- Igor, desi ai plecat din R. Moldova, ca istoric asta te intereseaza – istoria dintre Nistru si Prut, tema pe care ai exploatat-o si-n teza de doctorat. Cum ti-ai ales tema asta si cum de ai ramas s-o studiezi in continuare? Ce teme te atrag mai mult acum?
- Inca din anii de scoala disciplina mea preferata era istoria. Asta mai ales datorita dezvaluirilor aparute in perioada Perestroikai privitoare la ocuparea Basarabiei de catre sovietici in 1940, la crimele staliniste, deportari, foamete, executii in masa si contrastul care il ofereau manualele de istorie, ramase fidele inca epocii stagnarii. Am avut sansa de a avea si o profesoara de istorie cu o pregatire exceptionala, fiind si abonata la cele mai importante reviste de specialitate de la vremea respectiva. Este vorba de doamna Vasilisa Bucsa de la scoala medie din satul meu natal, Borogani, fostul raion Comrat, actualmente Leova. Este vorba, de asemenea, de influenta benefica a profesorului de geografie, Stefan Ciavdar, care dispunea de o formatie de-a dreptul enciclopedica si vorbea o limba romana curata, cu accent muntenesc, venit la noi in sat in anii 1950, emigrand din regiunea Ismail pe fondul ucrainizarii scolilor din sudul Basarabiei. In 1990 am intrat la facultea de istorie a Universitatii de Stat din Moldova, de unde m-am transferat in 1993 la Iasi. Am absolvit in 1995 si am continuat doctoratul tot acolo.
Ca si multi colegi de generatie, m-a preocupat problema identitatii noastre nationale. Studierea anume a perioadei sovietice in acest domeniu mi se parea fundamentala pentru intelegerea obsesiilor noastre identitare de la sfarsitul anilor 1980-inceputul deceniului urmator. Am incercat o abordare multidisciplinara si multidimensionala a „politicii nationale” sovietice, nu numai din perspectiva etnoculturala care se bucurase deja de atentia predilecta a istoricilor basarabeni, dar si de dimensiunea economica a acesteia. Nu in ultimul rand, m-am ocupat si de dinamica schimbarilor etnodemografice si felul in care a reactionat populatia locala majoritara nu numai fata de politica identitara a regimului, dar si fata de modelul sovietic de modernizare in ansamblu. Printre concluziile de baza as mentiona faptul ca imediat dupa razboi a existat o rezistenta, inclusiv armata, a basarabenilor fata de puterea sovietica, dar dupa foamea din 1946-1947 si deportarea din 1949 lumea se resemneaza cu „diavolul rosu”. Trebuie de precizat de asemenea ca datorita dezghetului hrusciovist si reabilitarii partiale a clasicilor literaturii romane regimul sovietic de fapt a recunoscut ca „natiunea sovietica moldoveneasca” nu este decat o fictiune politica. Articificialitea acesteia s-a vazut mai clar intre anii 1987-1989, cand asistam la o renastere nationala romaneasca in masa, ceea ce a surprins majoritatea specialistilor occidentali, deprinsi sa vada in RSSM o republica foarte rusificata si „linistita”. Or, dupa republicile baltice, Moldova a cunoscut una dintre cele mai radicale miscari nationale si antisovietice.
- Care insa a facut un recul in anii imediat dupa independenta...
- Cauzele acestui fenomen sunt multiple. As mentiona in primul rand amestecul Rusiei in treburile interne ale Moldovei, prezenta armatei ruse in Transnistria impiedicand decolonizarea politica deplina fata de fosta metropola. In acelasi timp, in Romania se instalase un regim neocomunist care a preferat fidelitatea fata de Moscova, contrar declaratiilor inflamatorii despre nevoia unirii. Nici Occidentul nu era cointeresat in noi, Rusia obtinand tacit mandatul de jandarm in spatiul postsovietic. Asta in comparatie cu statele baltice, care au facut front comun, au conditionat participarea la procesul politic al emigrantilor dupa 1940 de cunoasterea limbii oficiale, au reusit sa evite implicarea armatei ruse si au capatat o sustinere internationala impresionanta (unele state occidentale nu recunoscusera de fapt niciodata anexarea acestora la URSS).
- Cum descifreezi tu ca istoric vesnica dilema identitara din R.Md – moldoveni sau romani?
- Pentru mine nu exista contradictie intre cele doua. Or mi se pare ca insusi opozitia moldovean-roman este fortata. Nu este vorba de o relatie dihotomica cum a vrut sa ne inculce discursul propagandei sovietice, ci una complementara, intre doua nivele ale identatii, una e regionala si alta este nationala. Prin urmare nu exista nici o contradictie in a spune, in America, de pilda, unde am predat o vreme, ca sunt european, de origine etnica romana, cetatean al Republicii Moldova (daca as avea cetatenia Romaniei as spune pur si simplu ca sunt european si roman). Pe de alta parte, celor care spun ca trebuie sa construim o societate in care toti sa se numeasca moldoveni, le-as raspunde ca nu vom gasi multi rusi, ucraineni, bulgari, gagauzi sau evrei care vor accepta acest lucru, deoarece pentru ei identificarea etnica este primara, nu cea statala, civica. Deci de ce minoritarii pot sa se indentifice cu comunitatea lor etnonationala, iar romanii majoritari nu pot s-o faca?
- Ce te-a determinat sa continui meseria de profesor de istorie?
- Sunt de acord ca nu este chiar usor sa fii istoric si profesor astazi, mai ales in Moldova. Problema manualelor de istorie este un argument in acest sens. La un moment dat, va aduceti aminte, PCRM declarase ca anume din cauza istoricilor care nu vreau sa renunte la istoria romanilor nu este posibila reintegrarea Trasnistriei, Europa nu ne primeste pentru ca suntem nationalisti etc. Breasla istoricilor s-a pomenit astfel in rolul de „dusman al poporului”, dupa formula clasica marxist-leninista, potrivit careia astfel sunt etichetati cei care nu sunt de acord cu politica partidului. Rolurile insa s-au inversat, istoricii sunt astazi un fel de proletari, care n-au a pierde nimic decat lanturile (adica dreptul la libera exprimare), iar comunistii au devenit capitalisti inraiti si retrograzi.
- Cum s-a intamplat ca totusi comunistii au reusit sa anuleze vechiul curiculum care prevedea predarea istoriei romanilor si a istoriei universale?
- Contrar afirmatiei unui stimabil istoric deputat, e vorba de esecul partidelor de opozitie, declarate anticomuniste, de a sustine Asociatia istoricilor in demersurile sale. Or aceasta nu dispune decat de un capital simbolic si un potential redus de mobilizare a societatiii civile in conditiile in care clasa politica democratica este dezbinata si face, direct sau indirect, jocul comunistilor. Istoria romanilor nu va disparea insa, parte pentru ca PCRM nu dispune de istorici competenti care sa scrie noile manuale (de tip sovietic, antiromanesti si antieuropene) in concordanta cu standardele internationale, parte si pentru ca profesorii din scoli, desi supusi unor presiuni din partea autoritatilor, boicoteaza noua conceptie a invatamantului istoric.
- S-a spus ca nu putem invata istoria altui stat...
- Da, si s-a spus printre altele ca noua conceptie ar fi bazata pe experienta Belgiei. Or, evolutia invatamantului in ultimele decenii din aceasta tara demonstreaza contrariul. Comunitatea flamanda, dominata lingvistic, politic si economic de cea francofona inca de la 1831, cand e creata Belgia ca stat tampon, a considerat de cuviinta sa procedeze la emanciparea sa sub toate planurile, inclusiv prin introducerea istoriei Olandei in universitati si scoli, inca din anii 1960. Prin urmare, flamanzii capata o constiinta nationala olandeza si nu mai spun ca vorbesc limba flamanda, denumire regionala (decat cei mai putin educati). Or, situatia de la noi este foarte similara, dar in Belgia nimeni nu spune (decat extremistii) ca astfel se educa cetateni pentru alt stat si astfel este pusa in pericol integratatea si independenta Belgiei.
- Din 2005 esti la Geneva. Cand ai de gind sa te intorci acasa?
- Sunt in Elvetia intr-un stagiu de cercetare pe care il inchei curand, dupa care revin la Chisinau, unde voi continua sa lucrez la cateva proiecte de cercetare si in paralel sa predau cateva cursuri la facultate. |
