Cand intra pe poarta in Casa Rosie, primul lucru de care intreba Hans era:
Unde-i? Mama, vroia sa spuna.
De fiecare data cand se intorcea acasa abia tarandu-si ghiozdanul de la scoala, avea impresia ca n-o s-o mai gaseasca pe Mama acasa, intr-o zi Mama avea sa dispara. Pur si simplu avea sa se evapore din casa. Ideea aceasta il obseda pe micul elev Hans in fiecare zi. O sa ramana singur, fara nimeni care sa-l ocroteasca. Mama lui o sa plece departe in lume, Hans n-o s-o mai vada niciodata. Ideea aceasta il speria in asa masura, incat Hans tresarea pana si in somn, strigand: „Mama, Mama!”
Lepadandu-si ghiozdanul langa trepte, cu inima stransa, intreba:
Unde-i?
Din pricina emotiei ce-l cuprinsese, cuvantul „Mama" nu-l putea rosti.
De data aceasta Tatal trebaluia in spatele Casei, repara usa magaziei, care atarna intr-o balama ruginita. A iesit aplecandu-se usor pe usa scunda, mangaindu-si barba mare neagra, ce i se revarsa pe piept. Doi porumbei albi, rotati stateau cocotati pe umarul sau drept, tinandu-si cu greutate echilibrul si desfacandu-si aripile la fiecare pas, si inca unul, tot alb, dar gulerat, ii gungurea rotindu-se pe crestetul plesuv.
Am omorat-o, zise Tatal, si am ingropat-o sub mar. Si privindu-l drept in ochi pe Hans, care-si lasase privirea in pamant, adauga:
Poti sa te duci s-o vezi.
Hans nu credea, s-a dus. A alergat pana la capatul gradinii. Marul de langa baia de aburi, pe care Tatal o pregatea la fiecare sfarsit de saptamana, cand se imbaiau toti. Un mar inca tanar, abia inflorit, in dreapta, se afla o groapa proaspat sapata, acoperita cu un strat subtire de paie. Pe o creanga se legana o piele de vitel. Vantul o misca usor, cand intr-o parte, cand in alta.
Acolo-i, l-a auzit strigand pe Tatal. Vocea i se risipi prin toata gradina, facand sa se miste crengile de mar. Apoi Hans auzi zgomotul unui cui care se infunda adanc in scandura de brad.
Sub paie, preciza Tatal, cu o voce calma, tinand un cui mare intre dintii ingalbeniti de tutun.
Hans cauta, dand la o parte paiele cu infrigurare. Mama zacea cu fata in jos, imbracata cu rochia ei verde de matase, pe care de obicei o lua duminica si de sarbatori. Pe umarul ei stang, sub omoplat, Hans vazu mustind sangele, amestecat cu fire de iarba si praf.
N-am acoperit groapa, ca s-o poti vedea si tu, l-a auzit strigand din nou pe Tatal. Si din nou auzi zgomotul unor lovituri de ciocan sau de barda. Regulat, clar. Si un alt cui se infunda in scandura. Drept, fara efort.
Si apoi acelasi glas sau poate o boare proaspata de vant risipi florile de mar, imprastiindu-le prin toata livada.
Ai vazut-o? l-a auzit din nou strigand pe Tatal, care nici macar nu catadicsi sa-si intoarca capul catre Hans, fiind preocupat cu totul de munca lui. Spatele ii era masiv, cat poarta. Se pregatea sa bata un alt cui, proptind scandura cu genunchiul lui si sprijinind-o cu un umar.
Porumbeii falfaira din aripi, luandu-si zborul si asezandu-se pe celalalt umar.
Hans izbucni in plans, luand-o repede la fuga inspre grajd. Desprinse o franghie din cui, suindu-se pe iesle si legand-o repede de grinda din tavan. Era insa prea tarziu. Tatal aparuse in usa, astupand-o cu trupul sau masiv. Barba sa neagra ii falfaia pe piept si cei doi porumbei rotati ii gangureau pe umar, luminand in semiintuneric. Doua lumanari ce palpaiau batand din aripi. Si inca o alta pe crestet. Trei. Si un singur sfesnic. El.
Radea in hohote. Trupul sau imens parca se subtia de atata ras. Auzindu-l, calul sau fornai pe nari, rotindu-si ochii negri, umezi. Necheaza nerabdator. Asa il intampina, cand Tatal isi facea aparitia in grajd.
Stai, domnule, stai. Cand ii vorbea cu „domnule" nu era un semn rau. Dar Hans incepu deja sa tremure. Se invineti de plans.
Nu-i decat o papusa, spuse Tatal cautand sa-si ascunda rasul in barba. Un simplu manechin.
Si dupa o pauza in care se auzea zgomotul unor dinti de cal mestecand fier si fan. Si apoi zgomotul unei scanduri rupte pe care aceiasi dinti o muscau nervos:
S-a dus in piata dupa cumparaturi. Nu stiu de ce intarzie atata. Mereu intarzie femeia asta. Dar o sa vina, se intoarce repede. Bantuie prin magazine. Dar cat e ceasul? S-a facut tarziu?
Era vorba despre Mama, care atunci cand pleca dupa cumparaturi, obisnuia sa intre in toate pravaliile. Tarandu-l si pe Hans in urma ei.
Tatal isi scoase ceasul din buzunarul vestei. Desfacu capacul, consulta cadranul si il puse la loc.
E abia cinci, spuse. La sase, cel tarziu la sapte, hai, la opt, e acasa.
Hans nu vroia sa creada. Nu, asta nu credea. Tatal vroia sa-l linisteasca. O omorase? De ce?
Hans urla ca un disperat, isi infipse unghiile-n fata. Isi izbea capul de stalpi. Daca a murit ea, Hans de ce sa mai traiasca?!
Tatal iesi repede din grajd, scuturandu-si porumbeii de pe umar. Se duse in fundul gradinii si reveni cu mogaldeata sub brat. I-o arata lui Hans. Era un simplu manechin, ii desprinse peruca de pe teasta de carton si o arunca pe dusumea. Stia Hans ce-i asta? Acum intelegea? Intelegea?
Hans insa nu intelegea nimic. Cu ochii ingroziti privea spre Tatal, care tinea manechinul intr-o rana, scuturandu-l in fata sa si dorind cu tot dinadinsul sa-l convinga pe Hans ca ceea ce tine el in mana e o momaie.
Vroise sa-l scape de prostie. Vroia ca Hans sa nu mai intrebe cand ajunge acasa: unde-i? Acest lucru il scotea pe Tatal din sarite.
Pricepea Hans?
De el de ce nu intrebase niciodata? Era drept?
Enervandu-se din nou, Tatal incepu sa desprinda rochia de pe manechin. Dezgoli bratele. Dezgoli umerii. Dezgoli coapsele. Dezgoli sanii. Era un manechin. Un simplu manechin, cusut din panza, incheieturile se balabaneau in stanga si in dreapta. Iar sangele fusese fals.
Hans nu credea. Nu putea sa creada. Se zvarcolea pe jos de atata plans. Vroia sa se convinga.
N-avea decat.
Putea sa pipaie totul singur cu mana sa. Nu-l oprea nimeni.
Picioarele erau de paie. Paie indesate in ciorapi de naylon. Daca Hans ar avea curiozitatea sa se repeada pana la stog, ar putea sa se convinga ca lipsesc doi snopi de acolo. Era gol. Paie moi, bune de asternut la vite. Tatal nu s-a zgarcit de data asta.
Hans putea sa pipaie cu mainile lui. Ce credea Hans ca sunt picioarele?
Si fata? Nu era intoarsa-n jos? Tot ciorap si fata! Ciorap umplut cu rumegus si calti. Rumegus de cand a geluit scandurile pentru gard. Gard inalt, vopsit frumos in alb. Vede scandurile? Vede gardul? Cat crede ca a mai ramas din rumegus?
Stie Hans cat timp a pierdut ca sa confectioneze manechinul? Il pregatise din timp. Nu era chiar asa de simplu. Totul trebuia executat corect. Cat mai exact.
Dar sangele? Tatal rase din nou. Pata de sange? Vopsea, vopsea pentru acoperis.
Vopsea? striga Hans.
Nu, domnule. Iar ii spune „domnul". Semn bun? Vitelul il mai tinea minte? Vopseaua nu era buna. O incercase. Se usca repede. Vazuse Hans pielea atarnata de ram? Cum, piele? Totul fusese bine gandit. Calculat la milimetru. Noaptea Tatal avea insomnii. Nu adormea decat spre dimineata. Asteptase doar momentul. Luna fusese si ea un sfetnic bun.
Pricepea Hans? Acum pricepea? Vroise sa-l scape de prostie. De nebunia pe care o mostenise de la el. Vroia sa faca din Hans un om in toata legea. Dar Hans nu era bun de nimic. O carpa. Baiat de mucava. Femeile vor sterge podelele cu el. O carpa…Paie, carton. Vroia Hans sa se tina toata viata de fusta ei? Nu avea decat! Tatal se spala pe maini.
Priveste aici, spuse Tatal cu un glas tunator. Paie, nylon, rumegus. Si atat!
Cu miscari nervoase si barba asudata, Tatal smulse restul ce mai ramasese din rochie si arunca manechinul in iesle, la cal. La calul sau urias pe care avea obiceiul sa-l calareasca-n zori, inainte de rasaritul soarelui, il calarea in jurul casei, inainte de a adormi, dupa o noapte de nesomn, il calarea intr-un galop nebun.
Hans vazu cum calul apuca in dinti manechinul, il ridica din iesle si il lasa la loc si incepe sa rupa panza, smulgand paie si fan.
Nu, striga Hans, izbucnind in plans. Plangea cu trupul scuturat parca de friguri, tavalindu-se prin balegar.
Paie, fan, ciorapi si rumegus. Era prea mult. Facuse candva si el papusi in sopron. Le ciopartea seara cu cutitul.
Tocmai de asta am vrut sa intelegi, spuse cu o voce schimbata Tatal. Acum intelegi?
Apoi isi lasa mana sa grea pe umar. Dar Hans se trase la o parte, lipindu-se de scanduri.
Nu-i nimic, adauga bland Tatal. Se poate trai si asa.
Daca vrea, o sa-i daruiasca lui Hans un porumbel. Hulubul alb care i se aseza pe crestet atunci cand fluiera de trei ori.
Hans nu vroia. Nu vroia nimic.
Vroia s-o vada. Atat.
Unde era ea? Ar fi vrut sa spuna „Mama", dar cuvintele ii ramaneau inghetate in gat.
Ii spusese doar. Era in oras. Dupa cumparaturi. Peste o ora, doua va sosi acasa. Il va imbratisa pe Hans.
Tatal isi scoase din nou ceasul din buzunar. Se deplasa mai spre lumina, sub un ochi de geam, murdar de praf si de paienjenis.
E aproape sase, spuse. Vine in curand. Niciodata n-a intarziat mai mult de ora sapte.
Hans vroia sa mearga in intampinarea ei.
Putea sa se duca. Numai sa aiba grija sa nu se rataceasca si el pe strazi.
Cand o sa vina, ai sa te convingi, spuse Tatal enervandu-se din nou.
Ii era insa teama ca Hans o sa vada tot paie, tot fan, tot nylon si rumegus.
Varandu-si inapoi ceasul in buzunar, Tatal disparu in fundul grajdului si aduse in brate resturile ce mai ramasesera din manechinul pe care il aruncase un pic mai inainte in iesle. Un cap murdar, din care atarnau carpe, paie si calti.
Vezi, spuse el, miscandu-si barba in cerc. N-are ochi, nas, gura. Nasul, gura, fruntea, totul la fel. Otova. Sa priveasca bine Hans. Sa caste bine ochii, poate va invata ceva. Alba, nu? O albise cu praf de var. Ca un ou arata fata. Ca un ou spart in doua din care curge galbenusul. Ca o clepsidra din care s-a scurs nisip.
Hans privi tacut spre manechin. Nu-si putea desprinde privirea de la dintii lui albi care pareau ca ranjesc in intuneric.
Pe el, pe Tatal, il vedea Hans? Ce credea Hans despre Tatal lui?
Hans nu vroia sa-l vada.
Oare Tatal nu exista in realitate? Hans era oare un necredincios?
N-avea decat sa intinda mana si sa se convinga singur. Crede ca va gasi paie, calti.
Nu, spuse Tatal. La el totul e puternic. Maret. Trupul sau e cladit din piatra, din caramizi si fier.
Brate puternice, acoperite cu par des si cret. De la omoplati si pana-n radacina degetelor. Picioarele ca doua coloane de bronz incinse de flacari. Un colos de marmora, asta e el! Pumnu-i cat o usa? Sa incerce sa-l deschida Hans! Aude Hans cum ii rasuna pieptul?
Hans il privea inspaimantat. Cei doi hulubi i se roteau pe umeri. Iar cel de-al treilea i se asezase iar pe cap. Tatal intr-adevar era puternic. De neclintit in cerbicia sa! Ce insemna Hans pe langa el? Un biet scai ce i se agata de nadragi. Cum indraznise sa-l infrunte? Cum indraznea sa se opuna vointei lui?
Hans dadu sa se strecoare pe langa el, vrand s-o zbugheasca prin usa cascata din grajd. Tatal il prinse cu doua degete de guler.
Stai, ii zise. Incotro? Vroia sa fuga in intampinarea ei?
Poftim! Usa e deschisa, nimeni nu-l tine in loc.
Hans isi roti speriat ochi, cautand un punct de sprijin de care sa se agate in disperarea sa. Punctul era insa atat de departe situat in timp si spatiu, incat Hans renunta.
Deodata inima ii tresari de bucurie, isi ciuli urechile cu teama si asculta inca o data scartaitul unei porti ce acum se inchidea. Apoi auzi pasii ei mici si delicati rasunau cu gingasie vesela pe trotuar, in sfarsit, iata ca Mama lui se intorsese.
Deschideti usile, ca vin papusile, striga ea ca de obicei.
Hans se smuci din mana Tatalui, repezindu-se ca un glont din grajd si iesind in intampinarea ei.
Mama statea rezemata de usa de la intrare, in rochia ei frumoasa, cu parul galben, parca fluturat de vant, cu bratele deschise si cosul de cumparaturi pe trepte.
Uite ce ti-am adus, ii spuse lui Hans si incepu sa cotrobaie prin cos.
Hans insa nu vroia nimic. Nimic nu-i trebuia lui Hans. Repezindu-se la pieptul ei, Hans vroia sa pipaie cu mainile lui si sa se convinga singur: picioarele ei nu erau cumva de paie? Fata nu cumva ii era umpluta cu calti? |
