Ron Kovic s-a nascut in 1946 in Massapequa, statul New York, tipul oraselului traditional american. Venit dintr-o familie de muncitori simpli, insa prosperi, asemenea majoritatii americanilor din acei ani de afluenta economica, Ron Kovic creste in America mitizata de filme: a cowboy-ilor curajosi care cuceresc Vestul Salbatic, a unei tari care intervine de partea celor buni in razboaie si civilizeaza lumea democratizind-o, a eroilor sportivi care articuleaza in actiune ideea de maretie si victorie sau a Übermensch-ilor de benzi desenate. În adolescenta, Ron Kovic visa sa ajunga cel mai bun jucator de baseball si sa joace in Major League pentru New York Yankees. Însa visul sau din copilarie nu a devenit posibil, iar Ron Kovic alege la incheierea liceului sa-si serveasca tara in Razboiul din Vietnam.
Povestea sa este cunoscuta in buna masura datorita excelentei transpuneri pe ecran a autobiografiei lui Ron Kovic de catre regizorul Oliver Stone si din cauza interpretarii autentice a eroului principal de catre actorul Tom Cruise. Alaturi de Stone semneaza scenariul si Kovic, pentru care cei doi primesc Globul de Aur. Spirit voluntar, credul si sincer, tinarul Kovic ar fi taxat drept comunist ori las si poate chiar l-ar fi scuipat (asa cum se si intimpla, de altfel, la unele demonstratii anti-pacifiste) pe cel care s-ar fi indoit de justetea razboiului pentru „democratizarea” Vietnamului. În timpul conflictului un glont al inamicului il raneste in maduva spinarii. I se spune ca nu va mai umbla niciodata pe propriile picioare. Lunile petrecute in inchisoare, reflectarea asupra unor momente mai crude din razboi, stupefactia cu care i-a privit la TV pe demonstrantii care se opuneau razboiului il maturizeaza treptat pe tinarul Kovic, desi in primele luni rana este privita, asemenea filmelor de la Hollywood, drept un alt prilej de eroizare adolescentina:
La inceput am crezut ca rana este foarte interesanta. O vedeam aproape ca pe-o aventura. Însa acum nu mai e o aventura. Vad rana din ce in ce mai mult ca pe un lucru groaznic cu care trebuie sa traiesc pentru tot restul vietii mele. Nimeni nu vrea sa stie ca nu mai pot sa fut de acum inainte. Nu voi merge niciodata la ei ca sa le spun ca am aceasta punga mare, galbena, de cauciuc la marginea piciorului. Îmi este teama sa ii las sa stie cit de singur si de fricos am devenit gindindu-ma mereu la aceasta rana1.
Ron Kovic se descrie ca devenind o persoana lipsita de demnitate, drept „omul cu o scula amortita”. Se autocaracterizeaza cu un umor agresiv, nevrotic, cu o ironie cruda ca fiind cel care si-a jertfit penisul pe „altarul democratiei”. Kovic se percepe pe sine drept un biet pion, sacrificat cinic, in urma unor calcule strategice, reci, pe hirtie, ce apartineau unor birocrati de la Washington sau Pentagon (celebra teorie a dominoului: Vietnamul nu trebuie sa devina un stat comunist, caci imediat dupa vor cadea Thailanda, dupa aceea Australia, apoi...). Filmele americane, cum sunt cele cu John Wayne, prezinta razboiul ca pe un examen de maturizare, de relevare a barbatiei unui tinar, exista un adevarat mit al supereroului si o „mistica masculina”, care are ca atribute neinfricarea pe cimpul de batalie, afisarea unui „curaj tacut”2. Dar Kovic doreste sa rastoarne imaginea mistificata a razboiului just, viril, a luptei dintre Bine si Rau. Dimpotriva, razboiul l-a infantilizat, l-a schilodit trupeste si sufleteste, i-a luat barbatia, l-a transformat intr-o leguma neajutorata, mai ales in noptile in care Kovic se autocompatimeste in alcool si droguri. Tragedia sa e cu atit mai pregnanta cu cit are loc in plina perioada saizecista de revolutionare sexuala. Kovic e obsedat de ideea incapacitatii fizice, a virginitatii prelungite pentru tot restul vietii. Pe linga autocompatimire, veteranul aflat la virsta studentiei simte si mai acut furia lipsei de relevanta a sacrificiului sau, suferinta nu mai are sens (asa cum are sens, de pilda, in conceptia crestina asupra lumii):
Cearsafurile nu sunt niciodata schimbate indeajuns de des si multi dintre barbati duhnesc din cauza ca nu sunt spalati corespunzator. Niciodata nu a avut sens pentru noi cum se poate ca guvernul sa ceara in continuare bani pentru arme, iar pe noi sa ne lase in propriul rahat”3.
Ron Kovic crede ca episodul care l-a scos din amorteala e o demonstratie din Washington, in 1970, la care a participat pentru a protesta impotriva invaziei Cambogiei de catre trupele americane. Îi priveste pe hipiotii care transforma protestul in spectacol si care se bucura goi intr-o fintina arteziana, indemnindu-i, intr-o maniera teribilista ori iluzorie poate, pe politisti sa aleaga iubirea si nu razboiul. Cu toate acestea, politistii ii ataca pe rebeli, insa nu fara a fi provocati de acestia. Lui Kovic ii ramine impregnata imaginea politistilor calare care atacau cu bastoanele, „spargind capetele” tinerilor pacifisti care sedeau pe iarba. A inceput sa le povesteasca oamenilor la adunari, la marsuri de protest si chiar la TV experientele sale traumatice din timpul razboiului.
Cu toate acestea, niciodata pina la scrierea cartii, citiva ani mai tirziu, nu a intrat in detaliile grotesti ale unor intimplari cosmaresti, cind a ucis din greseala un caporal din statul Georgia sau cind patrula sa a macelarit intr-o ambuscada un grup de copii. De altfel, americanilor le era destul de greu sa-i „salveze” pe vietnamezi de comunism, din moment ce rapoartele relatau ca pina si femeile ori copiii aruncau grenade sau puneau capcane, deoarece ii percepeau pe occidentali ca agresori. Astfel, intreaga populatie devenea pentru soldati motiv de „teama si dusmanie”4. Într-un atac de noapte, superiorii au crezut ca il vad pe inamic conducind o operatiune in apropierea unui sat. Atmosfera devenise foarte tensionata din cauza surmenajului provocat de lungile patrulari si de vizibilitatea redusa. La un moment dat, cineva a inceput sa traga, iar apoi toata lumea il urmeaza si soldatii isi golesc incarcatoarele spre sat. Cind se apropie de loc, soldatii se ingrozesc atunci cind ii vad pe copiii morti si raniti, presupusul dusman… Socul provocat de micutii transformati in bucati de carne ce strigau, dupa cum marturiseste veteranul, „intr-o balta de singe” l-a marcat definitiv pe Ron Kovic. El isi pune problema absurditatii razboiului si a existentei, intr-o maniera lipsita de pretiozitati literare, neslefuita, insa cu un plus de autenticitate. Kovic nu traieste totusi o drama personala, caci acest conflict devine experienta horror a unei generatii de tineri proaspat iesiti din adolescenta (virsta medie a unui soldat in Vietnam era de 19 ani, cu sase ani mai putin decit soldatii din al Doilea Razboi Mondial). Relatarile, precum cea a soldatului William Ehrhart, abunda in uciderea accidentala a unor non-combatanti, caci „procedura de operare standard” in jungla vietnameza si in alte zone de vizibilitate redusa era sa impuste pe oricine fuge de soldatii americani: „Într-o zi am impuscat o femeie intr-un cimp de orez pentru ca fugea, doar pentru ca fugea de americani. Si am ucis-o. Cincizeci si cinci sau saizeci de ani, neinarmata, iar la vremea aceea nici macar n-am avut vreo stringere de inima”5.
„One, two, three, four/ We don’t wan’t your fucking war” scandau unii veterani in carucioare cu rotile la proteste, iar Kovic, care a fost arestat de 12 ori ca urmare a activitatilor sale politice, simtea ca ii e greu sa explice unor concetateni care nu au trecut prin aceleasi experiente si care au crescut in fata televizorului, vizionind filme cu soldati americani buni si democrati vs. soldati rai, nazisti, de ce ura el atit de mult un razboi inutil, de gherila, in care nici macar nu-ti recunosteai inamicul, adica pe taranul vietnamez transformat in soldat... Din aceasta perspectiva, Razboiul din Vietnam pare primul conflict care, daca nu l-a maturizat fizic pe Kovic, a maturizat intreaga America, a nuantat in ochii lumii pretentiile sale salvatoare, de civilizare a lumii, povara „vesnica” a omului alb...
Cartea de memorii cu subtitlul „o poveste adevarata despre inocenta pierduta si curajul regasit” are o schimbare interesanta de planuri. În mod surprinzator poate pentru un neliterat precum Kovic, acesta schimba abil registrele de adresare. Cind confesiv si furios la persoana I, cind straduindu-se sa-si obiectiveze existenta si „antiaventurile” relatind la persoana a III-a. Descrierea frustrarii provocate de impotenta si inutilitatea existentei de invalid e la timpul prezent, iar intimplarile involburate ale razboiului ori participarea la evenimentele de protest sunt narate la trecut.
Ron Kovic, nascut sub o stea norocoasa, pe data de patru iulie, a crescut cu miturile americane, a crezut in ele si in viziunea duala asupra lumii din anii ’50, decada de climax a Razboiului Rece. S-a inrolat cu entuziasm in armata si la doar douazeci de ani a platit pentru increderea netarmuita in institutiile americane. Paradoxal e ca isi (re)cistiga curajul luptind nu impotriva vietnamezilor in Asia, ci impotriva „infailibilitatii” guvernului american si cu propria neputinta fizica. De fapt, razboiul se duce acasa, un razboi civil intre Middle America, arhetipizata de mama lui Ron,increzatoare in misiunea nu doar politica, ci si spiritual-civilizatorie (de factura WASP) a guvernului si tinerii radicali care au realizat brusc, precipitat, chiar isteric, discrepanta dintre principiile afisate si realitate, asa cum ne arata si filmul omonim:
Ron Kovic: Am venim in Vietnam pentru a opri comunismul!... Însa am bombardat femei si copii.
Doamna Kovic: Nu ati impuscat femei si copii! Ce tot vorbesti?
Ron Kovic: Asta era razboiul, comunismul, raul perfid! Ne-au spus sa venim aici.
Doamna Kovic: Da, da, asta ne-au spus.
Ron Kovic: Sa nu ucizi, mama. Sa nu ucizi femei si copii! Sa nu ucizi! Îti amintesti? Nu asta ne-ai invatat? Nu asta ne-au invatat?
Doamna Kovic: Termina! Termina!6
NOTE
1. Ron Kovic, Born on the Fourth of July, Pocket Books, New York, 1977, p. 38.
2. Robert Jay Lifton, Home from the War, Simon and Schuster, New York, 1973, p. 219.
3. Ron Kovic, op. cit., p. 39.
4. Guenter Lewy, America in Vietnam, Oxford University Press, New York, 1978, p. 309.
5. Stanley Karnow, Vietnam. The War Nobody Won, Foreign Policy Association, No. 263, march/aprilie 1983, p. 27-28.
6. http://www.imdb.com/title/tt0096969/quotes.
* fragment din volumul in curs de aparitie Anii ‘60: Miscari contestatare in SUA, Editura Eikon, Cluj, 2008 |
.jpg)
foto: a. vklvsk