Emanuel GURALIVU Inevitabile intimitati:
|
*** in micile lui ilegalitati soarele e acelasi in fiecare zi calm prietenos si mai ales saritor (innourarile: inevitabile intimitati) in micile lui ilegalitati luna e o iubita capricioasa ultimul spectacol in sala se face noapte e o poveste despre intuneric si lumina e o poveste de dragoste si de ura imi spune ea ultimul spectacol si nu e despre moarte pentru ca moartea nu exista dragul meu moartea nu exista tristetea insoteste ultimul spectacol ea e tanara si frumoasa: mama si mireasa mama si mireasa!
*** prezenta ta e o ninsoare ii spuneam pe cand ceata intra in oras calma si absoluta umanitate amestecandu-se cu lucrurile in mainile tacerii prezenta ta e o ninsoare ii spuneam pe cand terminam omul de zapada
*** orasul clipeste rar din ochii electrici mormaind plictisit strazile se infioara de atingerea dorita noaptea calatorii sunt singuri ninsoarea li se agata de brate de picioare de umeri cu gesturi speriate si mute vor colinda casele in prabusire zapada le va scrie povestea
*** si rugaciunea alergand dupa fulgii de sange nestiindu-se decapitata ninsorile lungi insingurandu-ma in linistea mea pietroasa in gesturile mele nedormite si innourate garoul asta de zapada imi strange clipa si nu-i iarta prea putina vesnicie garoul asta de zapada stramba usile aproape le zbarceste
*** se intoarce linistea si incordarea pandei jocurile salbatice ale carnii fragede in ochii fiarei se intoarce si cerul la fel de mare de aprins si strabatut de luntrile tipatoare se intoarce si noaptea incercata cu ghearele dar niciodata sfasiata in ochii fiarei se intoarce omul sa se nasca
*** orasul traieste o iarna uscata si tare pe strazile lui ma risipesc in ochii zilei si-apoi culeg subtila desfrunzire si-o duc noptii de instelare si iernii de zapada nu poti sa spui iubito ca nu ma gandesc la tine dimineata cand imi beau cafeaua stiu ca astazi te voi intalni iar daca nu te-am intalnit e pentru ca tu intarzii de fiecare data ajuns acasa imi spun acelasi bun venit si ma duc sa caut in sertare caietele copilariei intrebari uimire in ferestre se innoureaza alerg prin padure ca un foc primavaratec puteai sa ma salvezi pentru ultima intrebare prea multe adevaruri se arata insomnia lor o vesnicie nedorita
*** copacii sunt strigate podurile sunt trupuri incordate in rasaritul ca o lumanare aprinsa tatal meu nedormit a fost un mare dresor de lei mama il insoteste in gesturile lui inteleapta inserare orasul iese din noapte si noi parca spre nicaieri povestind despre moarte (il colindasera cu o seara inainte toata lumea stie ca va muri cat de curand – chiar si el) sentimentul asta e o sabie atat de ascutita incat numai vederea ei si sangeram dintr-odata copacii sunt strigate podurile sunt trupuri incordate in rasaritul acesta ca un leu batran si mut am nevoie de o rugaciune imi trebuie o rugaciune
*** nici o uimire numai rutina de-as putea spune si eu desertaciune este totul pe ici pe colo mici ilegalitati mici scapari priviri indecente nimic concret nimic real scurte momente de umanitate de intunecata fericire soarele insira zilele ca rufele pe sarma eu insir noptile aburind de cafeaua fierbinte cartile sunt iesirea mea dincolo un drog firav pe langa imensitatea austera a luciditatii exista Dumnezeu dar mi s-a stricat telefonul uneori uit si vorbesc tacerii intunecate din receptor iubita mea e o insula pe care ajungi naufragiind dar naufragiul ma evita cum de s-a ajuns aici din prea multe cuvinte si false minuni din prea multe certitudini si adancimi vreau sa ies vreau sa ies vreau sa ies
*** calma procesiune de sfinti nostalgici si orbi ma gandeam ei dormeau ca un foc aproape stingandu-se si fiarele sosind tacute in dreptul lor ii luara pe spinarile calde si mersera mai departe calma procesiune de sfinti nostalgici si orbi ma gandeam si imi era frig
*** infrangerile sunt darul lor de inocenta dezordine si moarte pana la urma viata nu are trepte a nins mult as-noapte imi spune ea uite parca e mai mult cer pe pamant da ii raspund parca e mai mult cer pe pamant hai sa ne batem cu zapada imi zice razand si-si face un bulgare mic cu care imi albeste umarul drept pana la urma nu suntem decat o zapada sfasiata de zeii nostri launtrici
*** cine umbland pe strazile lui nu si-ar pierde iluziile si carnea singura pe care o are (dimineata asta mahmura) dar abia iesisem din somn si orasul inca dormea culcusit in zapada cu cearcanele mari locuite de vis dar abia iesisem din somn ca un sange scapat din perfuzii
*** dintr-odata ti se face foame nervii te lasa incepi sa-l urasti ti-e sete dintr-odata totul e noapte si cenusa stransa-ntr-un raspuns iti va tine de urat ca singura fiinta care te-a iubit ea iti va ascuti trecutul si vei striga in dragoste nu este frica si vei vedea usile sfasiate vindecandu-ne sau nu:
*** batranul Doeg imi spunea in zilele acelea ca visase biserici destramandu-se ca o tesatura chinezeasca el locuieste intr-o casa in prabusire sta acolo pe scaun si-mi citeste poemele are mainile crapate viziunea lui despre lume un desert tineretea si-a trait-o pe camila pazind granitele albastre si ferestrele virgine de noptile lui omnezeu batranul Doeg imi spune povesti imbracat in panze de paianjen cuvintele lui sunt atat de simple de descarnate ca par o scriere incalcita si aproape necunoscuta cine este batranul Doeg? el este dusmanul si prietenul tuturor din prea multa sinceritate face focul cu lemne economisind gazul batranul Doeg a vazut in mine un alfabet pentru intunericul ascutit ca o sabie intunericul ce crescuse si in el si cu care nu s-a impacat niciodata nu mi-e frica de Doeg doar ca am inceput sa ma plictisesc si vreau sa ies in aerul tare al iernii sper sa-l uit cat mai repede pe batranul Doeg e un anotimp otravit si mult prea latrator adio batrane Doeg adio! |
Redactia: Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Carmina Trambitas |