I
N-am stiut niciodata care este diferenta dintre porumbei, hulubi si gugustiuci. Asa ca nu-ti pot spune cu exactitate ce pasari si-au facut de la o vreme cuib la voi pe balcon. Din cind in cind, apare unul alb, de o frumusete neobisnuita. Parca ar fi un mesager, care imi spune ca acolo la tine totul este bine. As putea crede ca este unul dintre personajele Anei Blandiana din „Zburatoare de consum”, stii, pasarile acelea ciudate care s-au dovedit pina la urma a fi ingeri.
Ma privesc de fiecare data cu foarte multa atentie si imi urmaresc miscarile de parca as fi un intrus. De parca eu as fi intrusul. Ajung sa ma simt asa si sa umblu in virful picioarelor ca sa nu-i deranjez cu prezenta mea. Imi amintesc de unul dintre almanahurile Flacara pe care le citeam in copilarie. Mi-ai spus atunci de Piata San Marco din Venetia si m-am minunat de multimea de porumbei care umblau fara nicio teama alaturi de oameni. Imaginea Campanillei si pasarile ciugulind firimituri de piine printre picioarele trecatorilor mi-a ramas pina astazi in memorie.
II
Am facut mai multe drumuri prin tara in ultima vreme si mi-am amintit de harta Romaniei pe care ai notat traseele parcurse in primii ani dupa ce ne-am luat masina. Multe am mai vazut atunci. Am luat lectii de geografie si istorie. Au ramas doar citeva zone razlete unde nu am ajuns. Stateam linga tine cind marcai cu carioca neagra drumurile si ne aminteam impreuna de Ferenc Baci, la care am stat cind ne-am oprit in Lacu Rosu si care ne-a insotit intr-o plimbare cu expresia „No, merem la Tusnad!”, de Baia Mare cind am mincat la restaurant creier pane, de chilia lui Danil Sihastrul de la Putna, pe care o stiam din poza aflata in cartea de istorie de a IV-a.
Cumparai vederi si pliante turistice de prin toate locurile vizitate. O data, cind le puneam la loc in cutia lor, ai vazut ca aveam o singura ilustrata din Bucuresti, cu Ateneul. „Doar una? Nu se poate asa ceva!”. Am ajuns in citiva ani la peste 300. Unul dintre primele drumuri pe care le-am facut impreuna a fost pe autostrada (singura de atunci, autostrada de Pitesti), la kilometrul 36. Beam acolo Pepsi, ca la terasele din Costinesti, cind oboseai sa ma mai duci in brate si te opreai sa-ti tragi sufletul zece minute. Am baut de curind o cafea la kilometrul 36. Sarata.
III
A trecut si Tirgul de Carte. Foarte mult imi place sa merg printre standuri si sa cuprind cu privirea fiecare coltisor de raft. A aparut o editura noua, Art, care a reeditat Marin Sorescu in editii elegante. O selectie de poeme, doua volume de teatru si romanul „Trei dinti din fata”. Mai stii, acum citiva ani, mergeam amindoi la dentist, la dr. M. si in camera apartamentului care era transformata in sala de asteptare, exista o biblioteca. Am luat amindoi, in zile diferite si fara sa stim unul de celalalt, acelasi volum de Sorescu. Era o carte de poezie pe care n-o aveam acasa si al carei titlu nu-l mai stiu acum. Ne-a facut cu ochiul amandurora si n-am putut rezista ispitei.
Astazi am fost din nou la dentist. La Policlinica din Pantelimon, acolo unde merg de vreo doua luni. Am la mine un „Rebus” de buzunar si mai dezleg cite ceva asteptind sa intru. Si pasiunea aceasta pentru cuvinte incrucisate, tot de la tine o am. Tii minte ca te-ai abonat la „Rebus” pentru mine si cind veneai cu revista acasa, pe care scria cu pix albastru „Babes”, lasam orice aveam de facut si o devoram? Pe vremea aceea, eu dezlegam careurile tematice, iar tie ti le lasam pe cele de definitii. Acum, le rezolv eu pe cele din urma si incerc sa ma descurc cit pot de bine.
IV
Au demolat cladirea MICM-ului de pe Calea Victoriei. Am intrat de citeva ori acolo, dupa revolutie, la Alianta Civica. Probabil ca vor trinti un zgirie-nori care sa sugrume Casa Vernescu. Asa cum s-a intimplat la Biserica Armeneasca si Catedrala Sf. Iosif. Sint constructii in Bucuresti, unele chiar obiecte de arta si arhitectura, care ar trebui protejate in vreun fel de avalansa noului. O sa raminem fara istorie, vom termina ce-a inceput Ceausescu. Nu mai exista nici Depoul Dudesti. Si acolo va aparea in scurt timp un colos de birouri. Nu stiu ce soarta va avea Depoul Lizeanu, despre care stiu ca este cel mai vechi din Bucuresti.
Ti-a placut atit de mult arhitectura ca erai gata-gata sa te inscrii acolo la facultate in anul cind ai devenit student la Medicina. A ramas o pasiune permanenta si ai privit intotdeauna casele si cu ochiul specialistului care ai fi putut fi. „Uitati-va deasupra firmelor, ne spuneai, nu va opriti la primul nivel, frumusetea este mai sus de vitrine”. Asa am inceput sa ridic capul din pamint, sa vad ferestre, balcoane, fatade, acoperisuri. M-ai dus la cele doua muzee Minovici, cel de Arta Populara al doctorului Nicolae Minovici („Vila cu clopotei”) si la cel de Arta Veche Feudala al inginerului Dumitru Minovici, printre cele mai frumoase case din Bucuresti. M-ai invatat sa iubesc orasul vechi, cu strazile lui inguste, casele cu tavanul inalt, cu ferestre mari si luminoase. Asa cum era in copilaria ta.
V
Eram la Muzica si am vazut un raion nou, specializat in vinzarea discurilor de vinil. Din cele vechi, pe care le vinam pe vremuri. Nu numai la Muzica. Mai erau Simfonia (acum farmacie) linga Libraria Eminescu, Romanta (acum Yamaha) vizavi de Palatul Telefoanelor, Discul de Cristal pe Smirdan, Libraria Cosbuc de pe Lipscani sau un magazin de pe Calea Victoriei aproape de Calea Grivitei, unde cumparam discuri occidentale la pachet cu rebuturi Electrecord care nu se vindeau. Dar astea erau exceptii, discuri straine gaseam mai mult de prin alte tari socialiste: cehoslovace de la Supraphon si de la Opus, dederiste de la Eterna, rusesti de la Melodia (cu accent pe o), bulgaresti de la Balkanton, mai rar poloneze sau unguresti.
Cind am iesit din spital in decembrie ’78, ati cumparat pick-up-ul Unitra si citeva discuri: Eine kleine Nachtmusik, Sugar Baby Love (cu orchestra lui Dan Mindrila), Tony Christie, James Royal, Marius, Olimpia si Mihai, Mircea Vintila. Ne-a adus si Dan citeva, iar de la Titi am primit un disc Mozart parca, „premiu pentru curajul de care dadusem dovada” in timpul bolii. A fost doar inceputul unei colectii care avea sa cuprinda cele mai importante lucrari clasice, mult rock romanesc, jazz atit cit se gasea in magazine, seria Andries, muzica usoara. Eram impreuna cind am luat de la Bucur-Obor concertul pentru vioara al lui Beethoven, cu Yehudi Menuhin, aparut la Eterna. Atunci mi-ai spus ca Beethoven a scris un singur concert pentru vioara, iar Menuhin este unul dintre cei mai mari violonisti ai lumii. Concertul pentru doua viori al lui Bach l-am gasit abia dupa revolutie, la Simfonia, cind se golea magazia Electrecordului si vinilul isi traia ultimii ani. Sunetul CD-urilor si DVD-urilor, oricit de fin, nu-l va egala niciodata pe cel dat de acul Unitrei trecind cu gratie prin santurile LP-urilor.
Mai – August 2007 |
