CRISPARE
Se clatinase, cazuse inalta stea...
Chiar noi reusisem a o face sa rada.
Noaptea se garbovise, aiuréa,
Viata devenise vesela, nu si blanda!
Se asternuse adanca tacere:
Un inger zbura peste casa,
Dar o anume precizare se cere:
Casa – era morga, iar de cei din ea – cui ii pasa?
Si dase spaima-n stapan –
Semn ca oaspetii vor cadea bob sositor;
Inseamna ca Abel va veni la Cain
Ridicand scanteiosul topor.
RECVIEM
Fierbinte-nvolburare-a furtunilor de granit,
Si prag zgaltait de spaima,
Si cantul rectiliniu al gloantelor –
Toate le-am suportat noi – fiecare cum a putut.
In gaurile din pereti ne-a mai sporit cerul
Unei zile prevazute in teze;
Suntem multumiti; dintii nu mai au nevoie de paine,
Inimilor nu le mai cerem inflacarari.
Istovirea prin gandire este exceptionala,
Infasurati in mreje de programe,
Noi – propavaduind in cea mai apropiata ospatarie,
Consolatori ai doamnelor nevrotice.
Pana la prostie, pana la deplina istovire,
Pana la sfintenie – supusi maharului,
De umeri prinzandu-ne aripi de hartie,
Mintea anatemizand-o prin cantec.
Confuzia si lasitatea au devenit etalon,
Ne sprijinim in a ipocriziei rusinoasa proptea,
Si cu aceeasi credinta in suflet
Pe altii spre noi ii ademenim.
Martori ai tentativelor disperate
De-a incropi o supa din crupe si topor –
Lingusitor ne tot foim pe loc,
Desi venit-a timpul cnutului si supliciului.
Si de aceea de mirozna tare a cuhniei din Smolnai
Inca nu ne-am saturat,
Deoarece care alt curios ar fi incercat
Niste bucate atat de fade?
O, timp salbatic, nemilos!
Lacrimile captivilor nu mai au albie,
De cum privesti – pe crestetul tamp al cuiva
S-a si revarsat salvator apa rece!
Cam peste vreo trei sute de ani
Viata va fi minunata,
Bolta cereasca isi va scanteia diamantele
Si intrarea in parlament va fi
Ca si asigurata.
Traducere de Leo BUTNARU |