AUTOBIOGRAFIE
M-am nascut in anul 1895, pe 21 septembrie, in satul Konstantinovo din plasa Kuziminskoe, gubernia Riazany. Tatal meu e taranul Aleksandr Nikitici Esenin, mama – Tatiana Fiodorovna.
Copilaria mi-am petrecut-o la bunicii din partea mamei, intr-o alta parte a satului, care se numeste Matovo.
Primele amintiri le am de pe la trei-patru ani.
Tin minte padurea, un sleau larg si hopuros. Bunica merge la manastirea Radovetki, care se afla la vreo 40 de verste departare de noi. Eu, tinandu-ma de poala ei, abia de-mi mai impleticesc picioarele de oboseala, iar bunica ma tot indeamna: „Mergi, mergi, pomusoara, dumnezeu te va face fericit”.
Deseori, la noi se adunau orbii ce rataceau prin sate, cantau melodii religioase despre raiul minunat, despre Lazar, despre Neculai si despre mirele-musafir luminat din taramuri nevazute.
Dadaca – o batrana necajita ce avea grija de mine, imi spunea povesti, aceleasi pe care le cunosc toti copiii de tarani.
Bunicul imi canta melodii vechi, nespus de apasatoare, ravasitoare. Sambetele si duminicile imi povestea biblia si istoria sfanta (...).
In afara de bunica, bunic si dadaca, in familia noastra era si un unchi epileptic. Ma iubea foarte mult si deseori mergeam cu el la Oka sa adapam caii. Noaptea, pe timp de liniste, luna sta sus peste rau. Cand caii beau apa, mi se parea ca iata-iata vor sorbi si luna si ma bucuram cand ea, impreuna cu undele, se indeparta de boturile lor. De cum am implinit 12 ani, am fost dat la scoala de invatatori. Rudele vroiau sa faca din mine un invatator de tara. Sperantele lor se duceau pana la portile institutului, unde, din fericire, asa si nu am ajuns.
Am inceput sa scriu versuri pe la 9 ani, iar cititul l-am invatat pe la 5.
Creatia mea a fost influentata de ciastustile (strigaturile) satesti. Perioada de invatatura nu a lasat in constiinta mea urme deosebite, decat cunoasterea temeinica a vechii slavone bisericesti. Asta e cam totul cu ce m-am ales.
Celelalte le-am deprins sub indrumarea unui oarecare Klemionov. El m-a familiarizat cu noua literatura, explicandu-mi de ce, in anumite privinte, trebuie sa te temi de clasici. Dintre poeti cel mai mult imi placeau Lermontov si Koltov. Mai tarziu am ajuns la Puskin.
In anul 1913 am devenit liber ascultator la Universitatea lui Saniavski. Stand acolo 1,5 ani, din considerente ce tineau de situatia materiala ma vazui nevoit sa ma intorc in sat.
In acea vreme deja aveam scrisa cartea de versuri „Radunita” (Pastele blajinilor). Anumite texte le-am trimis unor reviste petersburgheze si, neprimind raspuns, ma dusei eu insumi acolo. Am ajuns, l-am cautat pe Gorodetki. El m-a primit cu bratele deschise. Pe atunci, in casa lui se adunau toti poetii. Despre mine a inceput sa se vorbeasca si au prins a ma publica care mai de care.
Am publicat in „Gandirea rusa”, „Viata pentru toti”, „Revista lunara” a lui Miroliubov, „Note din nord” s. a. Aceasta se intampla in primavara anului 1915. Iar in toamna, Kliuiev mi-a expediat o telegrama in sat, rugandu-ma sa vin la el.
Mi l-a gasit pe editorul M. V. Averyanov si peste cateva luni vazu lumina tiparului prima mea carte - „Radunita”. A aparut in anul 1915, insa datata cu 1916.
In timpul inceputurilor aflarii la Petersburg mi se intampla sa ma intalnesc deseori cu Blok, cu Ivanov-Razumnai. Mai tarziu, cu Andrei Belai.
Prima perioada a revolutiei am intampinat-o cu simpatie, insa mai mult spontan, decat constient.
In 1917 a avut loc prima mea casatorie, cu Z. N. Raih.
In 1918 m-am despartit, iar dupa aceasta incepu viata mea de ratacitor, ca si cea a tuturor rosienilor din perioada anilor 1918–21. In acest rastimp am fost in Turkmenistan, Caucaz, Persia, Crimeea, Basarabia, in stepele Orenburgului, pe tarmurile Murmanskului, in Arhanghelyskoe si Solovki.
In 1921 m-am casatorit cu I(sadora) Duncan, plecand in America, inainte de asta, insa, colindand toata Europa, cu exceptia Spaniei.
Dupa viata de peste hotare, deja priveam cu alti ochi tara mea si evenimentele. Nu-mi placea nomadismul nostru abia potolit. Ma atragea civilizatia. Insa foarte tare nu iubesc America. America nu e decat o astfel de duhoare, in care moare nu numai arta, ci, in genere, cele mai frumoase elanuri umane. Daca astazi exista o orientare spre America, eu sunt gata sa prefer cerul nostru cenusiu si peisajul nostru (...) Acestia nu ti-s zgarie-norii care deocamdata nu i-au dat decat pe Rockfeller si Mackormica, in schimb e ceea ce i-a crescut la noi pe Tolstoi, Dostoievski, Puskin, Lermontov s. a.
Inainte de toate, imi place sa depistez organicitatea. Pentru mine arta nu inseamna ingeniozitati de ozoare intortocheate, ci anume cuvantul necesar acelui limbaj, prin care tin sa ma exprim.
De aceea curentul imagismului intemeiat in anul 1919, pe de o parte – de mine, de cealalta – de Sersenevici, chiar daca a intors formal poezia rusa pe o alta albie de receptare, inca nu a oferit nimanui dreptul sa pretinda la talent. Acum neg orice scoli, curente. Consider ca poetul nu poate prefera o anume scoala. Aceasta il tine legat de maini si de picioare. Numai artistul liber poate aduce cuvantul liber.
Cam asta ar fi, pe scurt, schematic, ceea ce se refera la biografia mea. Aici nu a fost spus totul. Insa eu cred ca, in ce ma priveste, inca e devreme sa fac anumite bilanturi. Viata mea si arta mea sunt inainte.
Serghei Esenin
1924 20/VI
P.S. La 28 decembrie 1925, in hotelul leningradean „Anglettere”, este descoperit corpul neinsufletit al lui Serghei Esenin. Se presupune ca s-ar fi sinucis, versiune ce trezeste controverse pana in zilele noastre.
* * *
In 1912, Serghei Esenin intentiona sa publice la Riazany prima sa carte de versuri, „Ganduri bolnave”. Debuteaza, insa, precum scrie si in autrobiografie, cu „Radunita”. A mai editat volumele de versuri „Albastime” (Golubeny), „Schimbarea la fata”, „Sateanul cititor de ceaslov” (1918), „Treriadita” (1920), „Spovedania unul huligan” (1921), „Versurile unui scandalagiu” (1923), „Moscova carciumilor” (1924), „Rusia Sovietica” (1923), „Motive din Persia” (1925), poemele dramatice „Tara nemernicilor”, „Pugaciov”, „Anna Sneghina”, eseurile despre arta „Cheile Mariei” (aici, Maria, in sens de: suflet; textul a stat la baza platformei imagistilor), „Existenta si arta”, proza s.a. Cautarile in sfera metaforei il apropie de A. Mariengof, V. Sersenevici, R. Ivnev, cu care se intruneste in grupul imagistilor, ce era unul din cei trei afluenti importanti ai avangardismului poetic rus, celelalte doua fiind ego-futurismul si cubo-futurismul.
De o remarcabila complexitate a trairilor auctoriale, poemele inserate aici tin de textele eseniniene cele mai apropiate suflului novator al modernismului, fata de care poetul avea, totusi, anumite ideosincrazii.
SARINDAR
Lui A. Mariengof
1
Suna, suna corn de-ngropaciune!
Ce-i de facut, ce-i de facut acum
Pe-noroiatele coapse de drum?
Voi, iubitori de plosnite cantatoare,
Nu vreti juganului a i-o suge?
A ne da in festin cu mutre smerite – ajunge,
Draga ti-i, nedraga – ia-o oricum.
E bine cand amurgul ne zadara,
Bagandu-ne in fundurile groase
A zarii insangerata matura.
Curand promoroaca va prinde-a varui
Oraselul din zare si aceste pajisti.
Orice s-ar intampla,
De moarte nu aveti unde va tainui,
De dusman n-aveti cum scapa.
Iata-l, iata-l cum cu verdea-i burta de fier
Spre gatul vaii intinde degetele, spre-a-l insfaca.
Batrana moara da din urechi,
Ascutindu-si mirosul de macinatura.
Si mutul ograzilor – boul,
Stergandu-si limba aspra de razor
Simti peste orgor pericol si ura.
2
Au nu de aia dincolo de sat
Atat de jalnic armonica suspina? –
Tra-lea-lea, tri-li-li-bom
Dainuie peste pervazul zgariat.
Si nu de aia oare palidul vant de-ntomnare
Valurarea albastrimii provocand,
Parca de pe cai cu o tesala deasa
De prin artari ar tesela frunzare?
Vine, vine strasnicul vestitor,
Sub calcaie dumbravi doborand.
Si cantecele-s tot mai intristate
Intrerupte sau acompaniate
De frantul tipat al brotacilor din fan.
O, rasaritul de electricitate,
Surda inclestare dintre tevarii si curele,
Al acestor izbe pantec de fecioare
Il scutura-ale otelului friguri rebele.
3
Vedeti voi oare
Cum goneste prin stepe,
Ascunzindu-se-n ceata apelor curate,
Fornaind din narile-i de fier,
Trenul cu uriase labe forjate?
Si cum, dupa el
Prin iarba inalta,
Ca la sarbatoarea alergarilor disperate,
Galopeaza un manz cu coama roscata?
Dragul, dragul de el, prostut vanturatic,
Ei, unde alearga, unde vrea sa ajunga?
Oare chiar sa nu stie ca mai toti caii vii
Au fost rapusi de tabunul otelului strasnic?
Sa nu stie oare ca-n tihnite campii
Disperata fuga nu-l mai intoarce,
Precum nici in vremi de candva
Cand pentru un cal pecenegul dadea
O pereche de rusoaice de stepa, sadea?
Deja
Soarta altfel schimba negotul
Cu apele noastre trezite de scrasnete,
Incat, astazi, dimpotriva, –
Pentru o mie de puduri de carne de cal si piele
Se cumpara o locomotiva.
4
Dracul sa te ia, pacatos musafir!
Cu tine cantul nostru nu face casa buna –
Ce rau ne pare ca in copilarie nu te-am inecat
Ca pe o galeata, in fantana.
Lor le e bine sa stea si sa priveasca,
Rujandu-si buzele-n pupaturi de tinichea –
Pe cand eu, ca psalmistul, trebuie sa cant
Peste tara-mi natala un etern aleluia.
De aceea in mocirlosul septembrie
Peste uscatul si recele nisipis,
Dandu-se cu capul de gard, scorusul
Sangele ciorchinilor zdrobiti si-a prelins.
De aceea si tanga a concrescut
In al armonicii triluit posac,
Iar mojicul mirosind a jilava pleava
S-a inecat cu barbar basamac.
(1920)
SPOVEDANIUA UNUI HULIGAN
Nu poate sa cante orsicare,
Nu orisicui i-i dat sa cada ca marul goldan
La straine picioare.
Aceasta e cea mai mare spovada
Prin care se marturiseste un huligan.
Eu inadins afisez o mina nefericita,
Pe umeri cu capul ca felinarul cu gaz lampant.
A sufletelor noastre toamna desfrunzita-mi place
Pentru urmasi s-o fac a lumina constant.
Imi place cand pietrele injuraturilor
Fulgera spre mine ca grindina furtunii ragaitoare,
Si-atunci imi strang si mai tare-ntre palme
Basica frizurii mele, clatinatoare.
Atat de drag imi e atunci sa-mi amintesc
Iazu-n lintita, zvon de arini sub stele
Si ca undeva la tara parintii imi traiesc,
Carora in cot li-i de versurile mele,
Dar carora li-s scump cum carnea si pamantul,
Ca ploaia ravasind verdeata-n primavara.
Ei ar veni cu furca sa va sparga trupul,
De m-ati atinge barem cu o vorba de ocara.
Sarmanilor, sarmanilor tarani!
Voi, probabil, v-ati cam uratit,
La fel temandu-va de dumnezeu
Si de-al apelor duh sumbru si vrajit.
O, daca ati pricepe-n acest timp proclet
Ca-n Rusia feciorul vostru e
Cel mai bun poet!
Oare nu lor inima li se bruma,
Intepata ca de spin, de ac,
Cand el, descult, calca prin reci baltoace?
Iar astazi dansul poarta un joben inalt
Si pantofi scartaitori, de lac.
Insa mai traieste-n el elanul de candva
Al aceluiasi strengar din rusestile sate.
Oricarei vaci de pe firma mezalariei
El i se inchina inca de departe
Si, intalnindu-se cu carausii in piata prafoasa,
Amintindu-si izul gunoiului de pe ogoare,
El coada fiecarui cal e gata s-o poarte
Ca pe trena rochiei de mireasa.
Eu imi iubesc vatra.
Imi iubesc foarte tare bastina, frate!
Chiar de-i roasa de ruginia tristete-a rachitelor.
Placute mi-s ale porcilor raturi patate
Si glasul broastelor in miezul de noapte.
Sunt tandru bolnav de amintirile copilariei,
Visez la aprilina ursuzenie si raceala a serii,
De parca sa se incalzeasca, artarul nostru
Se aseaza pe vine in fata focului zarii.
O, cate oua furasem eu din cuiburile lui,
Catarandu-ma pe-a crengilor scara intortocheata!
Mai e acelasi, cu coroana-n leganatul vantului?
Ii mai rezista scoarta aspra, crapata?
Dar tu ce mai faci,
Iubite dulau baltat?
De batranete orb ai ajuns si scancitor
Si tot umbli prin ograda coada tarandu-ti
Ca si cea mai prapadita javra din sat,
De nu mai stii unde-i grajdul, unde-i pridvorul.
O, ce scumpe mi-s acele strengarii, pe cand,
Sterpelind din casa vreo coaja de paine,
Eu cu tine muscam din ea pe rand,
Fara-a ne contra de loc, om si caine.
Eu am ramas la fel,
La fel sunt cu inima.
Ca albastrelele-n lan de secara
Pe fata ochii imi infloresc.
Asternand ale versurilor rogojini de aur,
As vrea sa va spun ca va iubesc.
Noapte buna!
Noapte buna la fiecare!
Prin iarba amurgului coasa zarii zangani prelung...
Asta seara as vrea foarte tare
Prin geam luna s-o sug.
Lumina albastra, lumina atat de albastra!
Sub valul ei nici sa mori nu ti-e jale.
Fie, chiar de par oarecum cinic
Ce si-a prins un felinar la dos,
Mai la vale de sale!
Batrane, multcalaritule Pegas in trecere,
Sa am si eu nevoie de trapul tau marunt, ca la circ?
Eu am venit ca un mester neinduplecat
Sobolanii sa-i cant si sa-i glorific.
Capatana mea lunii august e-asemeni,
Fierbe si curge al pletelor vin.
As vrea sa fiu o vela galbena-n tzara
Spre care plutim, purtati de destin.
(1920)
SCHIMBAREA LA FATA
(fragment)
Lui Razumnik Ivanov
Norii latra,
Urla-naltimea cu dinti de aur…
Cant si implor:
Doamne, fata odata!
La portile raiului
Bat si-mi spun ruga:
Infasa cu stele
Rusia-vitea.
Dincolo de nori bratu-mi se-ntinde
Cantul vuieste ca furtuna prin brazi.
Laptele cerului
Da-ni-l noua azi.
Amenintator bubuie tunetul tau,
Batai de aripi lumea viseaza.
Arhanghelul o noua Sodoma
Incendiaza.
Insa pe cuprinsul apei,
Hotarat, fara-a privi indarat,
Prin poarta impurpurata
Apare noul Lot.
OMUL NEGRU
Prietene, prietene,
Sunt bolnav, sunt foarte bolnav.
Nu stiu boala de unde se trage.
Ori ca vantul fluiera deocheat
Peste campul pustiu
Ori, ca pe-un crang septembrie,
Alcoolul creierul mi-a devastat.
Capul meu da din urechi
Ca din aripi o pasare.
Pe picior, ca pe un gat prelung,
Nu mai poate sa penduleze.
Omul negru,
Negrul om
Pe pat mi se aseaza,
Omul negru
Noaptea-ntreaga nu ma lasa sa dorm.
Omul negru
Degetu-si trece pe-o mizerabila carte
De te ia greata
Si, fonfaind, peste mine,
Ca, peste un mort, monahul,
Imi citeste viata
Unui oarecare ticalos si chefliu,
Abatand spre suflet tanga si spaima,
Omul negru,
Negru, tuciuriu!
„Asculta, asculta, –
Imi spune balmajit, –
In carte sunt multe ganduri
Si planuri minunate
Pentru multime de ani.
Omul acesta
Traia in tara
Celor mai dezgustatori
Talhari si sarlatani.
In decembrie-n tara aceea
Zapada-i diavolesc de curata
Si vifornitele prind cu
Vesele fuse sa toarca.
Acel om era aventurier,
Insa de cea mai inalta,
Elitara marca.
Elegant,
Plus la toate – poet,
Chiar daca de-o forta
Nu prea mare, dar
Sigura, stiind sa atraga,
Si pe-o oarecare femeie
De patruzeci si ceva de ani
O numea iubita
Si fetita draga.
Fericirea, – zicea, –
E-n dibacia mintii si mainilor.
Toate sufletele neindemanatice
De nefericite oricand sunt stiute,
Poti sa juri.
Nu face nimic
Ca prea multe chinuri
Duc la incoerente
Si mincinoase gesturi.
Prin furtuni, uragane,
In frigul existentei
Sau alta data
La pierderi grele
Or cand iti este trist
A parea zambitor si simplu-n toate –
E cea mai superioara arta”.
„Omule negru!
N-o sa-ndraznesti asa ceva!
Ca doar nu esti un scafandru
Ce-si traieste orbeste slujba,
Sfidand adancimea.
Ce mi-i de
Poetul scandalagiu?
Te rog sa-mi citesti si sa-mi spui
Cu totul altceva”.
Omul negru
Ma priveste tinta, de-aproape,
Si ochii i se-acopera ca
De-o voma de peruzea,
Ca si cum ar vea sa-mi spuna
Ca eu sunt pungas si hot,
Care obraznic, cu nerusinare
Ar fi jefuit pe cineva.
........................................
Prietene, prietene,
Sunt bolnav, sunt foarte bolnav.
Nu stiu boala de unde se trage.
Or ca vantul fluiera deocheat
Peste campul pustiu
Or, ca pe-un crang in septembrie,
Alcoolul creierul mi-a devastat.
Noapte geroasa.
Tihnit e locul rascrucii.
Eu sunt singur la geam.
Musafir si prieten nu am de-asteptat.
Campia intreaga-i acoperita
De-un var sfaramicios si moale,
Si arborii, precum calaretii,
In gradina noastra s-au adunat.
Undeva plange
Lugubra pasare-a noptii.
Calaretii de lemn risipesc
Ropot des de copite
Ca-n navala bulucul.
Iata din nou, asta, negrul
Se-aseaza-n fotoliul meu,
Saltandu-si jobenul,
Aruncandu-si, neglijent, surtucul.
„Asculta, asculta! –
El sforaie, privindu-ma-n fata,
Si se inclina
Tot mai aproape, aproape, – mie
Nicicand nu mi-a fost dat sa vad
Ca cineva dintre potlogari
Sa sufere atat de tandru si prosteste
De insomnie.
Ah, sa zicem ca m-am inselat!
Dar acuma luna e plina.
Oare de ce-ar mai avea nevoie
Biata de somnolenta lumea prea mica?
Posibil, cu coapse-n revarsare
Tainic veni-va „ea”
Si tu va fi sa citesti
Prizarita-ti si obscura lirica?”
Ah, eu tin cu-adevarat la poeti!
Nostim popor, ce mai.
La dansii totdeauna gasesc
Istoria cunoscuta inimii mele
Ce nu mai ia aminte, –
Cum unei studente cu fata in cosuri
Un monstru cu pletele lungi
Ii vorbeste de alte planete si lumi
Topindu-se de sexuale instincte.
Nu stiu, nu-mi amintesc,
In ce sat anume,
Poate chiar in Kaluga
Sau poate-n Riazany
Sau alt loc de prin partile noastre,
Traia un baiat
Intr-o simpla familie de tarani,
Cu carlionti galbeni-aurii,
Cu priviri albastre...
Si iata-l crescut mare, matur,
Plus la toate – poet,
Chiar daca de-o forta
Nu prea mare, dar
Sigur, stiind sa atraga,
Si pe-o oarecare femeie
De patruzeci si ceva de ani
Numind-o iubita
Si fetita draga”.
„Omule negru!
Esti un hain musafir.
Gloria asta demult
Pe urmele tale se-atine”.
Eu sunt innebunit, sunt infuriat,
De prezenta lui
Si-i zbor bastonul
Direct in mutra,
Intre ochi,
La radacina nasului...
...................................
„Luna a murit,
In geam albastreste-nzorirea.
Ah, tu, noapte!
Noapte, ce strambatati ai tot turuit?
Stau cu jobentul pe cap.
Nu e nimeni cu mine.
Sunt singur...
Si oglinda e sparta, ruine...
(1925)
Versiune romaneasca de Leo BUTNARU
|
