La tanarul, pe atunci, britanic de acum peste un secol si jumatate, poet, pictor si muzician londonez Edwar Lear, intalnim urmatorul pentastih (limerick):
„There was an Old Man of Moldavia, / Who had the most curious behaviour; / For while he was able, / He slept on a table, / That funny Old Man of Moldavia”,
una din variantele romanesti a caruia ar putea fi (si) aceasta:
„In Moldova traia un batran / De-o purtare tare curioasa; / Din cand in cand, / Nimicfacator dormea pe masa, / In Moldova, zic, acel ciudat batran”. (Colegul Vladimir Besleaga „a ajuns” la urmatoarea varianta: „Fost-a un batran la Moldavia / Care, cica, rau narav avea – / Asa ii abatea, / Ca pe masa dormea, / Cel mosulica de la Moldavia”.)
Este curios si captivant sa ne gandim, sa presupunem, sa aproximam, pentru a incerca a ne dumeri cam care a fost motivul, imboldul ce avea(u) sa-l aduca, imaginar, pe respectabilul autor de pe malurile Tamisei – pe malurile Siretului, Prutului sau Dunarii (dar nu si pe cele ale Nistrului, acesta fiind deja incorporat in teritoriile nesatiosului vecin-Moloh (peste timpuri, ajuns... Moloh-tov...) de la nord; insusi Edward Lear se nascuse in acel an 1812, nefast pentru noi, cand o parte de romani fusese izolata de patria-i de origine). Se vede ca pe atunci Europa se preocupa, dar mai mult, totusi, doar... discuta pur si simplu despre destinul Principatelor Moldovei, vreo frantura de idee (geografica) ajungand si la tanarul domn Lear, care se gandi sa scrie cinci versuri despre acel There was an Old Man of Moldavia.
In ruseste, intalnii si urmatoarea versiune (nu e exclus sa existe si altele):
„Bal kuryoznai starik iz Moldavii, / I curiozynei edva li vidali vi; / Na svetu i vo mgle / Pocival na stole / Nenasatnai starik iz Moldavii”, traducatorul (Boris Arhiptev) facand si urmatoarea remarca: „Multiplele tentative de a familiariza cititorul rus cu creatia acestui autor englez au confirmat ca, in esenta lor, poemele sale din cinci randuri sunt intraductibile in sensul direct al cuvantului, in cel mai bun caz presupunand interpretari/expuneri libere sau imitatii mai mult sau mai putin talentate à la Lear, din greseala sau, din contra, cu buna stiinta date drept traduceri din creatia regelui nonsensului. E curios ca insusi Vladimir Nabokov, care a dat traducerea unui limerick leareian, una din cele mai convingatoare si inventive, adica apropiata originalului, a numit-o, simplu, „parafraza ruseasca”, limerick-ul propriu-zis, ca gen, considerandu-l „ceva asemanator cu o ceastusca (strigatura, cuplet popular – L.B.) de o forma foarte riguroasa”.
Dar, totusi, ce reprezinta, propriu-zis, limerick-ul? E ceva care i-a fost aplict pentastihurilor dlui Edward Lear... post-factum, deoarece, in prima jumatatea a secolului XIX, pe cand isi scria aceste poeme, termenul inca nu exista, fiind zamislit abia in a doua jumatate a veacului respectiv, derivat din numele orasului irlandez Limerick, unde, la chefuri si hore, cam ca pe la noi, lumea zicea si strigaturi, tipurituri. Este plastica, poetica, dar, evident, onomastic-mimetica varianta ce se propune ca derivand din numele autorului, Lear, plus liric, ceea ce pare, spunea cineva, „foarte extravagant si fantastic, ca sa fie si adevarat”. Insusi autorul prefera termenul de „nonsens”. E de mentionat ca aceste lipsuri de sens erau foarte gustate de copii, anume ei asigurandu-le popularitatea. (Insusi autorul se nascuse intr-o familie fantastic de numeroasa si frumoasa, avand douazeci de frati si surori, dansul fiind al doisprezecelea!) Nu este exclus ca respectabilul domn cu peruca, pictorul si poetul Edward Lear, „tragea de par” ciudatele nonsensuri pentastihale si pentru regina Victoria, pe cand ii era acesteia profesor de desen. Ar fi avut grija de buna dispozitie a fetei incoronate, citindu-i pe dinafara din volumele sale aparute in 1846, Cartea de absurditati si Poezii hazlii, in care ciudatele personaje fac echilibristica, stand in cap, papa... vopsea, incearca sa invete pestii a pasi omeneste, danseaza cadril cu ciorile, locuiesc in cuiburi de pasari sau chiar in craterul vulcanului Etna!... (E drept ca, la acel 1846, regina nu mai era copil, ci avea 27 de ani...)
In fond, limerick-ul presupune un amplu context sugestiv, ce ofera multiple si imprevizibile posibilitati de interpretare si re-interpretare. Paradoxul, jocul de cuvinte, excentricul, abracadabra amuzanta in cele cinci versuri sunt in elementul lor, absurditatilor ce se intalnesc in viata omului raspunzandu-li-se cu un zambet care poate fi perceput ca adiere de ironie condescendenta sau aluzie subtila, ca unda de tristete sau suspans ingaduitor, pana la momentul in care poate interveni, brusc, o schimbare de situatie (si de sens). Asadar, in doar cateva randuri se pot intampla multe, in primul rand... idei, fulminante proiectii de sensuri, ceea ce-l indreptatea pe un exeget sa sustina ca limerickul ar reprezenta sectiunea de aur dintre amploarea unui roman si concizia proverbului. Iar in aria acestui ingenios gen literar Edwar Lear e considerat dintaiul autor care a inceput sa scrie in spiritul absurdismului pur, „absolut”, afland nonsensul in toate ale lumii, inclusiv in filosofie, flora, fauna, politica, joc, cantecel pentru copii etc. Mai era si un bun interpret la pian, compunand melodii pentru versurile sale mucalite.
Dar, revenind la complicata arta a traducerii, la inerentele dificultati pe care le implica ea, poate ca nu ar trebui sa banuim sus-amintitul dragoman rus de rea intentie in acea rocada de verbe din limerickul despre batranul nostru din Moldova de acum un secol si jumatate, poate si mai bine, „consolarea” venind dintr-o intreaga comedie (leit theatrum mundi!) ce li se intampla altor cinci versuri ale lui Edward Lear in mai multe variante rusesti. Poemul e urmatorul:
„There was a Young Lady of Russia, / Who screamed so that no one could hush her; / Her screams were extreme, / No one heard such a scream, / As was screamed by that lady of Russia”,
pe care, cu ajutorul fidelului meu pieten PROMTxt, dragoman „specializat” in tran(s!)spuneri juxtalineare (acest Enkidu virtual, electronic, ce locuieste in Mesopotamia computerului!), am adaptat-adoptat-o in romaneste astfel:
„Era o fetiscana in Rusía / Ce tipa de-nspaimanta pustia; / Tipatu-i avea forta extrema – / Nimeni n-o-ntrecea la asta tema / Pe cea fetiscana din Rusía”.
Numai ca, la traducere, unii rusi au renuntat – aproape incredibil! – la Rusia-matuska. Spre (prim) exemplu, celebrul Vladimir Nabokov, in 1954, da dintaiul vers ca: „Esty strannaia dama iz Krakova”, adica – „Exista-o ciudata doamna la Cracovia”. Iar Mark Freidkin, in 1992, localizeaza galagiloasa lady blond-boreala in metropola filipineza: „Bezutesnaia miss iz Manili” (Neconsolata miss din Manila). Un alt traducator, Boris Arhiptev, readuce domnita isterica din exilu-i din emisfera sudica in emisfera-i nordica (de origine geografica), insa nu-i afla loc in imensa ei Rusie natala, ci o lasa sa tipe prin curtea fratilor slavoni din Macedonia: „Diko voiet devita iz Skople” (Salbatic tipa lelita din Scopje). Barem bine ca a readus-o tot intr-o capitala – acolo populatia e mai densa (pe etaj patrat) si tipatul i-l poate auzi mai multa lume! Dar, anticipand lejerul conflict diplomatic dintre Grecia, cu celebra ei regiune, fosta stat antic, Macedonia, si contemporanul stat post-iugoslav Macedonia, traducatorul Grigori Krujkov, in 2000, rapeste din Scopje neconsolata fiinta acut-vociferanta, trecand-o, „pe ascuns” (fraudulos), granita macedono-elena si ducand-o hat la... Termopile! Insa nu numai atat: dragomanul preschimba protagonista in... protagonist, adica in baiat; ba nici atat, ci, colea, intr-un mucos de baietel-tipalus: „Jil malycik vblizi Fermopil” (Aproape de Termopile traia un baietel). Dupa atatea mile departare tinand cont, probabil, ca la Termopile au luptat barbati sadea, spartanii lui Leonidas, si nu, ma rog, niste amazoane guralive...
Prin urmare, cu titlu de concluzie... ludica, s-ar putea spune ca nu e deloc obligator ca traducatorul sa fie un... u(lt)ra-patriot!... Insa, dat fiind ca in imensa Rusie translatorii sunt cat frunza si iarba (si nameti!), dand multiple variante ale unuia si aceluiasi text din strtainatatile lingvistice, era imposibil sa nu se afle si din cei fideli originalului domnului Edwar Lear, precum si originar/originalei lor tari, respectand si prozodia, dar si Rusia, printre ei fiind Evgheni Kliuiev („Vot vam nekaia Miss iz Rossii” – Iata-o oarecare Miss din Russia), Iuri Sabantev („Iunnaia deva odna iz Rosii” – O fistece copila, una, din Rusia) si deja amintitul Boris Arhiptev care, probabil, ros de remuscari ca a instrainat ceva din bunul patriei, readuce fata acasa, ruscuta lasata, anterior, pe la machedoni: „Golosila devita v Rossii” – Vocifera o fatuleana in Rusia.
Bineinteles ca in toate aceste cazuri/variante s-a umblat, deloc usurel, si la continutul propriu-zis al limerick-ului (involuntar, sunt ispitit sa-i spun... metecului) edwardlearean, uneori ramanand valabila doar o adiere ideatica, „mecanismul” originar fiind modificat serios, alteori – si mai radicala aparand deosebirea intre textul rus si cel englez, precum ar fi sa compari un automobil „Moskvici” cu un „Roll-Royce”. Si nu e rau, zic, daca metamorfozele sunt adecvate si pot ajuta cititorului sa inteleaga mai bine de ce tipa, totusi, tanara aia (viitoarea matrioska) din Rusia. Pe de alta parte, daca a captat si capteaza atentia atator traducatori (nici presedintele Putin nu are atatia!) care il duc spre zeci de mii de cititori, este indoielnic ca acest text sa fie tocmai ceea ce spusese cu cinci decenii in urma V. Nabokov, clasificandu-l drept „glupaia ceastuska” (o strigatura prosteasca). Ba chiar se teoretizeaza serios despre faptul de ce un limerick britanic nu poate ajunge a fi o ceastuska ruseasca, deoarece – scrie B. Arhiptev – strigatura e ceva lansat constient, cu adresa precisa, uneori satirizand vehement, pe cand, in definitia si predestinatia sa, limerick-ul evita rautatea, pentru ca un nonsens elaborat constient ar fi – iertat fie-mi calamburul – un nonsens absolut, din motivul ca de fapt nici pe departe nu mai e un nonsens!”
In literatura romana, unul din textele care ar intruni calitatile limerick-ului ar fi, probabil, des invocatul enunt prozodic al lui Mihai Ursachi despre omul din Tecuci ce avea un motor, dar care nu i-a folosit la nimic. E in el ceea ce s-ar numi si suflu popular, si lirism, si – esential – absurditatea, nonsensul presupuse de aceasta specie de poezie gnomica (delicat... agnostica in rostul si finalitatea ei, insa savuroasa in sugestia si perplexitatea pe care le genereaza).
De ce nu am presupune ca dl Edward Lear* ar fi pus piciorul si pe pamanturile romanesti, odata ce a calatorit in Italia, Grecia sau Albania? Pe aproape, nu? Poate ca anume in una din aceste calatorii s-a si nascut pentastihul despe Old Man of Moldavia care, acum, la aceasta departare in timp, ne-ar fi strabun sadea. Iar in ce priveste literatura, in special (si in cazul nostru) poezia, insasi distanta istorica se transforma in fenomenologie artistica, estetica, inclusiv – in (tr)aducere pe intelesul (si – intru stiinta) mai multora.
______
* Alte date biobibliografice: pe cand Edward implinise 13 ani, tatal sau este intemnitat din cauza datoriilor pe care nu putea sa si le achite, in stradania lui de a intretine o familie atat de numeroasa. Cu pretul instrainarii casei si a unei parti din avere, el reuseste sa iasa la libertate abia peste patru ani. Pe la varsta de 5-6 ani, Edward este vizitat/atacat de „demoni”, precum numea el tabuistic epilepsia care, de atunci incolo, avea sa-l arunce in abisul depresiilor. Intelege precoce ca trebuie sa contribuie si dansul la ameliorarea starii financiare a familiei si, gratie neordinarelor aptitudini pentru artele plastice, de la 15 ani deja castiga bani prin manuirea creionului si pensulei, elaborand sigle si panouri publicitare pentru medici, incondeind anunturi pentru negustori, imprimand litografii. Talentul si devreme maturizata-i maiestrie nu raman neobservate si Societatea Zoologica Londoneza ii comanda o serie de desene pentru o colectie de pasari exotice. Curand, lordul Debry il angajeaza sa-i elaboreze lucrari inspirate de celebra sa colectie de animale si pasari aduse de peste mari si oceane. Peste patru ani, editeaza un valoros volum de desene cu fazani, papagali, maimute, serpi, broaste testoase etc., de aici incolo bucurandu-se de o adevarata celebritate de pictor animalist. Evenimentul se intampla in 1846, cand Lear mai editeaza un album cu peisaje italiene si volumul de „nonsensuri” (A Book of Nonsense), fiind invitat la curtea regala, unde, spuneam, ii da lectii de pictura insasi magestatii sale regina Victoria. Cartulia de poeme-pentastih se bucura de o exceptionala popularitate, fiind reeditata de multe ori, in acele timpuri atingand exceptionalul tiraj de peste 16 mii de exemplare, iar „tainicul” ei autor Derry of Derry (Derry din Derry) renunta la pseudonim, divulgandu-si numele adevarat: Edward Lear. Probabil, motivul eteronimizarii fusese acelasi ca si in cazul lui Charles Perrault, intamplat cu un secol si jumatate mai inainte: falsa parere ca ar fi vorba nu de literatura veritabila, ci de niste exercitii ludice care nu merita prea multa atentie, adica – nici gravitatea deplina a numelui unui barbat serios. Era stanjenit de enormul sau nas care, probabil, a si facut ca Lear sa fie celibatar intreaga-i viata. A fost un calator impatimit, pe langa tarile amintite mai haladuind de unul singur prin Egipt, Ceylon (Sri Lanka), India, Malta etc. A mai editat Istorioare fara sens, cantece, botanica si alfabet (1870), Inca putina absurditate (1971), ultima-i carte, Versuri vesele, aparand in decembrie 1876. Se stinse din viata in 1888, la vila sa din San-Remo, Italia. |
