M i h n e a BLIDARIU

Copiii cenzurii isi iubesc mama

...pentru ca nu pot sa tac,
pentru ca nu pot sa ma abtin,
pentru ca asa m-a invatat mama, sa spun ce gandesc.
...pentru ca am uitat sa tac,
pentru ca am uitat sa ma abtin,

pentru ca am uitat ca mama mi-a zis ca nu e bine sa spui tot timpul ce gandesti...

12 februarie

alcoolul prosteste oamenii. Ca si ura, ca si dragostea. Numai ca alcoolul ii face incontrolabili – nu poti convinge un om beat de ceva, atata timp cat el crede altceva. La fel, suntem orbiti de ura sau de iubire; si totusi, parca e un fel de arta cand vezi un astfel de orb ducandu-si singur steagul, pisandu-se impotriva vantului, against all odds. O arta a sacrificiului prin inconstienta, tabloul libertatii cu ochii legati...
m-a sunat mama sa-mi spuna ca a murit o buna prietena de-a ei, tanti violeta. Era foarte tulburata, aproape plangea. Stiu ce gandeste. Tanti aia avea 50 de ani. Mama are 49. Si poate ca la anul... prostii, mama, n-ai de ce sa gandesti asa ceva. Imediat dupa ce am terminat de vorbit cu mama, radeam cu baietii in sala de repetitii – asta e, nu pot fi trist cand moare cineva, n-as plange nici daca ar muri mama. Mereu am vazut in actul acesta al bocitului o forma ascunsa de egoism: plangem pentru ca cel plecat nu ne mai poate asculta, pentru ca sentimentele noastre pentru el nu mai au asupra cui se revarsa... am fost lipsiti de unul din vasele pe care le umpleam in fiecare zi cu emotii si credem ca daca plangem aceste emotii vor cadea, cumva, odata cu lacrimile. Eu am sa ma bucur pentru fiecare prieten care moare, pentru mama, tata, bunica, bunicul si altii. Am sa ma bucur deoarece vor fi intr-un loc unde nu ti se mai cere nimic (pacat ca nici nu mai poti da nimic), cel putin asa presupun ca e acolo. Mama a spus ca s-a intamplat o tragedie – nu stiu de ce, mi se pare firesc sa mori, avea petru o vorba, „totul e bine cand se termina”. N-am resimtit tragedia, am resimtit in schimb tristetea mamei si frica ei ca poate in curand o sa-i vina randul. Vrem sa stim cand ne vine randul, sa fim pregatiti, desi suntem nepregatiti pentru majoritatea evenimentelor importante din viata – si astfel, moartea nu e si ea decat o intamplare. Maine, cand mi se va intampla sa cant ciudat, undeva, intr-un colt de lume, cuiva i se va intampla sa moara. Si altcuiva sa se nasca. La multi ani si condoleante! Fain concert, mersi, ne vedem la botez. Sau la inmormantare...

i wish i was the pedal break that u depended on/ i wish i were the verb to trust and never let u down...(pearl jam)

mai trag un fum. Apa devine gelatinoasa si mi se scurge printre degete. Baia miroase a iarba si a sperma. Pe gresie sta intinsa o fata. Nu are mai mult de 15 ani. E iubita cuiva, cu siguranta. Nu a mea. Gafaie si sopteste cuvinte de neinteles. Sub sanul stang are o vanataie mare, probabil de cand s-a aplecat peste cada. Fumul ii acopera trupul incet si de pe hol se aud tipete disperate – totul a luat foc. Gresia neagra se topeste si caldura descompune chipul fetei. Incerc sa ma ridic dar picioarele nu ma asculta... am sa mor aici ca un sobolan, doamne, dumnezeule, salveaza-ne!, pe ferestruica mica intra un inger, e imbracat in rosu, e ilinca, imi intinde mana si spune: iubitule, scularea, mergem sa vedem kill bill...

the first end

18 februarie

am visat ca sunt un sarpe. In loc de venin, din gura imi curgea miere. Ma strecuram, neobservat, spre un sex de femeie complet ras. Arata ca o pruna mare si alba, cu linia aceea fina ca o parere. Am intrat si inauntru erau orase mari, cu lumini multicolore, masini in viteza, oameni grabiti, autostrazi late ducand spre imperii destramate, spectacole de muzica rock, razboaie, cimitire, noi toti muncind in uzine stacojii din care se ridicau aburi grosi cu miros de animal in calduri. Exista acolo si un rege din rasa neagra, cu un penis urias atarnandu-i dintre picioare. Am ajuns la el si i-am varsat dinainte toata mierea gurii mele aurii – si-a inmuiat sexul in ea si apoi si l-a varat singur in gura. In timp ce se sufoca am vazut soarele apunand, rosu, iar dinspre linia orizontului i-am zarit venind: erau toti, mickey&mallory, charles manson, jack spintecatorul, dr. jekyll, freddie krueger, dracula si intreaga cohorta de monstri a umanitatii. Am fugit spre iesire dar un penis imens tocmai isi facuse loc printre carnurile fierbinti. Am crezut ca s-a zis cu mine, insa tocmai atunci penisul i-a improscat pe toti cu un jet vascos de sperma. S-au prefacut pe loc in statui albe, ca de ceara, incremenite in cele mai hidoase expresii. Am iesit incolacit pe cilindrul de carne, salvator, gandindu-ma la muzeul acela ciudat ce avea sa fie deschis publicului larg odata cu prima menstruatie...

nu imi place sa stau singur. Cred ca daca m-ati lasa pe un varf de munte as innebuni. Nu e neaparat nevoia de a comunica, ci mai ales prezenta fizica a cuiva. Trebuie sa stiu ca mai e cineva cu mine, altfel nu pot sa fac nimic, paralizez. La bacau, cand ramaneam singur mai multe saptamani, vara, vorbeam zi de zi cu pisica, ii tineam discursuri despre muzica si literatura. Sunam mereu prietenii, pe mario, pe robert sau pe toni, sa vina sa stea cu mine. Mai ales noaptea – noaptea era nasol de tot, nu puteam sa adorm, mi se parea mereu ca aud zgomote, ca umbla cineva prin casa, credeam ca daca o sa inchid ochii ceva o sa ma stranga de gat. Am ajuns la concluzia ca treaba asta vine din copilarie, cand mama imi punea o poveste la pick-up si se ducea la tanti rodica. In mijlocul povestii, pulele de comunisti luau curentul si ma lasau in bezna. De fiecare data, eram la limita lesinului – senzatia aceea de vid in stomac si spaima de a ma afla singur in intuneric... dupa o vreme, ma obisnuisem ca, de fiecare data cand mama pleca, sa ma postez langa telefon cu o lumanare si chibrituri. Cum se lua curentul, aprindeam lumanarea si sunam la tanti rodica, implorand-o pe mama sa vina cat mai repede. Dar nici asa nu era prea bine: pana sa apara ea, lumina lumanarii crea pe pereti niste umbre monstruoase care ma bagau in boala mai rau decat gaura neagra de dinainte.
Primul meu moment de sinceritate extrema, brutala: mama avea un prieten, pe alexandru, inginer si yogin devotat in timpul liber. Se intelegeau bine, iar alexandru imi citea in fiecare seara povesti sau imi punea diafilme. Odata i se facuse foame si mama i-a pus sa manance. Eu stateam in usa bucatariei si il priveam. O fi fost lihnit omul sau nu stiu, oricum, infuleca hamesit, incercand sa bage totul in gura deodata. Si asa, dintr-o data, fara sa-mi dau seama de ce, i-am zis: alexandru, mananci ca un porc! A ramas blocat, cu obrajii umflati de mancare, cu o privire mai mult mirata decat suparata. Am fugit in camera si m-am ascuns sub patura, asteptand sa vina mama sa ma certe. Desi imi era rusine de sinceritatea mea, nu ma simteam deloc vinovat, pentru ca afirmatia mi se paruse justa si caracterizand intru totul situatia. De atunci inainte, alexandru nu mi-a mai citit povesti, ceea ce, pe undeva, denota faptul ca nici el nu se maturizase de tot...

24 aprilie

mda... ciudat concertul din pub.
mi-e din ce in ce mai greu sa scriu. Citesc, in schimb, foarte mult. Nu mai am rabdare cu gandurile mele, le avortez urgent, dar nu aici. Nu stiu de ce nu aici. Nu sunt capabil sa prind vreo idee si s-o inchid intre doua propozitii. Parca as pluti intr-un fel de purgatoriu, asteptand ca ceva sa ma traga in sus sau in jos...

asa e, mama, nu ma gandesc deloc la voi. Familia n-a insemnat mare lucru pentru mine niciodata. Sunt un tradator, stiu asta. Am plecat si nu vreau sa ma mai intorc nici macar cu gandul. Telefoane politicoase pot sa dau oricand – la multi ani, familie, ce faci? totul bine? Bravoooo, si eu sunt sanatos-voios-voinic... carnati.