Vladimir Mazurov, alias Mazuru, s-a nascut in ianuarie 1915 la Chisinau. A absolvit 6 clase gimnaziale, precum si o scoala tehnica de meserii, fiind de profesie tehnician specialist in instrumente medicale. A intrat in partid dupa 23 august 1944, fiind incadrat in Ministerul Afacerilor Interne din 1947, ca director al Directiei Cadrelor. Intr-o caracterizare din 18 aprilie 1948, se arata ca “este devotat partidului si clasei muncitoare. Este disciplinat; isi indeplineste constiincios sarcinile. Duce munca in colaborare si in colectiv. Are purtari tovarasesti; este atent la nevoile tovarasilor, pe care cauta sa-i ajute. Are independenta si initiativa in munca; are personalitate; se orienteaza just. Are spirit critic dezvoltat, mai putin autocritic; are vointa, este energic, combativ si curajos; este vigilent si dur cu dusmanii. Inteligent, capabil, perseverent si vioi. Nivelul politic si ideologic ridicat, asimileaza cu usurinta materialul de partid. Este constient de capacitatea sa, are incredere in fortele sale. Este simpatizat de subalterni, este autoritar, dar in acelasi timp si prietenos. Este neobosit in munca. Are calitati de bun organizator, este foarte ordonat in munca. Se conduce dupa o morala sanatoasa. Increzut in fortele sale. Putin impulsiv. I se pot incredinta orice fel de munci de incredere si raspundere. Are perspective mari de dezvoltare” (ASRI, fond D, dos.10985, f.24-25; vezi si Cartea Alba…, vol. I, p.453-454).
Aceasta ditirambica caracterizare este semnata de Fuchs Behr, fiind menita sa multumeasca orgoliul generalului maior Vladimir Mazuru, care se pregatea sa preia tocmai sefia Directiei Cadrelor din DGSP (poate nu intimplator, Fuchs a fost si el rasplatit cu un grad de colonel si calduta functie de sef al Casei de Cultura a Ministerului Afacerilor Interne). In realitate, se pare ca lucrurile nu stateau tocmai astfel. Seful cadrelor din DGSP, generalul Vladimir Mazuru “manifesta o mare lipsa de seriozitate in munca. Acesta se vintura din Directie in Directie fara sa organizeze un control sau fara sa ia vreo masura. Tot timpul spunind povesti interminabile si rasuflate despre cum a facut el cercetari, cind incepea sa vorbeasca uita sa se mai opreasca, dar nu a luat nici o masura serioasa”. Mai mult, Tudor Dinca, fostul adjunct al lui Dulgheru la Directia de Anchete a Securitatii a semnalat si excesul de centralizare a muncii de care dadea dovada generalul Mazuru, care raspundea, la nivelul conducerii Securitatii, de controlul asupra Directiei de anchete: “Mi-a spus ca nu este de acord a se da competinte sefilor de regiuni pentru a rezolva problemele in cercetari, motivind ca si asa fac greseli si abateri”. De fapt, centralizarea activitatii aparatului de Securitate era decisa de consilierii sovietici, de comun acord cu conducerea ei, fiind o expresie a controlului exercitat de sovietici asupra structurilor de partid si de stat in Romania stalinista.
Se cuvine si o remarca asupra “moralei sanatoase” dupa care se conducea Mazuru. Seful cadrelor din DGSP a cazut prada unui amor nebun pentru o tinara Militianca. Dinca povesteste in decembrie 1952 ca "la sfirsitul lunei noiembrie, sotia generalului Mazuru mi-a dat un telefon, spunindu-mi ca vrea sa stea cu mine de vorba. Era simbata si i-am spus ca dupa ora 5 sint liber si ma gaseste acasa. A venit sa ma intrebe ce sa faca, caci nu mai poate suporta purtarea generalului, fiindca acesta cu vreun an inainte, pe cind se gasea la mare in concediu, impreuna cu lt.col. Gluvacov, au gasit acolo o fata tinara, anume Coca Angelescu, din Militie, de care generalul s-a amorezat si de atunci traieste cu ea. Aratindu-i ca eu nu pot sa cred cele relatate de ea, mi-a spus ca are scrisorile trimise generalului de aceasta fata, ca de acest lucru stie si copilul, fiindca era si el la mare, ca aceasta fata ii spune mereu la telefon ca trebuie sa renunte la general si ca ii duce socolata copilului la scoala. In sfirsit, a cautat sa-mi demonstreze ca generalul i-a dat bani ca sa divorteze, ca i-ar fi spus ca el ar vrea sa scape de aceasta fata, dar ca ea nu il lasa in pace. Intrebind-o daca mai stie cineva si daca s-a adresat conducerii, ea mi-a spus ca ministrul adjunct Pintilie cunoaste cazul, fiindca Mazuru i-a spus ei ca el a relatat aceasta Ministrului. Am sfatuit-o sa aiba rabdare, ca va renunta el la aceasta fata, mai ales ca este fiica de chiabur, fiindca i-ar strica intreaga situatie" (declaratie din 29 decembrie 1952 a lui Dinca Tudor despre Vladimir Mazuru, ASRI, fond P, dosar 40007, vol.8, f.184. Vezi si Marius Oprea, Fapte si moravuri la securistii anilor `50. Radiografie a Directiei de anchete penale a Securitatii (1949 – 1953), in volumul Analele Sighet 7, Anii 1949 – 1953. Mecanismele terorii, editat de Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 1999, p.260 – 278).
Atit gravele defectiuni in viata conjugala, foarte departe de rigorile moralei proletare a timpului, cit mai ales incompetenta sa, dovedita cu ocazia incredintarii unei misiuni de lichidare a unei bande de fugari din Oltenia, i-au atras dizgratia si indepartarea din DGSP dupa venirea la conducerea MAI a lui Alexandru Draghici, care a schimbat radical si politica de cadre din Securitate. Mazuru a participat direct la anchetarea arestatilor celor din lotul “devierii de dreapta”, raportind direct in legatura cu derularea acestora consilierului sovietic Saharovski. Dupa scoaterea sa din “munca de securitate”, a fost trimis ca ambasador la Varsovia. Nu cunoastem data decesului. |
