsea si a rahat. Felinarul de strada de vizavi lumina prin ferestruica masa, scaunele, borcanele cu vopsea si zdrentele.
- Iata, a balmajit batranul si deodata, aruncand intr-o parte maciuca si sacosa, s-a lasat in genunchi in fata lui Oleg, tragandu-si incomod dupa el proteza. Mainile lui au insfacat mainile lui Oleg:
- Oleg! Dragule, asculta-ma... eu sunt un om batran nefericit, invalid al razboiului si al muncii... dragule... unicele mele bucurii sunt painea si margarina... Oleg, baietelul meu drag, te rog, permite-mi sa ti-o sug, dragule, permite-mi, pentru Dumnezeu!
            Oleg s-a tras spre usa, dar batranul il tinea strans de maini:
- Dragutule, dragutule, iti va fi atat de bine, atat de gingas... vei intelege imediat... si vei invata, si cu fetitele deodata-ti va fi mai usor, permite-mi putin, dragule, eu imediat iti voi... si, iata, iti voi da zece ruble, iata, zece ruble!
            Batranul a bagat mana in buzunar si a scos de acolo un teanc de bancnote de ruble:
- Iata, iata, zece... douazeci, douazeci si cinci, dragule! Pentru Dumnezeu!
- Si ce..., Oleg si-a smucit mainile si a tasnit pe usa, rasturnand de pe masa un borcan cu resturi.
            Pierzandu-si echilibrul batranul a cazut la podea si a stat asa, intins, o vreme, plangand cu sughituri si balmajind.
            Deodata in usa s-a aratat o figura de baietel.
- Oleg! Te implor! s-a smuls batranul.
- Nu Oleg, a raspuns incet baietelul, intrand.
- Seriojca? Ma urmaresti, ma urmaresti... Dumnezeule...
- Henrich Ivanici, dar eu ii voi povesti totul lui Rebrov, a rostit baietelul, inchizand usa.
- Pui de catea, ce pui de catea!... - s-a intors batranul, incercand sa se ridice - canalii si pui de catele... Dumnezeule, ce nemernici...
            Baietelul s-a apropiat de ferestruica si se uita ce face batranul. Batranul si-a gasit maciuca, a adunat banii si, sprijinindu-se intr-un genunchi, baga banii in buzunarul de la palton:
- Si toti sunt impotriva mea. Toti si toate cele. Dar eu nu sunt clovn, Dumnezeule...
- Dumneavoastra doar ati semnat o intelegere - vorbi baiatul - dar din nou...
- Serioja... Serioja! - batranul s-a tarat spre el, i-a cuprins picioarele, s-a lipit cu fata de geaca. Oamenii... fara suflete...
            Deodata el s-a retras si aproape a tipat:
- Uite ce, cretinule, sa nu ma inveti tu pe mine!
- Eu n-o sa va invat, nu. Rebrov o sa va invete.
- Sa scuip, sa-mi bag picioarele! - s-a scuturat batranul. Eu ma cac si ma pis pe voi! Ma cac si ma pis! Nemernicii! Eu si singur sunt responsabil! Eu insumi!
- Noi cu totii - insine..., baietelul se uita pe fereastra.
- Si iata ce e, Serioja, a rostit raspicat batranul. Nu te certa cu mine!
- Iar eu nici nu ma cert, baietelul a rasuflat in fereastra si a sters cu degetul locul transpirat.
- Ia' haide, batranul a inceput sa-l descheie la pantaloni.
            Baietelul a oftat nemultumit si-a inceput sa-l ajute. Apucandu-l pe baietel de fesele goale, batranul a prins cu gura organul micut si a impietrit, gemand. Serioja a rasuflat pe geam si a desenat pe portiunea transpirata o svastica. Batranul gemea. Degetele lui vanjoase strangeau fesele lui Serioja. Baietelul l-a luat de cap si-a inceput sa se miste, ajutandu-l. Batranul a inceput sa geama si mai tare. Proteza lui atarnanda tremura, lovind in piciorul mesei. Baietelul a inchis ochii. Buzele lui s-au dezlipit.
- Mai strans, a spus el.
            Batranul a inceput sa raga.
- Mai strans, mai strans..., a soptit Serioja. Mai strans... hai... mai strans...
            Batranul zbiera. Baietelul a tresarit de doua ori si a incetat sa mai faca miscari. Batranul l-a lasat, s-a impins in urma si-a inceput sa respire pofticios, plangand cu sughituri.
- Ah... ah... dulceata... ah..., bolmojea batranul.
            Baietelul s-a aplecat, si-a ridicat pantalonii. Oh... Bruma dumnezeiasca... micutule..., batranul i-a sarutat organul, si-a sters buzele si s-a ridicat zgomotos de pe podea.
            Serioja si-a incheiat slitul, si-a indreptat geaca, a scos din buzunar ceasul cu lant:
- E sapte fara trei minute.
- Futu-i pizda ma-ti... imediat, imediat... ptiu..., s-a aruncat spre lazi, luandu-se cu mana de piept. Stai sa rasuflu... oho...
- Iar gazul? N-ati uitat? a intrebat Serioja.
- Totul... totul este in regula... vai. Cum m-am ridicat asa iute, imediat m-a lovit in cap... pfu... haide..., batranul s-a impins de la lazi, a iesit pe usa si a inceput sa coboare atent scarile.
- Henrich Ivanici, dar painea? iesind, Serioja a observat sacosa cu painea.
- A, las-o in pula mea de paine, - a balmajit batranul.