|
||
|
|
||
 |
Mihail VAKULOVSKI Clubul oamenilor liberi Chuck Palahniuk, „Fight Club”, trad. si note de Dan Croitoru, Polirom, Iasi, 2004
|
 |
Cind „Fight Club”, cartea de debut a lui Chuck Palahniuk,a fost editata in Romania, deja vazusem filmul facut dupa acest roman si - pentru ca mi-a placut foarte tare - mi-a fost frica (sa nu fiu dezamagit) sa citesc textul dupa care s-a facut scenariul (regia: David Fincher; cu Brad Pitt, Edward Norton si Helena Bonham Carter in rolurile principale). Dar „Bintuitii” (despre care am scris in numarul trecut) m-a convins ca nu pot sa ratez nici o carte scrisa de Chuck Palahniuk, ceea ce va recomand si voua. „Fight Club” chiar este un super roman. Un roman in care se vor regasi foarte multi oameni (in special tineri, dar nu neaparat) care traiesc acum aici, pe planeta Pamint, oameni liberi („Sa-ti pierzi orice urma de speranta inseamna libertate”). Personajul principal, coordonatorul unei companii foarte mari de retrageri, Parker-Morris Building, ajunge la un fel de perfectiune sociala. Are de toate, isi permite orice doreste si poate ca tocmai de aceea incepe sa intre in serioase dileme existentiale. Toate aceste probleme pornesc de la un detaliu biografic (lipsa afectiunii tatalui) si de la unul aparent banal: insomnia („dupa trei saptamini de nesomn, totul devine o experienta extracorporala”). In acest moment personalitatea lui Parker suporta o dedublare, si pe linga persoana agreabila, sociabila, simpatica si dornica de comunicare apare eul violent, agresiv si anarhist, dar asta aflam (si in carte, si in film) pe la sfirsitul povestii. Partea violenta a personajului poarta un pseudonim, Tylor Durden, care incetul cu incetul devine dominant, mai important decit numele din buletin, Parker si Tylor fiind aceeasi persoana („Amindoi folosim acelasi trup, dar nu in acelasi timp” – „Vreau sa zic ca adorm si Tylor o rupe la fuga cu trupul meu si cu fata mea facuta zob ca sa comita nu stiu ce delict. A doua zi de dimineata ma trezesc rupt de oboseala si batut mar si bag mina-n foc ca n-am inchis un ochi” – „Din intimplare, Tylor si cu mine avem amprente identice, dar nimeni nu vrea sa inteleaga asta” – „Nu sint Tylor Durden. El e cealalta latura a personalitatii mele duble”). Acest Tylor isi inventeaza mereu ocupatii anti-sociale, alege profesii care-i permit sa se distreze luptind cu societatea si cu legea. Lipeste imagini porno in filmele care ruleaza prin toata tara, se angajeaza la cel mai luxos restaurant, doar pentru ca sa scuipe si sa se pise in mincare si-n bauturile cele mai scumpe si - mai ales - infiinteaza un club in care seara, dupa incheierea programului, oamenii se pot descarca nervos batindu-se. Clubul se numeste ca si cartea, Fight Club, si ar fi al dracului de util si-n Romania asa ceva (in R.Moldova chiar ca nu e nevoie). Daca nu facem un Fight Club, macar sa avem si noi, ca-n Japonia, cite un sac de batut cu fizionomia patronului la subsolurile firmelor, ca sa nu ajungem la acel indemn din carte: „Omoara-mi seful!”. Pentru ca fiecare dintre noi poarta un Tylor de care practic n-ai cum sa scapi. Cum scapa Parker de Tylor? Isi trage un glonte in propria-i scafirlie. Al treilea personaj central al cartii e Marla Singer, cu care Parker (sau Tyler?) se intilneste la toate grupurile de sprijin pe care le frecventeaza amindoi, inclusiv Sintem Inca Barbati sau grupul celor cu Cancer la Testicole, amindoi fiind niste simulanti (chiar daca autodistructivi), niste „turisti”. Chuck Palahniuk este un scriitor excelent care stie perfect cum sa inchege o naratiune si cum sa-si infiinteze personajele, iar „Fight Club” poate fi considerat, intr-adevar, manifestul generatiei nihiliste, asa cum „Pe drum” de Jack Kerouac este manifestul generatiei beat. |
|
Redactia: Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Carmina Trambitas |