Problema degenerarii raselor il preocupa pe Eminescu dintr-un punct de vedere previzibil in contextul xenofobiei sale: natia romana risca sa involueze datorita deversarii in ea a raselor si natiilor straine (grecii si evreii, in mod special) deja degenerate. Parlamentul dominat de liberali (de origine greaca) este o “menajerie de curiozitati etnologice si zoologice”, adica de sub-oameni, de rase bolnave. Grecii, am spus-o deja, sint blamati ca “stirpituri ale Fanarului”, “venitúri”, “lepadaturile Orientului european”, “laturi”, compuse din indivizi microcefali degenerati “ale caror cranii au cinci dramuri de creier” sau manifesta “inmuierea de creieri si atrofia oaselor craniului”, fiind aproape imbecili genetic, adica; acestia au “tigve strimte”, “scorburi gaunoase” si “cefe groase de scelerati”; C. A. Rosetti are “capatina de mac”, un altul are in loc de cap o “buturuga”. Grecii liberali, in special, dar si strainii, in general, sint considerati ca fiind “rase degenerate, cari coboara zi cu zi mai jos pe scara organica, pina ajung a se ingropa ca cinii si ca maimutele” ([’Luptatorul’ din Focsani], Opere XIII). Acestia ar aduce romanimea la starea de “maimutire” si “disselectiune”. Plebeizarea este considerata, de aceea, a fi inerenta. Ca partid, liberalii (”rosii” in mod special) produc decadenta fizica si intelectuala a Romaniei, prin decrepitudinea morala pe care o instaureaza. Precum plantele parazite pe un stejar (metafora vegetala preferata a lui Eminescu, in publicistica), liberalii sint “hoituri cu asemanare de om”, “gusati cretinizati”, fara creier, bipede dominate de pintecele digestiv, “stirpituri cu gura larga” (cu chipul inform, invadat de partea bucala), “pitici”. Ei vestejesc natia, fiind consacrati ca “toti cracanatii si cocosatii din tara romaneasca”. Despre evreii proletari (nu doar negustori) care au impinzit Romania, gazetarul considera ca au drept odrasle “copii redusi si inchirciti” din punct de vedere fizic si intelectual, adica rebuturi umane. Hibridizarea va duce, astfel, in profetia apocaliptica a lui Eminescu, la “disolutiunea” Romaniei (pe post de athanor si hotel in aceasta alchimie considerata a fi periculoasa), la o degenerare dubla, fizica si morala a natiei, la “discompunere chemica” si “dezagregatiune” sporite de molima demagogiei.
Eminescu manifesta o tendinta fatisa de corporalizare a Romaniei si a natiei ori rasei romane infestate de rau (strainii, coruptia politica etc.), dupa cum se va vedea mai departe, chiar daca finalul acestei corporalizari va fi o deconstructie. Imaginile sale devin viscerale, cu maruntaie. Romania are un “corp molesit” si desangvinizat de coruptia liberala, astfel incit, in cadrul unei parade militare oficiale, ochiul gazetarului zareste doar trupuri de “cocosati si strimbi”. Corpul matriotic are, apoi, “rani” si “bube”, fiind virusat de acelasi liberalism demagogic. “Bubele” sint, insa, si organice. Altadata, Romania este imaginata ca un “taur” intepat de demagogie, in corrida politica. Tara ori parti instrainate din ea (Basarabia, de pilda) sint vazute ca niste trupuri imbolnavite, putrezite, dar nu prin ele insele, ci printr-o molima adusa dinafara. Grecii liberali (”lepadaturile” Fanarului) sint in mod aparte vizati ca fiind cei care produc putrezirea de vii a romanilor. Considerata vinduta la mezatul politic de dupa razboiul din 1877, Basarabia este proiectata ca un cadavru proaspat, coborit in groapa, deasupra caruia liberalii, maestri inclusiv in discursuri funebre, adica palavragii si demagogi, tin duscursuri demagogice ([Trist e cind o natie mica], Opere X). Intregul trup al tarii devine putred (”in descompunere deplina”) prin formele poleite (fara fond) impuse si prin mizeria politica. Dar liberalii (greci) sint considerati a fi si “lipitori”: prin urmare, ei vampirizeaza trupul tarii. Cu alt prilej, ei “sug maduva poporului”, tocmai fiindca sint niste “fosile” ori “bastarzi rahitici” care nu se pot revigora decit prin ingerarea celuilalt (acesta fiind ‘bunul roman’, dupa cum este usor de banuit). Altadata, liberalii greci sint acuzati de canibalism politic si national, intr-o sentinta eminesciana concentrata: “rasa etnic rahitica a noilor fanarioti a-nceput sa manince la romanism”. I.C. Bratianu, prim ministru in anii in care Eminescu scrie la Timpul si combate polemic, este catalogat drept “indopator” al “lacomilor” din partidul liberal; “indopator” cu trupul Romaniei, se intelege. Chestiunea evreiasca este pusa si ea in termeni de corporalitate, la un moment dat. Prin invazia lor, evreii (”hiene”) i-ar vampiriza pe romanii care, din pricina aceasta, au devenit “anemici” ca rasa. Invazia evreiasca s-ar petrece, conchide in mod aberant Eminescu, si la nivelul natalitatii. Astfel, profitind de o statistica din judetul Vrancea, Eminescu incearca sa demonstreze ca mortalitatea este mai sporita la romani decit la evrei, ca si cum romanii morti le-ar fi facut loc evreilor, ca acestia din urma sa se inmulteasca si sa incapa in pintecele-gazda al tarii! Ca si cum rata natalitatii ar fi fost mai mare la evrei, fiindca rata mortalitatii era mai mare la romani! De fapt, gazetarul le reprosa evreilor refuzul lor de a fi asimilati. In general, Eminescu constata o stare de “siluire” a trupului tarii (feminizat matriotic, fireste) care, in plus, manifesta si diverse anomalii produse de invazia “veneticilor”. Desi provine dintr-o “muma glorioasa si blinda”, trupul tarii este epuizat, dezosat, cu incheieturile mincate, intrucit stomacul liberal (mai cu seama) digera tot. Ca autopsist moral, Eminescu constata “cadavrul singerind” al Romaniei, patria rupta in bucati, iar poporul, in fisii, de strainii invadatori; el tine sa atraga atentia ca liberalii “cloroformizeaza” natia romana, pentru a-i amputa membrele. Mai tirziu, in 1888, intr-un articol din Romania libera, Eminescu va vorbi despre o “hemoragie a corpului national”. Amputata si desangvinizata, Romania este acum un ciot uscat pe care nimic nu il mai poate face sa renasca. Corporalitatea ei a pierit, intr-o lectie de disectie patetica a imaginarului lingvistic eminescian.
fragment din cartea "Imaginarul violent al romanilor" (Ed. Humanitas, 2003)
http://ruxandracesereanu.wordpress.com/ |
