Alexandru VAKULOVSKI

Letopizdet. CACTUSI ALBI PENTRU IUBITA MEA

 

foto: m. vklvsk

17. I Wanna Get High

Bag cateva fumuri si plec, pa!, mi-am ratat cariera, la revedere Terra! Culorile imi invadeaza ochii, aud in coridor rasete, il aud pe Allbe cum intoarce o caseta si cade si el in pat. Tataie in tricoul lui cu frunze de canepa incearca sa urce pe patul supraetajat. Chitara lui cade, provocandu-mi in cap explozii, bezna ce se incheaga cu foc.

Cu incetul toate alea legate de realitate ies din hard. Ultima legatura a fost o musca care mi s-a parut ca a zburat o vesnicie de la un capat la altul al camerei, apoi s-a lovit de WTC si s-au dus impreuna in bezna.

Te simt lipita de mine, rotindu-ne prin bezna, frig, apoi cald, apoi brusc suntem iarasi sus, norii ne trec prin creier, simt ce simti tu, reusesc sa ma vad in acelasi timp si prin ochii tai si prin ai mei. Ma simt prin tine, ma vad, ma lipesc de mine prin tine.

Il vad pe iepurasul cu ochii balanganindu-se alergand pe langa noi, asa ca intr-o poveste ce mi-ai spus-o odata. Simt durerea ta atunci cand te musc, cand te zgarii. Brusc cadem langa niste munti, cu o viteza uimitoare trecem printr-o pestera, coboram tot mai jos, se face frig, apoi aerul e caldut si umed, apoi fierbinte. Trecem prin lava, ea ne acopera corpurile, nu reuseste sa se bage intre noi. De fapt, nici nu mai simt vreo diferenta intre tine si mine. Daca te-ai dezlipi macar o secunda de mine, stiu ca as ramane aici, as forfoti prin lava, m-as pierde, nu as iesi niciodata la suprafata.

Viteza ni se mareste din ce in ce mai tare, lasam lava in urma, trecem iarasi printr-o pestera, ne rotim prin ea, e un fum usor, se aud sunete ciudate. O muzica ce nu se aude normal, ce se simte de peste tot. Il gasim intr-un colt pe batranul mag miscandu-si usor capul cu ochii inchisi. Ii contemplam muzica, ne desprindem unul de altul si incet ne descompunem in aer. Suntem cantecul magului, trecem pe langa desenele cu oameni plutitori de pe peretii pesterii, pe langa zgarieturile colorate pline de liniste, pace si intelepciune care nu spun nimic, nu poti sa transmiti asta altuia, chiar daca ai simtit-o si ti-a dat viata.

Batranul mag scoate din ureche un carbune aprins si il pune pe narghilea. Simt, vad cum trage fumul ce vine direct din narghilea la gura lui, desi nu are nici un furtun. Fumul face cercuri jucause, ordonate, intra in gura magului, ca o mana ce se baga in plamani, se opreste acolo, e inghitit de sange, simt cum mana i se plimba prin vene, ajunge la creier, ii mangaie usor ceafa, magul expira. Corpul ii deveni fosforescent, transparent. Ii vad ochii, desi pleoapele ii acopera. Simt o liniste nemaipomenita, care nu se compara nici macar cu fericirea.

Noi ne rotim descompusi in jurul lui, descifram desenele de pe pereti, ii traim muzica. Ma voi trezi cu melodia lui in cap, insa oricate eforturi as face nu voi putea ingana nimic din ea.

La un moment dat el deschide ochii, sunt foarte clari, limpezi, ne trezim inghititi de ei, ajungem iar pe cer, sus, coboram pana deasupra cladirilor, padurilor, apoi brusc urcam iarasi la cer. E atat de bine, norii ne invelesc, ne apara, soarele ne limpezeste mintea.

 

18. Bob face un referat

Ca o regula paralela a tendintei sale de a deveni homo universalis, Bob mai are si darul de a se documenta ca pentru o teza de doctorat pentru un cacat de referat. Astfel, intr-un semestru intreg el a cautat pe internet, in reviste, carti, materiale pentru un referat. Pana la urma nici macar nu l-a citit la scoala, ca nu mai era timp sa si le citeasca toti.

In schimb, si-a umplut o plasa plina cu notite pentru acel referat. Apartamentul lui Bob e plin cu astfel de plasute cu notite. Periodic, el le scoate si le grupeaza, ca nu stiu cum se face, dar sunt tot timpul in dezordine.

Viata lui Bob este ca un astfel de referat al lui. Lucreaza cu lunile pentru cateva randuri deampulii, de care nu are nimeni nevoie. Dimineata Bob se trezeste, isi toarna ceaiul de urzica in sticlute, isi ia intr-o punga mica toate actele, in alta mare – toate notitele la vreun referat si o fute la BCU.

Asta pentru el inseamna o buna organizare si cumpatare. Vine apoi spre seara: vai, vai, vai, ce dreacu, iar ma ustura ochii, isi umple burta si o taie la plimbari prin toate cartierele. Desigur, nu inainte de a da dispozitii cand sa fie scosi si sobolanii la plimbare prin camera si in ce ordine.

Iar pe mine ma doare-n pula de astfel de cacaturi. Ma pis eu pe cultura generala. Asta-i un argument feroce al lui Bob: vai, vai, vai, dar asta e cultura generala! Cultura generala e o prostie de futut creierii la cretini, de maxilarizat continutul, vorba ta. Parintii nostri au fost plini de cultura generala, la ce le-a folosit? Ma pis pe istorie, pe toate rahaturile bagate lor pe gat. Orizontul le era ocupat doar de viitorul luminos al comunismului, in timp ce ei aveau regim de sclavi fututi.

Ei studiau istoria si alte cacaturi si nu au observat cum viata trece pe-alaturi. Mi se face rau cand ma gandesc la intelectuali. Interesul lor pentru orice e o boala. De unde? Ei doar isi alegeau hobby-uri dupa hobby-urile puterii care ii futea. Cu alte cuvinte: interesul lor pentru orice e un interes derivat din ala al securitatii. In timp ce-si turnau colegii, prietenii, mai exersau studiind ce il mai manca in cur pe Decebal, ce prostii s-au mai intamplat in vastul spatiu carpato-danubian.

E interesant ca totusi toti au studiat aceleasi rahaturi, cartile dupa care trebuiau sa se lumineze le erau recomandate tuturor. A fost de fapt doar maculatura. Istoria a fost falsificata. Imi bag pula-n ea.

De fapt, cultura lor are o singura sursa, au supt cu totii dintr-un singur loc: din pula.

Stiu un lucru, nu vreau ca mintea mea sa fie fututa. Ce pot eu invata de la un aparat monstruos care ii modeleaza pe toti asa cum vrea? Daca ar fi fost altfel, am fi avut dizidenti, dar asa?... Il avem doar pe Goma, pe care cu toata prostia si lasitatea lor toti incearca sa-l nege, ca da... dar e basarabean... da... dar e nebun... Si one more time: sa-i mai suga pula lui Goma.

Decat sa scormonesc cacaturi mai bine ma cac. Mai bine fut mintile altora decat sa-mi futa mie cineva mintea.

Notitele lui Bob toate vor avea acelasi destin, ca sa citez unu’ dintre termenii folositi in draci de intilictuali clujeni: Bob tot va ajunge sa se constipe mintal si va face o spalatura, folosind yoga. Apoi iarasi si iarasi. Altfel va fi pierdut.

Bob mi-a aratat de cateva ori mailuri de la frate-so. Ala, invariabil, isi incepe scrisoare asa: ce faci boule, te indopi pe banii nostri? Vaca de mama zice sa nu-ti scriu nimic de rau… s.a.m.d. Odata i-a cerut lui Bob o lista cu carti pentru cultura generala. Bob, in loc sa-i dea ceva mai lejer, i-a dat o lista cu cacaturi din istorie. Frate-so i-a scris: sa-ti bagi in cur cartea aia, dupa ce am citit vreo cinci pagini am vazut ca nu faci nici un rau daca starpesti cateva milioane de cretini de pe fata pamantului.

Cand a vazut ca ma amuza mailurile lui frate-so, Bob a avut amabilitatea sa-mi trimita si mie cateva. Iata unu’ la tema:

Subject: sugi pula
Date: Wed, 28 Aug 2002 21:35:58 +0300

sal
bah mi-am luat cd writer si deja am futut un cd
da stii ce e culmea - ti-am facut nenorocitul ala de cd
ca sa scap de spatiu (de data asta pe bune)
AM TRECUT LA MATE
am luat 5 in teza shi m-am scos
bani nu avem pentru ca taticu vrea sa-si deschida
firma shi mi-a dat shi mamica 500000 pentru cd writer
m-am apucat de cartea aia cu universul shi planetele
shi stii ce am aflat
CA OAMENII SUNT NISTE FIINTE ATAT DE NEINSEMNATE INCAT
NU ARE NIMIC DACA OMORI PE CATIVA
hai sal ca ma da asta de la conex afara

Dup-aia se pare ca Bob a stat un pic pe ganduri. Acum e bine. Citeste o carte despre tortura a Ruxandrei Cesereanu. I-am zis sa mi-o imprumute si mie. Mi-a cerut un album Parazitii.

(va urma)

Redactia: Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Carmina Trambitas
© grafica: Dan Perjovschi; Webdesign & Webmaster: Viorel Ciama
E-mail: revista.tiuk@gmail.com Site gazduit de http://reea.net