Maria DAVID

fragment

In jur, imagini diverse. 3 tipe, slabe, fara forme, cu funduri plate, parca batatorite, si sani-sfarc. Ostentativ, isi arcuiesc spatele si merg, asa, bat, pana in apa. Divele de la 2 mai.
Pe cearsafuri, complexatele, cu pielea striata, mancata de celulita. Burti umflate si tate flescaite.
baby say that it’s all gonna be alright...I believe that it isn’t.

La cativa pasi de cortul nostru, un boschetar fumeaza tigara pe care i-am dat-o acum cateva minute. Sa spuna bogdaproste - i-am zis, pentru tata, am adaugat in gand, desi, cica nu e bine sa dai tigari de pomana. Cine mai stie... important e ca o savureaza. Fumator avid, trece de filtru si inca mai trage, desi mirosul e deja inecacios. Insuportabil.

De ciuda si dintr-un soi de masochism vizual, il privesc atenta. Inalt, slab, cu parul gri-calti. Pe fata ciuruita de varsat i se lafaie un ranjet, in semn de multumire. Nu are dinti. Isi expune doar gingiile vinetii, murdare si numai gandul la putoarea pe care o emana, ma oripileaza.

Imi vine sa imi iau lumea in cap- cum zicea mama, cand ma vedea ca stau singura, fara cea mai mica dorinta de a vorbi cu cineva. Fazele astea de mutenie o exasperau.

De fapt, ce sa fi vorbit? Si mai ales cu ea? Era suficient sa arunc un cuvant alandala si era capabila sa teasa in jurul lui o intreaga panza. Ma ademenea, ma invaluia treptat, pana ma trezeam confuza, lipsita de vlaga, intrebandu-ma de ce nu mi-am tinut gura si jurandu-mi ca data viitoare o sa tac malc.

Uneori fumam si o lasam sa vorbeasca. Sa ma certe, sa tipe, sa se lamenteze. Ma gandeam ca e un fel de exercitiu si asta. Sa faci abstractie de cei din jur. Oricat de tare si-ar fi dorit sa ma scoata din tacerea-culcus, nu reusea. N-o auzeam. Era doar un vajait la inceput, apoi un zumzet, si, in cele din urma, nimic.
Nu-mi dau seama ce imagine putea sa-i ofere mutra mea in momentele alea, dar probabil ca nici pe ea nu o afecta foarte tare, din moment ce in fiecare zi o lua de la capat.

Alteori, cand nu aveam niciun chef sa stau tintuita pe scaun si sa o ignor, ma ascundeam. In dulap, in pod, in nucul din fundul curtii, oriunde era mai bine. Stateam acolo pana cand vocea domoala la inceput, ascutita si agresiva dupa ceva timp, se indeparta.
Sarbatoream victoria cateva ore bune, pentru ca mai tarziu sa rezist unei noi avalanse de idei, sfaturi, reprosuri.

Momentul critic era seara. Ne adunam toti 4 in jurul mesei si atunci incepea adevaratul spectacol, cu mama pe post de moderator. Cum a fost ziua, care, cum si ce a facut, ce se va intampla maine, poimaine, peste o saptamana... la ea toate erau programate.

Mancam rapid, de multe ori, fara sa mai mestec, cu privirea concentrata si tampa, si asta numai asa, sa para ca am si eu o ocupatie si sa ma lase in pace. Sau schimbam zambete abia schitate cu tata, cu gandul la tigarile pe care le vom savura mai tarziu, intr-o liniste aproape perfecta. Din fericire, nici mama, nici sora-mea nu suporta fumul si mirosul de tutun.

O singura data am suprins-o fara cuvinte: cand doctorul i-a spus ca tata e pe moarte si nu se mai poate face nimic. Atunci a amutit brusc. Cateva minute, ea, care le stia pe toate, avea raspunsuri la orice intrebare si mii de alte sugestii, s-a blocat.

Imi venea sa urlu, s-o lovesc, numai sa zica ceva. Sa spuna cuvintele alea potrivite, fermecate, sa-l faca dracu pe doctor sa-si tina gura, sa-l nauceasca din vorbe, asa cum ne facea noua intotdeauna.
Dar nu, cu ochii in pamant, mama continua sa taca si sa aranjeze cu gesturi nefiresc de lente pliurile fustei.
Brusc, mi-ar fi placut s-o tin in brate.