„Senzatia, experienta filmului vizionat la cinematograf e alta, e diferita”,
interviu cu Sergiu NICOLAESCU
realizat de Mihail VAKULOVSKI

- Domnule Sergiu Nicolaescu, acum, inainte de lansarea filmului „SUPRAVIETUITORUL”, va mai amintiti cum ati intrat in lumea cinematografiei? Ce amintiri de neuitat aveti de la primele dvs filme?

- Sigur, as putea scrie un roman despre asta. Desi e tare mult de atunci, vreo 50 de ani, jumatate de secol, lucrurile mi se par si acum foarte apropiate. Dupa “Dacii” am fost solicitat de Arthur Branner sa fac cortegie cu regizorul american Robert Siodmak. CCC Film Berlin facea in Romania un film cu Orson Wells, Laurence Harvey si alti actori celebri. Filmul se numea “Batalia pentru Roma” (1968). La un moment dat filmam o scena in care Laurence Harvey, imparat roman, vorbeste intr-o piata unei multimii de 600 de oameni. 300 erau soldati, restul - figuranti. Harvey stia discursul perfect, asa ca am filmat un cadru numai cu el, urmind sa trag mai apoi efectele cu multimea. Dar vazind ca stie textul bine, am organizat trei aparate, dintre care unul dinspre multime spre el. Mi-am ales un unghi de unde sa nu fiu vazut de nici un aparat si am dat motor. Discursul lui a fost acompaniat de reactiile entuziaste ale multimii. Laurence s-a intors incintat si totodata surprins spre mine: “De unde stiu astia engleza?”. Nu stiau, dar ma intelesesem cu figuratia sa se ia dupa mine, care gesticulam din spatele lui Harvey. Rezultatul a fost ca din a doua saptamina de filmare actorii americani au cerut schimbarea regizorului american. Îi convinsesem si ma preferau pe mine. Desi eram doar un pusti, am raspuns ca sunt de acord sa filmez mai departe singur, dar sa nu-l schimbe pe american. Impresionat de gestul meu, Siodmak m-a invitat la el la hotel. Si acolo, in camera de la Athenee Palace, plina de microfoane, mi-a oferit cu recunostinta o insula, o insula plantata cu cafea. Cind am auzit, mi-am zis ca s-a sfirsit cu mine. Am refuzat cu demnitate, spre satisfactia si linistea  celor care ne ascultau.

- La un moment dat se cauta un comisar Moldovan tinar pentru „Supravietuitorul”, film despre care se spune ca este o continuare a seriei de filme politiste realizate de dvs intre 1972 si 1981 ("Cu miinile curate", "Ultimul cartus", "Un comisar acuza", "Revansa" si "Duelul"). Sinteti multumit de alegere? A fost greu sa alegeti un actor pentru personajul jucat de dvs cu multi ani in urma?

- Îl aveam in vedere pe Dan Bittman, dar el m-a refuzat, motivind un program foarte incarcat in perioada in care ar fi trebuit sa filmeze. La fel am patit si cu Mircea Badea. Apoi am facut casting la Bucuresti. Nimic. Am inceput filmarile la Praga si am vazut si acolo vreo 5 actori. Petr Falc a fost alesul. Are inaltimea mea si e cumva genul meu. Am descoperit in el un actor constiincios si dedicat profesiei.

- Ati facut multe filme istorice si politiste, care v-au transformat in cel mai popular regizor roman din toate timpurile. Care este filmul la care tineti cel mai mult, la ce film reveniti cel mai des (ce expresii sau secvente dintr-un film de-al dvs va revin mai des in memorie)?

- E greu de spus. Trebuie sa fie “Mihai Viteazul”, care ramine cel mai important film romanesc. Cit despre roluri… ma regasesc in mai multe, mai multe au ceva din mine… cele din “ Nemuritorii”, “Capcana mercenarilor”, “Mircea”, comisarul…

- Ati facut foarte, foarte multe filme, in care au jucat foarte multi actori romani. Exista vreun actor pe care nu l-ati folosit si va pare rau ca acum nu mai e posibil acest lucru? 

- Am folosit intotdeauna actorii pe care mi i-am dorit. Daca regret pe cineva, il regret profund, real, dureros pe Amza Pellea. Îmi lipseste. De fiecare data cind incep un film si fac distributia, am un rol pentru Amza… un rol potrivit pentru el, un rol pe care doar el ar fi putut sa-l abordeze spectaculos, surprinzator, magistral…

- Dvs aveti si alta tehnica interesanta: folositi in filmele dvs actori neprofesionisti. Cum ii alegeti? Vi s-a intimplat sa va ginditi la cineva care ar merge intr-un anume rol, dar, cind l-ati incercat, v-ati dat seama ca pur si simplu l-ati supraapreciat? E dureros sa gresiti?

- Întotdeauna am ales usor, din prima si nu am gresit niciodata. Nu am gresit nici cu actorii mai speciali. Pentru “Mihail, ciine de circ” am ales un catel frumos, dar care nu fusese dresat. Toata lumea era sceptica. M-am chinuit cu el, dar in final l-am facut sa si cinte.

- În ultima vreme tinerii regizori au avut succese mari in Europa. Ce film facut de un regizor tinar v-a placut, sincer? (Mie, de exemplu, cel mai tare imi place California Dreamin’)...

- Îmi plac Mitulescu, Radu Muntean, Caranfil, Mungiu, Porumboiu… fac o generatie promitatoare.

- Filmele dvs au aparut si pe DVD si circula si pe internet. Ce parere aveti despre internet si despre noile tehnologii, ajuta cinematografia sau din contra, ii face probleme? Descarcarea filmelor de pe internet e o problema reala pentru regizori?

- Prin intermediul internetului se fura imens si astfel publicul nu mai ajunge in sala de cinema. Mare pacat, pentru ca senzatia, experienta filmului vizionat la cinematograf e alta, e diferita.

- Maestre, stim ca nu puteti sa va odihniti pur si simplu... Va ginditi deja la un viitor film? Succes, multa sanatate, bucurii.

- Da! Am mai multe proiecte: o comedie - “Poker”, scenariu Adrian Lustig; un film de aventuri - “Trenul mortii”; un film aproape politic - “Candele de zapada”, scenariu C.V. Tudor si o docudrama despre Carol I.

(3 aprilie 2008)