Fredonez calcind prin balti tacute, roiuri de fiinte ciudate ies din metrou. În fata mea un chip abundent si bine raschetat cara din greu un gramofon. Fularul lung, alb, plin de grasime, atarna nesimtit, maturind in urma lui trotuarul.
Se va incinge o bataie, imbulzeala, eu voi fugi cu gramofonul… Nu, nu… Trec in viteza pe linga grasul asta infumurat si in timp ce il depasesc il jignesc, el va ramine o clipa stupefiat, fara replica, atunci eu ma voi repezi la el si ii voi smulge gramofonul… Trucuri desuete, cabotine… Ciudat, totusi, imbecilul pare ca m-a remarcat.
1,60, gras, imputit, in ciuda ghetelor de lac. Pulpe zdravene, aparat de o ceafa cheala si plina de zalele roz ale grasimii, in rest nimic. Tusesc. Porcul se intoarce. Îmi zimbeste. Îl urmaresc. Simte, probabil. Ma obsedeaza insa obiectul pe care il cara.
(În dupa-amiaza asta cetoasa, costumul meu - care, in treacat fie spus, imi vine admirabil - ma recomanda cu larghete pubisurilor calatoare, iar aparenta de intelectual nerasat, redundant ar putea chiar sa ma siluiasca in imaginea unui gen special. În fond, nimic mai mult decit poltroneria unei obsesii pline de snobism, pe care vreau cu tot dinadinsul sa o deferesc realitatii…)
Fleica se pregateste sa se aseze pe o banca, sa se odihneasca de activitatea asta cosmica a miscarii, pe care el o intreprinde doar la zile mari, si atunci cu surle si tobe, sa stie tot orasul ca a iesit pe strada mare geniul Craciunurilor. Ma asez, bineinteles, linga el. Zimbeste. Ce sa-l amuze atat de tare incit sa-si defloreze obrajorii rumeni cu atita aplomb? Rinjesc si eu - dar nu la el: o tipa tomnatica si-a frint tocul cizmei intr-un ochi de clisma noroioasa… O sa-si dea iarasi in carti si-n cafea. Fecioara batrina. Ia aminte, eurotaurul nu si-a lasat gramofonul jos de pe burtica. Pina la urma voi fi nevoit sa ii explic ca pentru mine e o necesitate vitala… gramofonul… Da, neindoielnic. Ce naiba ar putea el sa faca cu gramofonul ala?
(Privesc tirtita uriasa indoind scindurelele bancii, cerul plin de balegi brumate, tramvaiele ca niste crescatorii de sconcsi ambulamte, rahatul de prin boscheti si, in sfirsit, popii bufoni tirindu-se ca niste excremente de ingeras pe linga altar. Joyce? A contempla un imbecil e un lucru extraordinar.)
Ne ridicam si plecam. Îi fac semn cu mina ca totul e OK. Crezind ca l-am salutat - confundindu-l, bineinteles -, imi intoarce salutul si zaresc in aer o mina fetida fluturindu-si carnita. Nimic de obiectat. S-ar putea ca eu sa fiu un decrepit care nu realizeaza distanta sentimentala dintre un gras si o fecioara…
(Automobilul frineaza brusc linga mine si inevitabil se intimpla un schimb de injuraturi grotesti.)
Îl ajung din urma. Simt cum ma transform in erou. Eroul care a reusit sa sfirtece monstrul pentru a desparti cerul de pamint, pentru a crea lumea (in care obiectul initiatic este un gramofon bocind pe strada cu lacrimi de slanina). Atentie, s-a oprit. În fata lui o pereche de tineri: el, viril si zimbaret, ea, sexy si probabil cu furoul plin de fluturasi. Grasul, dragut (probabil ca intotdeauna). Face complimente, se lauda, da sfaturi - inocent. "Mi-am cumparat, in sfirsit, un gramofon si e unul care ma urmareste ca un nebun, cu priviri de ucigas…"
(Eroul din mine a facut caca pe el, pe gramofonul magic, pe vitrina cu sutiene, pe sandwich-urile feciorului clapaug de la coltul strazii… Eu si umflatul - un silogism perfect, nascindu-ne gemeni din burta aceeiasi mame debile.)
Grasul nu prezinta nici un leu garantie… Sint, ca atare, disculpat, justificat din punct de vedere existential, nu-mi mai ramine decit actul de a comite, de a intra in concretul metafizic al conceptului de libertate si de a-mi asuma aneantizarea acestei lumi a umflatului. Fals. Garantia sint eu - mie insumi, iar imbecilitatea - de data asta lumii intregi.
Intru in imobilul grasului, pe care de atitia ani il cunosc si l-am indragit, ca pe vremuri bordelul preferat. Grasul, suspicios, senil, cu barbia plina de saliva. Dispare in apartamentul lui, care va rasuna de sunete elegante si melancolice…
Rasuflu usurat si cobor scarile scirtiinde. Ies in strada. Unde hienele misuna de la magazin la magazin. Iese si soarele. Seninatate favorabila trocului cotidian cu sentimentele, cind mugurii copacilor par sa iasa prin ochii fecioarelor, pentru intiietate. Însa dincolo de toate acestea, cum am mai spus, hienele misuna de la magazin la magazin, bine cherchelite si cu fulare subtiri, care ne masoara existenta in stare de repaos, pentru emisiunea filosofiei lor fara de care am fi ca si decedati.
A doua zi ca o jigodie in agonie.
Telefonul.
Ridic receptorul, excitat. Formez numarul in timp ce imi admir halatul de matase (visinie, desigur), privesc o secunda si pe fereastra, imi misc putin degetele de la picioare. Nu am absolut nici un trac. Suna. "Nu acum!", zbier la feciorul care tocmai a venit cu micul dejun… Îi voi auzi glasul - la inceput calm, sigur pe el, apoi din ce in ce mai isteric, disperat, in sfirsit enervat, si atunci voi interveni si eu.
- Da!
- Salut. (calm:) Fa-mi placerea si pune o melodie la gramofon.
- La gramofon? Care gramofon?
- Pe care l-ai cumparat ieri.
- A… Se aude?… Îti place?
- Nu.
- Înseamna ca dispuni de un capriciu estetic original…
- Serios?
- Asta-i buna! Ha!… Esti politist?
- Nu. Dar as vrea sa stiu cit cintaresti, cite kilograme porti…
- Hei!…
- Te jenezi?
- Deloc.
- Atunci?…
- Faci pe desteptul! Nu-ti merge! Te sfatuiesc…
- Pardon, domnule.
- Nu inteleg…
- Nu intelegi ca halatul tau are o pata de grasime, acolo, in locul acela? Melancolii nuptiale?…
- Unde? De unde stii?
- Gresesc?
- Ma spionezi! Homosexualule! De unde stii ca mi-am cumparat gramofon? Si asta tocmai ieri?
- Nu ma cunosti? M-ai salutat pe strada.
- Nu cred! Nu cred nimic! Esti un impostor!
- Observ tendinta ta catre o sensibilitate discursiva foarte, foarte…
- S-ar putea. În orice caz, si retorica dumitale are o acuitate aproape, aproape…
- Da, dar uite ce e: alea o suta si ceva de kile pe care le tolanesti seara linga gramofon ma deranjeaza. Fiinta ta de huma stricata imi produce diaree si viziuni daliniene. Repaosul gresit al materiei ma intriga, imi da senzatia unei prostituate asteptind la coada. Iar dumneata esti o asemenea superbie de mahala… ca sa nu spun plina de rahat. Dispari! Arunca-te intr-o crevasa! Fa ceva! Renunta la gramofon in favoarea sportului (stupid…). Ai sa-mi distrugi noptile, ochii mei vor purta cocoasa unor pungi de sperma clocita, falcile mi se vor transforma in batrinelele demente care colcaie prin bacanii, iar mintea mi se va atrofia asemeni piciorului paralizat si va capata imaginea propriei mele morti: adica tu! Si dincolo de toate astea mai esti si gras! Gras!
- Felicitari. Ma trimiti inapoi cu gindul la batrinele bordeluri de lux.
- Da, in timp ce gramofonul cinta, in timp ce tu te scarpini cu pofta, iar duduia care va veni sa asculte muzica iti va mirosi suncile proaspat imbalsamate. Asculta, n-o sa-mi scapi. Te previn. Miine ma vei gasi in parc. Ma cunosti, doar m-ai salutat. Nu fi sigur pe tine, grasule… Nu se stie.
- Ce nu se stie, ba, ce nu se stie?
- Esti si obraznic… pe deasupra.
- Pe deasupra a ce?
- Si poltron.
- Bine, bine…
- Miine, auzi? Sa nu faci glume…
- Nu mi-e frica.
- Porc cu gramofon… Laturi servite pe muzica.
- Aha!
- Pai, aha! Boule! O sa te dezvat eu! O sa te dresez!
- Pacat… Daca m-ai cunoaste intr-adevar…
- Sigur… Numai ca voi fi nevoit sa traduc cultura unui act al stringerii miinii intr-o istorie a straniei descendente umane.
- Da, da… În parc.
- Ai pistol?
- Nu.
- Te si intrebi in mintea ta pentru ce.
- Noapte buna, mi-a parut bine.
- Îti imprumut eu unul.
- Bine, bine. Salut.
- Si opreste dracului gramofonul ala! Nesimtire!
- Nesimtire?… Nesimtire?… Incultule!
- Lasa… Demnitate cu cartofi in nas. S-ar zice ca aduci pe undeva cu un avocat.
- Ai ceva impotriva?
- Deci, porcul impotriva societatii! EL, emblema dreptatii! Ha!… Sa nu uiti, auzi?
Clic… Tonul. Acum i se aude frumusetea obeza cazind in baltoaca.
(Nu se arata nimic, din nici un punct, peste tot se moare. Paduchii singuratici, care obosesc razboaiele. Ideea care ne deosebeste. Nici macar o sansa sentimentala in agonia cu care istoria ne jefuieste mintile ireversibil…)
Si grasul, care se intoarce in somn pe partea cealalta, cu inocenta si candoare, diminuindu-si gratios resentimentele, obosit de visele care-i framinta bucile…
Cu copilaria lui de idiot plouat sub fustele ma-sii prin saloane pline de barbati defilind in patru labe, cu rahatul floare de nunta in piept, perpetuu printre fecioare ofilite la pian, intr-o era cu potai rasfatate si cupee trase de cai musculosi, indopati cu peruci uzate… Mamica il pupa pe ureche si atunci el da din coada delicat si tandru, dar, vai, o sa viseze la noapte cum se va juca cu sabia lui din metal stralucitor, pe care jegosul de copil din strada i-o smulge si-l loveste cu ea in tibie pina ii va tisni singele, pentru ca a doua zi papadia sulemenita sa-l spele pe fata cu buzele-i atotcuprinzatoare, sa nu mai viseze purcelusul urit.
Si toate astea, atit de minunate si de indepartate de ura, de trufie. Asemeni regretului placut si intelept al amantului uitat la bariera cu un buchet de flori la subrat.
Ca si cum nimeni nu ar putea sa mai iasa din biserica prinsa de flacari.
Sa iasa, caci Dumnezeu nu mai poate interveni.
Parcul e plin de jeg, plin de statui mutilate in propria lor imbecilitate, aproape napirlit. M-am postat pe aceeasi banca. Aceleasi femei cu bucile cit roata de tun se fitiie primprejur fara sa se poata dumiri pentru ce o fac. Copilasii lor clorotici au priviri de criminali si sint admirabili: scirbiti de carucioarele lor ruginite si parca subacvatice, de gurile fara dinti care le flencane la ureche aceeasi poveste, mereu. (O grenada.) Din stinga se aude zgomotul isteric al unei cete care, probabil, a organizat pe undeva o coada. Saracii. Sint calm si elegant, desi putin incordat la coapse.
"Sarut mina." "Va rog." Nu, nu am marunt." "Ce?" "Tirfa! Mars! Ai imputit aerul!"
Oamenii - obisnuiti cu asemenea scene. Zimbesc in aer. E bine. Pot sa dau un pirt linistit. Usooor, cu elegaaaaanta, fara zgo-mot; asa. Zimbesc, mereu zimbesc. Si acum scot o tigara. Perfect. Totu-i calculat. Numai noroiul asta… Ar trebui sa vina, ce se-ntimpla? Are instructiuni precise.
"Iar? Cara-te, n-auzi? Nimic! Pumni!"
Pufnesc pe nas si imi cint la pian cu degetele de la picioare recviem-ul zilelor calduroase de vara, cind lepadaturile si gunoierii erau dusi cu harapnicul, pentru dezinfectare, la baia publica.
Si ce e nostim este ca va incepe sa trancaneasca precum o vaca de salon, cu glas muiat, o sa toarne aiureli asemeni tevilor crescute in asfintit prin mintile rapuse de pofte…
- Sinteti cumva?…
Si dintr-o data ramin preplex: dinaintea mea o creatura informa, cu neputinta de identificat, un fel de jumatate femeie-jumatate barbat, cu doua capete suprapuse, cu miinile extrem de mici si cu doua picioare de centaur, pe care se lafaie niste pantaloni din blana de miel, iar gura i se deschide de undeva de sub barbie, scotind un fel de octave latrate.
- Da.
- Eu sint omul cu gramofonul.
- Cine? urlu.
- Omul cu gramofonul… de ieri…
- Ha! Nostima… Te-ai deghizat?
- Fiindca te vad cam debil, am sa-ti atrag atentia ca vorbesc foarte serios. Dumneata m-ai chemat astazi, aici, pentru nu stiu ce socoteli. Poftim, am si pistol.
Îl scoate si mi-l propteste in burta, teava imbucindu-se exact cu un nasture verde, de sticla, de la palton.
(Domnul se lasa pe spate, ridica miinile si incepe sa injure urit de mama.)
Însa la un moment dat grasul apare de dupa un castan urias si incepe sa rida. Si atunci ma apropii si scot un chiot strident la urechea acelei aratari, care se sperie si fuge inspre gras. Grasul o intimpina ca un leu in spume si isi descarca plaminii de decibeli, gata-gata sa-i salte peruca uritaniei, care face stinga-mprejur si o porneste catre mine.
- Stop! strig infuriat si scirbit. La urma urmei, cine-i creatura asta, grasule? (Se fisticeste.) Spune o data, altfel o luam de la capat! mai adaug in pragul raguselii.
- Nu stiu.
- Dobitocule! Atunci cine a pus-o la punct cu toate amanuntele intilnirii, a?
- E arbitru.
- Ce?
- Pai (si trage o injuratura), n-ai venit aici ca sa te duelezi? Cine scapa are gramofonul…
- Arbitru? Ce garantie am eu ca nu e platita sa joace un rol?
- Asculta, nu ma confunzi?
- Nu. Nu esti tu godacul cel prost cu care am vorbit aseara la telefon?
- Ai sa platesti!
Simulez un upercut. Grasul cade ca fulgerat in genunchi. Ma arunc cu ghiarele in gitlejul cu margele de grasime, incercind sa-l storc de vlaga. Grasul horcaie.
(În sfirsit, cad amindoi in mocirla. Se tavalesc cu o pofta de copii ticniti, se scuipa, se injura, paltoanele lor elegante sint naclaite deja…)
*
…Se facuse frig cind m-am trezit, iar pleoapele imi erau tencuite cu noroiul extraordinarei lupte. Grasul ridea isteric dintr-un taxi care se indeparta hodorogit. Hea, hea, hea…
"Valoroasa surpriza aparitia mea pe lume", imi spun urind mediocritatea.
O! Sa poti contempla, icnind, cerul instelat de iarna…
La colt, un agent incercind sa-si atinga cu limba virful nasului. Nu ma observa.
Miine…
Miine…
Sa ma asigur ca totul straluceste pe cer.
Sa fac gargara cu putina lotiune.
Sa ma scarpin pe piept.
Am o rotula de fier.
Asta e bine.
Închid ochii: miine… miine… |
.jpg)
