Ruxandra Cesereanu
Cum am scris Submarinul iertat la doua sau patru maini
(I)
Despre ce este vorba in poemul Submarinul iertat (un poem cat un volum de versuri, fiindca are 70 de pagini)? Simplist spus ar fi vorba despre doua lectii diferite de poezie pe care o pianista (id est Ruxandra Cesereanu) si un beatnik (id est Andrei Codrescu) i le tin (predau) unui submarin (dornic sa invete poezie) – da, povestea suna cat se poate de suprarealist si de postmodern. Nesimplist spus, exista in subsidiarul poemului si o poveste de adaptare creatoare si estetica intre aceasta pianista si respectivul beatnik, care incearca sa se priceapa in fel si chip unul pe altul, chiar daca nu izbutesc intotdeauna. În al treilea rand, exista apoi o istorie paralela a amintirilor hieratice si non-hieratice din copilarie, adolescenta si tinerete, mai ales ca protagonistii provin dintr-o zona numita Transylvania (numele este intentionat scris cu y!), care este fantasmata copios. Acesta ar fi firul epic, despicat in trei.
Povestea scrierii acestui poem a pornit dintr-o joaca si la hazard, dar, pe parcurs, jocul a devenit cat se poate de profund. Îl abordasem pe Andrei Codrescu pentru a-i lua un interviu legat de personalitatea sa multipla si extravaganta ca autor (cred ca actualmente el este cel mai spectaculos si histrionic scriitor de origine romana, din strainatate). Si, la un moment dat, nuantand intrebarile pe care voiam sa i le pun, i-am spus ca am un manifest literar despre Delirionism (ism pe care l-am teoretizat acum cativa ani, legat de transpunerea unei transe simili-psihedelice in poezie). Dupa ce a citit manifestul, Andrei mi-a scris ca si el se considera delirionist (in poezie) de cand lumea. Fireste, se amuza si se juca. I-am raspuns atunci ca mi-ar place sa incercam sa scriem candva un poem impreuna. Iar Andrei mi-a replicat scurt: sa incep poemul. Sa scriu adica inceputul. Si l-am scris. Apoi Andrei a raspuns, eu am scris iar, el a raspuns din nou. Iar jocul initial s-a preschimbat repede intr-un poem suta la suta, autentic si asumat. Si tot asa, pana au iesit la iveala vreo 70 de pagini (a durat cam o luna, poate ceva mai mult – in tot cazul "submarinul" nostru s-a scris pe sine in luna octombrie 2006). Atunci ne-am dat seama, tot recitind si recorectand pe ici, pe colo, ca poemul se apropie de sfarsit si ca a iesit (ca am nascut) un monstru destul de fascinant. Pana aici partiturile noastre era recognoscibile, pentru ca fiecare ii raspundea celuilalt cu o partitura proprie. Dar pentru final (desi eu scrisesem un final separat, de una singura), am decis in cele din urma sa scriem prin intretesere, in asa fel incat vocile sa nu mai poata fi deosebite si dezlipite, ci alchimizate. Am renuntat la finalul integral scris doar de mine (care era dramatic si sumbru) si am pastrat finalul scris impreuna, dupa formula alchimica, un final inefabil. Fireste, poemul rezultat (de 70 de pagini), nu este un poem delirionist. Nicidecum. A iesit din ecuatia teoretizata de mine, care nu a fost altceva decat pretextul pentru a scrie ceva impreuna.
Fiecare a scris cat a poftit (cat i se extindea viziunea, adica), de la minimum 10 versuri la 70 sau chiar 100 de versuri. Iar celalalt nu raspundea neaparat cu un numar egal de versuri, ci in functie de cat il tinea suflul poetic si inspiratia. Doar in final am lucrat in tertine lipite intre ele, in care am incercat sa ne adaptam stilul dupa al celuilalt, in asa fel incat vocile noastre sa devina indistincte si sa se confunde. În restul poemului, vocile noastre sunt, insa, destul de clare: e limpede cine vorbeste prin gura pianistei si cine vorbeste prin gura beatnikului.
Nu au existat nici un fel de repetitii (de structura sau tehnica) pentru Submarinul iertat. Unicitatea acestui poem consta in naturaletea delirului sau. Dar o spun cu mana pe inima ca am muncit pe branci. Eu am scris mult din text intr-o stare febrila: pur si simplu scrierea poemului ma consuma indeajuns de mult incat faceam temperatura. Dar a fost minunat, un experiment teribil.
Andrei Codrescu
Cum am scris Submarinul iertat la doua sau patru maini
(II) O sa incerc, de dragul claritatii, sa explic care a fost povestea acestei poezii, dar cer iertare daca nu voi reusi intru totul. Poezia contine ea insasi tot felul de comentarii despre geneza si desfasurarea ei.
Cred ca-i o poezie croita dintr-o gramada de povesti, cateva spuse in intregime, altele numai fragmentar. Pe Ruxandra am intalnit-o o singura data, la Neptun in 2006, la festivalul Zile si nopti de literatura. Mi-a dat o carte de poezii, iar acestea mi-au patruns ca niste sageti in inima si mi-au reinnoit credinta in poezie. Efectul a fost imediat, ca un drog. Poezia cere tot timpul atentie, juraminte de fidelitate, probe de incredere, e o iubita capricioasa, greu de mentinut. Scriu romane, eseuri, predau, tin conferinte, calatoresc, e greu pentru mine sa ma dau in intregime poeziei. Din cand in cand uit de ea, dar cand imi reamintesc, cum a fost cazul cu poezia Ruxandrei, ma fulgera, ma arunca jos si ma bate ca un crivat personal.
Submarinul iertat este povestea completa a unei relatii dificile, de la primele semne de tandrete, prin lupta (sau lupte) pe moarte, pana la o impacare necesitata de intelepciune (sau ceva asemanator), distanta, literatura, tehnologie. "Submarinul" cu si-n care calatorim (cateodata inauntru, cateodata pe el sau sub el) e firul epic. Saracul submarin, pe care-l abuzam mai mult decat il mangaiem, ne-a salvat din tot felul de marine barochisme monstruoase si ne-a permis dramele intelectuale. Mi se pare ca am trait "mii de ani... in tot atatea clipe" cand am scris poezia si de multe ori am simtit ca am patruns adanc in zone psihologice nepermise altor forme.
Ruxandra a sugerat ideea si titlul poemului. Titlul mi s-a parut ridicol, initial. Submarin? Iertat? De cine? Aceste intrebari au avut efectul unei treziri treptate. Am inceput cu intentia vesela de a elucida absurditatea titlului, prin niste replici destepte si jucause, dar m-am trezit in plina postura de aparare pe un camp nocturn cu focuri si fantome. Poezia ne-a creat rapid un alt spatiu, un alt timp, facandu-ne sa fim doua fapturi care au functionat la un nivel de traire intensa, aproape insuportabila.
Este un poem scris prin e-mail. Faptul ca era noapte la mine in America si zi la Ruxandra in Romania si viceversa ne-a dat de la inceput o senzatie ciudata. Am locuit intr-o zona neobisnuita din timp, intr-un interstitiu unde nu ajung multi. De multe ori m-am trezit brusc in miezul noptii, simtind zorile in Romania si vazand ecranul de la computerul Ruxandrei luminandu-se. La un moment dat am pierdut logica zilelor mele de lucru si am dormit foarte putin. Poezia m-a posedat. Am uitat de scoala, de orar, de programe. Am fost somnambul si obsedat. Am scris ca un nebun si am asteptat raspuns imediat de la Ruxandra, iar daca raspunsul nu venea la timp faceam crize isterice ca o fata. Stiu ce spun aici, pentru ca una din "temele de lucru" ale submarinului a fost alternanta "fata-baiat" si "femeie-barbat", iar noi ne-am schimbat des rolurile. Poezia a castigat o intensitate in plus din modul in care am colaborat prin e-mail. S-a intamplat uneori ca mi-am pierdut corpul si m-am subtiat ca un "pixel" care a calatorit din ecranul meu direct in ecranul Ruxandrei.
La inceputul poemului pot fi distinse vocile poetilor si personajelor, dar mai tarziu vocile pot fi distinse numai cand insista ele sa fie distinse. Sunt si locuri unde ne-am asumat reciproc vocile. De multe ori ni le-am impletit muzical. A treia voce exista si ea, dar poezia e istoria unei multiplicitati, un cor de personaje care au fost scoase din noi de "submarin."
Am scris cat mi s-a parut necesar sa inteleg, sa aud si sa raspund la ce am citit; si am scris un pic mai mult atunci cand trebuia sa-i dau Ruxandrei avant sa continue. De multe ori m-am oprit, simtind ca nu mai pot suporta, dar Ruxandra m-a lecuit cu vraji si m-a pus pe picioare sa mai lupt inca o noapte-zi. Atunci a scris mai mult ea la poem.
Am avut discutii multe iscate de ceea ce am scris. Unele sunt reflectate in text, altele s-au desfasurat in scrisori lungi si scurte, un text interesant si el, cred, o poveste inafara povestii, cateodata tehnica, altadata mai launtrica. |
