Mama, miine plec la Santago
ca sa ma spal in binecuvintarea si-n plinsul tau.
Imi potrivesc dozarea si rosul
Cu plaga falselor griji.
Acolo ma asteapta arcul tau de spaima,
columnele nelinistilor tale
care incheie viata. M-asteapta curtea,
coridorul de jos cu podoabele-i
de sarbatoare. M-asteapta vechiul tau fotoliu,
acea mobila buna si trainica, strinsa in piele
solida, care adaposteste, sara sa scirtiie, fesele
stranepotilor, in curele si arcuri.
Cern afectiunile cele mai pure.
Ma rasucesc, n-auzi suier de sonda?
N-auzi toba in zori?
Plasmuiesc cuvintele tale de dragoste
pentru vagaunele acestui pamint.
O, de s-ar aseza zburatoarele file
la semnele de carte cele mai departate,
la cele mai clare citate.
Asa, moarta nemuritoare, asa.
Sub dubla arcada a singelui tau, pe unde
se trece in virful picioarelor, de pina si tata
ca sa patrunda-aolo,
se face mic, mai mic de jumatate,
de seamana cu primul meu copil.
Asa, moarta nemuritoare.
Intre colonada osemintelor tale,
ce nu se prabuseste nici un plinset
si-alaturea de care nici destinul
nu poate pune-un deget.
Asa, moarta nemuritoare.
Asa! |
