Dan TANISLAV

    Rezemat de pervaz, cu capul iesit mult in exteriorul ferestrei, se lasa biciuit pe obrazul fierbinte de aerul rece al iernii. Cu o smucitura aproape nefireasca, se intoarse brusc, si o lua la trap, iesind din salon spre antreu, cu sufletul la gura, pregatit sa paraseasca locuinta. Cu un mers teapan, fara a se mai gandi cum era incaltat sau imbracat – in papucii de casa, un pantalon de stofa gri si o bluza destul de subtire pentru timpul rece din mijlocul iernii -, se indrepta, sigur pe el, spre magazinul de confectii de peste drum de blocul lui. Ajuns in fata magazinului, se opri linistit, ii trecuse cateva clipe prin gand daca sa intre sau nu, renunta si se posta in fata vitrinei privind lung cele doua manechine imbracate. Cele doua paltoane, asezate cu pricepere, fara nici o cuta, drepte, imbracau manechinele pe care, privindu-le cu atentie, aveai impresia ca-ti fac semne disperate sa li te alaturi. Intrat in magazin, nu trebuia decat sa probezi un palton sau costum, apoi privindu-te in oglinda ai fi putut, fara sa intimpini prea multe greutati, sa iei aceeasi pozitie ca si cea a manechinilor – lasat usor pe spate, cu piciorul drept abia atingand podeaua cu varful degetelor, in piciorul stang trebuia neaparat sa te sprijini, cu un zambet larg, ochii mari deschisi, pupilele dilatate, nu puteai sa nu fii in acest echilibru perfect manechinul din vitrina ce-si prezinta haina fara nici o cuta, in tinereasca-i purtare. Privite indelung manechinele si complotand in gand impreuna cu ele, nu se lasau dezbracate de orice calator indraznet care intra in magazin, pentru ca odata purtate, hainele, fara a fi periate, ingrijite cu nadejde si lasate in voia sortii, aruncate pe ici-colo, s-ar scamosi, ar deveni irascibile si nu ar mai avea stralucirea si puterea tinereasca care le-a facut sa reziste prin tesatura lor, pe frig si ploaie, burnita si viscol…

Cum sa nu-ti privesti cu seninatate si mandrie, prin ceea ce sunt si devin, hainele ce te imbraca.
a)
    Pe cap, cand porti palarie, nu uita ca de fiecare data cand te afli printre oameni ea trebuie data jos, cu grija, lasata intr-o parte nu va atrage atentia, iar cei din jurul tau vor fi multumiti.
b)

    De fiecare data cand te pregatesti de drum, ca fiecare om aflat in randul societatii respectate, o faci cu cel putin o jumatate de ora inainte de a pleca, ca sa ai timp pentru periatul hainei si ingrijirea neasemuita a fetei tale – privitul in oglinda inainte si dupa imbracarea hainei.

   Si ele, hainele, daca sunt asezate cu mare grija pe trupul tau drept, iti vor rosti numele si-ti vor indrepta pasii cum se cuvine. Nu te vor certa si nici nu vor imbatrani chipul tau fin.

Patruns de astfel de ganduri, dar si de frig, se trezi bolborosind in barba: “E cazul sa ma retrag din fata hainelor ce-mi taie respiratia!” 

*

      Iata-le, cum te privesc pe tine hainele care se vor a fi purtate si pastrate cu mare grija si seninatate. Iti cad la poalele picioarelor si nu-si doresc altceva decat sa fie imbracate de cel care le detine. Nu se lasa calcate in picioare, pentru ca din acel moment nu mai fac fata celui care le imbraca, il arunca indarat, il intristeaza, si-l fac sa renunte, pentru moment, la numele ce-l poarta, la subiectivitatea lui.

*

   Cand tesatura hainei se subtiaza, merita sa fii atent si sa nu o dai deoparte imediat, ci cu putin respect pentru ce ai purtat pana atunci o asezi cu grija intr-o parte si, ca si cand ti-ai schimbat fata, imbraci alta haina din cuier, neteda, calda si primitoare. Abia atunci iti poti imagina in voie cum ai traversat o noua etapa in viata.

Sufletul linistit este

Cand haina ce-l cuprinde

E doar a lui!