Profitand de faptul ca antica metafora interogativa, ingrijorata, as zice, inserata in genericul intrunirii noastre e, in fond, destul de democrata, incurajand initiative si optiuni personale neconstranse de propuneri tematice si ideatice inflexibile, am gasit de cuviinta sa va propun a consemna implinirea a treizeci de ani de la aparitie, in campul literelor noastre, a unei importante antologii sau, poate, chiar enciclopedii, si anume – a unicului, impresionantului volum Panorama poeziei universale contemporane,care constituie o parte considerabila a mostenirii unui destin si a unei vocatii, pe care le-a avut A.E. Baconsky, poet foarte bun printre cei demni de acest nume. Sa ne amintim ca respectivul tom de 900 de pagini – insusi autorul vorbea de „proportiile... monstruoase ale cartii” – panorameaza vastul peisaj poetic mondial, cuprins intre anii 1900 si 1950, oferindu-ne mostre din creatia a exact 100 de mari poeti; poeti si poezie in angrenajul complexitatii nasterii, afirmarii si clasicizarii modernismului, dupa care, remarca A.E. Baconsky in prefata, „raman adevaratele curente si marii poeti. Raman futurismul, dadaismul, imagismul, suprarealismul etc. si pe de alta parte Machado si T.S. Eliot, Vallejo si Bacovia, Trakl si Pound, Apollinaire si Montale, Ekelöf si Esenin, Pessoa si Benn, Lorca si Thomas si atatia altii care, asimiland in esenta toate experientele avangardei, reprezinta negatia ei, triumful poeziei asupra incercarilor istoriei de a-i impune legile temporalitatii sale si principiul de reductibilitate. Categorii distincte si streine de orice ambiguitate”.
Eu unul invoc cu recunostinta si admiratie aceasta Panorama... exemplara, pe care am citit-o/recitit-o si din care, cred, am invatat anumite lucruri. O invoc cu un deosebit sentiment de atasament si din considerentul ca vin de la Chisinau, oras in care, acum 60 de ani, a studiat si a debutat ca poet liceanul A.E. Baconsky, gentleman, personalitate care a trait si a scris in cultul inteligentei si vastei culturi ce i-au innobilat talentul de autor si traducator.
Dotata si cu succinte, dar pilduitoare eseuri referitoare la biobibliografia fiecarui autor antologat si cu o ampla cronologie a epocii literar-artistice a primei jumatati a secolului trecut, precum si cu alte accesorii ale unui aparat critic eficient, Panorama poeziei universale contemporanese prezinta drept o ctitorie a virtutii si talentului, sensibilitatii si eruditiei unui relativ tanar monarh intelept peste regatul capodoperelor.
In evaluarile sale, poetul si exegetul, creatorul si teoreticianul A.E. Baconsky a invederat un ales respect fata de constantele esentiale, ancestrale ale poeziei. Astfel, e de inteles ca nu suntem moderni sau, astazi, postmoderni, daca, intr-o anumita masura, nu suntem... homerieni, shakespearieni, eminescieni, clasicisti, romantici, suprarealisti, expresionisti etc., ca entitate, sensibilitate si libertate estetica, transmilenara. Ba chiar nu este exclus ca ceea ce se numeste intuitie si creatie poetica sa fie, implicit, insasi manifestarea memoriei transcendentale a lumii, a genelor noastre divine. Prin urmare, prin suprema sa predestinatie, poezia ar insemna insasi libertatea spiritului uman elevat, cultivat, inteligent. Astfel ca, acum mai bine de trei decenii, A.E. Baconsky care, dupa Nicolae Manolescu, „ramane unul din cei mai originali poeti”, era un intransigent scutier al libertatii discursurilor poetice, in multitudinea formulelor si tendintelor acestora, timpuri in care, sa nu uitam, oficialitatile ideologiei comuniste considerau o atare dezinvoltura estetica, elitara, aproape ca subversiva. Prin scrisul si atitudinea sa civica, in special cat a fost redactorul-sef al revistei Steaua, A.E. Baconsky s-a aflat printre cei care, dupa expresia lui Livius Ciocarlie, au inteles ca tot ce am putea noi face pentru poezie e sa cream in jurul ei un spatiu de protectie. Atitudinea sa de candva apare cu atat mai relevanta astazi, in timpuri cutremurate si sfasiate de toate ale sufletului uman si ale suflului tenebrelor. Astazi, cand nu ca verbele, ci chiar simpla virgula, microscopicul punct, aplicate sau nu pe pustiul alb al paginii, obtin, parca, un diavolesc sens politic care, metaforic vorbind, sperie si zburataceste aiurea luarii intraripati ai poeziei. Astazi, cand, iata, redevine actual ciceronianul adagiu ce a sugerat, interogativ, genericul intrunirii noastre; cand nu ne intrebam doar, patetic, Inter arma silent musae?, ci daca, in genere, insasi poezia are vreo sansa de a supravietui in acest prezent in care ne copleseste pericolul subculturii aproape oficializate, cvasiglobalizate, cand – citez din prefata Panoramei... – „Idolii sunt actorii de cinematograf, sportivii de performanta, marii tehnocrati, (iar) poetul e amenintat de un anonimat implacabil, se simte refulat spre zonele cele mai obscure ale interesului unei societati ce pare sa nu-i mai ofere decat rolul ingrat al victimei, al damnatului personaj de colectie insolita menita sa catalizeze imensa si euforica fiziologie a prosperitatii burgheze. El pare predestinat sacrificiilor si reparatiilor postume”. Astfel, e de inteles ca A. E. Baconsky se situa fara echivoc de partea sperantei si sansei literaturii contemporane, faptele sale insuflandu-ne increderea ca oricand, in istoria civilizatiilor, sunt posibile impulsurile vitaliste ale poetului convins ca arta este un mod de existenta contributiv intru diversificarea cunoasterii si trairii emotiv-intuitive a ceea ce se afla dincolo de suprafata gri a lumii, societatii. Din acest unghi de intelegere, creatia remarcabililor poeti din toate timpurile ni se infatiseaza ca o permanenta, o seculara stare de faptuire si speranta pentru mai binele sufletesc al omului. Ba chiar, in anumite cazuri, poezia ne substituie un anumit mod de a fi fericiti. Sau, pur si simplu, de a exista, cum se intelege si din urmatoarele versuri ale polonezului Tadeusz Różewicz, care scria: „Poezia contemporana / este lupta pentru dreptul / de a respira”. In plus, chiar cu riscul de a cadea usor in didacticism, as mentiona ca importanta poeziei consta (si) in faptul ca si ea scrie, fixeaza o istorie, una mai putin fatisa prin fapte, evenimente si cronologie; scrie o istorie a spiritualitatii umane, a sensibilitatii civilizate si civilizatorii. Sa ne amintim ca A.E. Baconsky a debutat in revista Mugurel in luna septembrie – tot in septembrie! – a anului 1943, cand armele erau dezlantuite in deplina nebunie. Adica, muza inspiratoare a junelui autor infrunta armele, iar poemul de primordiu se intitula Liniste. Poetul invoca linistea, tocmai ceea ce lipsea atat de mult in acele vremuri razboinice cand, de altfel, literatura lumii invoca frecvent si chipul etern pierdutei Euridice, dat fiind ca nicicand altadata, in razboaie, nu fusesera despartite atatea milioane de indragostiti.
Dar oare care ar fi simbolurile – si ele tragice, cu parere de rau – caracteristice poeziei zilelor noastre de inceput de secol si de mileniu, cand sunt mutilate, asasinate atatea suflete, chiar daca, fiziologic, cei care avusesera aceste suflete supravietuiesc? |
