Liviu STAN

*  *  *

Sa-ti zic totusi ca ma simteam irefutabil astazi: un trapezist reumatic iesit din serenitatea unui ou de magma ouat de-o timida ducesa bicefala. Un trapezist cu pleoapele cusute, cu muschi rancezi, cu suruburi in brate si cuie batute sub unghii.
Un trapezist scalpat care calca indecis pe-o lunga bordura ciuntita ducand in carca un clovn sanctificat. Musculitele ma bazaiau rapsodic ca si cand as fi fost cadavrul unui rege flower- power. Si gazele de esapament se decantau intr-un aflux de halucinatii profetice…incat as fi putut face predictii despre principiile noilor reforme onirice. Incat masinile m-ar fi luat pe capote ca niste tauri sintetici si mi-ar fi imprastiat impresionist creierii pe strada intr-un poster de carne, rotite si arcuri. Rupsesem cordonul ombilical ce ma lega de sexul oteliu al mortii, iesind din realitate cu capul in fata, in blana unui berbec negru, ca dintr-un pantec viermanos de urs polar. Vedeam linia orizontului ondulandu-se promiscua. O vadana-sarpe perforand cerul. Pupilele mele de sticla erau pline de zoaie si visam cu ochii deschisi, pasind pe-acea bordura ciuntita si ducand in carca clovnul sanctificat, visam ca gust animalic din raceala sepulcrala a buzelor tale ca dintr-un pocal cu sange mesianic.

*  *  *

Treceau plebei capitalisti cu toracele spintecate, ducandu-si maruntaiele pe tavi de portelan. Servindu-se unii pe altii. Treceau au relenti femei suple cu ochelari cenusii prin fata mea, femei insidioase clipind delirant din ochii de pisica, femei cu sani unicorni, virgine mistice levitand fantasmatic in rochii de gala prin spatele meu. Unele duceau fetusi-dictatori in capsule hialine indesate-n pantece. Femeile antihriste: pe embrionarii salvatori ai rasei umane. In mijlocul lor, respirand agonic, prin branhiile gatului, stateam pe-o banca verde mesmerizat de muzicalitatea tombala emanata de toate acele fapturi, fiicele mele avatarice, sotiile repudiate. Si o grasa suedeza rasa-n cap isi plimba elegant degetele cangrenate prin parul meu ca pe corzile unei harpe antice.

*  *  *

In parcarea cartierului s-a lasat o ceata londoneza de secol XVIII. O ceata ca o Sodoma in care se-acupleaza atatea entitati mitologice, marionetele slobode ale Satiriconului. Ingerasii mei de ceara s-au topit langa acel Aro cu farurile sparte. Si amicul meu detestabil, amicul meu hologramic crescut de-o lupa jupuita isi roade umbra chircit lang-un garaj…si presimt ca iarasi voi fugi cu cainii-de-vant la vanatoare de zmei, imbracat in rochia de mireasa a mamei…

*  *  *

Intr-unele dimineti ma trezesc aici lipsit de corporalitate. aici, unde invat arta surmenajului  ca ritual obligatoriu al latentei, si unde noaptea vine un ciclop in haina monahala si, infigandu-si ghearele in ceafa, ma ineaca intr-o cada cu roua de Burgundia pana cand ramane doar cu umbra diforma a trupului meu. Apoi ma tarasc intreaga zi pe zidurile de-aici, pocnesc sub incaltamintea oamenilor, ma incolacesc speriat in jurul picioarelor fiecaruia. Haituiesc alte umbre. Le posed. Devin umbra lor. Ma autodevorez…

*  *  *

Astazi toti din metrou, scarbiti pana la evanescenta, inexpresivi, cu ochii de-o albeata funebra, stateau inchisi in niste portabile sarcofage de lumina. Aveau pleoapele cusute. Erau doar sperietori de ciori inarmate cu genti diplomat, ingramadite unele intr-altele. Din gurile deschise le ieseau paie. Asta ramasese din conditia lor istorica odata cu scurgerea noptii. Odata cu vertijul cosmaresc ce a reabilitat normalitatea. Mi-am lipit o ureche de piepturile lor reci si am auzit gajaitul unui tranzistor prin care tovarasu Ceausescu vorbea melancolic despre atat de necesara mantuire. Mantuirea prin socuri electrice. Am ciocanit curios intr-un piept…si dinauntru a irumpt o mana schiloada cu o inima sangeranda infipta intr-o secera ruginita…se auzea trei culori cunosc pe lume…

*  *  *

E al dracului de cald aici! Pe corp am un sacou cu tesatura de foc. Sudoarea mi-e a doua piele, al treilea ciclu catharhic, coconul de sare in tremur ca un fetus posedat de ingeri revolutionari. Iar din linistea mea fragila a ramas o impuscatura intr-un vis sufocant de dupa-amiaza, o Evanghelie nescrisa ce-ar putea narui cetatea cerberilor catodici.

*  *  *

Siluetele in salopete galbene, prezente programatice ca si nalucile lui Andreev, manjesc noaptea cu niste dare de pulbere rosie. Agentii crepusculari se legitimeaza tulburati intre ei. Dar cadenta fiintelor indesate in forme kandinskiene a scazut. Ei s-au intors in gaurile de sarpe. Si-acum se-aud distilate prin sita geamului sunetele electrice ale greierilor colcaind in siruri indiene prin iarba zemoasa. In cada plina cu apa calaie maica-mea isi spala trupul ostenit, pantecul flasc, alb si explodat. Iar taica-miu, frecandu-si calcaiele de covorul tocit, suge vampiric maduva unui os. Molfaie animalic. Pentru cateva secunde se transforma intr-un zerg hamesit. Falcile i se umfla amenintator. Ochelarii i se aburesc. Apoi revine la normal. Echilibru si armonie ermetica. Vechiul tata care-si lua bastoane-n cap de la militie pentru ca realitatea-i mirosea a cadavre cartelate. Acum e multumit saracul. Ce-i drept, si-ar dori conjuncturi mai atenuante deoarece nu poate, nu poate exorciza copilul emotiv din sufletul sau. Se zvarcoleste continuu copilul care se zbenguia prin praful Cazasului, ascuns intr-o rochita jerpelita, ciordindu-le cubulete de zahar soldatilor rusi. Dar asta-i alta poveste. Deocamdata respir incetisor, ritmat, ordonat, haotic. Banalitate sui generis. Imi lasa impresia plamadirii unor femei de nisip sub imperiul unei ploi torentiale. In care cu totii ne topim si numai ele supravietuiesc…

*  *  *

Acum aerul devine ars. Inghit in sec si saliva se scurge pe gat intr-un suvoi de tintuse apoase. Clipesc greoi. Cu intarziere peste clipitul iute. Iar pumnul meu strans are propria-i poetica: e de fapt o alta spaima care la un anumit se concentreaza intr-un rid fieros. Ma tot gandesc la tine: fara zgomot, fara puls. Si-mi aduc brusc aminte de-o iarna virtuala in care scheletul meu pedala pe-un Tohan fara roti prin zapada virgina. Strigai grijulie dupa mine:  ai grija sa nu te lovesti!  Zapada nu-i pentru oricine! Poti sangera! Si ce ne vom face atunci?

*  *  *

Levitez pe Turda, gandindu-ma la tine, in hainele mele de marchiz ca o stafie din epoca baroca. Mi-ai spus astazi ca poti avea orice barbat iti doresti, ca absolut niciunul nu-ti poate rezista. Si ai dreptate. Farmecul tau de anatema ezoterica chiar incita la sinucidere-n masa. Si, cine stie, poate ca te vei trezi intr-o dimineata autumnala si ne vei gasi pe toti crucificati pe parbrize ca niste amanti eretici ce n-au inteles rostul spleenului. Si atunci vei gandi ca e si asta o normalitate simbolica care va trebui indesata intr-un cosciug antropomorf.

*  *  *

Ultimul tramvai-fantoma ce trece pe Turda, cu ultimul insomniac cotonogit de agentii crepusculari, e latrat de haita mea regala de caini-de-vant. Am o noaptea alba ca un flash ce dizolva concretul in miscari dilatate. Mi-am asteptat la scara vidul voluptuos. Insa n-a venit nici in seara asta. Atat stiu: ca s-a ascuns in carnea unei babute imperialiste inarmata pana-n dinti. Suntem doi nascuti asasini. Eu, un marchiz cu buza de iepure evadat din Arcadia. Un marchiz cu un ochi vizionar scrijelit in carnea fruntii. Si sunt sigur ca odata si-odata ne vom lupta in briceaguri. Si evident ca se vor turna cateva filme despre imoralitatea noastra ce va contura generatii de degenerati absolutisti…pentru ca undeva exista un magnetism ce uneste saltimbancii voodoo si un gest ce taie tronul in doua viziuni.