Doina POSTOLACHI

POEMUL MAINILOR

A inceput cu mainile care m-au smuls din rugaciune
Ca sa ma arunce in pacat.

Mainile interzise
Aveau sa aprinda lumanari pentru totdeauna,
De acum incolo.

Am cunoscut maini care nu aveau sa ma cunoasca niciodata.

Au fost maini care m-au ridicat
Maini care au ars poduri
Maini care mi s-au intins zgarcit sau care s-au tras inapoi, speriate
In timp ce unele-si frangeau, disperate, degetele,
Altele-si aranjau, multumite, mansetele
Si au mai fost  maini care au ascuns
Si s-au ascuns, maini care au mintit si s-au lasat mintite.
Am mancat din maini obosite si am adormit, mintindu-le.
Ma dor mainile care aprind tigara altei femei.

Mainile tale m-au cautat pe mine si au aflat singuratate.
Mainile noastre s-au intalnit prea devreme.

Am scos verighete din maini infidele
Si mi le-am pus in lantul de pacate.

Aceste maini au cautat in gunoaie
Si au servit cu tacamuri de argint.

Mi-e dor de mainile care, in acest moment, ascund, cuminti, in poala
O batista.

Sunt toate acolo, in noptile de nesomn
Imi bat la usa. Constiinta mea isi intinde mana de sange inspre oglinda.

Cu aceste maini m-am aruncat la pamant
Si am strigat la cer mai inaintea pacatelor mele.

Sa ma ierte mainile care vor inchide usa, in urma mea, pentru totdeauna.