„Mater dulcissima, iata-acum ceata coboara,
valuri se aud confuz lovind in diguri,
copaci se umfla de apa, ingheata;
nu mai sint trist in Nord: nu-s impacat
cu mine, dar nici nu mai astept
iertarea nimanui – multi ii datoreaza lacrimi
de la om la om. Stiu ca ti-e rau, ca traiesti
ca toate mamele poetilor, saraca
si dreapta cu dragostea
pentru fiii departati. Astazi, sint eu
care-ti scriu”. – „In sfirsit, vei gindi, doua vorbe
de la baiatul fugit, intr-o noapte, cu-o haina scurta
si citeva versuri in tasca. Bietul de el,
inimos si aprins cum il stiu
il vor ucide undeva-ntr-o zi...”
„Da, mi-amintesc, era o gara cenusie
cu trenuri incete ducind portocale, migdale
spre gura Imerei, fluviul cel plin de gaite,
de eucalipti si de sare. Dar astazi vreau
sa-ti multumesc pentru ironia ce-ai pus-o
pe buzele mele, blinda ca si a ta.
Acel suris m-a scapat de dureri si de plinset.
Si nu-i nimic daca-mi dau chiar acum citeva lacrimi
pentru tine si toti cei ce-asemenea tie asteapta mereu
si nu stiu nici ei ce anume. O, delicata moarte,
sa nu atingi orologiul ce bate-agatat de peretele bucatariei,
copilaria mea toata-a trecut pe smaltul
cadranului sau, pe florile-acelea pictate;
sa nu atingi miinile, inima lor,a batrinilor.
Dar oare raspunde cineva? O, moarte de mila,
moarte de sfiala. Adio, iubita, adio, dulcissima mater”. |
