Alexandru VAKULOVSKI

PIZDET

(roman - varianta MANUSCRIS)

38. Hop, baietii pe strada vorbesc in hip-hop

Ma intalnisem cu Fane Babanu dupa ce nu ne vazusem de cateva luni. Am mers in Colegium, barul de sub poalele caminului XVI, care s-a mai numit si Karaoke candva, si dracu’ mai stie cum. Apoi Colegium s-a inchis si am mers in cel mai apropiat, deschis non-stop bar, Nera.

A doua zi el avea examen, eu parca nu, sau nu aveam de gand sa ma duc. Fane a zis ca se descurca el cumva, asa ca nu ne-am sinchisit sa bem bere pana dimineata. Era deja vreo trei, alaturi se iscase o mica cearta, sticle sparte, scaune rupte, boturi manjite cu sange. Noi ne vedeam de berea si de discutiile noastre.

Cum deja eram beti, nu mai puteam discuta normal, incepusem sa vorbim despre tot felul de rahaturi. El spunea tare ca adevarata poezie, muzica, e hip-hopul, iar eu radeam si ii ziceam stai, dom’le, ca-i rockul. Ambii am fost de acord ca nu merita totusi sa ne batem. Desi am discutat despre asta cateva ore.

La sfarsit, cand nu mai eram in stare sa mai vorbim si sa bem, am mers la camin. Dupa aceasta intalnire Fane Babanu incepuse sa-mi aduca tot felul de casete cu hip-hop, poate-poate ma razgandesc. Asculta, Yo, si eu am fost rocker, stii ce plete aveam, ascultam Led Zeppelin si Anathema si multe altele si acum mai ascult, dar trebuie sa asculti, iti zic eu ca merita sa le asculti, pe bune, daca nu-ti place – foarte bine, e treaba ta. Atunci am inceput sa descopar ca mai este un hip-hop, care nu e nici pe departe cel mediatizat, ca e total altceva. La inceput mi-a placut Cypress Hill. M-am mirat ca mi-a placut, dar asta e, am pus caseta alaturi de Sepultura, Marilyn Manson, Tiamat, Sex Pistols si Zoopark. Se mai intampla, se mai intampla, am zis. Apoi mi-au placut si altele. Chiar si romanesti: Metadon, Parazitii, printre ele.

La o ora a profesorului la care faceam ce puteam ca sa nu lipsesc cumva vreodata, intr-o ciudata paranteza, cum obisnuia sa faca spre marea mea satisfactie, caci intra intr-un fel de transa, vorbea despre ceea ce nu programase, a spus ca, da, cred, ca hip-hopul, cultura aceasta de cartier, va deveni ceva important, uitati-va de exemplu la poezia lui Geo Dumitrescu, care era total anti-culturala, sau cel putin asa credeau el si altii. Hip-hopul, subcultura de cartier ar putea sa devina candva o cultura importanta.

Buru a fost atunci rautacios, zicandu-mi ca nu stie daca profesorul ar mai avea aceeasi parere dupa o intalnire cu baietii de cartier. M-a mirat acceptarea aceasta, era intre varsta mea si cea a profesorului o diferenta destul de mare, dar uite ca el a acceptat ceea ce eu inca nu reuseam sa fac.

Apoi am inceput sa ascult mai atent versurile. Unele erau foarte bune. O poezie adevarata, nu de-aia de care esti obligat sa citesti pentru cursuri, de-aia moarta. O poezie a realitatii imediate, necenzurate, de aia foarte dureroasa. O.K. – nu am zis ca toata, nu e asa, cum nici toate versurile din rock nu mi se par geniale.

Nu, nici pe departe nu sunt foarte bune toate textele alea din rap, din hardcore, din hip-hop, dar sa nu uitam ca majoritatea cartilor de poezie scrise de “profesionisti” sunt de fapt cacat, un mare cacat, as spune ca sunt pentru copii, dar e o greseala a-i crede pe copii imbecilii care inghit totul, nici pe departe nu e asa, de aia adorm repede cand le citesti porcarii.

I-am dat dreptate lui Fane Babanu. Le-am dat dreptate baietilor care picteaza gardurile si peretii blocurilor.

Ascult Eminem si ascult Marilyn Manson. O parte din lucruri trebuie spuse pe fata, asa cum sunt ele. Cand incepi sa-ti cauti alte cuvinte, “mai frumoase”, realizezi ca nu spui nimic din ceea ce crezi, din ceea ce ai vrut sa spui initial.

Fiindca realitatea in care traim noi acum, aici, nu se poate exprima printr-un poftim, noapte buna, pofta mare. E o lasitate. Un ‘zda ma-tii. Realitatea asta se exprima prin sugi pula! si pizda ma-tii! Asculta-ti cinci minute gandurile si ai sa vezi ca am dreptate.

(va urma)