1
in zarea nevazuta
din aleanul destramat
cunosc inutilitatea cum isi cunosc saracii ultima haina
si invechitele lucruri
mai stiind ca tara pretinde de la mine
anume aceasta inutilitate
sigura ca o conventie secreta:
tacerea ca viata
pentru intreaga mea viata
2
insa tacerea – e tribut, tie ramanandu-ti – tihna
3
sa te obisnuiesti cu o astfel de liniste
ce nu s-ar auzi ca inima in actiune
ca ceea ce ca si viata
parca ar fi un anume loc al ei
in aceasta si eu fiind – ca Poezia fiind
si mai stiu
ca munca mea e si grea si pentru sine insasi
precum la cimitirul orasenesc
insomnia paznicului
1954-1956
BAUDELAIRE
Nu voi ati ucis nu voi ati invins
campia ce nu va apartine
Deloc zadarnic nu stiati a-l asculta
pe cand dicta de undeva ceva
fara sa aiba vreun loc al lui
si parca n-ar fi fost nici buze nici sprancene nici tample
ci numai indepartata voce
si neasteptatele brate
Pana si legile miscarii si cresterii
pe el cautau a-l servi altfel decat pe ceilalti:
imprevizibil fusese cel loc subceresc
unde totul se confirma ca povara
si de lumea intreaga-l despartea greutatea aceasta
precum ceva in cadere
in vazduh – de vazduh separandu-se
- Iar florile tutunului hispanic
erau ochi vii inaintea pristavirii
jinduitori de inocenta
nascuta doar prin sfasiere si moarte
1957
ARTISTUL
Lui B. L. Pasternak
1
deja a fost izvodit? – pur si simplu
unui necunoscator aceasta i se da
precum scanteierile stalactitelor in pestera:
cu propria legatura reciproca in
sine exista –
posibil – uneori – pe neasteptate se poate dezvalui
Vazului – care e – eu
2
si pentru cineva
undeva din nou
stropi pe aripa avionului –
la fel de emotionanti
si de fiecare dat neasteptati –
precum pentru mine – aceeasi raceala a galetii zincate
ce sta la acelasi prag
pe cand ma intors in sat acasa
3
– eu – zi de zi repetand acelasi lucru
asta trebuie sa devina lege:
precum pentru cainele primordial obiceiul
de-a se roti de doua-trei ori in jurul culcusului sau
inainte de a se culca
4
– si nu mai aleg
intre somn si disputa –
si de aceea dintr-o data omul va afla ca
intorcandu-ma acasa vreau sa aud
vocea indepartatei mari – aici „imposibil” –
5
dar pentru mine-s in aceasta seara
ce parca ar intra in oras ca Dumnezeu –
in miscare ceva soptindele
din departare – cuvinte
1957-1958
CALE
Cand nu ne mai iubeste nimeni
incepem
sa ne adoram mamele
Cand nu ne mai scrie nimeni un rand
ne amintim
de vechii prieteni
Iar cuvintele le rostim doar pentru ca
tacerea ne inspaimanta
si miscarile-s periculoase
La urma – prin parcuri delasate
plangem din cauza jalnicelor trompete
ale jalnicelor orchestre
1959
TIHNA
De parca
printre ramuris insangerat
strabati spre lumina.
Aici pana si visele aduc
a retea de tendoane.
N-ai ce-i face, pe pamant
noi ne jucam de-a oamenii.
Iar acolo –
adapostul norilor,
barierele
viselor zeului
si tihna noastra, de noi tulburata
in dorinta de-a o face undeva
in adancuri
vizibila si auzita.
Iar aici vorbim cu glas tare
si vedem cu nuantele,
insa nimeni nu ne va auzi
adevaratele voci,
si, devenind cea mai inocenta culoare,
nu ne vom mai recunoaste unii pe ceilalti.
1960
NORII
In acel sat al nimanui
saracacioase carpe-n varf de sipci
pareau fara stapan.
Si peste ele – norii nimanui,
si tot acolo – reclama despre copilaria
coplesilor rahitici si salbaticiti;
si muzica despre goliciunea
muierilor hune si scitice;
iar aici, in pat, la nivelul ochilor,
undeva pe langa genele umede,
cineva murea plangand,
pana a fost sa-nteleg
pentru ultima oara
ca era mama.
1960
CASA PRIETENILOR
Pentru K. si T. Erastov
Era o dimpreuna
corespundere
a respiratiei, miscarii si sunetului
in primordiala lor
stare.
Trebuia sa stii a nu potenta
nimic din toate acestea.
Si in toate patrundea
lumina sunetului, lumina privirii,
si undeva dincolo de comuna inluminare
plangeau copiii,
si flacara lumanarii contura
intersectarea
pasilor nostri.
Si noi ne aflam
in componenta vietii
undeva alaturi cu moartea,
cu focul si cu timpul,
in mare parte noi insine
fiind toate astea.
1960
MAI PUR DECAT SENSUL
o
Stravezime! odata si odata
Intra si Extinde-te a
poezie
1982
ESTE
(Versuri-improvizatie pentru teatru)
Actorul, vreo 30 de ori la rand, cu intonatie modificata, in diferite ipostaze (pasind, sezand, in picioare, ingandurat, entuziasmat, disperat s. a. m. d.) repeta una si aceeasi: „Nu-i soarecele”.
Intra un al doilea actor, face acelasi lucru.
Al treilea, al patrulea, al cincilea... (Se intampla acelasi lucru.)
Toti, – fiecare in parte, dar si contactand intre ei, – continua sa repete una si aceeasi: „Nu-i soarecele”. Pana in momentul in care in sala se va intampla „ceva anume”, care sa puna capat spectacolului.
1982
CRESTELE MESTECENILOR – DIN COPILARIE
PANA IN PREZENT
de parca
acelasi lucru:
o
amutire – dupa
soapta
privire
si auz –
(si eu uitam ca toata viata mi s-a intamplat sa uit cantecul de leagan vocea de candva ca totdeauna sa-mi reamintesc cantecul de leagan parca fara de glas primar spirit ce dintru inceput m-a infatisat se extinde in mine promitand volnicie nemarginita) –
o
amutire – (demult nu mai e nimeni):
vazduh – in crestele:
mestecenilor
iunie 1983
PETEC DE HARTIE IN VANT
„...necunten as scrie unul si acelasi lucru: „eu deja nu mai rezist – nu stiu cum s-a intamplat ca: viata s-a dovedit cu totul altfel – nu pricep de ce – de multa vreme sunt nu stiu cum scrantit” – si nu am cui sa-i spun asta – astfel ca citeste – tu cel la care va nimeri – posibil ca chiar acum gandind ceva asemanator – si oare nu e totuna – de sunt eu sau tu – citeste de parca mi-ai scrie tu mie: „eu sunt deja la limita – nu stiu cum s-a intamplat – viata s-a dovedit a fi cu nimic mai buna decat un nimic oarecare – ori ca al ei personal – ori poate ca al meu – si trag din rasputeri – ca doar trebuie si asta – si de multa vreme parca as fi un scrantit...”
Doveinonis (Lituania),
25-29 iulie 1984
APROPO DE O DISCUTIE LA DISTANTA
Lui Nicolle Vuicić
1
si vorbeste nu doar cel ce Cuvant nu a fost
ci acela a carui haladuire
e ca dainuirea ideii-paine in lume
simpla prin atare Simplitate
mai mult vorbita – rotind in jur tacerea
si secatuind reumpluta
de adierile umanelor ceruri ale destinelor
si darul-ca-paine – Cuvantul lucrator
patrunde-n tine spre-a se intauri
(arzand – unitatea inconstienta)
2
victoriei crezandu-i ca painii
hranei – toata daruita-deschisa
spre cerul acesta cu ratiunea ei
atat de puternica de se schimba doar prin forta
nemiscata ramanand neschimbata
(eu fost-am forta printre forte eu stiu ce stiu
si m-am impartit precum un dar suprem – libertatea
poate fi – doar libera)
1985
IARASI: VAZDUHUL IN VARFUL – MESTECENILOR
mai luminos:
:
mai liber:
:
(mai demult)
1987
IN ASTEPTAREA PRIETENULUI
Lui Wolfgang Kazak
Noptile – confrerie la bucatarie
printre cine stie ce obiecte la cúhnie pe care le stim
demult de cand nu ne-am revazut rubedeniile:
o indelunga tihna – aceasta saracie pe durata aflarii sale pe lume
e ca si cum a nimanui
acestor ustensile necesare putin-cuiva-pentru ceva... –
asadar lasandu-ne noua bucuria
plina-n putinatatea sa
ca in poiana printre arbori de demult
parca o lumina ce depasindu-se in intensitate-pe-sine-se-sustine
calda si apropiata pre-rostirii:
– fartatilor la bucatarie e de trait
1989
IZBA IN CAMP
Totul e atat de simplu: soricelul – trepidatia gunoiului
iar dupa colt – vantul
iar aiurea – ploiosul drum pierdut in noapte
apoi chiar aici – in gradina – o masa
parasita: si taclalele – crucise piezise
lipicioase si fosnitoare –
scumpelor (ca o pufoaica veche) frunze
si bastina innegurata – tot mai dureroasa tot mai apropiata
cu sufletu-i vazator – al demultei al foarte demultei
(cum ar fi sa spun mai corect?) mame... –
ici clopotul Tirolului se canta
pe sinesi: raul: vraiste precum
sangele pur. . . . . . . . . . . . . . . –
randunica si soricelul care s-au ascuns:
apeleaza la suflet: inchizi usa
si in densul amurg al sufletului prin casa
te misti pe dibuite... – astfel lumea se cam ispraveste:
inchizandu-se – cu o soapta uitata demult
1990
IMPREUNA
Pe hol apare iar aceasta refugiata cu copiii sai –
abia de s-au intins pe dusumele ca pe fetele lor
revin incercuirile palidei lumini a lanternei – iar spatele vecin
nici bun nici rau nu e – soapte criptice – iarasi
oaresicare taclale despre carne
si doamna revenita din escapade sufleteste ferm insa propune cate ceva
ba ici ba colea alunecoasa de ea de parca
ar juca o proasta comedie a pocaintei
- numai ca iata ochii fetitei sunt oarecum schimbati – si usa
nu se mai inchide – demult
ceva carbonizat mocneste ca un miez al Sfarsitului: altcineva
(eu nu mai sunt in stare) vietuieste-n locul meu
1990
Versiune romaneasca deLeo BUTNARU |
