In ultima vreme au aparut carti foarte bune despre comunismul din Romania si citeva despre comunismul din Moldova din partea de est a Prutului pe cind reprezenta doar „o particica din drapel”, parte a URSS, una dintre cele 15 „republici-surori” care „ca un strugure de poama / stai pe harta Uniunii”. E vorba, in primul rind, de cartea de eseuri „Nascut in URSS” de Vasile Ernu, romanul „Iepurii nu mor” de Stefan Bastovoi si, iata, a aparut si volumul de proza „Inainte sa moara Brejnev” de Iulian Ciocan, cunoscut pina acum mai ales ca teoretician al literaturii si unul din cei mai cizelati critici literari actuali. Cartea s-a adunat „piesa” cu „piesa”, cititorul putind cumva urmari scrierea cartii, citind prozele din care e compus „...Brejnev...” in revistele „Contrafort” si Tiuk! Dar doar dupa lectura cartii asa cum a fost publicata la editura iti dai seama cit de bine stie Iulian Ciocan sa foloseasca in practica teoriile pe care le cunoaste atit de bine. Iulian Ciocan este unul din cei mai buni discipoli ai lui Gheorghe Craciun, apoi a avut si el un curs de teorie a literaturii la Universitatea Pedagogica „Ion Creanga” din Chisinau. Talentul sau de prozator s-a putut vedea cu ochiul liber in cele citeva proze scurte din cartea sa de debut, „Metamorfoze narative”, pe care critica literara le-a cam neglijat, insa. Dar „Inainte sa moara Brejnev” l-a propulsat pe Iulian Ciocan intre cei mai buni si mai interesanti prozatori romani contemporani.
Daca romanul „Iepurii nu mor” are in centru un copil de la sat din timpul comunismului, „Inainte sa moara Brejnev” studiaza aceeasi perioada, doar ca din perspectiva copilului din oras. Ca si la Ion Creanga in „Amintiri din copilarie”, personajul principal al cartii poarta numele scriitorului, astfel Iulian Ciocan fiind si mai credibil, fictiunea lui fiind o „oglinda a realitatii”, veridica, nu doar o fictiune de dragul hedonismului (ceea ce n-ar fi fost „putin”, sa fie clar). Desi Iulian incearca sa ia o distanta fata de timpul actiunii, folosind tehnica camerei de luat vederi, scrisul sau e plin de viata, de emotie, probabil de la acea neliniste care-i trezeste amintirea copilariei sale din perioada dinainte sa moara Brejnev, cum ne spune in proza eseistica „O precizare”: „Vreau sa spun doar ca nimeni nu stie mai bine decit tine ce ai simtit si nimeni nu va povesti in locul tau. Ma intorc deci intr-o copilarie din care se degaja o imensa tristete, in care ceasurile lungi se tirau ca niste melci somnorosi de-a lungul zilelor nesfirsite, iar reversul comicului si grotescului era dramaticul. Ma agat de memoria mea cu sentimentul acut al nelinistii. O copilarie intr-un univers inchis – care inabusea din fasa orice alternativa – ar fi putut sa-mi provoace astazi revolta sau scirba, dar ceea ce simt in timp ce cobor in trecut este doar nelinistea. Ce-i drept, o neliniste devoratoare, inadmisibila. Cert insa este ca ma leg de amintiri fara ura, fara setea de razbunare, fara patetism. Daca patetizezi, plingi, strigi, risti sa spulberi dramatismul situatiei si sa sperii cititorul. Ideal ar fi sa renunti la propria subiectivitate si sa utilizezi tehnica naratoriala a camerei de filmat sau, cel putin, sa folosesti mai multe perspective, sa arati ca acelasi lucru poate fi deopotriva comic si dramatic, absurd si amuzant, in functie de punctul de vedere”. „O precizare” ar fi putut fi prefata, postfata sau „cuvint-ul inainte” al autorului, care a preferat s-o strecoare in text, intre proze, intre macaraua care cade peste o gospodina si o omoara si Spidola, tranzistorul la care micul Iulic descopera un post de radio dusmanos, inainte sa moara Brejnev. Cartea e dedicata parintilor, o fapta foarte frumoasa a personajului-narator-scriitor, care cu aceasta dedicatie prinde mai multi iepuri de-ai lui Bastovoi deodata. Spunind parintilor mei, alaturi de care am trait acest „roman”,Iulian ii baga in ceata, dar le da si o sageata criticilor literari, care acum vor spune ca „Inainte sa moara Brejnev” e un roman, ci nu o carte de proza scurta, cum ar fi putut fi catalogata cartea, desi cind spune „roman” Iulian are in vedere in primul rind „istorie”, „intimplare”, „aventura”, cum e semnificatia „sovietica” a cuvintului „roman”. Dar „Inainte sa moara Brejnev” chiar e un roman, doar ca un roman al vremurilor noastre, iute si la obiect ca si convorbirile pe mess, cind n-avem timp de pierdut nici cu scrisul romanelor de genul „Razboi si pace”, nici de citit astfel de cartoaie. Un roman scurt, alert, plin de nerv, scris intr-un limbaj direct si viu, care ne ajuta sa intelegem mai bine personajul principal - Iulic, copilul cu capul lunguiet, perioada si timpul actiunii (inceputul sfirsitului comunismului), dar si sa citim cu placere aceasta „istorie” traita, nu inventata. Iulic, copilul cu capul lunguiet, e un moldovean din Chisinau care, desi stie bine rusa, e batut de baietii din curtea blocului unde locuieste pentru ca e „bik” („Curtea”), iar la sfirsitul cartii e chemat de prietenul sau cel mai bun sa bata „un bik” din curtea vecina, observa viata grea a parintilor sai si a cunoscutilor parintilor, oameni simpli, apare la balcon si arunca o rosie stricata intr-un batrin, veteran de razboi cu probleme cu vezica („O rosie stricata”), se blocheaza la poezia lui Vieru si e amenintat de batausul scolii („Scoala”), face, vede, traieste, asista, descopera, cauta, iese dintr-o proza si intra in alta s.a.m.d. „Alte lucruri”, prima „proza scurta” a cartii, este un text metonimic, in care biografia unei familii se identifica cu istoria tarii, iar istoria tarii sub Brejnev e „istoria bolii”, vorba lui Vladimir Vysotski. O proza despre nevoia de spatiu, de libertate, dar in acelasi timp despre obsesia posesiei lucrurilor, despre lucrurile care ne ocupa spatiul, dar fara de care credem ca nu putem merge mai departe. In „O rosie stricata” copilul cu capul lunguiet e observator (de la balcon), dar nu se limiteaza la acest rol, provocind un razboi al generatiilor care va izbucni si in alte texte, „Necrologul”, de exemplu. Rosia stricata de la inceputul textului nu e aceeasi rosie stricata de la sfirsitul textului, cum ar fi fost la Cehov. In „Visul lui Ionel Pislari” un satean vine la oras, astfel permitindu-i si scriitorului sa observe diferentele majore dintre sat si oras. Acesta se insoara (cu Liuba), face copii si nici nu simte cind ii trece viata, pina se indragosteste in secret de o vecina (Veronica), o invatatoare iubareata, pentru care face o obsesie („Femeile o dispretuiau si o invidiau pe ascuns, barbatii o dispretuiau si o doreau in taina, adolescentii o dispretuiau si o vedeau in vis noapte de noapte”). Cind sotia ia copiii, dupa o noua cearta, si pleaca la mama-sa, el se trezeste in patul suplei invatatoare cu relatii „sus”. Proza se incheie cu un vis, pe care Iulian Ciocan il dirijeaza atit de bine, incit cititorul nu stie daca visul devine/e realitate sau e doar un vis: „Noaptea, dupa ce adormi, epuizat, in patul Veronicai, avu un vis terifiant. Se facea ca, pe neasteptate, usa se deschide vraiste. In camera da buzna Liuba. E ravasita si tine in mana o sacosa cu cartofi. La spatele ei, timorati, copiii privesc cu ochi mari din obscuritatea coridorului. Veronica ridica din umeri, parca dezvinovatindu-se. In pielea goala, Ionel sare ars in picioare. I se face parul maciuca. Se uita in ochii incercanati ai sotiei si intelege ca e pierdut…”. Desi Ionel Pislari are o viata foarte gri, varul sau din proza urmatoare, „Sosirea lui grisa Furdui”, il invidiaza foarte tare, proza care accentuiaza si mai tare diferenta dintre sat si oras, astfel scriitorul Iulian Ciocan respingind teoriile scriitorilor realismului socialist citati foarte des in „Inainte sa moara Brejnev”, scriitori ai poporului care spun mereu altceva decit se intimpla in realitatea din carte.
Desi „Inainte sa moara Brejnev” poate fi citit(a) si pe bucati, text cu text, fiecare „proza scurta” avind cap si coada si citindu-se perfect si de sine statator, va recomand sa cititi cartea de la „Alte lucruri” la „din clipa in clipa”, pentru ca astfel placerea lecturii va creste foarte tare si veti putea descoperi cu mare placere „firul rosu” cu care Iulian leaga textele. Fiica personajului principal din „Necrologul” (la care vine in audienta personajul principal din „O rosie stricata”, care aduce cu el si tema principala din proza in care e in centrul actiunii) vrea sa se casatoreasca cu fiul directorului uzinei la care lucreaza tatal lui Iulian, copilul cu cap lunguiet, adevarata „ata” care trece prin inima textului. Despre gospodina omorita de macaraua din „Macaraua” se povesteste si-n „Scoala”. Textele se leaga prin detalii neimportante. Personajul principal din „O rosie stricata” se leaga cu „Alte lucruri” prin copilul cu capul lunguiet care arunca o rosie stricata de la balcon. Personajul principal din „Visul lui Ionel Pislari” il cunoaste pe tatal copilului cu capul lunguiet, alta legatura cu alte texte fiind si rosia stricata din frigiderul sau. Personajul principal din „Macaraua” intra in discutie cu personajul principal din „Necrologul”. Aceeasi scena e vazuta diferit de cele doua personaje in cele doua texte. Prozele lui Iulian Ciocan sint si psihedelice, nu doar sociale - socio-psihedelice, as spune - fiicare proza avind un personaj central care are trairi sufletesti contradictorii, fiecare incheindu-se cu o revelatie sau cu o stare sufleteasca intensa, care ajunge la o limita. Cartea se incheie odata cu descoperirea de catre micul Iulic cu capul lunguiet a unui post de radio vrajmas care vorbeste despre moartea lui Brejnev si – mai ales – cu moartea lui Brejnev.
In concluzie, „Inainte sa moara Brejnev” este o carte importanta a unui scriitor important - Iulian Ciocan, o carte care ar trebui tradusa si in alte limbi (incepind cu rusa, off course).
Iulian Ciocan, „Inainte sa moara Brejnev”, Ed. Polirom, Iasi, 2007 |
