Mitos Micleusanu

Kasa Poporului
roman  (Editura Polirom, 2008)

Sensul semnificatiei

 Eu (X): Nu-mi vine sa cred ca nu te podideste plansul niciodata! Chiar nu simti acolo, in adancul tau ca ceva e putred? Chiar nu simti uneori ca mergem impotriva firii?

Eu (Y): Lasa-ma in pace cu petele tale de pe creier! Ce vrei, ce nu-ti convine? Vrei sa schimbi lumea? Sau poate iti imaginezi un univers mai reusit, o umanitate integra? Asta e o boala, asculta la mine! Emotiile, cainta, regretul, mila... astea sunt cele mai periculoase patologii.  Din cauza lor au aparut frica, durerea si chinul.

Eu (X): Poftim? Adica ce, dupa tine solutia ideala este un robot? Un suflet rece... sau nici macar! Crezi ca o extirpare a sufletului te-ar ajuta sa obtii omul integru?

Eu (Y): Dar ce-ai patit mai, pulica? Te-a strans menghina umanismului? Saracutul de tine, hai sa-ti explice tati cate ceva despre umanitate! Uite un exercitiu de imaginatie! Profesorul Filantropov, sa zicem, un mare savant cronolog, inventeaza „Corectorul Temporal” si fiind din fire un mare umanist, planifica prima sa „reparatie temporala”. Aduna deci o echipa speciala, se deplaseaza in diferite perioade ale trecutului si-i rapeste, rand pe rand, pe toti bebelusii „teribili”. Pe micutul Hitler, un puradel de vreo sase luni, pe Stalin - o comoara de copilas de vreo opt luni, pe Lenin cu zulufii lui aurii, pe durduliul Göring, pe maruntelul si clapaugul Goebbels, pe Himmler, Eichmann, Mengele, Klauberg, apoi Beria, Dzerjinski si, nu in ultimul rand, pe Marx, Engels, Nietzsche, Krupp, Einstein si Heisenberg. Curios, nu?  Totusi, Filantropov, precaut de felul sau, nu se opreste aici si face un salt mai adanc in trecut. De acolo ii rapeste pe micutul Iuda, pe Irod, Pilat, Nero, Caligula, pornocratul Papa Stefan al VI-lea, iar la intoarcere nu-i rateaza pe micutii Pol Pot, Pinochet si Mao.

Mai departe, imagineaza-ti ca toti copiii de mai sus au fost transportati cu grija intr-o gradinita minunata, ascunsa undeva in Tibet si amenajata ca un rai pe pamant. Acolo, Filantropov le-a adunat pe cateva dintre cele mai invatate, blande si mamoase educatoare, in frunte cu Maica Tereza. Gradinile, aerul, jucariile, dragostea educatoarelor, psihologii alesi, muzicantii, clovnii, animalele dresate, desenele animate cu talc, toate au contribuit la crearea unei ambiante mai mult decat prielnice pentru cresterea armonioasa a copiilor. Mai tarziu micutii au fost adoptati, rand pe rand, de cateva familii alese, unde au crescut si au fost educati cu multa caldura si daruire. Acum, dragul meu idealist, iti dai seama ca au crescut niste copii de aur, cuminti, talentati, frumusei... micutul Iustin, altadata Adolf, cu ochii expresivi, micutul Florian, altadata Göring, clapaugul si blandul Edelweiss, altadata Goebbels, dragalasul Velimir, altadata Stalin si asa mai departe.

Iar acum, neimpacatule, ce crezi ca s-a intamplat cu acesti copii? Evident, dupa ce au crescut,  au devenit cetateni la locul lor, oameni cumsecade, ba mai mult... sufletisti intelepti, saritori la nevoie, oameni sinceri, integri, artisti ai existentei ca sa le spunem asa. Ce crezi ca s-a intamplat cu ei? Strangi din umeri? Atunci o sa-ti spun eu ce s-a intamplat! Au ajuns intr-un lagar de concentrare. Îti vine sa crezi asa ceva? Dar stai putin, ai rabdare sa termin ce-am avut de zis! Îti dai seama ce dezamagire cumplita, ce durere devastatoare l-a secerat pe Filantropov? A suferit un atac de cord sarmanul, iar apoi... 

Eu (X): Tu ai luat-o razna! În ochii tai... in spatele triumfului se citeste disperare si deznadejde!

Eu (Y):  Cacat! Nu fi patetic, puisor! Eu macar mi-am asumat cruzimea adevarului! Iar tu, ce faci? Priveste cum oscilezi, cum stai pana la gat in cacat, dar intinzi nasul dupa niscaiva parfum de lacramioare! Care lacramioare, dom’le? Lacramoarte... nu lacramioare! Ce faci? Asisti la torturi, asculti urletele nenorocitilor, iar timpanul tau tanjeste dupa Brahms? Sugi pula, perversule, cu pretentiile tale de umanist! În afara de vaicareli si spume idealiste, ce mai stii? Sau tu ai uitat ca mila si compasiunea sapa galerii in constiinta si o slabesc? Ai uitat ca ele transforma ratiunea intr-o epava cariata? Lumea si asa e plina de epave care trebuie reciclate, sau in cel mai bun caz reeducate, aduse pe drumul cel bun, drumul ratiunii, drumul vointei! Iar tu, futute-n gat de existentialist, sa nu te mai prind cu umanismul tau prefacut!

Eu (X): Stii ceva?! Eu macar n-am renuntat sa-mi dezvalui mastile! Dar tu... faci pe durul, ma iei cu infantilisme batranicioase, gen vointa si putere! Ma cac in vointa ta muribunda si in puterea ta deja plina de impotenta, incoerenta si putrefactie! Viermele e astrul tau calauzitor!   Viermuiala si bajbaiala prin intunericul nimicniciei, pline de orgoliu si nesat... astea-s scopul si menirea ta pe acest pamant! Sa-mi tii tu mie prelegeri despre integritate! Hai mai bine sa-ti povestesc eu tie cum stau lucrurile! Poate nu stiai, dar cel nesatul de putere s-a nascut pe cale anala! Spre exemplu, Hitler s-a nascut prin cur! Nu holba ochii! Parintii lui Hitler intretineau doar raporturi sexuale anale. Asadar, la prima vedere, aparitia plodului era imposibila. Însa faptul ca cei doi mai erau pe deasupra si canibali, schimba oarecum situatia. Stai asa, imediat vei intelege rationamentul!

La fel ca si in cazul parintilor lui Göring, Stalin sau Pol Pot, parintii lui Hitler n-aveau cum sa puna la cale un bebelus din cauza raporturilor exclusiv anale. Dar aici intervenea un detaliu si anume: mama lui Hitler manca numai carne de om, iar sotul ei o aproviziona. Si deoarece femeia nu avea dinti in gura, din cauza unei malformatii, ea inghitea carnea fara s-o mestece. Acesta este primul detaliu important. Iar acum urmatorul detaliu. Într-o noapte calduroasa de primavara, viitorul tata al lui Hitler a pus ochii pe o tanara ce se intorcea imbujorata de la o intalnire si dupa ce a lovit-o cu o piatra in cap, a tarat-o acasa. Acolo, parintii lui Hitler au transat fata in graba, dupa care au mancat-o cruda. Barbatul a mancat creierul, sanii si fesele, iar femeia a inghitit pe de-a-ntregul uterul si ovarele nefericitei, adica intreg sistemul reproductiv.

Putin mai tarziu, dupa ce mancarea li s-a prelins din tractul digestiv in colon, cei doi soti s-au intins in pat si au intretinut obisnuitul raport anal de seara. Am uitat sa-ti mai spun ca, mama lui Hitler mai suferea si de indigestie regresiva. Astfel, uterul inca nedizolvat din intestinul ei gros a „primit” samanta barbatului, iar ovarele separate s-au trezit miraculos la viata. Ovulatia s-a produs si mama lui Hitler a ramas gravida. De fapt a ramas gravid fragmentul din domnisoara transata mai devreme, dar astea sunt detalii nesemnificative. Cert este ca faptele cacacioase pornesc de la nasteri cacacioase. Acum, vreau sa te intreb ceva. Cum se explica esecul lui Filantropov? Vrei sa spui ca ceea ce trebuie sa se intample, se va intampla mai devreme sau mai tarziu, indiferent de imprejurari?
 
Eu (N):  Cam asa ceva! Adica este necesar un rau, altfel n-ar da nastere tendintei de reparare, de reevaluare. Regretul, reevaluarea si „reparatia” nu se pot impune fara o prealabila „defectiune”. Este necesara defectiunea ca sa se produca reparatia.

Eu (X): Bine, dar de ce ar fi necesara defectiunea? Crezi ca nu poate fi evitata?

Eu (N): Existenta nu poate fi evitata. Nimic nu poate fi evitat. Daca nu s-ar produce regretabilul, n-am avea ce evita. Noi incercam toata viata sa evitam suferinta. Cand, de fapt, cautarea fericirii este izvorul tuturor suferintelor. Revolta corporalitatii produce regretabilul, sfasierea... Omul regreta finitudinea corporalitatii sale. El poate evita catastrofe marunte, dar nu se poate evita pe sine. În cele din urma, ajungi sa regreti tendinta ta de a regreta. Poti pretinde orice, poti sa faci tumbe analitice, flick-flack-uri initiatice, sa te rasucesti in mintea ta ca intr-o cusca. Nu poti evita catastrofa corporalitatii. Cand l-am intrebat pe Dialector  care-i sensul vietii, el mi-a dezvaluit urmatoarele: „Trebuie pornit de la blocajul de baza. Fara depasirea acestui blocaj, nu este posibila inaintarea. Blocajul de baza, cunoscut drept „Buricul lui Wittgenstein”, dureaza, la prima vedere o viata si incepe in felul urmator: