Razvan PETRESCU

FOTOGRAFII DE NUNTA

Cu exact doua saptamini inainte sa ma casatoresc, vecinul care locuieste deasupra mea a uitat apa deschisa la bucatarie. In urma inundatiei, pe tavan mi-a aparut un desen abstract, de mari dimensiuni, cu o dominanta verde. Tencuiala s-a umflat. Am fost nevoit sa zugravesc camera. Si asta cind eram mai prins cu pregatirile pentru nunta. Vecinul cu pocinogul s-a oferit sa ma ajute, dar cum era in permanenta beat, iar eu prea obosit ca sa mai fiu atent, a zugravit alta camera. Dormitorul. Inclusiv dulapul din lemn de nuc. Nu mai ramasesera decit trei zile pina la cel mai fericit eveniment din viata mea si apartamentul arata spectaculos. Am adormit cu coiful de hirtie pe cap si bidineaua intr-o mina. In cealalta mina am uitat tigara aprinsa. A cazut, cum era de asteptat. Covorul a luat foc. Eu am scapat usor desfigurat, insa pe vecin l-au dus la spital, unde medicii au clatinat din cap. Nu credeau ca mai apuca nunta mea. Cu o zi inainte de casatorie au venit tata si mama si s-au schimbat la fata cind au vazut in ce stare se afla casa. Mama a facut o scena. Apoi m-au ajutat, cum s-au priceput, sa mut niste rafturi, reusind sa sparga fereastra de la dormitor.
In dimineata cu pricina, cu parul zburlit, cearcane adinci si o curioasa dorinta de-a face rau, m-am trezit cu o jumatate de ora mai tirziu decit trebuia. Am privit desteptatorul. Era oprit. M-am calmat, l-am intors pina dincolo de refuz, i-a plesnit arcul si am intrat in sufragerie. Mama imi aranjase cu grija costumul de haine pe scaun. Tata, emotionat, uitindu-se mereu la ceas si indemnindu-ma sa ma grabesc, s-a asezat, cu toata greutatea. Tata e foarte gras. Scaunul s-a rupt, la fel si costumul. Mama a-ncercat sa coasa ce se mai putea coase, dar pata pe care mi-am facut-o pe reverul sting, atunci cind mi-a scapat ceasca de cafea din mina, n-a mai putut-o scoate. Cei doi prieteni, pe care-i trimisesem sa cumpere flori, n-au gasit. Florariile erau inchise, tigancile disparusera in chip misterios. In cele din urma au rupt citeva dintr-un parculet, nu stiu cum se numeau, erau galbene, iar unul dintre ei a reusit sa fure doua garoafe dintr-un cimitir. Paznicul alerga iute. Cind au sosit, plini de singe, mama se afla din nou pe pragul unei crize, tata plingea ca mi-a distrus costumul, iar eu incercam sa-l conving pe administratorul blocului ca tipetele pe care le auzea erau de bucurie. L-am convins, a tipat si el, dar nu de bucurie si, dupa ce-a plecat trintind usa careia i-a sarit vizorul, am indesat cu gesturi dezordonate, sub pat, o buna parte din ziarele cu care acoperisem mobila cu ocazia zugravitului. Impreuna cu ele, si cadoul de nunta, care s-a spart. Dulapul l-am lasat asa cum era. Incepea sa se usuce.
Intirziasem deja doua ore. Am coborit in strada si n-am gasit taxi. Unul dintre prietenii mei a aruncat cu o pietricica intr-un taximetru gol care nu voise sa opreasca. Atunci, soferul s-a oprit, s-a dat jos si l-a batut pe tata. Am prins pina la urma o ocazie, o masina frumoasa, stil dric, un Mercedes din anii ’70 fara parbriz, care a avut pana la intretaierea lui Baba Novac cu Brejnev. Avea din fericire si roata de rezerva, e drept ca mai mica decit celelalte, si a mers asa. Prietenii mei s-au suit intr-un camion care i-a dus in alta parte. Pe drum ne-am intersectat cu un convoi mortuar ce-a reusit sa ne-o ia inainte si-am fost astfel nevoiti sa mergem in urma lui inapoi spre casa, asta ii era drumul. Orchestra cinta nu stiu de ce Hai sa-ti arat Bucurestiul noaptea. Am vazut Bucurestiul, precum si cimitirul de unde proveneau garoafele mele. La cimitir ne-au rugat sa ne punem banderole negre.

Cind am ajuns la primaria sectorului 3, pe Parfumului, nu s-au deschis portierele din spate, unde stateau parintii mei. Eu stateam in fata, in mina cu buchetelul de mireasa ce miroase urit, si nu mai doream sa cobor. A trebuit, totusi, deoarece nu se deschidea nici portiera soferului. Dupa extractia acestuia, incheiata pe asfalt cu o rana la cap prin intepare, ne-am opintit amindoi la usile din spate. Ne-au sarit in ajutor si alti oameni care doreau sa se casatoreasca. Singurul rezultat al eforturilor noastre combinate a fost smulgerea unei clante. Mama si tata s-au vazut siliti sa iasa incalecind scaunele din fata. Tata n-a putut cobori pina n-a darimat scaunul mortului. I-am dat soferului fara sa cricnim aproape-un sfert din pretul initial al masinii si am intrat in sfirsit in curte. Viitoarea mea soacra mi-a smuls buchetelul de mireasa si a vrut sa ma plesneasca cu el peste fata. M-am aplecat la timp si mi s-a descheiat fermoarul de la pantaloni. N-am mai izbutit sa-l inchid, desi am incercat s-a fac timp de vreo trei minute, in toaleta primariei, ajutat de varul meu care a facut sport si e foarte puternic. Forta nu i-a folosit insa la nimic, pentru ca din graba intrasem la „Femei”, de unde-am fost alungati cu tipete, etichetari nedrepte – porci si homosexuali –, plus lovituri de posete grele, cu inchizatori de metal. Un incisiv a zburat pe deasupra capetelor noastre si a aterizat cu un clipocit intr-o cabina goala. Era incisivul meu. Varu-miu a-ncercat sa-l recupereze si s-a ales cu o noua lovitura, de data asta bine tintita, ce i-a facut zob ceasul de mina antisoc. Apoi cineva ne-a zgiriat pe amindoi pe fata. Am iesit de-acolo nelinistiti. Mariana ma astepta, cuminte, in curte. Era cuminte fiindca nu ma recunoscuse. Pierdusem ora la care fuseseram programati, asa c-am intrat ultimii. Ma siciia chestia cu fermoarul, cit si faptul ca viitoarea mea sotie nu purta sutien, rochia fiind, in schimb, complet transparenta. Cei ce asteptau in curte transpirasera de-atita privit, si pareau ca doresc acum sa-si uneasca destinul cu Mariana, pentru totdeauna, sau macar pentru o vreme. Am rugat-o in soapta sa-si puna o batista pe decolteu, dupa care, sub un pretext straveziu, m-am ascuns, jenat, printre tufe. Mai ales ca mama soacra ma cauta, probabil ca sa-mi dea lovitura de gratie.

Se facuse trei fara cinci cind ne-a venit si noua rindul. Am patruns infiorati in sala de oficiere. Se vorbea pe un ton coborit. Ofiterul starii civile era deja cherchelit si zimbea cu gura pina la urechi intr-o directie unde nu se afla nimeni. Cind a sunat ceasul de perete, omul s-a mosmondit ceva timp cu esarfa tricolora si-n cele din urma si-a pus-o pe dos. Asistenta astepta incordata. A-nceput sa-si spuna textul cu o voce pitigaiata, si la fraza cu „familia din tara noastra este”, s-a oprit. Uitase ce este. A intrebat-o pe secretara, dar nici ea nu si-a adus aminte. Ca sa-si stimuleze memoria, femeia a muscat dintr-un piscot ramas de la o casatorie precedenta. Nici asa nu si-a amintit. In schimb, s-a inecat cu piscotul. A fost scoasa din sala rosie la fata si batind aerul cu picioarele. In timpul asta eu stateam nemiscat, ascunzindu-mi slitul cu o mina. Nasul ne facea fotografii color. Cind a vrut sa schimbe filmul, a constatat ca n-avusese film in aparat. Tata a dat drumul la casetofon, muzica n-a pornit, si cu toate ca i-a ars un pumn, l-a zgiltiit, l-a scos si l-a bagat de mai multe ori in priza, nu s-a auzit nimic. Uitase sa apese pe play. Abia acasa si-a adus aminte, si a apasat, stergindu-si pe furis o lacrima cit si intreaga caseta, deoarece actionase simultan si clapa record. Fusesem insa prevazator, adusesem si-un al doilea casetofon, ceva mai uzat, cu motorul turind imprevizibil, dar, oricum, mergea. I-am facut semn unui unchi al Marianei, care-a pus imediat in functiune obiectul, un Philips din primele generatii. A rasunat vivace Marsul nuptial, cu o viteza considerabil mai mare decit cea prevazuta. Gesturile tuturor s-au acordat cu tempoul si au devenit febrile. Am facut doi pasi inainte si am semnat, emotionati, in registrul starii civile. Mariana a semnat din greseala cu numele de fata. Cind mi-a venit rindul am scapat stiloul si socrul meu a calcat pe el. Era un Pelikan. A urmat impartirea bomboanelor si a paharelor de sampanie. Ofiterul a baut doua pe nerasuflate si-a inceput sa rida-n hohote. Am facut in gind socoteala, doi inmultit cu paisprezece casatorii, douazeci si opt de pahare. Era cui. S-a prabusit peste birou, incercind in ultimul moment s-o prinda pe nasa de rochie. Nasa s-a enervat si, in ciuda virstei, i-a sfisiat esarfa tricolora dintr-o miscare. Intre timp au aparut altercatii in privinta bomboanelor. „Adica de ce-mi da mie numai una, si aia fara ciocolata, si aleia-n verde, trei?” s-a auzit o voce de soprana. „Zi mersi, ca eu nici n-am mai apucat”, a raspuns o contralta. A fost ca un semnal. Au prins imediat sa se imbrinceasca si sa arunce cu bomboane unii-n altii. Pe mine m-a nimerit una drept in ochi. N-as putea spune cit era de gustoasa, insa era tare. Dupa ce lumea s-a potolit din lipsa de munitie si socrul meu mi-a promis un stilou nou, de plastic, am iesit in curtea din spatele primariei. Aici am facut fotografiile oficiale. Ni le-a executat fotograful primariei, cu un Hasellblat mare, negru, ce deconcerta doar prin faptul ca nu scotea fum. Totusi pocnea. Batrinii ambelor familii s-au amuzat. Am zimbit, am stat tepeni, am inghetat, era ingrozitor de frig. Fotograful ne-a cerut o suma exorbitanta, cam cit cistigam eu in cinci luni, spunind ca ni le da gata inramate. Ne-a aratat ramele. Insa, cu toate ca era clar un profesionist, una din pozele de grup a iesit miscata, fiindca-n clipa in care a strigat „pasarica” cineva s-a apucat sa bata covoarele pe maidanul invecinat si toata lumea a intors privirea in acea directie. Un copil purtind doua virtelnite de hirtie deasupra capului a trecut tropaind maruntel prin fata noastra si a cazut intr-o groapa. L-am scos greu de-acolo, pentru ca se prinsese intr-o sirma, murdarindu-ne de var si, cred, de rahat, din fericire congelat. Copilul, cum s-a vazut afara din groapa, a-nceput sa zbiere in vreme ce virtelnitele i se roteau ametitor. A aparut mama lui, o femeie distinsa, ce-a pornit sa ne injure de lucruri ireproductibile si casa de piatra. Ne-am luat la revedere in graba, din nou pupaturi, unii s-au ciupit pe furis, cu ura, amintindu-si de bomboane si de altele, si-am iesit in strada sa cautam un taxi. De data asta am avut noroc. Am pus florile si cadourile in portbagajul masinii si, pina ne-am mai facut semne cu mina, taxiul a plecat fara noi. Asa c-am luat troleibuzul. Dupa o statie i-au sarit troleele. Soferul le-a pus, blestemind din greu, in aproape trei sferturi de ceas. Din pacate n-am mai mers decit doua statii, deoarece o gospodina cu un aer dinamic s-a uitat la rochia Marianei, a scos un sunet sever, si ne-a somat in numele moralei sa coborim pe loc. Am coborit, dar nu toti, pentru ca soacra-mea a ramas sa se lupte cu gospodina. Pe jos, pina acasa, prin zapada, am facut numai doua ore si jumatate. In fata blocului am alunecat pe gheata si mi-am scrintit un deget. 

Am reusit sa ne adunam cu totii in apartament dupa vreo trei ore, obositi si morti de foame. Aragazul devenise insa inutilizabil. Gazul fusese oprit. Am mincat asadar niste cirnaciori reci, cu muraturi portugheze. O matusa a facut indigestie si-a vomat nebanuit de multi cirnaciori, uitind sa traga apa la toaleta. Lucru ce-a dus la provocarea unui acces identic singurei familii din inalta societate pe care reusiseram s-o invitam. S-a baut, s-a cintat. Caloriferul sisiia. Pe la miezul noptii, cu degetul bandajat si fata pamintie, m-am dus sa ma odihnesc. Nu m-am odihnit, pentru ca m-a trezit dupa citeva minute Mariana. Nasul se imbatase si scria porcarii pe pereti. Peretii mei proaspat zugraviti ! Am scos un urlet fin. Cind am intrat in sufragerie hotarit sa pun lucrurile la punct, nu mai era nimic de facut. Se pare ca jocul placuse tuturor. Le aducea aminte de copilarie. Toti scriau acum pe pereti cu carioca, pixuri rosii, verzi, albastre, creioane si furculite. Doar unul dormea dus, infasurat in covor.
Nu mai spun ca am ascultat ore-ntregi, cu volumul la maximum, Recviemul lui Mozart, un obsedat de muzica clasica il punea mereu de la capat, pazind pick-up-ul cu o privire fioroasa. Initial s-au mai gasit unii ce-au incercat sa protesteze, sa schimbe discul, dar, fiind agresati fizic de meloman, au renuntat si-au dansat in cele din urma pe Dies Irae.
     
Noaptea nuntii nu a fost cu nimic iesita din comun. Am dirdiit tot timpul, se facusera minus zece grade afara, iar fereastra dormitorului o sparsesera parintii mei, cum am povestit. Am pus in cadru o folie de celofan, dar s-a rupt, ca batea vintul. Am discutat apoi cu minutiozitate si-am decis sa incercam ceva mai acatarii, care sa ne ramina gravat in minte pina la adinci batrineti, insa ne-a fost imposibil sa reusim ca la carte babarishkrata, pozitia aceea amoroasa in care ambii parteneri trebuie sa stea in cap, cu ochii inchisi, bratele rasucite la spate, coloana flectata in asa fel incit sa-ti poti atinge buricul cu virful nasului, si picioarele impletite-n sus, cu degetele raschirate. S-ar putea sa nu ne fi izbutit figura si din cauza ca ramaseseram cu paltoanele pe noi. Dupa mai bine de patruzeci de minute in care n-am putut sa ne apropiem unul de altul ca sot si sotie, Marianei i s-a pus un circel, iar eu am intepenit. Ne-am gindit ca poate tradusesera gresit din indiana si-am adormit cu degetele de la picioare raschirate. Dimineata, foarte devreme, ne-a trezit un vecin care batea in teava. Am batut si noi. Apoi vecinul ars, care-a venit de la spital, asa aproape carbonizat cum era, ca sa ne ureze casa de lemn si-un incendiu mare. Eram complet degerati, astfel incit am gasit urarea destul de inspirata. L-am rugat chiar sa ne faca o poza.

Si-acum e frig. N-am sa aflu niciodata de ce nu ne ingroapa cu paltoanele pe noi, iarna. Privesc clantanind din dinti fotografiile de nunta, una cite una, si ma induioseaza culorile si chipurile expirate, aerul lor de teatralitate accentuat de lumina cvasi-absenta, oarecum interioara. Le completez cu fotograme inexistente, surprinse inainte si dupa momentul apasarii pe declansator, incomodat putin doar de pozitia mea perfect orizontala si de faptul ca abia-mi pot misca miinile. A fost o nunta frumoasa, daca ma gindesc bine, greu de uitat, dovada cea mai buna fiind ca ma gindesc la ea chiar si acum, pe intuneric, desi au trecut atitia ani. Aici unde sint am remarcat un fenomen interesant, anume ca viermii nu vin din pamint, adica din afara, pentru a te coloniza, este exact invers, se formeaza-n propriu-ti trup si tisnesc spre exterior, gaurind lemnul. In primele zile ii simti ca pe niste minuscule explozii sub piele, si mincarimea este intensa. Pe urma trece, odata cu pielea. In ce ma priveste, autoliza a inceput de mult si, cu toate ca nu cred in viata de apoi, banuiesc ca Mariana este undeva pe linga mine, pe-aproape, sau, cind va veni, am putea sa ne atingem miinile, cumva, daca am face un mic efort.