Una
O vreme somnul a intrat pe aceeasi poarta,
in mine si in ea,
pe aceeasi poarta au intrat bucuria,
spaima,
gustul, mirosul, moliciunea cireselor.
Greutatea mea era greutatea ei,
unghiile mele, unghiile ei,
aerul meu, aerul ei,
amindoua visam acelasi vis,
eram una:
o femeie care se plimba
singura
pe strazi, cu trenul, cu autobuzul.
Doua
Ma gindesc la burta mea mare, de femeie gravida. Pe ea imi odihneam miinile, cu ea impingeam oamenii in tramvaie, imi faceam loc, gauream aerul, eram parca mai puternica decit el sau el era poate resemnat si elastic. Ma gindesc la burta mamei mele pe care niciodata n-am vazut-o, nici intr-o poza. Burta ei, cu mine in ea, ramine un secret vesnic. Si cind imi amintesc de ele, burta mea si burta ei devin doua camere identice, umbroase, cu storurile trase, unde se poate dormi pina tirziu. Doua camere carora le stii fiecare pata de pe tavan, fiecare bubulita din var, fiecare desen pe care dungile subtiri de lumina il proiecteaza de-a lungul mobilelor, peretilor si peste corpul tau. Si e ca in vis. Te misti in voie intr-o camera, dar o vezi simultan si pe cealalta de alaturi,
poti trece din una in alta fara sa deschizi usi, fara sa inchizi in urma ta ferestre.
Cu mama mea in brate, traversez in fuga aleea. O alee de jucarie. O alee care urmeaza sa fie colorata.
Sta cuibarita la pieptul meu, nu-i aud nici macar respiratia. Ma roaga din priviri sa nu-i dau drumul, sa n-o scap cumva pe caldarim printre nimicurile pe care le calca toata lumea cu picioarele.
Ar trebui sa spun ca e usoara.
Dar nu, de fapt, ea e foarte grea, ma cocoseaza. Imi rupe miinile.
Ar trebui sa spun ca e mica. Insa ea e mare, alba si rotunda. Fundul ei molatec sta revarsat si imperturbabil lipit de coastele mele, imi infierbinta pielea.
Mama mea se lipeste de mine. Corpul mi se zbirceste intr-o clipa. Imbatrinesc brusc atunci cind ii vad pielea fada, fara miros.
E alba, e mare. E peste mine.
E luna care mi-a coborit in brate.
E rece, insa eu transpir.
Ma uit la mama mea. Cine sint eu?
Mama mea nu transpira.
Si face pipi fara zgomot. De zeci de ani, nu a mai vrut sa auda cum cade pipiul ei pe faianta imaculata a veceului. Mai intii da drumul la apa, in chiuveta, apa curge cu putere, nervoasa, stropeste totul in jur, insa acopera orice alt sunet din incapere. O apa rea, dar curata, limpede, fara miros.
Mirosul e al meu. Eu vin din urma cu subsuorile lipite, inchise pe dinauntru, ferecate, ca sa nu fiu recunoscuta. Sufletul ascuns in subsuorile mele e insuportabil, duhneste. Mama mea nici macar nu-l poate privi. Ea ma trimite direct la baie.
Sint cuminte si dau drumul la robinet, la maximum. O chiuveta intreaga, plina ochi cu apa, iata singurul dar adevarat pe care pot sa i-l fac. De la o vreme, nu mai suporta sa-i auda nici pe altii cum fac pipi.
La sfirsit trag de lantul metalic al veceului. Ni se revarsa iarasi in auz amindurora apa zgomotoasa care curata si amesteca mirosuri, culori, inventeaza curcubee pe faianta si le duce mai departe, acolo unde nasurile, nici ochii si nici buzele noastre nu ajung, acolo unde resturile noastre se misca libere si nestiute de nimeni, cunoscind un alt intuneric, alte tuburi, alte recipiente, alte glasuri, alte incaperi. Fara piele sau oase sau ginduri. |
