Cititorul are in fata un florilegiu de poeme laconice, tanka, peste ale caror cinci randuri (forma fixa, traditionala in lirica nipona) debordeaza delicat-pasional, cvasieufemistic trairea erotica a indragostitilor de acum un mileniu care, se dovedeste, nu se deosebeste de framantarile intime ale lui Adam si Evei secolului XXI. Volumul lui Ruboko Sho (980-1020?), intitulat Noptile Komachii sau Timpul Cicadelor, e alcatuit din 99 de texte, unul din ele fiind incomplet – doar doua versuri –, motivul exceptiei nefiind cunoscut – sa fi lasat insusi autorul neterminata aceasta tanka sau, poate, sincopa vine de la copisti? In genere, poemele lui Ruboko Sho au fost transcrise/transmise de pe un pergament pe altul, drept dovada a inaltei aprecieri de care se bucurau printre copistii medievali, deoarece pielea argasita e un material mult mai rezistent decat hartia si se utiliza, pergamentul, doar la scrierea textelor importante.
Bineinteles ca, aproape ca folclor... cult (!), din mana in mana – manuscrisele, si, din gura in gura, neoficial sau poate... „pudibond”-ilegal, – textele in cauza au tot circulat sute de ani prin spatiul insulelor nipone, insa, legal, modern-editorial, sa zic asa, ele vad lumina tiparului (in confruntare cu, uneori, obscuritatea prejudecatilor) abia in anul de gratie 1985, la Tōkyō, declansand un nemaiauzit scandal, inainte de toate in cercurile academice si literare (din – irezistibila ispita-a potrivirii de rima! – Tara Soarelui Rasare). Povestea, devenita realitate, este interesanta prin norocosul hazard care a propulsat-o in atentia lumii si porneste dintr-o alta capitala (fosta, pana in 1868) a Japoniei, Kyōto, unde, intr-un anticariat improvizat, intr-un valmasag de carti „oarecare”, un Cititor-Bibliofil-Mecenat foarte bogat, multimilionar – precizez fara pic de invidie, dovada ca-i dau si numele – Ki-no Kawabaki, procura un sul de pergament argasit-incondeiat – de fapt impensulat, dat fiind ca hieroglifele sunt „ctitorite” caligraficeste cu pensula muiata in tus –, asadar, achizitiona un manscript din secolul X.
Respectivul gen de tanka – erotic(a) – fusese necunoscut(a) in literatura japoneza medievala. Aceasta nu inseamna insa, ca ceea ce presupune erotismul (nu chiar... sui generis...) in arta nu le-ar fi fost familiar niponilor: teatrul No (vechi si el, considerat a fi intemeiat cam prin sec. XIV) a delectat generatii si generatii de insulari cu piese, mai mult sau mai putin frivole, in special cu farsele gen keyen, in care scenele senzual-(usor-obscene, fie si aluzive, doar) nu sunt o raritate, uneori – fara perdea (si... cortina!). Indiscretia simtualismului (sinonimizez nitel arhaic, pentru a „racorda” notiunea la epoca de acum un mileniu...) se regaseste si in operele mai multor pictori, printre care Moronobu, Kitagawa Utamaro sau Andō Hiroshige. In acest/acel caz, de ce ar fi fost intampinate cu ostilitate poemele lui Ruboko Sho? Nu e de crezut ca au existat motive serioase pentru atatare de tevatura dusa pana la paroxismul scandalului, precum se va convinge si cititorul subtil, care va reusi sa decodifice subtextele aluzive, vibratia sentiment-trup, pasiunea erotico-lirica, nuantele psiho-fiziologice etc. Ca si cum in continuarea happy-end-icului deznodamant al povestii reactualizarii creatiei lui Ruboko Sho, eu unul consider ca „scandalul” (haideti sa-l punem totusi intre ghilimele), declansat cu buna (sau...rea) stiinta, „revolta” contra respectivului florilegiu de tanka i-a facut acestuia un serviciu nemaipomenit, indrumand spre el foarte multa lume cititoare (cu, fireste, inerenta ei componenta de doar curiosi).
Cele mai multe poeme din Noptile Komachii sunt rodul unei dragoste dramatice dintre doi amanti razleti, aflati unul de celalat la, aproape, o suta de ani (crono-distanta)! Vorba e ca poetul Ruboko Sho fusese cuprins de o pasiune mistica (de altfel, nu atat de rara si in spatiile europene, nu doar in cele orientale) fata de colega sa Ono-no Komachi (834 – 880), poeta si doamna de curte care, – precum mentionam –, un veac si ceva pana la el fondase traditia poemului din cinci randuri, tanka. Dansa a fost si a ramas o personalitate cvasilegendara, celebritatea careia, dimpreuna cu lirica pe care a scris-o, i-a adus-o frumusetea, gustul fin manifestat in diverse ritualuri si ceremonii socio-etico-estetice, nenumarate la japonezi, precum si pasionalitatea-i amoroasa (risc nitel tautologia). Este considerata unul din „cele sase genii” ale antologiei Kokinshu (Poeme alese din trecut si de astazi), continand 1111 de texte (inclusiv din sec. X). Se presupune/spune (ma rog, inerentul melanj de realitate, istorie si mit...) ca dintaiul ei amant ar fi fost printul Fu-ka-Kesi caruia dansa i-ar fi pretins ca, in locul unei nopti de dragoste (prezenta), progenitura imparateasca sa-i ofere alte 99 de nopti similare (viitoare). (Aici am putea sa ne amintim de acea metafora ramasa de la elena Sappho: „cat ale marii fire de nisip – numarul saruturilor noastre”). Insa se spune ca, in penultima noapte de dezmierdari si pasiune, adica in cea de-a 98-a din cele cu care ii era „dator” iubitei sale, nefericitul print ar fi murit din cauza ca i-a plesnit aorta, precum povestea, inca in sec. X, Sey Senagon in Notite la capatai. Gingasul, delicatul print ar fi putut avea de epitaf chiar unul din poemele doamnei inimii sale Ono-no Komachi: „Fara sa se vada/ Zi de zi se ofileste:/ In aceasta lume/ Iata ce soarta are/ Floarea inimii de om!” (Si nu e exclus ca cele 99 de tanka Ruboko Sho sa le fi conceput „exact” ca pe 99 de nopti de dragoste mistica transtemporala cu aleasa inimii si fanteziei sale psihoexaltate – Ono-no Komachi.)
Datele despre autorul acestor poeme sunt de asemenea putine si simililegendare, cu certitudine stiindu-se doar ca, in epoca Heian (794 – 1185), Ruboko Sho ocupase o inalta functie la curtea imparateasca, insa, de la un moment incolo, cazu in dizgratie, gasindu-si obstescul sfarsit departe de capitala, pe insula Tsukusi. (Cat despre alt protagonist al acestor note, mecenatul si bibliofilul Ki-no Kawabaki, dupa trei ani de la publicarea poemelor descoperite intr-un anticariat improvizat, dansul muri la Lisabona in conditii neelucidate, intr-o casa „cu felinar rosu la poarta”, cum se spune, semn ca ramasese fidel dulcilor desfatari poeticesti pana in ultima clipa a vietii...)
Ar mai fi de mentionat ca aceste poeme din cinci versuri sublimau, in literatura veche, insasi notiunea de frumos, subiectele lor tinand de misterul sufletului uman in indisolubila comunicare cu natura, cu cosmosul. Chiar si in aceasta tematica delicata a prozodiei lui Ruboko Sho se poate identifica influenta budismului cu ideea lui de derizoriu, repede trecere a tuturor celor omenesti/pamantesti, cu interesul sau pentru ceea ce reprezinta existenta, cu momentele ei inaltatoare sau de prabusire, de unde si subtilitatea simtului rizibilului, uneori pana la grotesc. E aici un amplu registru de nuante legat de dragostea dintre barbat si femeie.
Dar dat fiind ca ar putea sa se para (oarecum) dezechilibrat ca un florilegiu de poeme laconice sa fie precedat de o prolegomene cam intinsa, voi incheia chiar peste un pasaj-doua, insa nu inainte de a-mi exprima regretul (de rigoare) ca nu mi-a fost dat sa invat (si) limba japoneza (asa se intampla, cand Tara Soarelui Rasare e ceva mai departe decat Rusia; sau, de URSS, tara... „soarelui” apus, deja! sau mai departe de Franta si Italia...); asadar, incerc aceasta parere de rau care, insa, din cate se poate intelege/vedea, nu m-a dezarmat totalmente, incat, prin intermediul unei terte limbi, am transpus in romaneste aceste perle (ori: corali, margeanuri care, in prezentul gen de poezie erotica, simbolizeaza ceva foarte delicat...) ale liricii nipone ce nu admite indelicatetea, cinismul, mocofanismul, vulgaritatea. Din contra, cristalele lirice sunt de o rara finete in surprinderea si convertirea artistica a celor mai subtile nuante psihologice a ceea ce, scria Dante, „misca sori si stele” – a dragostei.
Cu titlu de nota, ar fi de precizat si urmatoarele: dintaia optiune pentru una din denumirile posibile ale volumului a fost Pe culmile Asama, avand chezasie faptul ca poemul ce incepe cu aceasta sintagma (de altfel, intalnita si in alte tanka) e considerat emblematic nu numai pentru creatia lui Ruboko Sho, ci pentru intreaga poezie nipona medievala, bucurandu-se de o permanenta popularitate la generatii si generatii de cititori in succesiune („Pe culmile Asama/ Calugarii ne tot pandeau cu jind,/ Fara barem a inchide-un ochi./ Peste-al Intalnirilor Pichet/ Dainuiau ca straji neadormite”.). Dar poate si din motivul ca aminteste de Culmile disperarii (nu numai din dragoste!) ale lui Emil Cioran. In contextul si sugestiile organice (erotice, fireste) ale florilegiului nu ar fi fost exclusa nici influenta implicita a ceea ce, in anatomia doamnelor, se numeste Muntele Venerei. Iar unele poeme mai au de protagonista si surata nipona a celei pe care francezul o numeste une vénus de carrefour (vezi nota 38). In fine, in „lupta pentru titluri” a invins Libelula ce-a-nvatat zeii iubirea, pornindu-se de la o alta tanka ce invoca aceasta mica intraripata, profesoara de amor a zeului Izanagi si zeitei Izanami, personaje din religia sintoista, la care apeleaza frecvent sistemul metaforic al lui Ruboko Sho.
�
Incolo – Ave, lector, interpretis te saluta! |
.jpg)